Woody Allen şi-a câştigat în anii de carieră, toate drepturile. Dreptul de a fi bogat, de a lucra strict ce doreşte, cu febleţile lui feminine, cu actori A list, în oraşe celebre unde poate bloca străzi la orice oră din zi/noapte. A fost Barcelona, Paris, Roma şi probabil urmează Băicoi.
N-am fost în Roma, aşa că nu am aşteptat la fel de entuziast - To Rome with love, cum a fost cazul Midnight in Paris (2011). Dar am încredere oarbă în Woody, la fel cum am şi-n Larry David...actori/regizori care sunt profesional-asemănători (au şi colaborat acum 3 ani, la Whatever Works).
Nici aici n-a renunţat la chichiţe existenţiale, la puful ăla de păpădie care ţi se aşează pe piele, tocmai atunci când eşti fericit....menit să te enerveze.
Mai multe cupluri de îndrăgostiţi, parţial italieni, restul americani - cu profesii demne, sarcastici şi totodată romantici, îşi văd de poveştile uşurele (la fel ca întreg filmul)...sub atenta dirijare din intersecţia filmului, a regizorului pt care pensia echivalează cu moartea.
Directorul de operă şi soţia lui, fiica lor şi noul logodnic socialist sau poate comunist, tatăl lui - geniul de sub duş, un arhitect american celebru - venit în vacanţă pt o re-întâlnire cu nebuniile tinereţii (şi poate cu el), o prostituată voluptoasă via Barcelona, o actriţă seducătoare în prim-plan, dar fără roluri, un tenor de duş şi mai ales - un om simplu dar CELEBRU pus în film să satirizeze subtil faima reality-show-urilor.
Roma e un oraş superb, pitoresc, lejer, de pe care nu-ţi poţi lua privirea. Înţeleg că nu doar Fântâna aia a dragostei face oraşul ăsta romantic ci şi culorile lui, străduţele înguste, arhitectura şi luminile.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu