Ma intorceam sambata de la concertul 3Sud Est (fata de care mi-a cam scazut respectul de cand mi-a zis sor-mea, ca-s fix la fel de nesim, ca restul trupelor de taranoi...n-o sa dezvolt) si ma uitam la florariile deschise (era trecut de 22:00) cu flori INCA desfasurate pe afara. Nu mai departe de acum 3-4 ani, ma bateam cu alti intarziati, dupa munca, pe niste flori ofilite si la pret exorbitant, de 8 Martie. What the fuck changed? Sigur, 1 si 8 Martie a picat in weekend si-o buna parte din florile daruite erau din obligatie...colegele de munca si de scoala. Ori, fiind in weekend, parca nu mai...stii? Si asta m-a dus cu gandul la omuletul asta din poza de mai sus, la care tin ca la ochii din cap. Mi-e doar prietena...spre sora pe care-o s-o adopt intr-o buna zi, cand s-o rupe tricoul ei cu Motans si n-o mai merge deloc un stift de laptop (stie ea)...dar pana atunci, ma simt cu musca pe caciula mea de la Decathlon, fiindca, poate de la varsta, adica din renuntare, sunt cateva zile spre saptamani, de cand, dupa munca, sunt in coma. si nu mai ies, nu mai socializez, nu mai stau la suete. Nu mai am chef de absoooooolut nimic. Si de obicei, absolut nimic implica 99,99% dintre lucruri, dar nu si bunii prieteni. Sigur ca ma mai uit pe story-urile ei acompaniate de manele si-mi zic....meh, poate nu pierzi chiar mare ospat sufletesc stand pret de 2-3 ceasuri la o masa cu chelneri pe care Diana-i face sa se simta oameni, nu angajati....si oricum n-au intrat zilele`n sac. Dar ne facusem o mica rutina, ca din cand in gand, sa ne mai asezam de-a lungul unor cuvinte matasoase, trairile inter si exterioare (chestii pe care nu le putem vorbi cu voi...ca nu sunteti vulnerabili - bulangiilor). Si totusi, s-au facut vreo 4 daca nu chiar 5 luni, de cand DOAR EU, stau in carapacea mea de testoasa, constient deplin, ca un addendum la rezolutia de 2025, a fost sa fiu mai prezent in viata celor care conteaza. Pai e 1)mama, 2)Lori....3)poate Cata....poate Diana...poate Adrian...si daca-s la dracu`n praznic, atunci pomanagiu de Silviu. Si ma intreb....retoric, de ce nu faci un efort sa fii barem la fel de prezent, ca pana acum? Sunt.....CHIAR sunt niste conditii mai dure cu munca, care-mi ard mai abitir resursele de energie, cheful de viata si-mi nasc noi invective la adresa sefilor....DAR, nu merita sufletul asta de mai sus, un extra-efort? Pana nu demult faceam tot felul de extra-eforturi pentru altii si-o faceam cum imi place cel mai mult (fara ca ei sa stie)....si-atunci, ce-i cu mine, ca nu pot sa revin la - fii dreacu mai prezent....
E o intrebare retorica. Chiar nu stiu
