luni, 3 aprilie 2017
Balena albastră şi balena roşie
Săptămâna trecută s-au împlinit 15 ani de când s-a lansat Matrix (de aici mini referinţa cu pilula albastră şi cea roşie). În jurul acestei cifre sunt şi copiii deprimaţi, care aleg să-şi pună viaţa, a la Isis... în slujba unei cauze tembele (balena albastră).
Tot săptămâna trecută a murit moş Andrei [neam de-al meu, după (pre)numele căruia m-au botezat ai mei], la vârsta de 72 ani. Cancer. Dar dincolo de victimele interminabile ale cancerului, sigur ai auzit, după ce moare câte un cunoscut, pe-o rudă, un prieten, spunând: Aaaaaa ce tânăr era....doar 69, 74, 81 ani. Numai la Iliescu n-o să auzim clişeul ăsta.
M-am tot gândit în ultima vreme, la feluritele amintiri din cei 32 ani ai mei. Nu că aş putea lua vreodată în calcul sinuciderea la modul serios....dar chiar cred că am trăit deja o groază de chestii. Chiar am tolba plină de amintiri...de poze, de regrete şi împliniri.
Nu cred într-o viaţă de apoi, sunt sigur că moartea e căpătul şi sunt mai mult decât împăcat cu asta. Odihnă în ne-existenţă...exact forma dinaintea naşterii. Mare scofală.
Şi aşa d.p.d.v nihilist, ca specie, ca planetă, suntem egali cu zero.
Au fost N generaţii, milioane de oameni care nu au prins vârsta mea...fiindcă omenirea nu era suficient de evoluată şi te omora o privire greşită aruncată unei doamne rezervate, o răscoală, un război, o răceală banală, ori amorul propriu - rănit. Nu e o tragedie să nu apuci vârsta bolilor, a indecenţei fizice. James Dean nu cred c-ar fi vrut să ajungă la vârsta lui Neagu Djuvara. Robin Williams a ales să moară după termenii dictaţi de el. Ştia ce-l aşteaptă (ALS..scleroză laterală). Uită-te la bietul Michael J Fox. Să îndrăznesc o Mădălina Manole?
Repetăm aceleaşi trăiri, avem aceleaşi dimineţi, aceleaşi gânduri meschine, aceleaşi reproşuri şi crize existenţiale, involuăm spre egoism modern. Cu mici şi insignifiante variaţiuni, trăim...pt că alternativa....pastila albastră...sună mult prea deprimant. Care-i noutatea ta...cu ce eşti diferit faţă de alte vieţi dinaintea ta? Semnificativ, nou...contribuţia ta e.....?
Toţi tânjim după viaţă...dar singura noastră certitudine e că vom muri (înaintea lui Ion Iliescu)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu