Loredana

Dimineaţă, în drum spre muncă, mi-am dat seama că e posibil să fiu prea introspectiv din cauză că nu mai ascult muzică pe drum şi acord timp ...poate prea mult, gândurilor. De ce zâmbesc mai puţin deşi sunt mai fericit...? Sau poate că nu-s mai fericit şi grijile cântăresc mai mult decât scurta fericire. Apoi...mă uit la poza de mai sus, făcută la Bicaz, şi-mi dau seama că sunt de vreo 100 zile, cu o fată superbă. Asta ar trebui să mă facă foarte fericit. Dar .... stadiul meu actual, e cel în care nu am chef să mă bucur de o victorie pentru că am început deja să mă gândesc la următoarea...să o planific. Şi atunci, blogul asta e cam singurul meu catharsis.

Nu mă puneţi în aceeaşi oală cu îndrăgostiţii, cu secta fluturilor în stomac. Am ieşit în oraş de Sfântul Valentin şi de Dragobete....dar hey - Loredana e tipul de fată pentru care se merită să mă gândesc la mici surprize - în orice zi a săptămânii/lunii. 

Am stat departe de ea aproximativ 1 an. Nici măcar banalul salut, nu mai era prezent în comportamentul meu. Am reuşit...cu ajutorul nervilor, să mă rup de emoţii şi să-mi anesteziez inima, ca o mamă autoritară - care-i interzice propriei fiice, să se mai vadă cu iubitul ei. 

S-a întâmplat, să mă lăs purtat de val, în noaptea de revelion...să fie ea - sărutul meu de la miezul nopţii. Loredana a şi fost primul meu sărut...prin 2004. M-am mai îndrăgostit între timp de alte fete....dar de iubit - doar pe ea am iubit-o.

În timp ce alţii se ghiftuiau, de 1 ianuarie, după vreo 2 ore de somn, eu oscilam între vise cu ochii deschişi şi hotărâri impuse de logică: N-AI VOIE SĂ TE ÎMPACI CU EA. Enough is enough.

Californication (serialul) m-a ajutat să trăiesc mai degajat....să nu-mi pese de reguli şi consecinţe. Am zis să mă las mai departe purtat de val...şi orice simt pentru ea, să lăs la dospit. Que sera - sera.

În acest prim sfert al anului, m-am apropiat din nou, de o stare de care nu mă mai credeam în stare, după Mirela. 

Nu am prea scris despre maică-mea, despre Dosarele X sau despre Loredana....pentru că-s subiecte prea intime...prea personale pentru a risca să le expun. Ca şi un copil în pântec, după o perioadă de acomodare, cred că relaţia mea a crescut suficient pentru a supravieţui expusă. Ce...voi nu aveţi relaţii? Îndoieli şi mulţumiri...

Că am mers cu ea la filme, concerte, pe un câmp cu zăpadă de 60 cm, la restaurante, prin parc, întâlniri cu colegii sau pe acasă... m-am ataşat din nou de ideea de cuplu. Ba chiar am în vedere o oficializare legală a relaţiei. Mi-e dragă. Are gesturi atât de gentile, de copilăreşti ...emană uneori atât de multă feminitate şi gingăşie, încât îmi topeşte orice urmă de răutate. Am început din nou să mă gândesc la ea ca la femeia perfectă...deşi avem crezuri diferite, e destul de încăpăţânată uneori şi nu cred că e la acelaşi nivel al maturităţii la care sunt. 

În fiecare an, găsesc o piesă, pe care oricât aş asculta-o, o consider completă. Cu nerv, frumuseţe, atractivitate, bine-scrisă, carismatică. Fiecare leu cheltuit pentru noi, fiecare gând destinat relaţiei mele...provin din înţelegerea că Loredana mi-e scoasă în cale din nou, pentru că mi-a fost menită. 

Dacă ai simţit vreodată că pielea cuiva se mulează perfect pe a ta, că-l doreşti din toţi porii şi cele 86 miliarde de neuroni şi că insula aia n-ar mai fi deloc pustie ci ar cuprinde un întreg univers cu ea lângă tine...atunci poate...doar-poate..iubeşti. 

Muzică ascult mereu..şi din timp în timp, dau sonorul mai tare..cât mai tare, pentru că a început preferata mea. Sunt obligat să fac din nou chestii pe care le-aş fi blamat la alţii dacă le-ar fi pus pe Facebook...pentru că ţin la ea.

E înălţimea mea, dulcele meu preferat, fiorul meu drag, mă face să plâng...de fericire, să fiu mândru când ne ţinem de mână pe stradă, motivaţia mea , omul cu care mă simt bine şi cu care mă distrez. 

Ştiu că e dificil să fii sufletist, fără să renunţi la o parte din masculinitatea pe care crezi că o datorezi în relaţia ta cu ceilalţi...adică trebuie să fiu atent la ce scriu, să nu devin siropos şi patetic. Echilibrul, am învăţat, e la mare căutare în toate domeniile. Nu e mai puţin adevărat, că uneori merită sacrificată o parte din tine, pentru un loc pe norul nr 9.

Când vezi zâmbetul din faţa ta, că-l faci pe celălalt să se simtă confortabil în preajma ta, că împărţiţi nimicuri şi bucurii, începe să conteze din ce în ce mai puţin că pari distribuit într-o telenovelă. Ştiu că m-au schimbat anii de când o ştiu pe Lori, că ne-am influenţat reciproc...şi e normal.