Ziua liberă...în cuplu

Nu ştiam că pot pleca montat pe o atmosferă interioară de îndoieli şi reţineri, pentru ca pe parcursul zilei să nu-mi mai pot şterge zâmbetul ştrengăresc de pe buze.
Vremea de duminică n-a fost aia pe care o aşteptam în sâmbăta însorită...dar ştiu din road-tripurile cu Familia Bilei, că energia lăuntrică e mantaua perfectă.
Destinaţia scriptică era Poiana Braşov, cea iniţială - Târgu-Ocna. În dimineaţa trecută, planurile noastre s-au reaşezat pe calea ferată ce duce la Suceava. Primul tren era la Piatra-Neamţ...doar că a plecat odată ce-a frânat taxiul în gară. Următorul tren: intercity-ul de SV. Hai. N-am mai fost, nu ştiu nici din poze ce-i pe acolo, dar que sera...
Ultima dimineaţă lângă Lori e arhivată în sertarele responsabile de senzaţiile de deja-vu. Le am, dar nu-s conştient cum funcţionează.
Un cer mai trist decât neuronii mei când îl văd pe Bendeac la Antena 1, terenuri agricole în aşteptarea timpului, păsări ici şi colo, gări mai părăsite decât Bahmuţeanca, câte un străjer cu uniforma călcată de soţie, cu un indicator în mână şi-o rutină care nu-i aduce vreo satisfacţie.
Micile discuţii din orice cuplu, combinate cu priviri pierdute în zare. Ce-a fost în mintea mea încăpăţânată? .....

Suceava nu e Iaşi. Dacă aş fi găsit un mijloc direct de transport până la Vatra-Dornei (unde eram aşteptat de un fost coleg, acum câţiva ani), m-aş fi apropiat de natura înverzită pe care-o căutam pt singura mea zi liberă de luna asta.
N-am simţit diferenţa de dialect pe care-o credeam evidentă (de la ştiri)...nici măcar în autobuz.
Supermarket-urile din Suceava sunt amplasate în fosta zonă industrială a oraşului...dar asta nu mai miră pe nici un român. Închidem fabrici şi vindem produse din import...Bun-venit în România.
Dulăi de N tipuri şi pedigree-uri, la fel de diferiţi între ei ca şi personalităţile stăpânilor de la capătul lesei, erau în parcarea supermarket-urilor invocate mai sus.
Romantic? Deloc. Interesant? Puţin. Dar vremea...mama ei. Nici nu mi-a trecut 100% răceala, şi insist să recidiveze. Nu mai spun că e normal ca organismul ei să fie şi mai predispus. Mna...stoici cum am mai fost, după ce ne-am încălzit la 2 cafele mult prea cremoase, am stat la defilarea şi premierea patrupedelor. Amândoi ne-am ales cei mai buni prieteni ai omului - preferaţi,....şi ambii canini carnivori (e vorba unui banner) au fost printre câştigători.
Când eşti în afara ariei tale de confort, tinzi să fii atent la noutăţi, la decor, aşezări şi relief comercial. Poate că-s un gentleman de modă veche, dar mai furam priviri înspre chipul atât de familiar şi drag sufletului meu. Părul ei rebel insista să părăsească la insistenţa vântului, bureţelul....şi da - fac parte din categoria celor care consideră unele imperfecţiuni - frumoase şi amuzante.
După masă, în timp ce soarele se juca de-a v`aţi ascunselea, ne-am citit presa de interes (sport, glume şi curiozităţi), făcut câteva poze simpliste şi-am găsit 2 arătări demne de un wow: un furnal de peste 80 m fix lângă Iulius Mall al lor şi-un parc de panouri solare.
Am insistat să aibă o amintire vestimentară din Suceava, i-am ales o rochie ...şi când a ieşit din cabina de probă... Uite care-i treaba: Lori a mea e frumoasă şi dacă s-ar îmbrăca într-un articol banal. Doar că uneori, de după o cortină trasă, avem ocazia de a vedea  frumuseţea într-o formă nouă, ce nu poate fi descrisă în cuvinte, decât cu riscul de a părea exagerat. Imaginea întipărită în pixeli mentali.......made my day. A fost un moment care te-ar îndrăgosti de l-ai păţi.

Ne plac coincidenţele. Eu le văd inevitabile....ea cred că încă le priveşte ca având un aer misterios. Vorbeam despre ce mi-ar plăcea să facem: să găsesc un restaurant în care să fim doar noi, cu lumină semi-obscură, muzică pe fundal de la o trupă a restaurantului şi ceva papa-bun.
La distanţă de vreo oră, am găsit un restaurant gol. Au aprins o parte dintre lumini doar pt noi, mâncarea a fost acceptabilă şi în ultimele 15 minute, a venit şi-o trupă. 3 romanţe, zâmbete, o fântână arteziană în spate...How about that.

Drumul spre casă a presupus o grabă în apusul soarelui şi o schimbare de tren la Paşcani. Despre orăşelul ăsta mic nu ştiam decât că e în Iaşi şi că a făcut tata armata aici, aproape 2 ani.
Mizerie, magazine închise, blocuri îngrijorător de urâte...Ce naiba să fac aici o oră? A da...o am pe ea şi ne putem cuibări lejer unul în ochii celuilalt.

Micuţul centru din Paşcani, avea o cofetărie de cartier deschisă, cu un grup de meseni la o sticlă de vorbă, nişte flori pe masă şi ...fireşte-prăjituri. Perfect pentru jumătate de ceas. Atmosferă de anii 90, cu un televizor micuţ (teoretic-color) undeva în încăpere, chinuindu-se să prindă o emisiune variety pe Antena 2 (ceva cu muzică).
Tot prin preajmă, erau vreo 180 trepte, care odată urcate, la ceas-înserat, îţi ofereau o perspectivă de ansamblu. Micul părea şi mai mic....
Constelaţia becurilor, o lună, uşoare dureri musculare de la urcat şi-o cameră foto care refuza să coopereze pe lumina aia care-ţi accentua alte simţuri.


Fuguţa-fuguţa să nu pierdem trenul ăla de 21:20. De parcă pe întuneric, memoria mea leneşă, ar fi reţinut pe unde am venit şi pe cale de consecinţă, pe unde să ne întoarcem. Haida-de.
Ca într-un film cu punct-culminant, l-am prins. Câteva stele căzătoare pe văzduhul întunecat, mai târziu, mai o integramă pentru toţi dezlegătorii....şi eram într-un taxi care ne ducea acasă, la ultimul sărut al nopţii.
N-a fost ce-am vrut, dar a fost o zi suficient de obositoare (cel puţin pentru trupul ei firav) şi interesantă. Sau cum ar spune Loredana: măăăi, a fost fain!