luni, 8 octombrie 2018

Nu vom sti niciodata

La baza unui proces creativ, fie poezie (aleasa intentionat-pRIMA), roman, scenariu sau acuzatie intr-o declaratie pt un tabloid...sa-ti cresti cota, ca vedeta uitata de atentia publicului.....sta un mare WHAT IF?
Si daca? Dar daca?
Momente de cotitura, alegeri sofiste, picioare puse`n prag. Ok, asta e status quo-ul. Dar daca nu ar trebui sa ma supun acestei realitati?
Unul dintre dragii mei creatori The X Files, Frank Spotnitz, tocmai ce si-a lansat sezonul 3 din primul serial de succes Amazon (intre timp, copie si aia bussiness plan-ul Netflix) - The man in the high castle.....care presupune ca Hitler...nazistii, ar fi castigat WW2. Cum ar fi aratat SUA, ori lumea? Fiecare infrangere.....sau victorie, fiecare spaima prin care treci (la mine: lovit de masina, aproape inecat si-am fost acum 3 ani, la o luna de logodna cu fosta) pastreaza in subsidiar, intrebarea conceptuala, de la temelia creatiei: SI DACA.....
Daca weekend-ul asta ar fi trecut referendumul? Insemna ca ce? Tre sa se intoarca niste oameni in dulap, ca au amputat aripile celor naivi, care-au crezut ca Romania s-a aliniat moralei europene? C-am ramas obscurantistii degraba-pupatori-de-moaste, Like-rii lui Puric, care-si alimenteaza frica de necunoscut - duminica, la biserica?
Da, s-au umplut de penibil....au coborat pragul la 30% (care mortii ma-sii, a considerat reprezentativ, procentul asta?), au impins ziua de votare inspre doua zile (ca-n 2007, cand faceau pe ei, ca n-or fi romanii de acord cu integrarea in U.E), apelat la tertipurile medievale cu mesaje de la parinte, dom` primar, santaj subtil, si mai ales, cu abuzuri de ghiolbani care, zici c-au fost violati anal in puscarie. Vazusem duminica trecuta un fluturas cu...In strainatate, si pedofilii isi cer drepturi. Clasicul apel la frica prostilor. Toate...de pomana.
Vazusem saptamana trecuta, filmul lui Jude: Imi este indiferent daca vom intra in istorie ca barbari. Clarifica, pt cine nu are Google, ca Romania a fost a 2-a tara, dupa Germania, la evrei omorati. Alta statistica, care ne onoreaza: dupa Siria, actualmente, ocupam acelasi onorabil (?!) loc 2, la oameni plecati din tara. Intrebarea mea....cand cretini alde Dragnea, Basescu, Daniel, Rares Bogdan, Dan Pulic...pardon - Puric, Antena 3 & co, Neamtu si alti tristi, isi inchipuie ca Romania inca e in secolul XIX...majoritar ma refer (ca de prosti nu scapam cat timp Radio Zu mananca o paine....si zuaie)...astia nu se gandesc ca romanii sunt suficient de interconectati cu restul lumii, incat sa nu mai punem botul la orice indoctrinare, fenta si vrajeala? Astia inca ne cred majoritar prosti, usor de dus de nas
Dincolo de referendum, ma gandeam weekendul asta la Kavanaugh. Omul a fost acuzat de hartuire sexuala. In aceasi saptamana, a confirmarii lui la Curtea suprema, am auzit de la un suflet drag, ca era cat pe ce sa fie violata. M-am umplut de furie, fiindca stiu ca exista cazuri cu nemiluita, in care, ce-ar trebui sa se intample, intr-o lume corecta, nu se intampla. Ramane la stadiul si daca....
Speranta....pardon, certitudinea mea, e ca nu toti uitam, nu toti iertam...doar asteptam momentul razbunarii.

miercuri, 5 septembrie 2018

Temporal suspension - Vogue dots

marți, 14 august 2018

Gandul de la ora 5


Respectul aduce mult cu a fi indragostit. Nu stii totul despre EL/EA, dar are acel CEVA, care trezeste in tine o stare de beatitudine...devii inferior, supus, un tembel. Trump, da? Miliardar prost facut gramada. Ca studiu de caz (din pacate, cinematografia tine pasul cu actualitatea, mai greu ca CNSAS sau biserica) Donald e fascinant. Uite cate dovezi apar, ca omului ii lipseste o doaga....sau tot butoiul. Nu pricepe mult....are o gandire simplista, puerila chiar, usor de magulit, sedus de complimente rudimentare. Stii cine-i la fel...un indragostit. Ai patit-o vreodata? Sa ai o parere despre un om pe care-l admiri....fiindca-l pui pe-un piedestal: pai a fost ales....are calitati deosebite. Insa, la rece, daca-l iei un pic sub lupa: stai stai stai, ce-a zis? ce-a facut? Pai e un imbecil. Glumesti...cum sa-ti placa creatura aia? Dar trecem cu vederea, sau uitam repede, fiindca atunci cand tragem linie, conteaza misterul (aparentele) si instinctul. Logica e trecuta cu vederea, de-un cip pe care ni-l implantam de bunavoie.
Si daca extindem plaja de acoperire? Daca multi oameni bogati, multe vedete, multi oameni politici, sunt prosti facuti gramada..... ? Exista increderea aia oarba...a spiritului de turma: n-am cum sa ma insel, ca si lui Vasile ii place. Dar poate Vasile e prost...sau usor de prostit. Dragnea....il consideram un asa si pe dincolo. Teleormanean din scoala veche a neo-comunistilor democrati, a reusit cum-necum sa-l sape pe Ponta, in partidul plin de tradatori vigilenti. Incepusem sa cred ca e mai istet decat credeam. Si apoi a pus (indirect fireste...dar se vad marionetele din prefectura si jandarmerie) batausii aia sa ,,elibereze`` Piata Victoriei. Aaaa ai stai, deci e foarte prost. Se intampla sa vorbesc cu oameni pe care-i admiram...sau ii respectam....si-apoi sa-mi dau seama ca sunt mai rudimentari (adica mai PROSTI) ca mine. Aaa, deci pana la urma totul se rezuma la perceptia celorlalti despre tine. La pacaleli, tepe, minciuni nerusinate. Mda

luni, 13 august 2018

Gradina umano-logica

Imi plac animalele...si nu din motivele pentru care sunt placute de obicei (ca-s dragute, exotice...te scot din realitatea ta cotidiana si te transpun intr-un loc aproape magic) ci fiindca sunt sincere cu nevoile lor, au instinctul libertatii, (greu de sters) si majoritatea imi aduc aminte de comuniunea noastra cu natura (suntem parte din aceasi familie....nu stapanii lor). Bine, ok...fiindca multe sunt dragute. Un pui de ORICE, e adorabil.
Eram ieri intr-un loc unde am fost demult...in alta viata (asa se simte, cand cel cu care ai fost, a plecat dintre noi) si surorile mele au avut o anumita reticienta in a intra la gradina zoologica din comuna Vanatori, jud. Neamt. Iar metafora mea functioneaza perfect, fiindca, inainte sa vedem cei 5 zimbri inchisi intr-un areal relativ modic....am avut ocazia sa-i vedem intr-o rezervatie naturala, unde (daca e sa-l cred pe cuvant pe ghid) zimbrii sunt lasati sa-si vada de treaba, pe hectare intregi. Atat doar...am auzit despre ei ca sunt ...pe-acolo. Exista...dar slabe sanse sa-i vezi.
Insa la Zoo...unde animalele sunt chinuite, n-au vlaga, nu sunt in mediul lor natural, nu duc o viata ca stramosii lor, ii poti vedea bine-mersi. Si oricat ar veni unii cu argumentul: da, dar macar acolo sunt bine hranite animalele si sunt protejate de rele. Zau? Nu e un pic de comunism in asta? Noi iti dam casa, mancare cu portia-zilnic si-ti asiguram un scop...un loc de munca (stai la poze). Si nu cumva, noi insine, suntem animale domesticite....tinute in gradini zoologice numite orase? Sigur...e luna august, cea mai plina de libertate, luna. Liber sa ce? Sa orice? Ei da....lesa e salariul tau. Te intinzi cat ai economisit. Bacau, Ploiesti, Bucuresti, Montreal, New-York, Hanoi sau Sankt Petersburg, sunt gradinile zoologice in care, ne-am inchis....in noi. Stam intr-un areal cu reguli, trabaluim pt binele altora, avem particica noastra mica din profit, ne simtim mereu mai putin liberi decat ceilalti (ajuta mult facebook si instagram, la constientizarea custii noastre) si visam la o libertate deplina.

vineri, 3 august 2018

boule



Stiu...de fapt stim, cupluri care pareau sudate. Poxipol, happy-ever-after, raspunsul a ce cautam orbeste, prin intunericul cu care ne inconjuram (de frici). Frica ne apara, ne tine in viata (instinctul de conservare e alimentat de frica)....in timp ce e si exponentul principal al prostiei. Facem lucruri stupide, din frica. Frica de a pierde, de a fi raniti, frica de singuratate, de a nu fi ridiculizati, judecati. Iar vulnerabilitatea....mititica de ea, cred c-a iesit ultima, din cutia Pandorei.... e cea care ne face curajosi. Admir oamenii vulnerabili.
Traiesc in cei mai pasnici ani din istoria tarii, a lumii. Dar simt frica ...o vad in toti. Cum? Prin minciuni, proiectii, machiaje, nevoia de a fi ca ceilalti....acceptat. Tii minte duelurile din romanele lui Stendhal, Guy de Maupassant, si-n general, din povestile clasice de dragoste? Cu ele mi-am inceput cultura generala. Wow....sa nu iti fie frica de moarte, fiindc-o inchini pe altarul suprem....inima.
Dar alea sunt copilarisme, nu? Puerilii mai cred in dragoste. Forma veche.
Cea noua e online, e pasagera, vulgara, ca iPhone si Galaxy (una noua pe an) materialista, razbunatoare.
Inapoi la prima fraza. Ii vezi ...indragostiti pana peste cap. Nu-l stii bine decat pe unul dintre ei doi. Despre celalalt stii doar ca e al dracu de norocos fiindca i-a fost menit sa fie langa ea. Poate-l antipatizezi, iti vine sa-l uzi cu bere proasta, sa-l inchizi intr-un beci si sa-i pui Motans 3 ore, sa-l inscrii pe-un site - in Isis sau PSD. Cum de ce? Ca face economie la haine si poarta blugi slim-fit (egari), e mai efeminat ca Fuego, rudimentar ca tocilarii, si-n general e prea putin, fata de ce merita, perechea lui. Dar hey...2018. Toti avem otrava care ne face bine. Placeri vinovate.
Si ca-ntr-un basm sadic...sau La La Land, vezi ca relatia lor se incheie. Ca si a ta. Ca a altor sute de mii de oameni. Un bou, nu a stiut sa aprecieze ce-a avut langa. Fiindc-a gandit-o egoist. Ce-mi iese mie. Doar eu contez....ea e premiul meu, pot binedispune de ea dupa bunul plac. Cretinule. Bietul de tine. Ti-e foame, treci pe langa o masa plina de ingredinte....dar n-ai stiut ce sa faci cu ele, sa le apreciezi la justa valoare, fiindca nu te-a invatat nimeni sa apreciezi lucrurile pretioase, sa le acorzi atentia si respectul meritat. Am vazut-o de prea multe ori sa cred ca-i o exceptie.
Exista relatii esuate, familii disfunctionale si iubiri stinse, de prostia unuia dintre ei....care ulterior, tre sa vopseasca in draci cioara de pe gard (fosta relatie), pe care, boul, a dat-o la schimb, pe vrabia din mana.
Cineva, daca tristii de care vorbesc (si e posibil sa te numeri printre ei) ar avea prieteni adevarati, ar trebui sa-i ia deoparte: -Asculta, esti tampit? Ai mancat matraguna? Nu poti fi atat de prost, de bou, de fraier...incat sa fi dat cu piciorul unei opere de arta - originala (cum sunt unii oameni pe care-i cunosc), pentru copia aia, falsul ala, pocitania de langa tine. Si te-ai mai si casatorit cu ea? Pe bune...cum de nu esti membru PSD, la cat esti de prost?

