La terasa asta prafuita am baut un Heineken de 10 euro....presupun ca verde de Paris nu se referea la spatiul verde. Ramasesem aseara la plecarea spre matahala aia de fier vechi. Alei largi...un pic intimidante, blocuri de marime medie, arhitectura impunatoare asa cum o stiam din cartile lui Stendhal si Voltaire, cladiri si statui suflate (si chiar razuite) cu aur, un trafic lejer (indiferent de sexul sau culoarea pielii celui de la volan), oameni cu griji plecate in alte zari...asezati pe iarba cu traiul lor linistit....nu ca poporul meu cel aflat cu nervii la pamant. Poate nu trebuia, dar stateam din cand in cand cu muzica in casti, fredonand agale cu Katy Perry, Aguilera si Arcade Fire. La camasa, cu un zambet inalbit de noul meu modjo, ma simteam in lumea mea si nu-mi pasa ce impresii lasam trecatorilor. Alina Mihaela si Andreea au cazut in mrejele sedintelor foto, repetand aceleasi pozitii din poze pe care le-am mai vazut pe facebook si pe raposatul hi-5. Dar mai conteaza atat timp cat ma indreptam spre un turn pe care l-am vazut de sute de ori in cei 26 ani (bine, poate pana in 1990 nu ne lasa Ceasca sa tragem cu privirea la frantuji). Vaaaai, vaaai doamne ce maiestuos, ce minune arhitecturala. Inteleg ca a devenit un cliseu, un pilon pentru telecomunicatii care i-a imbogatit pe francezi ca o closca de aur, si ca timpul i-a erodat stralucirea pe care o merita (nimeni nu-si iubeste nevasta ca la inceput)...dar pentru provincialul cu blog a fost ceva remarcabil. Tot atat cat si coada de sute de persoane pe care am fentat-o impreuna cu Mihai. Schema nesimtirii e simpla: vorbeam unul cu celalalt, gesticulam in timp ce ne apropiam de inceputul cozii....si ne camuflam printre ei. Corectitudinea celorlalti i-a impiedicat sa ne urmeze.....ah well, am urcat fara sa-i mai asteptam. Se urca in 3 etape. 13,8 euro. Lift sau scari. Vantul incepe sa-ti faca pielea de gaina: frig si perspectiva de ansamblu. Parisul de sus e un pic mai uimitor decat de la pas si arata ca, camera fratelui tau ala responsabil-cuminte-destept-ordonat. Nu monstruozitati kitch ca-n Bucuresti sau Bacau.
Poulain Arnaud ...se pronunta Pulan, e un coleg de institut din tot proiectul asta de energii regenerabile. Mai avem o scandinava Scaraotki (ceva de genul). Deci asta cu numele stupid nu e o trasatura mioritica.
Printre americani, turci, klingonieni si bineinteles - japonezi, am dat si de un cuplu spaniol, parinti a 2 copii, baiat si-o fetita frumusica foc. Mereu in fata mea si-a lui Mihai, eu in zen-ismul meu, ma uitam la nazbatiile copiilor de parca eram cu, corpul astral in alta parte. Relaxare deplina. Daca pana la al 2-lea etaj mai puteai urca pe scari, pana-n varf nu puteai sa urci decat cu liftul.Cele 1660 trepte (conform google...altfel eu stiam ca-s echivalentul anului revolutiei franceze.
Odata lamurit cu tot pachetul de emotii incluse cu vizitarea turnului Eifel, deja ma cronometram cat fac coborand treptele. Atat stiu: nu se mai terminau....coboram pe fast-forward intr-o maniera demna de Sisif, dar rezultatele se lasau implorate cu patos. Ajuns la capatul turnului(in jos) si totodata si-al puterilor, cineva a facut oratania sa se scalde in sute de luminite stralucitoare, ca de Craciun, in aplauzele catorva mojici entuziasmati (ma refer la multiplele mele personalitati). Fireste ca nu s-a putut sa ramanem impreuna...ba chiar as zice ca am facut turul turnului pe semi-semi-semi-grupe: eu-mihai/// mirela-alina-mihaela///cristi-andreea///eu cu mine si irene.
La 3,5 euro nu ma zgarcesc....dar nu mai aveam chef de floricele, cand ma tot lungeam dupa colegele care ne asteptau 2 etaje mai sus. Ciorile lansau niste pasari din plastic - pe care nu le cumpara nimeni.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu