miercuri, 13 februarie 2019

My X file


Anii trec si odata cu ei, ne schimbam. Nu ma mai bucura aceleasi lucruri. Majoritatea bucuriilor mele sunt mici, retinute, decente,  de scurta durata. Nu si ce-am trait in septembrie 2018, cand am aflat de pe contul de Instagram al lui David Duchovny, ca pleaca in turneu in 2019, si ca Bucuresti e a doua oprire. Stiam din Dosarele X c-a auzit de Romania, dar asa...cum am auzit eu de Burkina Faso (cum se pronunta...atat). Timpul si-a schimbat compozitia, anotimpurile au devenit o ceata, toamna s-a dezintegrat, Craciunul s-a topit, Revelionul s-a stins, ianuarie s-a dizolvat....si iata-ma in duminica la care m-am tot gandit, umbland hai-hui prin paduri, ascultand piesa lui David (When the whistle blows) in drum spre munca/casa, amintindu-mi tot ce-au insemnat Dosarele X pentru mine. Noptile de M6 (episoade dublate in franceza) sau Sat1 si Pro7 (intelegeam 3 cuvinte in germana, dar ramaneam lipit de tv pt ca erau AkteX), colectia de articole din ziarele cumparate pt ca aveau o poza cu David sau Gillian, tabloul pictat de colega preferata [Dana] care si acum e pe perete, cadoul de la Diana, serile de vineri din anii 90 cand veneam in casa de la fotbal si mi se facea pielea de gaina cu fiecare caz nou al lui Mulder si Scully. Asta si inca vreun miliard de alte amintiri dragi, renascute de anuntul venirii primului meu idol. Platesc cat cer...ziceam anul trecut. Un pic peste 300 lei pt bilet VIP. Primul rand, in centru. Speram, dar nu credeam, ca va include apropierea de David. Noup. Dupa care, organizatorii au anuntat un bilet special, Meet & Greet (un pic peste 600 lei) care continea prezenta la sound-check, poza si autograf de la David. Moment in care...nici nu mi-e rusine sa recunosc....a iesit copilul din mine si topaia de zor. Sa fiu langa el...sa-i zic numele meu?
Stiu ...stiu. E doar un actor, doar o meserie, doar un serial. Right. De parca nu exageram cu totii atributele a ce iubim mai mult si mai mult.
Duminica s-a nimerit sa fiu liber si-am cautat de dimineata, sa-mi domolesc entuziasmul, sa nu fiu prostut ca o fana adolescenta, cand ajung pe-acolo. Am luat in calcul si zicala: Sa nu-ti intalnesti idolii, fiindca ii aduci la conditia de muritor de rand. 
Plecat intr-o dimineata geroasa si plina de ceata (ce chestie, ca zeci de episoade X files) cu un tren la fel de cald ca inima lui Putin. Nimerit langa 2 fete dragute, una suficient de expresiva cat sa-i fur 3 poze pt contul de 500px (studia grijulie, subliniind cu markere, texte dintr-o carte de medicina). I want to believe....ca e doar o coincidenta, c-am vazut din tren, stand langa calea ferata, o vulpe [fox] plictisita sau adormita, care casca de parca nici ea n-a gasit cafea Alfreo la chioscurile din gara. Dupa, pe la Ramnicu Sarat - un uliu. Iar langa Bucuresti, 3 fazani pe-un camp cu gunoaie. Vazut, fiindca nu mai aveam stare pe scaun...ma tot ridicam si priveam pe geam....inca oleaca....inca putin.
Ajuns in Gara de Nord, la fel de aglomerata ca gandurile mele. Tineam minte de la o vizita precedenta, ca sediul TVR e prin proximitatea Garii de Nord (asta fiind si parerea Google Maps) si-am zis sa nu-l umplu de bani pe vreun taximetrist....ca-mi trebuie banii in caz ca vreau vreun articol cu David.
Invartit ca un diavol tazmanian prin punctele cardinale ale Garii de Nord...si pana la urma, cu vreo 10 minute inainte de termenul limita (accesul meet&greet era intre 16:30-17:00) ajung la Sala Radio. Schimbasera organizatorii sala (initial, Sala Palatului) dar nici nu-mi mai pasa ca m-au mutat in sectorul B, locul 80 si ceva. Intru ....si brusc m-a luat un val de caldura: Si astia sunt fani Dosarele X, David Duchovny? My friends....
Dau 80 lei, imi iau o sapca si gata, deja suntem anuntati de-o doamna, de regulile pe care le stiam: fara poze pe mobil, fara romanisme, sa respectam regulile, sa fim civilizati. Intram in sala...David & co vor canta 2 piese ca soundcheck, dupa - mergem intr-un hol, ne facem o poza, luam autograful si iesim ca la scoala, tot in grup, asezati pe-un rand. 
Dintr-o usa laterala, de pe scaunul central din primul rand (unde m-am asezat fara pic de curtoazie fata de toate doamnele si domnisoarele vecine) numa` ce-l vad pe David ca intra in sala. M-am trezit cu un zambet tembel pe fata.....da mai, el e: Fox Mulder din copilarie. O fi pt ceilalti, Hank Moody, sau actorul ala sexy care mai nou, are 2 albume...dar eu aveam o datorie fata de pustiul ala timid, de 11 ani, care isi lua mingea in casa si dupa....ii lasa sa joace doar pe aia care stiau un detaliu-doua, din episodul curent. Mai mic de inaltime, cum sunt toti cei pe care ii vezi doar la tv (larger than life) si mai tanar decat arata in sezonul 11 din X files...dar cu aceasi buna dispozitie pe care-o are la interviuri si emisiuni, pus pe glume si fara fite. Primul om caruia i se adreseaza din sala....scuze, dar mi se pare si corect: eu. Intreaba cum se spune multumesc. Sunt intr-a 3-a saptamana de tratament la un dentist din cartier...si bine ca tocmai atunci s-a trezit si cameramanul ProTv sa ma filmeze cum incercam sa despart pt David, in silabe: mul-tu-mesc [nu-mi iesea T-ul). Canta cele 2 piese, imi dau seama ce acustica buna are sala....in timp ce-mi aduc aminte ca piesa a doua e de pe BestOf2018.
Timpul a devenit relativ....trecut pe fast-forward ...si deja eram cu poza adusa de acasa (el si Gillian, pe-o targa la morga) pt autograf. Trecem unul cate unul in fata unor lumini pregatite pt DSLR-ul fotografului antamat-evenimentului, intind mana...dam noroc, zambeste politicos, ma ia de umar (zic, aaaa pai am voie sa pun si eu mana pe umarul lui) aud de 4 ori click-ul aparatului foto si dupa, ma intreaba What`s your name? Zic, cu gatul uscat de emotii, Andrei. Retine doar Andre... si zic i....uitand ca i in engleza se pronunta ai. Imi da autograful, si intind din nou mana sa dam noroc (c-asa-i la noi, la romani). Dam noroc si-a doua oara, si plec zambind inapoi in sala, unde ceilalti de la Meet&greet se fotografiau cu un poster I WANT TO BELIEVE, adus de-un fan.
Over & out. Inainte de concert, aveam vreo ora si, timp berechet sa mananc ceva. Intru in Dreamer`s pub (ce potrivit....tocmai ce-mi implinisem un vis) si-un Peroni mai tarziu, incep sa ma trezesc din vis...ia stai bre asa, asta-i un bar sportiv....ce coincidenta, dedicat Liverpool (cu care tin de cativa ani). Stat vreo 70 minute la un meci [City-Chelsea 6-0] mancat un burger, niste cartofi buuuuni, inc-o bere si`ntre timp, incarcat si telefonul pt a filma din concert.
Inapoi in sala, ma uit pe bilet, ma uit pe scaun...sa-mi dau palme nu alta. Pe Facebook, multi cumparatori de bilete, erau foc si para, ca au primit bilete mai in spate fata de biletele originale, pt Sala Palatului. Nu si eu. Ce-am cumparat, aia am primit. Cel mai VIP bilet posibil. La 1 metru distanta de David. Nu c-a stat vreun minut in loc. Sportiv cum il stiu, a sarit, s-a plimbat prin sala, batut palma cu fanii, topait printre picurii de sudoare....si lasat pe scena, bidonul din care a baut apa (de parca mai aveam nevoie de inc-o amintire cu el....dar hey, bonus track). Si-n tot timpul, ma uitam in sala plina...ma uitam la David....DAP, e exact ce ma asteptam sa fie, anul trecut in septembrie.
Cand merg in weekend-uri in plimbarile mele pt poze, le postez p-alea bune si sterg tot, dupa. Nu si pozele/clipurile cu David. Fiindca nici acum nu cred c-am asezat frumos pe-un raft in suflet, concertul de pe 10 februarie. Inca pare un pic ireal...









