luni, 30 octombrie 2017

Şi Hitler a iubit o femeie



Dragostea...uneşte imbecili cu oameni inteligenţi, mai abitir decât un produs pseudo-intelectual accesibil maselor...precum căcaturile de le cântă Tudor Chirilă (fuckin` neo-hipster).
Cu toţii ştim el-şi-ea-uri în care cineva are nevoie de dioptrii noi. Băi băiatule...măi fată, tu chiar nu vezi ce vedem noi - restul? Cum să-l consideri p-ăla...p-aia, tolerabilă, dapăi să-i mai faci şi-un copil? Dar distanţa de la care vedem noi discrepanţele, incompatibilităţile inimii...nu ţine cont de chimia celor doi...iar acolo e doar o corolă de minuni (fie ea şi împletită din minciuni care fac viaţa - tolerabilă). Cine nu se minte? Nu-mi spune că ăştia chiar îl iubesc pe Trump, pe Putin, pe Simona Halep [singura femeie iubită de mare parte din ţară, deşi şi-a micşorat sânii]. E ceva ce ei văd...noi nu. Ţine de sistemul fiecăruia de valori, de gusturi, simţuri/intuiţie.nebunie frumoasă. Da ştiu...rata divorţurilor, într-o perpetuă creştere. Poate unii îşi trag peste ochi un voal, fantasmagorii, perdele de minciuni frumoase. Nu zic...valabil. Dar oricâtă chimie ar fi în ce numim colectiv (#colectiv...băi pe bune...principalii vinovaţi, nu sunt CHIAR ĂIA DIN GOODBYE TO GRAVITY...o trupă absolut insuportabilă fonic?) iubire...trebuie să-i recunoşti efectele pozitive. Mie-mi plac oamenii îndrăgostiţi. Fiindcă, logic, încă sunt îndrăgostit.....de-o femeie [wow...cum sună..am iubit-o până a devenit femeie] pe care într-o anumită proporţie încă o urăsc. Asta nu mă împiedică să mă bucur de iubirea celor care-mi ies în cale. Ea super-drăguţă....el mai cocoşat ca ăla de la Notre-Dame, ea de 1.55...el de 1.86 [iq], el elegant şi cu prestanţă...ea fata...pardon - curva de la ţară. Sigur că poţi aduce contra-argumente. Exemplu cât se poate de public....toate fetele din dreapta maşinilor de lux. Băi nene....ăla are burdihan, manierele unui interlop, vocabularul la fel....dar seara ambii intră pe aceaşi uşa şi-l pupă pe Mihăiţă...fructul iubirii lor. Există femei care văd într-un imbecil semi-analfabet curvar, beţiv, un tată responsabil, soţ pe care te poţi baza. Nu ştiu....există Stranger things şi dincolo de Netflix....eu nu văd ce găseşte orice femeie la Daniel Buzdugan, la machiatu` ăla de Sergiu de la Carla`s dream [probably the shittiest lyrics after The motans şi Vama] ori la Leonardi di Caprio....e gras şi ipocrit până la cer. DAAAR, cred în subteranul nutritiv al iubirii. Că orice tăntălău, ţoapă, jigodie, afon sau Fuego, pot deveni oameni mai plini...de căldură, fiindcă sunt iubiţi. Vine Halloween-ul...frica e cel mai sincer sentiment, dar nimic nu merită mai multă înţelegere, decât iubirea.

