Nu ştiu dacă-i de bine sau ba, că de la an la an, până s-a ajuns la al 13-lea, I.D Fest nu reuşeşte să atragă decât membri, câţiva prieteni ai actorilor şi părinţi, plus 2-3 bloggeri şi-o presă care vine din secetă de alte subiecte. Chit că am în dotare de 4 ani un blog şi c-am mai scris în anii trecuţi despre teatrul în limba engleză, mă interesează strict ca şi ciudat atras de veselia inteligentă care emană din jurul unor copii din câteva oraşe. E perioada referendumului...a concediilor şi-a nunţilor (am câteva colege care şi-au pus sau urmează să-şi pună pirostriile)....cu toate astea ma încăpăţânez să merg la Ingenious Drama Festival, pentru că nu are stricteţea şi DA - plictiseala scorţoasă de la teatrul adulţilor blazaţi.
Unii amatori, unii selectaţi necorespunzător, cu o engleză ştearsă şi texte spuse prea încet, sau alegeri tâmpite de a favoriza 30 oameni, lăsând de 2-3 ori mai mulţi să-şi facă draci în sinea lor.....dar şi piese care vor să transmită mesaje mature. Poate prea mature...văzându-se pe alocuri că trainerul a ales piese cu o notă prea simbolistă pentru nişte adolescenţi care vor să râdă, cu orice preţ: zgomotos, simpatic sau din orice.
N-am vrut să scriu zilnic despre piesele desfăşurate. Am lăsat-o pe final, pentru c-am vrut perspectiva de ansamblu. Ea arată astfel:
Nu pot să înţeleg, ca simplu observator al produsului finit, cum reuşesc să-şi creeze roluri, să memoreze replicile cu care trebuie să susţină vreo 30-45 minute, să vină cu o mimică ce trebuie cultivată...în doar 2-3 săptămâni, mai ales c-a fost şi perioada Bacalaureatului.
De acord...spuneam la începutul textului, că I.D fest pt Bacău, pare o sectă, compusă din elita liceului Vrânceanu sau Alecsandri, ori Ferdinand, dar nu mă văd la 27 ani, bursier şi licenţiat, plus un bagaj de vreo 15.000 filme văzute...să fac ce-au reuşit ei. Dacă după ce-au făcut în 2011 şi după ce-au văzut la Gala Star, vor merge la U.N.A.T.C şi vor călca pe urmele lui Huluba (un fel de Mihai Petre al I.D Fest-ului) atunci poate că părerea mea despre liceeni (confirmată la BAC) e puţin generalizată inutil.
Amânat cu o săptămână, I.D Fest-ul ajuns la ediţia 13, m-a dezamăgit încă din prima zi, lăsându-mă după o mini-furtună pe care-am filmat-o niţel şi dup-o deschidere bine-improvizată, să bântui de pomană vreo 2 ore prin împrejurimile Teatrului Bacovia, pt că la prima piesă din festival, n-am intrat (We are camera) fiind rezervată exclusiv (FUCK YOU FOR THAT...douchebags) ălora cu bilete împărţite membrilor cu badge.
De la Brainstorming, care au avut prima piesă din concurs, până la Heavenly Hell, am auzit de N ori că piesa tocmai terminată, e cea mai bună şi merită să câştige. M-am abţinut de la comentarii de genul, hotărându-mă cu greu pe toate cele 3 categorii importante, pe care le-am şi nimerit: câştigătorul celui mai bun actor, cel mai bun spectacol (adică marele premiu) şi până şi ne-acordatul premiu pt cea mai bună actriţă (spuneam că nimeni nu a meritat, să fi ieşit în evidenţă cum a fost în 2011 cu actriţa din Knockers sau 2010 cu Ilinca Diaconescu - Brainstorming).