luni, 8 octombrie 2018

Nu vom sti niciodata

La baza unui proces creativ, fie poezie (aleasa intentionat-pRIMA), roman, scenariu sau acuzatie intr-o declaratie pt un tabloid...sa-ti cresti cota, ca vedeta uitata de atentia publicului.....sta un mare WHAT IF?
Si daca? Dar daca?
Momente de cotitura, alegeri sofiste, picioare puse`n prag. Ok, asta e status quo-ul. Dar daca nu ar trebui sa ma supun acestei realitati?
Unul dintre dragii mei creatori The X Files, Frank Spotnitz, tocmai ce si-a lansat sezonul 3 din primul serial de succes Amazon (intre timp, copie si aia bussiness plan-ul Netflix) - The man in the high castle.....care presupune ca Hitler...nazistii, ar fi castigat WW2. Cum ar fi aratat SUA, ori lumea? Fiecare infrangere.....sau victorie, fiecare spaima prin care treci (la mine: lovit de masina, aproape inecat si-am fost acum 3 ani, la o luna de logodna cu fosta) pastreaza in subsidiar, intrebarea conceptuala, de la temelia creatiei: SI DACA.....
Daca weekend-ul asta ar fi trecut referendumul? Insemna ca ce? Tre sa se intoarca niste oameni in dulap, ca au amputat aripile celor naivi, care-au crezut ca Romania s-a aliniat moralei europene? C-am ramas obscurantistii degraba-pupatori-de-moaste, Like-rii lui Puric, care-si alimenteaza frica de necunoscut - duminica, la biserica?
Da, s-au umplut de penibil....au coborat pragul la 30% (care mortii ma-sii, a considerat reprezentativ, procentul asta?), au impins ziua de votare inspre doua zile (ca-n 2007, cand faceau pe ei, ca n-or fi romanii de acord cu integrarea in U.E), apelat la tertipurile medievale cu mesaje de la parinte, dom` primar, santaj subtil, si mai ales, cu abuzuri de ghiolbani care, zici c-au fost violati anal in puscarie. Vazusem duminica trecuta un fluturas cu...In strainatate, si pedofilii isi cer drepturi. Clasicul apel la frica prostilor. Toate...de pomana.
Vazusem saptamana trecuta, filmul lui Jude: Imi este indiferent daca vom intra in istorie ca barbari. Clarifica, pt cine nu are Google, ca Romania a fost a 2-a tara, dupa Germania, la evrei omorati. Alta statistica, care ne onoreaza: dupa Siria, actualmente, ocupam acelasi onorabil (?!) loc 2, la oameni plecati din tara. Intrebarea mea....cand cretini alde Dragnea, Basescu, Daniel, Rares Bogdan, Dan Pulic...pardon - Puric, Antena 3 & co, Neamtu si alti tristi, isi inchipuie ca Romania inca e in secolul XIX...majoritar ma refer (ca de prosti nu scapam cat timp Radio Zu mananca o paine....si zuaie)...astia nu se gandesc ca romanii sunt suficient de interconectati cu restul lumii, incat sa nu mai punem botul la orice indoctrinare, fenta si vrajeala? Astia inca ne cred majoritar prosti, usor de dus de nas
Dincolo de referendum, ma gandeam weekendul asta la Kavanaugh. Omul a fost acuzat de hartuire sexuala. In aceasi saptamana, a confirmarii lui la Curtea suprema, am auzit de la un suflet drag, ca era cat pe ce sa fie violata. M-am umplut de furie, fiindca stiu ca exista cazuri cu nemiluita, in care, ce-ar trebui sa se intample, intr-o lume corecta, nu se intampla. Ramane la stadiul si daca....
Speranta....pardon, certitudinea mea, e ca nu toti uitam, nu toti iertam...doar asteptam momentul razbunarii.