vineri, 20 iulie 2018

2018 - 33


M-am tot gandit la ce-as mai putea sa-mi scriu. Full disclosure: n-am scris niciodata pt vizualizari, comentarii sau laude. Strict ca masina a timpului. Voiam sa scriu despre nevoia sensibililor de muzica-filme-postari de imbarbatare. Ori despre putinii oameni cinstiti ramasi... Sau despre parintii care-ar putea preda...pe-o aplicatie, o emisiune, pe-un grup Facebook, despre iubirea adevarata (ei iubesc copiii si pe partenerul cu care-au decis sa aiba un copil).
Dar orice mic subiect, sta cu mine cat fericiriea....cateva momente...si trece.
Adineori, in timp ce-mi terminam ultimii mililitri de Jack, zic: despre mine. Narcisic si pe sleau...cum a fost anul asta. Aparent cu bune...dar predomina, sau cantaresc mai greu, greutatile, tristetea, constientizarea a cat de neimportant e totul.
Cimitirele sunt monumente de egoism. Adica? Mereu au fost, vor fi, mai multi oameni morti, decat vii. Unde incap toti mortii? Ne credem importanti...contam...inclusiv dupa moarte, trebuie sa FIM. Ajungem la gropi comune, ca pe vremea nazistilor & comunistilor (5 schelete dintr-o familie, intr-o groapa). Am renuntat din 2017 la egoism. Ziua mea? Pardon...nimic special de 23 si 30 noiembrie, la fel de 21 mai. Suntem fix ca furnicile. Aici jos intre noi, ne pacalim, muncim, speram. Dar plutim in spatiu, de nicaieri....spre nicaieri. Nu-i pasa nimanui cu adevarat. Amintiri...mostenire....istorie. Chiar crezi? Anul asta mi-am pierdut mentorul (Gheorghe) ....si tot ce-a facut in cele 5 decenii, va fi uitat in curand. Timpul e adevaratul egoist. Nu-i pasa decat de el. Sterge totul, nemilos ca Putin, puternic ca absolutul (intamplator, o vodca).
E 2018....ma intristeaza ca inca o mai visez (Loredana)..ca inc-o iubesc, ca nu pot inchiria inima nici unei-alteia. O revad uneori....slaba...ca ura pe care i-o port pt toata suferinta provocata. Inca doare. Ca o durere de dinti. Dimineata cand ma trezesc...si e liniste...intuneric....singuratate. Dar trece, dupa prima cafea, primele 45 minute de Howard Stern si dupa ce-mi planuiesc filmele de peste zi, dupa ce privesc INCA minunat - la minunatiile de pe 500 px. La marinimia de pe micuta noastra planeta.
La copiii care zambesc si la parintii lor, norocosii ghinionisti. E greu...ba nu, e imposibil. Cum de se nasc atatia copii, cand sunt atat de greu de crescut. Medalii, onoruri, merita recunostinta. Thank you for your service. Eu il vad 15 secunde, zambind, mogaldeata dragalasa care-mi topeste inima si-mi infrumuseteaza ziua....dar mami stie cum e cand plange mereu, ca din gura de sarpe si nu stie ce sa-i mai faca. Adultii. Bu-hu-hu.....generatia big-brother. Au secretele, le-au castigat, au avut noroc. Stiu cum sa descurce instalatia de brad a arborelui genealogic. Rabdarea....singurul monstru pe care n-am reusit sa-l inving, in 33 ani. De vina e internetul...informatiile...pozele. Mint. Nici cofeina nu-i de vina....  Nu am rabdare fiindca sunt inca prost. Fiindca, desi ii admir pe cei in varsta, infinit mai mult decat pe cei tineri (parul meu la fel)...nu am invatat sa astept. Vreau imediat, acum, are we there yet? Daar...ianuarie-iulie au insemnat asteptare. Financiara. 7400 lei cheltuiti pe-un Galaxy S9+ si-un Canon 70-200.
In rest? Repetitii....aceleasi zile, cu acelasi program de somn si munca, glumite si nepasare, absent aici - prezent cu gandul intr-un chinuit POATE, Guerrilla, meciuri, kilometri strabatuti pe carari abia domesticite si-o rusinoasa fuga de asteptari (muta-te....pleaca din tara, invit-o in oras).
Iar peste toate .... o varsta cu care inca nu m-am acomodat, fiindca am ramas repetent, fata de ceilalti de varsta mea, la capitolul impliniri.

marți, 20 martie 2018

întunericul e sălbatic



Titlul e din noul single al lui Moby iar întregimea lui e:

Apportioned like madness in season
Bracing all like a breaking of reason
With every night lost and every day torn
With a drama feeling calmer and it's a comma in the storm
Speakers are crying like a forest in the rain
I was so alone with my thoughts and my pain
And the darkness closed like a mouth on a wire
And I'll never be free

Ooh, in this darkness
Please light my way
Light my way

Mă tot gândesc de dimineaţă, dacă merită să spun două-trei cuvinte despre ce a însemnat Andrei Gheorghe pt mine. Din ce-am citit azi, mulţi scriu despre ei...nu neapărat despre Gheorghe. Iată poza cu mine şi Gheorghe, pe Andrei l-am întâlnit .... cu Andrei am lucrat, sunt fanul lui Gheorghe încă de la....
Şi primul lucru pe care-l am bătătorit în minte, de la el, e să ţin la sinceritate. Iar adevărul e că nu vreau să scriu despre el...cu atât mai puţin azi. Nu vreau să împart ceva atât de semnificativ, ca influenţa lui Gheorghe asupra personalităţii mele, pe prostia aia efemeră, numită Facebook. Cui îi va păsa peste 3 zile...peste 3 luni? Bine, mie...da`n rest? Nu mai bine las trăirile alea înăuntru?
Şi atunci m-am gândit la vechiul meu jurnal....blogul. E mai intim, mai substanţial. 

Până la Andrei Gheorghe...adică la 13-14 cu Andrei (pro-fm), am fost un copil-model, de bună cuviinţă, respectuos, cenzurat....pe scurt - timid. Nu vorbeam....ascultam. Radio. Iar radio-ul însemna atunci, muzică pe repeat, dedicaţii şi cotele apelor. And then... de nicăieri, un domn ferm, cu prestanţă, extrem de cult, articulat, fără frică şi cât se poate de liber....de american (adică Howard Stern, George Carlin). Opusul meu. Dar te atrăgea fiindcă răutatea făcută profesionist (studiată) era amuzantă...iar umorul deschide orice lacăt emoţional. Majoritatea îl vedea (nu te lua după statusurile zilei...ipocriţi mincinoşi) ca pe-un necioplit, drogat, vulgar. Cum să închizi telefonul în nas la oameni şi să-i jigneşti? Păi nu aşa se face la tv. Atât doar, că Gheorghe venea din teatrul minţii...adică din radio. Şi-n zilele noastre încă ascult zilnic cel puţin 3-4 ore de radio, fiindcă am căutat personalităţi asemănătoare lui (Dobro, Howard Stern). Inteligenţa te face liber...te îmbogăţeşte...dar te şi însingurează. Astăzi văd că a avut mulţi admiratori...sau mă rog, oameni care-l respectau. Dar i-a şi ţinut la distanţă. Ştiu că se certa şi cu prietenii. Şi mereu am bănuit (la fel cum e şi în cazul meu) că folosea zidul inabordabilului, al plictisitului, al arogantului perfect...fiindcă era un timid extrovertit. Adică încerci să-i ţii la distanţă pe cei a căror atenţie de fapt, o vrei. Şi ştiu sigur că e cazul....fiindcă-i fac portretul psihologic, de vreo 2-3 ani, unui alt MODEL: Howard Stern. Adânc sunt oameni sufletişti, calzi, comunicativi, doar că-ţi cer să îndeplineşti nişte condiţii minime de igienă umană: să fii sincer şi interesant. Din emisiunile, editorialele şi interviurile acordate de el, aveam mereu ceva de re-învăţat. Fiindcă România a fost...este, ţara care te face să uiţi că eşti egal ca valoare umană, cu englezii, italienii, grecii, ungurii (?) cât timp eşti VIU...deschis, curios. Nu mică mi-a fost mirarea în ziua în care m-a acceptat ca prieten pe Facebook. Sunt parte a celor 5000 români pe care-i place? Mi-a mulţumit pentru recomandări de filme făcute, citea textele mele iar unele-i plăceau. Şi ziua în care unui idol de-al tău, îi place cum gândeşti...ba chiar le scrie celor din listă, să nu se mai tagg-uiască că se uită la un film ci să scrie la final gândurile lui despre....apăi aia e o zi memorabilă.
E dovada (vie?) că poţi fi un intelectual cosmopolit (sigur ar fi luat termenul în derizoriu) şi fără a fi elitist. Nu se considera prea bun pt ce unii consideră sub-cultură....muzică proastă, kitsch. Găsea interesantul oriunde se ascundea.
Şi totuşi...dincolo de etapa Pro-Fm...după, s-a stins încetul cu încetul (job-uri la radio-uri unde nu avea aceaşi libertate, fiindc-a ales banii si pragmatismul), n-a mai avut aceaşi fervoare la Realitatea sau la Antena1...nici barem când s-a întors vreun an la matinalul de la ProFm. Dar în anumite interviuri (citeam în continuare - tot) vedeam aceleaşi sclipiri de geniu, acelaşi ideal (că nimic nu-i mai presus de libertatea proprie) şi un început de întuneric, care, a preluat controlul de azi-noapte. Întunericul pe care nimeni nu-l poate domestici.
Deşi mi-am impus să nu plâng...dimineaţă în drum spre muncă m-am trezit cu descărcările alea sărate de pe obraji, care izvorăsc din adânc. Îmi pare atât de rău c-a murit singur....mai ales când, la sfârşitul zilei, am confirmarea că a fost iubit de noi...căutătorii de libertate şi curaj.
Baftă ţie ...rămâi în aer...în noi - cei pe care i-ai CRESCUT