Auzit dupa ultima postare, de la doi-trei prieteni, c-ar trebui sa ma intorc la exorcizarea asta, oleaca mai intima, a blogului. Si m-am gandit vreme de cateva saptamani, care-ar trebui sa-mi fie justificarea...c-au fost unele traume ...bine, mini-traume, vara asta. Dar parca nici unul nu m-a sensibilizat, mai mult decat ce-a patit fotbalistul meu preferat, acum doua luni. Si pana si asta a reintrat in discutie....era Ganea fotbalistul tau preferat, fiindca atacantii tre sa aiba rautate?....chestiile din copilarie....dar stii ca atunci cand viata te izbeste la pamant, incepi sa vezi cu alti ochi, toooot ce-ai facut pana atunci. Poate daca eram mai bland, mai atent, mai sensibil la nevoile si cuvintele altora. M-a bagat intr-un abis al depresiei, faptul ca un tata si-a pierdut fiul de doi anisori.....din cauza lui. Mai grav....din cauza c-a refuzat sa invete din propriile greseli. Ca om e permis s-o dai cu stangu`n dreptu...pana si ca fotbalist....dar ca tata, sa trebuiasca sa traiesti zi de zi, cu gandurile astea...din ce in ce mai adanci, ca e vina ta....a a lui taica-tu....e a lui bunica-tu...si orice trauma transgenerationala s-a trezit sa se razbune karmic, pe increderea si machoismele tale, ca stii tu cu ce se mananca totul...din moment ce te-ai realizat in viata. Si totusi....bun venit in infernul lui Dante, in iadul personalizat, de toate deciziile si cotiturile, care-ar fi putut sa te salveze de la suferinta suprema in viata....sa te simti responsabil de pierderea propriului copil. Nu ca exista parinte care sa-si ingaduie aceasta mila, de a nu se simti vinovat, chiar si cand circumstantele nu tin neaparat de ei...ci de cruzimea impasibila a vietii. Dar in cazul asta concret, totul e la suprafata, la vedere....e doar vina ta, puteai lejer sa impiedici asta.
Succesul de obicei te scuteste din a juca dupa regulile celorlalti. Mai ales dac-ai reusit epatand a masculinitate. Si uite c-au trecut 2 luni de cand Ganea nu mai are un baietel de 2 ani,....Alexandru...si probabil povestea s-a repetat pe la stiri, daca n-am fi cu totii atat de amortiti de suferinta omni-prezenta, s-o mai observam. In cel mai fericit caz, inca 50 barbati isi pun copilul in scaunelul pentru copii, prevazut cu centura. Dar cum s-o fi sedimentat accidentul pentru el si Monica...a preluat si mai rau furia - fraiele omului asta....sau, in ceasul tarziu de dupa apus, a incoltit o rusine submisiva, ca viata lui nu mai valoreaza prea mult si-atunci, amortit de durere, poate doar sa incerce sa faca primul pas spre drumul iertarii cu...pai doar prin admiterea adevarului. O sa doara....o sa iti vina sa plangi din absolut orice, o sa te trezesti vrand sa urli ca visul ala nu e adevarat si chiar nu mai e in bratele tale omuletul ala, o sa vezi ura deghizata a sotiei in multe gesturi de micro-agresiune, o sa tot cauti solutii magice, disperate...sa nu mai doara atat. Si poate, in timp, sa vezi, ca nu te poti ierta....e dincolo de demnitatea unui barbat trecut printr-un asemenea accident...dar ca poti sa intelegi, ca nu e o logica sau catarsis in asta, doar durere....care nici macar nu-i acolo sa te ajuta sa cresti, ci doar sa te invete sa te accepti ca om, cu defecte.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu