sâmbătă, 22 iulie 2017

Urăsc vara

Suntem deja la jumătatea verii....ce-mi veni să scriu abia acum...când au fost (şi aparent mai urmează) zile cu ploaie, unele răcoroase...totuşi, e mai blândă decât a fost în alţi ani. Încă n-au venit zile cu 39-40 grade. Trăim pe-o planetă norocoasă, într-o ţară cu toate cele 4 anotimpuri...aproape comunist împărţite între ele...ce-mi veni cu urăsc vara? Simplu....detest liniştea, acalmia din perioada verii, distanţa faţă de oamenii obişnuiţi, forţarea de a face ceva notabil: ce-ai făcut în vacanţă, unde-ai fost în concediu? Pe măsură ce mă apropii de vârsta falsului profet (Iisus al vostru....până şi oameni smart ca-Costel, cred în poveştile astea....C`MON people...get smart) observ că sunt leneşul de treabă din descrierea Facebook....care nu are stare, fiindcă dintr-o maşină rapidă de formula 1, sunt nevoit să circul cu trabantul-ţestoasă. Însă, imediat ce vine toamna...sau primăvara, sau iarna...devin plin de energie, hai să facem, să ieşim...let`s go crazy...fuck it...Nike - just do it. Aham. Daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaar - motherfucking summer. URĂSC VARA. Nu sunt cuvinte goale. Nu (doar) fiindcă-mi ies aluniţe pe corp de la soare [ştii că momentan scriu fără să mă uit la tastatură?] ori pt că nu am corpul lucrat la sală ca ascultătorii de Despasito {fuck that shit}...ci pentru că vara toţi migrează. Aaaaa păi omul ăla simpatic, care-ţi place? N-o să-l mai vezi o vreme. Serialul ăla? Pauză. La cinema? Mizeriile cu supereroi şi dezamăgiri ca Dunkirk. Terase pline de oameni veseli care repetă AMEŢIŢI acelaşi ritual. Înainte era vineri-duminică...vara toţi îşi lasă economiile în bar, la terasă. Şi ce...o viaţă avem...s-o simţim. Right. Dacă ŞI DOAR DACĂ, dimineaţa când te trezeşti ai rămas cu CEVA. Altfel e ca şi cum ai mâncat...şi peste o oră iar ţi-e foame. Urăsc transpiraţia, urăsc aerul condiţionat....ştii ce e mai însemnat? Răcoarea unei zile din orice alt anotimp. Detest insectele care-s peste tot vara...gândaci prin bucătărie când mă trezesc dimineaţă....muiştii ăia de greieri care ajung cumva în cameră la tine şi dai mobilierul la o parte. Oraşele care devin fantome în timpul zilei....cauţi umbra ca pe-o oază în deşert. Vara e tot ce are viaţa mai fals. Concedii şi vacanţe pe care abia aştepţi să le instagramezi să moară Vasile de ciudă, tu`i Eforie Nord-ul mumei mă-sii să-i biip. Oameni pe care te bazezi în restul anului....mai scumpi la vedere ca Cenuşăreasa. Muzica....vai cât e de proastă muzica în perioada verii.

luni, 3 aprilie 2017

Balena albastră şi balena roşie


Săptămâna trecută s-au împlinit 15 ani de când s-a lansat Matrix (de aici mini referinţa cu pilula albastră şi cea roşie). În jurul acestei cifre sunt şi copiii deprimaţi, care aleg să-şi pună viaţa, a la Isis... în slujba unei cauze tembele (balena albastră).
Tot săptămâna trecută a murit moş Andrei [neam de-al meu, după (pre)numele căruia m-au botezat ai mei], la vârsta de 72 ani. Cancer. Dar dincolo de victimele interminabile ale cancerului, sigur ai auzit, după ce moare câte un cunoscut, pe-o rudă, un prieten, spunând: Aaaaaa ce tânăr era....doar 69, 74, 81 ani. Numai la Iliescu n-o să auzim clişeul ăsta.
M-am tot gândit în ultima vreme, la feluritele amintiri din cei 32 ani ai mei. Nu că aş putea lua vreodată în calcul sinuciderea la modul serios....dar chiar cred că am trăit deja o groază de chestii. Chiar am tolba plină de amintiri...de poze, de regrete şi împliniri.
Nu cred într-o viaţă de apoi, sunt sigur că moartea e căpătul şi sunt mai mult decât împăcat cu asta. Odihnă în ne-existenţă...exact forma dinaintea naşterii. Mare scofală.
Şi aşa d.p.d.v nihilist, ca specie, ca planetă, suntem egali cu zero.
Au fost N generaţii, milioane de oameni care nu au prins vârsta mea...fiindcă omenirea nu era suficient de evoluată şi te omora o privire greşită aruncată unei doamne rezervate, o răscoală, un război, o răceală banală, ori amorul propriu - rănit. Nu e o tragedie să nu apuci vârsta bolilor, a indecenţei fizice. James Dean nu cred c-ar fi vrut să ajungă la vârsta lui Neagu Djuvara. Robin Williams a ales să moară după termenii dictaţi de el. Ştia ce-l aşteaptă (ALS..scleroză laterală). Uită-te la bietul Michael J Fox. Să îndrăznesc o Mădălina Manole?
Repetăm aceleaşi trăiri, avem aceleaşi dimineţi, aceleaşi gânduri meschine, aceleaşi reproşuri şi crize existenţiale, involuăm spre egoism modern. Cu mici şi insignifiante variaţiuni, trăim...pt că alternativa....pastila albastră...sună mult prea deprimant. Care-i noutatea ta...cu ce eşti diferit faţă de alte vieţi dinaintea ta? Semnificativ, nou...contribuţia ta e.....?
Toţi tânjim după viaţă...dar singura noastră certitudine e că vom muri (înaintea lui Ion Iliescu)

vineri, 31 martie 2017

It takes time


Pe la începutul lunii, a fost ziua maică-mii (3 martie) şi ca-n fiecare an, surorile mele i-au făcut obişnuita surpriză de a veni acasă (din Italia şi Germania). Sor-mea mai mare (Alina), are acum 3 copii, dintre care, două mogâldeţi (Luca şi Francisc) - aflate încă la fragila vârstă a durerilor pe care nu ţi le poţi explica (asta pe lângă cele obişnuite)....astfel că pentru câteva zile, plânsetele erau coloana noastră sonoră de acasă. Şi oricât mi-ar fi dat mie somnul peste cap...pentru părinţi e adevăratul test de anduranţă. Te căleşti ca-n armată. E dur, crunt....te împinge spre nebunie. Şi ştiu că e comun...la ordinea zilei...se nasc zilnic copii...dar nu cred că se nasc la fel de mulţi părinţi. Nu toţi ştim ce înseamnă să fii un părinte bun. Mai ales în primele 7 luni de acasă, când te sperii din orice şi mintea ta e drobul de sare.

Cred că-i un proces în care şi noi învăţăm de la ei. Mă gândeam ...poate mulţi fac copii să-şi salveze căsnicia aflată într-un impas, ori poate e lipsită de-un sens mai straşnic....iar copii sunt un abis al frumuseţii, aia plină de însemnătate...deloc efemeră, fiindcă cere timp. Orice lucru trainic, pentru care te simţi mândru, care nu-ţi poate fi luat INDIFERENT ce-ar fi, vine în timp. Copiii...noi toţi, am necesitat timp. Răbdare, experienţa celor mai mari, sacrificiu. Şi după ce treci marea...vei naviga pe-un ocean ...acum trebuie să-i explici lumea. Cea pe care poate nici tu n-ai înţeles-o, fiindcă spaimele ne fac pe toţi să ne simţim copii...lipsiţi de ajutor. Eşti principalul lui constructor. De tine depinde ce om va fi...lasă şcoala, modelele, prietenii...contează, nu zic.....dar psihologic vorbind, părinţii rămân hrana sufletească a unui copil.




And there she stands
Throwing both her arms around the world
The world that doesn't even know
How much it needs this little girl
It's all gonna be magnificent, she says...
Un mare defect al nostru, este că ne adaptăm. Treptat, cu trecerea timpului, uităm ce e normalul şi permitem NOULUI NORMAL, să fie realitatea în care trăim. Acceptarea ...ca într-o puşcărie...bă - astea sunt condiţiile, asta e situaţia...ce să-i faci. Mna. Dar ştii cine nu are setarea asta? Copiii....tinerii. În acelaşi timp în care noi ne adaptăm la prostie, la greşelile societăţii.....ei vin din spate şi (îţi) vor spune, uneori chiar şi fără cuvinte (dar vei înţelege) că NORMALUL trebuie să fie statuia aia, punctul ăla fix, fundaţia. Investiţia ta ...în timp, va deveni o comoară. 

miercuri, 15 martie 2017

ce p**a mea


Au urcat femeile milităria (înapoi) în pod, nu?
Nu barba, nu când renunţi la tricou pentru cămaşă, nici cât poţi să bei şi sub nici o formă cât de bine poţi să iei bătaie sau să-l baţi pe unu`...nu asta te face bărbat. E un amestec care începe cu prima bere băută cu taică-tu, momentul dezvirginării sau primul job...continuă cu primii bani pe care-i pui în slujba unei facturi şi se încheie cu înţelepciunea vârstei la care eşti un model masculin pentru vreun tânăr aflat la primii paşi pe cărările masculinităţii.
Printr-o mutaţie tolerată de taţi dar MAI ALES de prieteni, pierdem mai mulţi omizi-băieţi pe traseul metamorfozării în fluturi(poate nu cea mai fericită comparaţie)-bărbaţi, decât a pierdut Masterchef  - telespectatori cu papagalii ăia noi, mutaţi la 22:30 de teama Şefilor la cuţite. Paraziţii şi Mafia au numit-o pizdificare.....dar e contrar educaţiei mele, aşa c-o s-o numesc emasculare/efemeninare.
De unde să încep...că văd bărbaţi cu frizuri neo-naziste, COC în loc de cock, lac pe unghii, mai multe selfie-uri în telefon decât aia care-l ţine în friend-zone, blugii ăia egări de pe ei, că se uită la 50 shades ori au citit Suge-o Ramona, ascultă romanţe de la Motans sau Carla`s Dream, se dau cu rolele şi ies la bere doar cu programare şi bilet de voie de la EA, că beau zoaiele alea de la Strongbow ori bere cu arome, că stau 10-25 minute să aleagă cu ce să se îmbrace...asortat..cu hainele pe care le-au ales după ce-au stat ore întregi pe site-uri şi minute bune în cabina de probă la mall. La fel de mult mă deranjează lipsa opiniilor, ăştia nu citesc, nu sunt informaţi...unde naiba e caracterul ăla care trebuie să iasă la iveală când dai peste vreo mârlănie pe stradă....BĂRBAŢII IAU ATITUDINE...nu scot telefonul să aibă material pt Like-uri, nu se epilează ori pensează şi nu pierd vremea cu emoţii trecătoare pufăind electronic.




Femeile astea....de aia îşi tot cumpără papuci peste papuci ...peste papuci....peste papuci? Suntem mulţi care trebuiesc ţinuţi sub? Dragostea....monstrul ăla cu două capete, de dragul ei se fac toţi preş, renunţă de bunăvoie la cojones, la demnitatea şi responsabilitatea de a sta drept în faţa oricui şi oricărei conjuncturi. Parcă au uitat toţi că poartă numele taţilor....sau bunicilor, bărbaţi cărora le-ar fi ruşine de specimenele generaţiei actuale. FII BĂ BĂRBAT. Pe drumul tău, ca Sinatra. Fii Ştefan Bănică ...nu Ştefan Bănică Junior. Simplu, clasic, de admirat...trainic, o-ri-gi-nal, cu mai mult curaj decât sensibilitate, cu decalogul de reguli de la care nu te abaţi fiindcă, crezi într-o logică nu în supărarea de moment a divei de lângă tine. Ăştia diseacă subiecte pe care un bărbat le-ar fi închis din maxim o frază. Apoi îşi fac cont pe Snapchat şi se maimuţăresc cu filtre kitschoase de care şi Hi-5-ului i-ar fi ruşine şi abia aşteaptă să mai trimită emoticoane.
Rockul....săracul rock.....nu mai auzi o chitară electrică. Până şi Linkin Park au devenit melodioşi în timp ce Bieber umblă cu blugii rupţi, tatuat vesel şi vopsit în cap....de-a ajuns Sheeran să conducă prin toate topurile. La fel şi hip-hopul actual...un dezastru păstorit de efeminaţi.
Vă bat clopotul....ăla din Game of Thrones (printre puţinele show-uri cu şi pentru bărbaţi....ţărani ce-i drept, dar decât deloc).
Nu credeam c-o să apuc să spun asta....dar noroc de Vin Diesel.

joi, 9 martie 2017

Kindness is magic


De ce ai fi un om bun? Din altruism, egoism karmic, educaţia şi umilinţele sădite în tine când ai tăi abia aveau ce să-ţi pună pe masă? Kindness is magic, spunea personajul lui Ricky Gervais în Derek, un serial la 180 grade distanţă de cariera lui de comedian (e un asistent autist, la un cămin de bătrâni)...şi e gândul care mi-a venit în minte pe 31 decembrie 2016, ca posibilă rezoluţie pentru anul ăsta. E mai dificilă decât cele 666 filme ale enervantului an ce-a trecut, fiindcă e contrar firii mele. Merg pe contra-intuiţie, îmi arunc instinctele în recycle-bin-ul suconştientului şi mă iau la trântă zilnic cu demonii mei plini de testosteron şi cojones, care vor payback şi merg pe motto-ul: să plângă mă-sa nu mă-ta. Maturizare e un cuvânt urât...fiindcă resemnează rebelul creativ din tine. Însă e în atributele maturităţii să devii mai empatic, mai darnic, nonşalant în faţa câştigurilor imediate. E bine să faci bine ...chiar şi privit dintr-un unghi egoist: te încarci cu sentimente de respect de sine şi energii pozitive. În adâncul tău va cântări infinit mai mult, un gest subtil de bunătate faţă de aproapele căruia îi faci un bine la care nu se aştepta.
Viaţa e o mizerie deprimantă...abia aşteaptă să te aducă în adâncul temerilor tale...că eşti insuficient, că alţii aşa şi pe dincolo, că risipeşti anii din desagă. Contează cu adevărat strădania ta? Avem cimitire pline de amintiri ...arhive care nu mai inspiră decât romantici rătăciţi prin poveştile cărţilor primite cadou. Că eşti pragmatic ori empatic la suferinţa şi nevoia altuia....Who gives a shit? Ăla care nu-ţi dă prioritate într-o intersecţie nesemaforizată fiindcă X5-ul lui depăşeşte cu mult respectul tău de sine? Ori poate doctorul care-ţi tratează mama în spital după ce-i dai jumătate din salariul tău pe o lună....Aş...sufletul lui adoarme mai repede decât o faci tu seara. Nu-i oare doar o iluzie de citat Facebook-ist? Nu cumva România ultimilor ani a fost o junglă a şmecherilor egoişti care-au călcat peste cadavre, bun simţ şi cei 7 ani (cu suspendare) doar pentru a avea cu ce-şi updata statusul cu jucării noi ale egoului din ce în ce mai nesătul? Băăăă...sincer? Ba da. E o lume separată, pe care eu n-am cum s-o înţeleg....fiindcă drumul nostru s-a bifurcat ...poate chiar de la naştere. Sistem de valori diferit. Tot ce încape în vila lui, în conturile şi-n anchetele lui pe la Parchetul înaltei curţi de casaţie şi justiţie ori DNA....vin dintr-un VID, un gol pe care nu-l pot umple, fiindcă imediat ce şi-a luat piţipoanca, sejurul în Dubai ori ceasul ăla de 5600 euro....deja golul existenţial VREA altceva...mereu ceva nou. Avem mii de ani de evoluţie ...şi involuţie. Nu e un noroc să-ţi dai seama de nimicurile ce-ţi aduc mulţumirea...ţine de caracter, de moştenirea genetică de la bunicii crescuţi oarecum cu valori apropiate de Magia-bunătăţii, de amintirea gestului frumos făcut de-un prieten atunci când te aşteptai mai puţin.