miercuri, 4 octombrie 2017

Liberte, egalite, sincerita-te


Ştiu mai multe exemple de regizori care au dospit un proiect drag-sufletului, ani de zile. Câte-o decadă două. Au continuat să lucreze pt bani şi uzanţe, pentru status şi aşteptări...dar în subsidiar, mereu aveau ceva drag lăuntricului....un concept la care lucrau în secret, apropiat adâncimii, sinelui-intim. Poţi considera postarea asta - echivalentul a ce-am scris mai sus.
Fiindcă astea`s vremuri în care sinceritatea devine ceva romantic....pe cale de dispariţie. Nu că nu vor oamenii să mai fie sinceri....dar nu mai pot. Sunt constrânşi de forţe copleşitoare, să poarte măşti infinite, să mintă creativ, îşi protejează imaginea conform standardelor Facebook - Instagram - ce-o să creadă prietenii despre mine. La care eu....cu cei 32 ani pe care-am început să-i simt în durerile de spate din senin ...... zic. FUCK THAT!!! I`m old school. Şi n-am deşărtat gândurile astea pe Facebook (deşi sigur o să târăsc un link pe-acolo) ci special pe blog....fiindcă în 2009, când am deschis cutia asta a pandorei...oamenii încă mai credeau în bunătate dezinteresată.....fiindcă sinceritatea e o formă a bunătăţii.
De dragul posterităţii (fiindcă sigur voi reciti asta, undeva-cumva) o să-mi permit să scriu ce facebook m-a domesticit să n-o fac. Şi da....e încă o formă de laşitate, că nu am scris gândurile astea direct acolo.
Începutul e AICI....înţeleg sinucigaşii. Nu că m-aş sinucide (deşi am ameninţat-o pe fosta mea c-o să mă arunc în Bistriţă....vai cât de cretin eram acum 2-3 ani..iubirea naşte imbecili) dar am zile...perioade lungi, în care consider că n-am nevoie de 70-80-90 ani de viaţă. PENTRU CE? Repetăm aceleaşi banalităţi. În urma noastră sunt generaţii întregi care-au trăit şi murit, mai nobil...pentru o cauză (războaie, patriotism). Nu cred că poţi duce o viaţă atât de diferită încât să contezi peste 100 ani. Am momente în care nu consider că o furnică e mai insignifiantă ca mine. La nivelul ei...ştie ce-are de făcut, acceptă regulile jocului şi îşi duce existenţa de rotiţă`n mecanism. Mă nasc...se chinuie ai mei să mă aducă unde trebuie (mai toţi eşuează fiindcă nu suntem sinceri cu noi înşine)...şcoală atâţia ani, câteva slujbe, iubiri care mă educă mai mult decât au făcut-o şcoala+părinţii la un loc, distracţii cu porţia, suişuri şi coborâşuri cu nimic mai speciale decât ale celorlaţi 7 miliarde de co-Pământeni....egoism cât încape şi lacrimi cât să umplu un pahar de shot-uri. It`s all in our head. Ştii că mă mir uneori că toţi oamenii acceptă să meargă la puşcărie.....băi nene.... M-am născut liber ca tigrul, de unde până unde, crezi c-ai dreptul să-mi impui regulile astea? Un tigru când omoară fiindcă n-are ce mânca, nu e băgat la Zoo. Dar cine mai priveşte în ansamblu...avem gândirea colectivă. Sunt prea leneş să gândesc pt mine şi-atunci mă iau după părerea cea mai acceptată.

Am avut DOAR slujbe de căcat. Şi toate mi-au adus bucurii. De la 14 ani...când măturam scări ...şi primeam fişicuri de monede prinse-n hârtie, de la o asistentă căreia îi era milă de mine (aşa am făcut rost de bani pt primul film la cinema, în 97)...la o croitorie unde presam, ambalam, călcam haine pt italieni.....la un...două...trei..patru chioşcuri de presă, cu încă două-trei slujbe mai demne...de bărbaţi (maşini unelte, aerostar, producţie publicitară) presărate - între.....nu m-am fericit niciodată de muncă. Fizică. Am (doar) 63 kg la cei 1.78m (am înţeles că-s cu 15 kile sub normal) ai mei....dar mă încăpăţânez să cred că ştiu ce-mi trebuie. Am stat să ajut şi când tremuram de durere....şi transpiram la -20 grade. Cred mai mult decât în orice....că valorile umane trebuie păstrate dintr-o generaţie într-alta. De aici probabil şi înverşunarea faţă de falsitate, de prostie în formă continuă (adică Băsescu....om pe care l-am urât mai mult decât pe Adrian Năstase, Putin şi Trump la un loc).

