Nouă a 9-a

dedicat zilei preferate
& .._
Întreaga cerneală mov, şiroind pe mâna amorţită, grăbindu-se să se mute din vena ospitalieră, se strângea în colţul mai plin ca niciodată de casele păianjenilor. Mi-au trebuit 2 scântei să-mi aprind Davidoff-ul Gold, am inhalat absent, amestecul de gudron-nicotină şi monoxid de carbon...şi mi-am pus înapoi zâmbetul perfid. Divorţasem de ea, fără să fi fost căsătoriţi vreodată. Nu intrasem în viaţă, plin de speranţe, că mă voi obişnui şi n-o să vreau să mă întorc.
În ultimul tren al nopţii, mai mulţi copii (la fel de verzi ca păşunile din vederile elveţiene) îşi calibrau nivelul de combustibil rămas în picioare. Pe tavanul express-ului nocturn, gândacii wireless educaţi la Centrul de Inginerie de 0,5 karate, aşteptau docili să adoarmă. Cretar.....sau poate Cretaur...nu-mi reglasem retina digitală, dar asta părea să scrie pe buzele ţâncilor. Citirea pe buze era o îndeletnicire de bază în lumea din care am fost detaşat voluntar.
Am coborât odată cu plozii, mi-am încheiat ultimii 2 nasturi şi-am pornit înspre Parcul Subteran. Un miros enervant de vanilie mă urmărea de-a lungul gardului de la intrare. Mi-am aşezat ecusonul hologramat, coborât ritmul inimii la 99 bpm, mai aprins o ţigară şi m-am oprit. După scanare, uşa s-a glisat permitându-mi accesul în încăperea frigorifică.
- La timp ca întotdeauna S.
- Aveai îndoieli?
- Cu tine nu ştiu niciodată la ce să mă aştept. Încredinţez că ai respectat întocmai protocolul?
- Fără ezitări. Există totusi câteva...
- Fireşte....
- Deci voi fi ...
- Absolut. Până atunci, să facem câţiva paşi.
Din perete au transpirat 2 căni cu ceai de eucalipt. Mânerul rece, contrasta perfect cu conţinutul fierbinte.
Ştii S...aici la noi, ne întrebăm mereu dacă se merită tranziţia. Dacă chiar seamănă cu Oslo de acum 100 ani - împletit cu Munchen-ul următorilor 90 ani.
- Ştii că n-am autoritatea de a divulga asemenea date.
După ce i-am lăsat fişierul, ne-am ars îmbrăcămintea de pe noi, le-am înlocuit cu unele vechi şi ne-am văzut fiecare de drum.
La suprafaţă, cerul roşiatic indica expirarea timpului meu.

Cât am lipsit, le-a fost dor doar de trupul meu. Nu de amintirile, sufletul sau emoţiile mele. Restul umbrelor erau încă în misiuni.
În depozitul de ură, poveştile jucau şah pe dragoste. S-au pus în joc, în total, 9 litri de lacrimi de fericire. Se tăcea pentru a asculta gândurile celeilalte lumi. Salonul cimitirului viu era plin cu femei mai frumoase pe exterior decât interior. Tot ce se întâmplă nu era întâmplător. Nici măcar biscuiţii din oase de peşte, cuţitele din pene de gânsac şi toleranţa. Totul era scris, programat  şi catalogat.