Femeile au în ele instinctul matern...se nasc cu valorile la care noi bărbaţii aspirăm. De aia mamele au cel mai important rol în modelarea noastră. Dar, faţă de psihologi şi psihoterapeuţi, cred...chiar cred, că vine o vârstă la care nu doar că te ocupi de propria educaţie (care se încheie abia la sfârşitul vieţii) dar prin propriul exemplu, ar fi bine să fii (cu fapte) model de nebun frumos, deschis exportului de zâmbete pe feţele crispate ale greu-încercaţilor din jur.


Dragostea....remediul pe care mai toţi încearcă să-l şteargă....dar vorba Guerrillei: binele învinge. Trebuie.


marți, 28 februarie 2017

La La Land


Momentan sunt la confluenţa celor două săptămâni de prohibiţie pe alcool...şi mi-ar fi prins bine MĂCAR un Heineken, ori o fărâmă din bătrânul Jack, pentru a dilua din amărăciunea eşecului La La Land.            

În cele 2 zile de la premii, am tot macerat dezamăgirea ultimelor două minute/jumate  din cele 5 ore 20 (revăzute aseară după ce-am ajuns acasă) căutând să înţeleg DE CE nici la 20 ani de la primele premii Oscar văzute (Titanic. 97) nu a câştigat cel mai bun film....filmul cu care ţineam. În primul rând m-am forţat să trec peste...Ce-o iei mă personal? La La Land are oricum încasări de peste 300.000.000$, cu siguranţă e filmul care-o să rămână în memoria-colectivă, a luat şi cele mai multe premiii (6) ...au urcat pe scenă şi-au ţinut 2-3 discursuri. 

Da, dar din ziua Best Of-ului pe muzică (21 decembrie) am recomandat, lăudat şi promovat ca martorii lui Iehova, din prieten-în-prieten - La La Land, încât, după 2 ani şi 2 luni de vizionat intens filme, aş fi luat-o ca pe-o încununare a frumuseţii intelectuale...e filmul care reprezintă mai mult decât orice alte 665 filme (văzute anul trecut) tot ce căutăm sufleteşte...frumuseţe, gând, muncă, curaj, vis şi nebunie, durere şi mai ales ÎNŢELEGERE. 

Nu mă interesează greşeala incredibilă de la final...deşi m-am bucurat prematur cu o frază pe Facebook şi-un mesaj vocal pe fratele Messenger... dar am rămas cu şocul adânc sădit (şi acum) că mai pot fi dezamăgit dincolo de înţelegere. Ce înţeleg...pot să accept şi merg mai departe [în timp]. DAR DE CE Moonlight? Un film bun...atât...doar bun, despre cât de dur..serios...matur TREBUIE să devii şi cât % sensibil, emotiv, vulnerabil, ca bărbat (negru şi homosexual). Am avut deja, în 2015, Boyhood - pe tema maturizării....ce are ăsta deosebit? Un slăbănog care ajunge un musculos carismatic dă cartier? Nu. 