miercuri, 5 septembrie 2018

Temporal suspension - Vogue dots

marți, 14 august 2018

Gandul de la ora 5


Respectul aduce mult cu a fi indragostit. Nu stii totul despre EL/EA, dar are acel CEVA, care trezeste in tine o stare de beatitudine...devii inferior, supus, un tembel. Trump, da? Miliardar prost facut gramada. Ca studiu de caz (din pacate, cinematografia tine pasul cu actualitatea, mai greu ca CNSAS sau biserica) Donald e fascinant. Uite cate dovezi apar, ca omului ii lipseste o doaga....sau tot butoiul. Nu pricepe mult....are o gandire simplista, puerila chiar, usor de magulit, sedus de complimente rudimentare. Stii cine-i la fel...un indragostit. Ai patit-o vreodata? Sa ai o parere despre un om pe care-l admiri....fiindca-l pui pe-un piedestal: pai a fost ales....are calitati deosebite. Insa, la rece, daca-l iei un pic sub lupa: stai stai stai, ce-a zis? ce-a facut? Pai e un imbecil. Glumesti...cum sa-ti placa creatura aia? Dar trecem cu vederea, sau uitam repede, fiindca atunci cand tragem linie, conteaza misterul (aparentele) si instinctul. Logica e trecuta cu vederea, de-un cip pe care ni-l implantam de bunavoie.
Si daca extindem plaja de acoperire? Daca multi oameni bogati, multe vedete, multi oameni politici, sunt prosti facuti gramada..... ? Exista increderea aia oarba...a spiritului de turma: n-am cum sa ma insel, ca si lui Vasile ii place. Dar poate Vasile e prost...sau usor de prostit. Dragnea....il consideram un asa si pe dincolo. Teleormanean din scoala veche a neo-comunistilor democrati, a reusit cum-necum sa-l sape pe Ponta, in partidul plin de tradatori vigilenti. Incepusem sa cred ca e mai istet decat credeam. Si apoi a pus (indirect fireste...dar se vad marionetele din prefectura si jandarmerie) batausii aia sa ,,elibereze`` Piata Victoriei. Aaaa ai stai, deci e foarte prost. Se intampla sa vorbesc cu oameni pe care-i admiram...sau ii respectam....si-apoi sa-mi dau seama ca sunt mai rudimentari (adica mai PROSTI) ca mine. Aaa, deci pana la urma totul se rezuma la perceptia celorlalti despre tine. La pacaleli, tepe, minciuni nerusinate. Mda

luni, 13 august 2018

Gradina umano-logica

Imi plac animalele...si nu din motivele pentru care sunt placute de obicei (ca-s dragute, exotice...te scot din realitatea ta cotidiana si te transpun intr-un loc aproape magic) ci fiindca sunt sincere cu nevoile lor, au instinctul libertatii, (greu de sters) si majoritatea imi aduc aminte de comuniunea noastra cu natura (suntem parte din aceasi familie....nu stapanii lor). Bine, ok...fiindca multe sunt dragute. Un pui de ORICE, e adorabil.
Eram ieri intr-un loc unde am fost demult...in alta viata (asa se simte, cand cel cu care ai fost, a plecat dintre noi) si surorile mele au avut o anumita reticienta in a intra la gradina zoologica din comuna Vanatori, jud. Neamt. Iar metafora mea functioneaza perfect, fiindca, inainte sa vedem cei 5 zimbri inchisi intr-un areal relativ modic....am avut ocazia sa-i vedem intr-o rezervatie naturala, unde (daca e sa-l cred pe cuvant pe ghid) zimbrii sunt lasati sa-si vada de treaba, pe hectare intregi. Atat doar...am auzit despre ei ca sunt ...pe-acolo. Exista...dar slabe sanse sa-i vezi.
Insa la Zoo...unde animalele sunt chinuite, n-au vlaga, nu sunt in mediul lor natural, nu duc o viata ca stramosii lor, ii poti vedea bine-mersi. Si oricat ar veni unii cu argumentul: da, dar macar acolo sunt bine hranite animalele si sunt protejate de rele. Zau? Nu e un pic de comunism in asta? Noi iti dam casa, mancare cu portia-zilnic si-ti asiguram un scop...un loc de munca (stai la poze). Si nu cumva, noi insine, suntem animale domesticite....tinute in gradini zoologice numite orase? Sigur...e luna august, cea mai plina de libertate, luna. Liber sa ce? Sa orice? Ei da....lesa e salariul tau. Te intinzi cat ai economisit. Bacau, Ploiesti, Bucuresti, Montreal, New-York, Hanoi sau Sankt Petersburg, sunt gradinile zoologice in care, ne-am inchis....in noi. Stam intr-un areal cu reguli, trabaluim pt binele altora, avem particica noastra mica din profit, ne simtim mereu mai putin liberi decat ceilalti (ajuta mult facebook si instagram, la constientizarea custii noastre) si visam la o libertate deplina.

vineri, 3 august 2018

boule



Stiu...de fapt stim, cupluri care pareau sudate. Poxipol, happy-ever-after, raspunsul a ce cautam orbeste, prin intunericul cu care ne inconjuram (de frici). Frica ne apara, ne tine in viata (instinctul de conservare e alimentat de frica)....in timp ce e si exponentul principal al prostiei. Facem lucruri stupide, din frica. Frica de a pierde, de a fi raniti, frica de singuratate, de a nu fi ridiculizati, judecati. Iar vulnerabilitatea....mititica de ea, cred c-a iesit ultima, din cutia Pandorei.... e cea care ne face curajosi. Admir oamenii vulnerabili.
Traiesc in cei mai pasnici ani din istoria tarii, a lumii. Dar simt frica ...o vad in toti. Cum? Prin minciuni, proiectii, machiaje, nevoia de a fi ca ceilalti....acceptat. Tii minte duelurile din romanele lui Stendhal, Guy de Maupassant, si-n general, din povestile clasice de dragoste? Cu ele mi-am inceput cultura generala. Wow....sa nu iti fie frica de moarte, fiindc-o inchini pe altarul suprem....inima.
Dar alea sunt copilarisme, nu? Puerilii mai cred in dragoste. Forma veche.
Cea noua e online, e pasagera, vulgara, ca iPhone si Galaxy (una noua pe an) materialista, razbunatoare.
Inapoi la prima fraza. Ii vezi ...indragostiti pana peste cap. Nu-l stii bine decat pe unul dintre ei doi. Despre celalalt stii doar ca e al dracu de norocos fiindca i-a fost menit sa fie langa ea. Poate-l antipatizezi, iti vine sa-l uzi cu bere proasta, sa-l inchizi intr-un beci si sa-i pui Motans 3 ore, sa-l inscrii pe-un site - in Isis sau PSD. Cum de ce? Ca face economie la haine si poarta blugi slim-fit (egari), e mai efeminat ca Fuego, rudimentar ca tocilarii, si-n general e prea putin, fata de ce merita, perechea lui. Dar hey...2018. Toti avem otrava care ne face bine. Placeri vinovate.
Si ca-ntr-un basm sadic...sau La La Land, vezi ca relatia lor se incheie. Ca si a ta. Ca a altor sute de mii de oameni. Un bou, nu a stiut sa aprecieze ce-a avut langa. Fiindc-a gandit-o egoist. Ce-mi iese mie. Doar eu contez....ea e premiul meu, pot binedispune de ea dupa bunul plac. Cretinule. Bietul de tine. Ti-e foame, treci pe langa o masa plina de ingredinte....dar n-ai stiut ce sa faci cu ele, sa le apreciezi la justa valoare, fiindca nu te-a invatat nimeni sa apreciezi lucrurile pretioase, sa le acorzi atentia si respectul meritat. Am vazut-o de prea multe ori sa cred ca-i o exceptie.
Exista relatii esuate, familii disfunctionale si iubiri stinse, de prostia unuia dintre ei....care ulterior, tre sa vopseasca in draci cioara de pe gard (fosta relatie), pe care, boul, a dat-o la schimb, pe vrabia din mana.
Cineva, daca tristii de care vorbesc (si e posibil sa te numeri printre ei) ar avea prieteni adevarati, ar trebui sa-i ia deoparte: -Asculta, esti tampit? Ai mancat matraguna? Nu poti fi atat de prost, de bou, de fraier...incat sa fi dat cu piciorul unei opere de arta - originala (cum sunt unii oameni pe care-i cunosc), pentru copia aia, falsul ala, pocitania de langa tine. Si te-ai mai si casatorit cu ea? Pe bune...cum de nu esti membru PSD, la cat esti de prost?