Încă locuiesc la părinţi, fiindcă nu văd logica...ca Mircea Badea, în a mă muta. Ei au nevoie de mine, eu de ei....dar sigur o să-mi iau zborul pân la urmă (din nou, ca M.Badea). Nu ştiu dacă mă voi căsători vreodată. Nu ştiu dacă voi găsi vreodată o altă fată pe care s-o accept. Sună fatalist...dar Loredana a fost....este, singura fată pe care-am iubit-o, în sensul cel mai bătrân, gândit îndelung,  matur şi cu sufletul desculţ...... cu putinţă. O iubesc, o urăsc...mi-e dor de ea dar e otrava fără de care nu pot trăi.

Urăsc sexul. Fiindc-a fost de-mistificat. A devenit gratuit, compensat....nu mai aşteaptă nimeni - nimic. Şi e peste tot. Din politică, film, muzică, cluburi, online...offline, la copii, la bătrâni. Adică pe scurt...a fost afectat de boala mondială numită INSTANT GRATIFICATION (google it). Nu mai are nimeni răbdare să muncească, să întârzie o plăcere...s-o amâne fiindcă e cu atât mai intensă. Spre exemplu...am muncit 4 luni pentru un aparat foto....şi apoi încă 1 an la contul de 500px   să ajung la un număr semnificativ de vizualizări, inimioare sau urmăritori. La fel cum încerc să-mi ţin mintea deschisă cu 666 filme în 2016 şi probabil încă vreo 555 anul ăsta. Există o plăcere intensă, semnificativă, de durată...dacă-i substanţială. Nu formă fără fond...cu fund.

Nu mai aştept demult ziua de salariu pt a avea bani......dar acum încă-mi depun aproape fiecare leu strâns....într-o datorie de 2660 lei la care cotizez de aproximativ 2 luni....şi mă consumă nervos...e o picătură chinezească...pic pic pic.... Contribui singur la mustrările pe care mi le aduc. Sigur....e vina ţigănuşului care mi-a spart şi furat marfa....dar adânc, e vina mea că mă complac într-o slujbă de babe....iar eu la slujbă cu babe nu mai merg de când nu mai sunt cu Loredana.

În tot labirintul ăsta pe care-l explorez la pas (c-am picioarele de oţel), conştientizând că dezamăgesc aşteptările oamenilor care credeau că mă cunosc.....când de fapt eu tot încercam să dau la o parte bullshit-ul...... m-am trezit cu un prieten nou. Unul perfect, fiindcă e a 6-a soră (singura mai mereu- aproape în ultimul an) pe care pot s-o ajut, în timp ce de fapt, mă ajut pe mine. Fiindcă am nevoie să cred în binele din oameni. Lumea asta-i prea plină de oameni cu orizonturi închise, care nu văd mai departe de mercantilismul lor, plini de un gol existenţial, fiiindcă`s genul de oameni cărora le-aş traduce`n zadar motto-ul meu pe 2017 (kindness is magic). Pt ei, money is magic. Sunt pe dracu...şi dac-o fi, e magie neagră. E un punct de sprijin...să ştii că un copil operat pe suflet-deschis, poate să-ţi anime ziua...săptămâna, cu o încăpăţânare de sisif - în a fi curcubeul care fugăreşte ploaia. După ce toţi prietenii îţi pleacă să-şi caute norocul în ţări europene...şi te resemnezi că vă revedeţi o dată-de două ori pe an... apare ea....eternul feminin. Chiar şi ca misogin, ştiu că fără femei...n-am fi evoluat la stadiul actual. Nu emoţional cel puţin. Avem...am, nevoie de nebunia frumoasă a copiilor care încă iubesc viaţa, cum o făceam şi noi - înainte să intervină aşteptările de oameni-mari.

O să continui postarea asta....dar în altă seară de toamnă.

miercuri, 27 septembrie 2017

Ne întoarcem de unde am început

Duminica trecută, am avut 7 ore de mers ALTFEL...printre ţărani simpli (cu case bătrâne, deprimant de sărăcăcioase....încă`n picioare, lângă vile de neam-prost, maşini electrice şi lux păzit de câte-un gard înalt...România 2017 mna) printre nuci...meri, poamă gata pt beţivi violenţi, sute de maşini, animale`n bătătură, ici-colo câte-o cruce pe marginea drumului - amintire a unei răni adânci....şoferi grăbiţi, DAR mai ales, sentimentul (placebo sau nu) libertăţii. Fără internet, cu telefonul pe mod avion. Eu...Canon-ul şi muzica de pe Best Of 2015 în căşti. După vreo 2 ore (în care mi-am retrăit intenţionat, nu unul...ci DOUĂ vise) în urechi a răsărit piesa asta....



Nu cred că am apreciat la justa valoare, în 2015, impactul pe care l-am simţit ASCULTÂND miracolele Coldplay, în 2017. Dar am avut ceva în mine acum 2 ani, care m-a făcut să pun la păstrare piesa. Ca un pilot automat...ceva ce rămâne şi când fac curat în mine. Adică în pofida multor căcaturi, cred că mi-am păstrat o inocenţă, ceva ce ÎNDURĂ timpul. Cred că păstrez în mine lucruri pe care le pot admira şi peste mulţi ani. O sensibilitate ...ceva pur, REAL. Fiindcă tot recent, am avut cel mai frumos vis de anul ăsta. Mi-am visat fosta şcoală generală...colegii din clasele I-IV...prima colegă de care m-am îndrăgostit. Şi-am căutat în ziua respectivă, printre poze şi printre amintiri prăfuite....CINE ERAM de la 6  la 9 ani? Cum arătam...ce făceam. Parcă căutam adânc...amintiri din altă viaţă. Eram un copchil creţ, cuminte ca o păpuşă de porţelan, respectuos, vorbeam doar întrebat. Mă lăudau pt cât eram de drăguţ, cam toţi adulţii ieşiţi în cale (mi-am luat multe flegme la ptu-ptu să nu fii deochi-urile lor). Dar ştii ce? Am păstrat ESENŢA acelui copil. Întorcându-mă la copilul ăla slăbuţ, tăcut, ciudat de la distanţă...dar cu totul altfel când îl bagi în seamă, mi-am dat seama că DA, am păstrat, fără să vreau sau să conştientizez, o sensibilitate.
Extrapolând....mă gândeam la ultimul episod din Dosarele X. S-au întors în camera de hotel în care Mulder şi Scully au fost în primul episod, cu 9 ani în urmă. Cred că e ceva în noi...ceva în căutarea unui sens....a simţământului că există o coeziune, între cine am fost şi cine am devenit.
Cred că dacă te uiţi atent, găseşti că indiferent de ce schimbi...prieteni, iubită, joburi, colegi, gusturi, viziuni asupra lumii....rămâne ceva ce poţi găsi şi peste ani şi ani. Totul e să ai un catalizator....o piesă, un vis, o poză.

sâmbătă, 22 iulie 2017

Urăsc vara

Suntem deja la jumătatea verii....ce-mi veni să scriu abia acum...când au fost (şi aparent mai urmează) zile cu ploaie, unele răcoroase...totuşi, e mai blândă decât a fost în alţi ani. Încă n-au venit zile cu 39-40 grade. Trăim pe-o planetă norocoasă, într-o ţară cu toate cele 4 anotimpuri...aproape comunist împărţite între ele...ce-mi veni cu urăsc vara? Simplu....detest liniştea, acalmia din perioada verii, distanţa faţă de oamenii obişnuiţi, forţarea de a face ceva notabil: ce-ai făcut în vacanţă, unde-ai fost în concediu? Pe măsură ce mă apropii de vârsta falsului profet (Iisus al vostru....până şi oameni smart ca-Costel, cred în poveştile astea....C`MON people...get smart) observ că sunt leneşul de treabă din descrierea Facebook....care nu are stare, fiindcă dintr-o maşină rapidă de formula 1, sunt nevoit să circul cu trabantul-ţestoasă. Însă, imediat ce vine toamna...sau primăvara, sau iarna...devin plin de energie, hai să facem, să ieşim...let`s go crazy...fuck it...Nike - just do it. Aham. Daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaar - motherfucking summer. URĂSC VARA. Nu sunt cuvinte goale. Nu (doar) fiindcă-mi ies aluniţe pe corp de la soare [ştii că momentan scriu fără să mă uit la tastatură?] ori pt că nu am corpul lucrat la sală ca ascultătorii de Despasito {fuck that shit}...ci pentru că vara toţi migrează. Aaaaa păi omul ăla simpatic, care-ţi place? N-o să-l mai vezi o vreme. Serialul ăla? Pauză. La cinema? Mizeriile cu supereroi şi dezamăgiri ca Dunkirk. Terase pline de oameni veseli care repetă AMEŢIŢI acelaşi ritual. Înainte era vineri-duminică...vara toţi îşi lasă economiile în bar, la terasă. Şi ce...o viaţă avem...s-o simţim. Right. Dacă ŞI DOAR DACĂ, dimineaţa când te trezeşti ai rămas cu CEVA. Altfel e ca şi cum ai mâncat...şi peste o oră iar ţi-e foame. Urăsc transpiraţia, urăsc aerul condiţionat....ştii ce e mai însemnat? Răcoarea unei zile din orice alt anotimp. Detest insectele care-s peste tot vara...gândaci prin bucătărie când mă trezesc dimineaţă....muiştii ăia de greieri care ajung cumva în cameră la tine şi dai mobilierul la o parte. Oraşele care devin fantome în timpul zilei....cauţi umbra ca pe-o oază în deşert. Vara e tot ce are viaţa mai fals. Concedii şi vacanţe pe care abia aştepţi să le instagramezi să moară Vasile de ciudă, tu`i Eforie Nord-ul mumei mă-sii să-i biip. Oameni pe care te bazezi în restul anului....mai scumpi la vedere ca Cenuşăreasa. Muzica....vai cât e de proastă muzica în perioada verii.

luni, 3 aprilie 2017

Balena albastră şi balena roşie


Săptămâna trecută s-au împlinit 15 ani de când s-a lansat Matrix (de aici mini referinţa cu pilula albastră şi cea roşie). În jurul acestei cifre sunt şi copiii deprimaţi, care aleg să-şi pună viaţa, a la Isis... în slujba unei cauze tembele (balena albastră).
Tot săptămâna trecută a murit moş Andrei [neam de-al meu, după (pre)numele căruia m-au botezat ai mei], la vârsta de 72 ani. Cancer. Dar dincolo de victimele interminabile ale cancerului, sigur ai auzit, după ce moare câte un cunoscut, pe-o rudă, un prieten, spunând: Aaaaaa ce tânăr era....doar 69, 74, 81 ani. Numai la Iliescu n-o să auzim clişeul ăsta.
M-am tot gândit în ultima vreme, la feluritele amintiri din cei 32 ani ai mei. Nu că aş putea lua vreodată în calcul sinuciderea la modul serios....dar chiar cred că am trăit deja o groază de chestii. Chiar am tolba plină de amintiri...de poze, de regrete şi împliniri.
Nu cred într-o viaţă de apoi, sunt sigur că moartea e căpătul şi sunt mai mult decât împăcat cu asta. Odihnă în ne-existenţă...exact forma dinaintea naşterii. Mare scofală.
Şi aşa d.p.d.v nihilist, ca specie, ca planetă, suntem egali cu zero.
Au fost N generaţii, milioane de oameni care nu au prins vârsta mea...fiindcă omenirea nu era suficient de evoluată şi te omora o privire greşită aruncată unei doamne rezervate, o răscoală, un război, o răceală banală, ori amorul propriu - rănit. Nu e o tragedie să nu apuci vârsta bolilor, a indecenţei fizice. James Dean nu cred c-ar fi vrut să ajungă la vârsta lui Neagu Djuvara. Robin Williams a ales să moară după termenii dictaţi de el. Ştia ce-l aşteaptă (ALS..scleroză laterală). Uită-te la bietul Michael J Fox. Să îndrăznesc o Mădălina Manole?
Repetăm aceleaşi trăiri, avem aceleaşi dimineţi, aceleaşi gânduri meschine, aceleaşi reproşuri şi crize existenţiale, involuăm spre egoism modern. Cu mici şi insignifiante variaţiuni, trăim...pt că alternativa....pastila albastră...sună mult prea deprimant. Care-i noutatea ta...cu ce eşti diferit faţă de alte vieţi dinaintea ta? Semnificativ, nou...contribuţia ta e.....?
Toţi tânjim după viaţă...dar singura noastră certitudine e că vom muri (înaintea lui Ion Iliescu)