Bănuiam motivul şi l-am înţeles când mi-au confirmat-o şi alţii. Când nominalizezi 3 filme la cel mai bun film, cu şi despre negri adică rasism (Fences, Hidden Figures şi Moonlight), îi dai Oscarul lui Mahershala (în locul mult mai meritoriului Dev Patel pt Lion) ori lui Viola Davis în locul elegantei şi mult mai subtilei Nicole Kidman (tot Lion), iar la documentar ai tot 3 filme despre rasism [I`m not your negro, 13 şi O.J] e destul de clar că vor să-şi răscumpere greşeala făcută anul trecut, când NU AU AVUT NICI UN NEGRU nominalizat la categorii importante (deşi şi atunci trebuia să fie despre merit nu favoruri)....şi apoi, vor să îi arate lui Drumpf că Hollywood rămâne [#resist] politically correct, pt minorităţi, imigranţi, homosexuali şi restul valorilor liberale. 

Nu mai spun că-n loc să-l fericească pe Casey Affleck în rol principal, mult mai corect {şi favorabil cauzei lor} ar fi fost un Oscar lui Denzel Washington pt Fences. Dar e Hollywood, e La-La-Land (ţăcăniţi) e marketing, imaginea contează, publicitatea şi anumite cauze pre-stabilite. În afară de La La Land şi Arrival (făcut de-un canadian) nici unul dintre filmele nominalizate nu m-a impresionat [vezi top 20 filme pe 2016], fiindcă nu lovesc subiecte noi, dure, adânci. Merg pe reţetele lor şi lasă arta şi profunzimea pt filmele de la Cannes....în caz că se mai întreabă cineva de ce România nu a intrat vreodată, MĂCAR la categoria Cel mai bun film străin, deşi de la 4-3-2 al lui Mungiu, ne-am tot perindat pe la alte festivaluri (Veneţia, Berlin, Toronto). 

Dar ştii ce film a început cu Sundance...şi-a mers la Cannes, Toronto, Bafta...şi tot circuitul? La La Land....filmuleţul muncit de Damien Chazelle vreme de 6 ani pt a-i fi ucis visul în ultimele secunde, la capăt de drum. Ironic ...fix cum ne-a pregătit şi nouă finalul La La Land....am văzut ce-am fi putut avea. Doar că-n film rezultatul ţinea de alegerile personale făcute de personaje....în L.a (Hollywood) e doar stupizenie, mârlănie...la care, ca nişte frumoşi nebuni ce sunt, Emma, Ryan, Damien şi producătorii filmului meu, au răspuns cu eleganţă, graţie şi respect (nemeritat). 

Astfel că mă aflu în seara asta, după 2 ani de pauză pe blog...după 2 ani în care-am stat doar pe Facebook (un fel de Hollywood al comunicării...comercial, lipsit de originalitate şi suflet) că mă întorc în locul în care gândurile mele se simt..acasă. Încerc să preiau, DIN NOU, de la echipa La La Land, o lecţie despre locul fiecărui lucru făcut corect, pentru care lupţi. Am încercat să-mi infectez prietenii cu frumuseţea unui film, m-am lovit de amânări, refuzuri şi lehamite....dar HEY...până la urmă, l-a văzut cel mai important prieten al meu (tu Diana) şi chiar dacă nu a luat La La Land premiul Oscar pt cel mai bun film (ori Ryan Gosling pt cel mai bun actor), menirea lui s-a îndeplinit....a ajuns la milioane de suflete.