vineri, 20 iulie 2018

2018 - 33


M-am tot gandit la ce-as mai putea sa-mi scriu. Full disclosure: n-am scris niciodata pt vizualizari, comentarii sau laude. Strict ca masina a timpului. Voiam sa scriu despre nevoia sensibililor de muzica-filme-postari de imbarbatare. Ori despre putinii oameni cinstiti ramasi... Sau despre parintii care-ar putea preda...pe-o aplicatie, o emisiune, pe-un grup Facebook, despre iubirea adevarata (ei iubesc copiii si pe partenerul cu care-au decis sa aiba un copil).
Dar orice mic subiect, sta cu mine cat fericiriea....cateva momente...si trece.
Adineori, in timp ce-mi terminam ultimii mililitri de Jack, zic: despre mine. Narcisic si pe sleau...cum a fost anul asta. Aparent cu bune...dar predomina, sau cantaresc mai greu, greutatile, tristetea, constientizarea a cat de neimportant e totul.
Cimitirele sunt monumente de egoism. Adica? Mereu au fost, vor fi, mai multi oameni morti, decat vii. Unde incap toti mortii? Ne credem importanti...contam...inclusiv dupa moarte, trebuie sa FIM. Ajungem la gropi comune, ca pe vremea nazistilor & comunistilor (5 schelete dintr-o familie, intr-o groapa). Am renuntat din 2017 la egoism. Ziua mea? Pardon...nimic special de 23 si 30 noiembrie, la fel de 21 mai. Suntem fix ca furnicile. Aici jos intre noi, ne pacalim, muncim, speram. Dar plutim in spatiu, de nicaieri....spre nicaieri. Nu-i pasa nimanui cu adevarat. Amintiri...mostenire....istorie. Chiar crezi? Anul asta mi-am pierdut mentorul (Gheorghe) ....si tot ce-a facut in cele 5 decenii, va fi uitat in curand. Timpul e adevaratul egoist. Nu-i pasa decat de el. Sterge totul, nemilos ca Putin, puternic ca absolutul (intamplator, o vodca).
E 2018....ma intristeaza ca inca o mai visez (Loredana)..ca inc-o iubesc, ca nu pot inchiria inima nici unei-alteia. O revad uneori....slaba...ca ura pe care i-o port pt toata suferinta provocata. Inca doare. Ca o durere de dinti. Dimineata cand ma trezesc...si e liniste...intuneric....singuratate. Dar trece, dupa prima cafea, primele 45 minute de Howard Stern si dupa ce-mi planuiesc filmele de peste zi, dupa ce privesc INCA minunat - la minunatiile de pe 500 px. La marinimia de pe micuta noastra planeta.
La copiii care zambesc si la parintii lor, norocosii ghinionisti. E greu...ba nu, e imposibil. Cum de se nasc atatia copii, cand sunt atat de greu de crescut. Medalii, onoruri, merita recunostinta. Thank you for your service. Eu il vad 15 secunde, zambind, mogaldeata dragalasa care-mi topeste inima si-mi infrumuseteaza ziua....dar mami stie cum e cand plange mereu, ca din gura de sarpe si nu stie ce sa-i mai faca. Adultii. Bu-hu-hu.....generatia big-brother. Au secretele, le-au castigat, au avut noroc. Stiu cum sa descurce instalatia de brad a arborelui genealogic. Rabdarea....singurul monstru pe care n-am reusit sa-l inving, in 33 ani. De vina e internetul...informatiile...pozele. Mint. Nici cofeina nu-i de vina....  Nu am rabdare fiindca sunt inca prost. Fiindca, desi ii admir pe cei in varsta, infinit mai mult decat pe cei tineri (parul meu la fel)...nu am invatat sa astept. Vreau imediat, acum, are we there yet? Daar...ianuarie-iulie au insemnat asteptare. Financiara. 7400 lei cheltuiti pe-un Galaxy S9+ si-un Canon 70-200.
In rest? Repetitii....aceleasi zile, cu acelasi program de somn si munca, glumite si nepasare, absent aici - prezent cu gandul intr-un chinuit POATE, Guerrilla, meciuri, kilometri strabatuti pe carari abia domesticite si-o rusinoasa fuga de asteptari (muta-te....pleaca din tara, invit-o in oras).
Iar peste toate .... o varsta cu care inca nu m-am acomodat, fiindca am ramas repetent, fata de ceilalti de varsta mea, la capitolul impliniri.