vineri, 31 martie 2017

It takes time


Pe la începutul lunii, a fost ziua maică-mii (3 martie) şi ca-n fiecare an, surorile mele i-au făcut obişnuita surpriză de a veni acasă (din Italia şi Germania). Sor-mea mai mare (Alina), are acum 3 copii, dintre care, două mogâldeţi (Luca şi Francisc) - aflate încă la fragila vârstă a durerilor pe care nu ţi le poţi explica (asta pe lângă cele obişnuite)....astfel că pentru câteva zile, plânsetele erau coloana noastră sonoră de acasă. Şi oricât mi-ar fi dat mie somnul peste cap...pentru părinţi e adevăratul test de anduranţă. Te căleşti ca-n armată. E dur, crunt....te împinge spre nebunie. Şi ştiu că e comun...la ordinea zilei...se nasc zilnic copii...dar nu cred că se nasc la fel de mulţi părinţi. Nu toţi ştim ce înseamnă să fii un părinte bun. Mai ales în primele 7 luni de acasă, când te sperii din orice şi mintea ta e drobul de sare.

Cred că-i un proces în care şi noi învăţăm de la ei. Mă gândeam ...poate mulţi fac copii să-şi salveze căsnicia aflată într-un impas, ori poate e lipsită de-un sens mai straşnic....iar copii sunt un abis al frumuseţii, aia plină de însemnătate...deloc efemeră, fiindcă cere timp. Orice lucru trainic, pentru care te simţi mândru, care nu-ţi poate fi luat INDIFERENT ce-ar fi, vine în timp. Copiii...noi toţi, am necesitat timp. Răbdare, experienţa celor mai mari, sacrificiu. Şi după ce treci marea...vei naviga pe-un ocean ...acum trebuie să-i explici lumea. Cea pe care poate nici tu n-ai înţeles-o, fiindcă spaimele ne fac pe toţi să ne simţim copii...lipsiţi de ajutor. Eşti principalul lui constructor. De tine depinde ce om va fi...lasă şcoala, modelele, prietenii...contează, nu zic.....dar psihologic vorbind, părinţii rămân hrana sufletească a unui copil.




And there she stands
Throwing both her arms around the world
The world that doesn't even know
How much it needs this little girl
It's all gonna be magnificent, she says...
Un mare defect al nostru, este că ne adaptăm. Treptat, cu trecerea timpului, uităm ce e normalul şi permitem NOULUI NORMAL, să fie realitatea în care trăim. Acceptarea ...ca într-o puşcărie...bă - astea sunt condiţiile, asta e situaţia...ce să-i faci. Mna. Dar ştii cine nu are setarea asta? Copiii....tinerii. În acelaşi timp în care noi ne adaptăm la prostie, la greşelile societăţii.....ei vin din spate şi (îţi) vor spune, uneori chiar şi fără cuvinte (dar vei înţelege) că NORMALUL trebuie să fie statuia aia, punctul ăla fix, fundaţia. Investiţia ta ...în timp, va deveni o comoară. 