Şi-o să-mi rămână o amintire dragă...seara de 21 decembrie 2016, când m-am îndrăgostit de La La Land şi fredonam în drum spre casă...



luni, 12 ianuarie 2015

Globurile de aur 2015 - Câştigătorii
















A fost în mare parte un show extrem, amuzant, cu emoţii (atât ei cât şi eu pt preferaţii mei), din nou glume inteligente, subtile sau cu cojones, un pic SAFE din punct de vedere al câştgătorilor. Se cam ştiau. Toţi se aşteptau la J.K Simons să câştige pt Whiplash (de aia l-au pus în categoria actor secundar), la fel şi Michael Keaton pt cel mai bun actor comedie (Birdman)...sigur va lua şi Bafta şi Oscar-ul. La actriţe-dramă, Julianne era de departe favorită, ca şi Amy pt Big Eyes. La seriale s-a mers şi anul ăsta pe condiţia: nu se dă de 2 ori premiu pt acelaşi rol. Deci dacă ai câştigat deja pt rolul dintr-un serial, şansele era ca un nou venit să ia premiul. Cel mai mult m-am bucurat pt Maggie Gyllenhaal, pt Kevin Spacey (după 7 nominalizări pierdute) şi pentru Fargo (la miniserie). Ediţia asta am reuşit să văd înaintea premiilor, 32 filme (inclusiv Leviathan - Cel mai bun film străin [Rusia]) astfel că mai mult decât câştigătorii, am avut o stare de bine, să văd un spectacol care a recapitulat ce-am văzut mai bun în ultimul an. Poveştile din spatele filmelor au contat cel mai mult. Nu neapărat cei 400-450 oameni din echipa unui film, regia sau actorii, cât dramele spuse pt a învăţa ceva din durerea altora, din tăria de caracter a unor personaje inspirate din realitate, din similitudinile tale ca individ - cu nebunia unui actor. P.S - doar 5 predicţii mi-au ieşit
Best Motion Picture – Drama
Winner: Boyhood


Lead Actor in a Motion Picture – Drama
Winner: Eddie Redmayne – The Theory of Everything

Lead Actress in a Motion Picture- Drama
Winner: Julianne Moore – Still Alice


Best Motion Picture – Comedy or Musical
Winner: The Grand Budapest Hotel


Lead Actor in a Motion Picture- Comedy or Musical
Winner: Michael Keaton – Birdman


Lead Actress – TV Drama
Winner: Ruth Wilson – The Affair

Director
Winner: Richard Linklater – Boyhood


Lead Actor – TV Drama
Winner: Kevin Spacey – House of Cards



Best TV Drama
Winner: The Affair

Actress – TV Miniseries or Movie
Winner: Maggie Gyllenhaal – The Honorable Woman


Foreign Film
Winner: Leviathan, Russia

Lead Actor – TV Comedy
Winner: Jeffrey Tambor – Transparent

Screenplay
Winner: Alejandro G. Inarritu, Nicolas Giacobone, Alexander Dinelaris, Armando Bo – Birdman

Supporting Actress in a Motion Picture
Winner: Patricia Arquette – Boyhood


Animated Feature
Winner: How to Train Your Dragon 2

Lead Actress in a Motion Picture- Comedy or Musical
Winner: Amy Adams – Big Eyes


Supporting Actor – Series, Miniseries, or TV movie
Winner: Matt Bomer – The Normal Heart

Original Song – Motion Picture
Winner: Glory – Selma (John Legend, Common)


Original Score – Motion Picture
Winner: Johann Johannsson – The Theory of Everything

Best TV Comedy or Musical
Winner: Transparent

Lead Actress – TV Comedy or Musical
Winner: Gina Rodriguez – Jane the Virgin

Actor – TV Miniseries or Movie
Winner: Billy Bob Thornton – Fargo


TV Miniseries or Movie
Winner: Fargo

Supporting Actress – Series, Miniseries, or TV movie
Winner: Joanne Froggatt – Downton Abbey

Supporting Actor in a Motion Picture
Winner: J.K. Simmons – Whiplash