miercuri, 15 martie 2017

ce p**a mea


Au urcat femeile milităria (înapoi) în pod, nu?
Nu barba, nu când renunţi la tricou pentru cămaşă, nici cât poţi să bei şi sub nici o formă cât de bine poţi să iei bătaie sau să-l baţi pe unu`...nu asta te face bărbat. E un amestec care începe cu prima bere băută cu taică-tu, momentul dezvirginării sau primul job...continuă cu primii bani pe care-i pui în slujba unei facturi şi se încheie cu înţelepciunea vârstei la care eşti un model masculin pentru vreun tânăr aflat la primii paşi pe cărările masculinităţii.
Printr-o mutaţie tolerată de taţi dar MAI ALES de prieteni, pierdem mai mulţi omizi-băieţi pe traseul metamorfozării în fluturi(poate nu cea mai fericită comparaţie)-bărbaţi, decât a pierdut Masterchef  - telespectatori cu papagalii ăia noi, mutaţi la 22:30 de teama Şefilor la cuţite. Paraziţii şi Mafia au numit-o pizdificare.....dar e contrar educaţiei mele, aşa c-o s-o numesc emasculare/efemeninare.
De unde să încep...că văd bărbaţi cu frizuri neo-naziste, COC în loc de cock, lac pe unghii, mai multe selfie-uri în telefon decât aia care-l ţine în friend-zone, blugii ăia egări de pe ei, că se uită la 50 shades ori au citit Suge-o Ramona, ascultă romanţe de la Motans sau Carla`s Dream, se dau cu rolele şi ies la bere doar cu programare şi bilet de voie de la EA, că beau zoaiele alea de la Strongbow ori bere cu arome, că stau 10-25 minute să aleagă cu ce să se îmbrace...asortat..cu hainele pe care le-au ales după ce-au stat ore întregi pe site-uri şi minute bune în cabina de probă la mall. La fel de mult mă deranjează lipsa opiniilor, ăştia nu citesc, nu sunt informaţi...unde naiba e caracterul ăla care trebuie să iasă la iveală când dai peste vreo mârlănie pe stradă....BĂRBAŢII IAU ATITUDINE...nu scot telefonul să aibă material pt Like-uri, nu se epilează ori pensează şi nu pierd vremea cu emoţii trecătoare pufăind electronic.




Femeile astea....de aia îşi tot cumpără papuci peste papuci ...peste papuci....peste papuci? Suntem mulţi care trebuiesc ţinuţi sub? Dragostea....monstrul ăla cu două capete, de dragul ei se fac toţi preş, renunţă de bunăvoie la cojones, la demnitatea şi responsabilitatea de a sta drept în faţa oricui şi oricărei conjuncturi. Parcă au uitat toţi că poartă numele taţilor....sau bunicilor, bărbaţi cărora le-ar fi ruşine de specimenele generaţiei actuale. FII BĂ BĂRBAT. Pe drumul tău, ca Sinatra. Fii Ştefan Bănică ...nu Ştefan Bănică Junior. Simplu, clasic, de admirat...trainic, o-ri-gi-nal, cu mai mult curaj decât sensibilitate, cu decalogul de reguli de la care nu te abaţi fiindcă, crezi într-o logică nu în supărarea de moment a divei de lângă tine. Ăştia diseacă subiecte pe care un bărbat le-ar fi închis din maxim o frază. Apoi îşi fac cont pe Snapchat şi se maimuţăresc cu filtre kitschoase de care şi Hi-5-ului i-ar fi ruşine şi abia aşteaptă să mai trimită emoticoane.
Rockul....săracul rock.....nu mai auzi o chitară electrică. Până şi Linkin Park au devenit melodioşi în timp ce Bieber umblă cu blugii rupţi, tatuat vesel şi vopsit în cap....de-a ajuns Sheeran să conducă prin toate topurile. La fel şi hip-hopul actual...un dezastru păstorit de efeminaţi.
Vă bat clopotul....ăla din Game of Thrones (printre puţinele show-uri cu şi pentru bărbaţi....ţărani ce-i drept, dar decât deloc).
Nu credeam c-o să apuc să spun asta....dar noroc de Vin Diesel.