Insectele de anul trecut (Brainstorming), au trecut la bigamia unui scenarist închipuit (Billy Liar de Keith Waterhouse), care era logodit cu una şi îndrăgostit de alta...sau invers, lăsându-le să se ciondănească între ele pentru un inel, după ce un scenariu cu escapade ce au implicat pastile în pahar şi promisiuni deşarte, în timp ce părinţii nu-şi vedeau cu ochi buni investiţia în odraslă. Bunicei (şi nu spun asta pt că am vrut să râd, deşi au fost glume), dar aşteptările erau ceva mai mari. Cei noi n-au reuşit să înlocuiască un Vlad Bălan sau Ilinca Diaconescu (God)....ci cel mult pe Conan O`brien (la păr)
Tot în prima zi, câştigătorii din 2011 (In the Spot) au încercat şi reuşit doar parţial, să re-editeze succesul de anul trecut, când au fost marii câştigători. Au vrut să fie amuzanţi şi au reuşit să ducă prea multul înspre vulgar (am coincis în păreri cu Huluba). A fost o piesă bună (Alice`s Adventures with poorly cooked cafeteria seafod - de Don Zolidis...deşi mai bine îi spuneau:Who the fuck is Alice?) , energică şi haioasă, dar s-au străduit prea mult să copie reţeta din 2011, cu o struţo-cămilă având-o la bază pe Alice din ţara Vacanţa-Mare...Doru-Octavian-Dumitru. Degeaba au fost simpatici, bucurându-se prea mult de joc, la final rămânând cu aplauzele, cu Bianca Andrieş nominalizată la cea mai bună actriţă si cu o lecţie valoroasă pt 2013.
N-a fost ziua caniculară, sau mă rog - seara răcoroasă pe care-o aşteptam, dar timp şi gâtlej însetat de un Becks, am avut în prima zi a spectacolelor. Pe înserate, am mers şi la cinema, pt Seeking a friend for the end (film)of the world...deci am avut o zi cu 3 mediocrităţi.
A.C.T şi Made in U.N.A.T.C (Arta) au fost programările zilei 2. N-aş fi zis asta marţi, dar o spun la 6 zile distanţă: A.C.T şi-n special regizorul piesei lor (Birds of a feather de Tudor Puşcaşu) au dezamăgit crunt publicul, aşteptătorii a 40 minute de ţigări, Dr Pepper şi discuţii pe afară, intraţi în sală pentru a ...CE? pentru a vedea că locurile bune de pe scenă s-au dat pe sub mână, urmând ca noi tăntălăii să ne zbatem ca o găină proastă, fără cap, să vedem ceva din spectacol. Mna, am fost puţin inspirat (faţă de confuzul Kristofer 93, obişnuit cu privilegii, ca orice copchil de bani-gaya) şi-am fost primul care a urcat la lojă, ocupând un loc decent, (dacă te înclinai mult) apucând să înţeleg ceva dintr-o piesă plăcută. Lipsită de superficialitate, simbolistă şi relativ-psihologică, punând câteva întrebări existenţiale, despre dualitatea rai-iad, bine-rău şi viaţă-moarte....cât am văzut şi auzit din piesă, mi-a plăcut mai mult decât spectacolul invitat, cu 3 actori UNATC (anul 3). Am avut locuri extraordinare la Artă (tot pe scenă, dar infinit mai bine aşezat publicul, de către prezentatorii Buzz şi Paul), nimic de zis aici, dar lălăirea unui tablou-blanc şi discuţiile interminabile dintre 3 prieteni pe tema discrepanţelor artistice şi curajul exprimării din fiecare, M-AU PLICTISIT. Schimonoselile de pe chipul celui ce-a extaziat ahtiaţii după râs, n-au contat prea mult în impresia mea finală, lăsând spectacolul Among Crazy Thoughts, cel mai bun material teatral al zilei de marţi.
Neaşteptat a fost telefonul care m-a chemat înapoi la muncă (după 2 ani de pauză)...nu detaliez, spun doar că nu am apucat să văd Atelierul de Teatru din Botoşani, din motive evidente. Din ce-am înţeles de la un trimis delegat la piesă, a fost un amalgam inspirat de social-media=bloguri, despre iubiri lugu-lugu, minu-minu, scurt ca penisul unui asiatic. Nenorociţii (lipsiţi de noroc) au fost şi exmatriculaţi din jurizare, neîndeplinind baremul de 30 minute al festivalului (sper c-au avut mai multă baftă la BAC).
Ei dragii mei, urmează cea mai plăcută surpriză din Ingenious Drama Festival 13: Drama Club, tot din Bot`şani. Waiting for, după un text adaptat after Angajare de Clovn de Matei Vişniec si mai cunoscutul Căutându-l pe Godot de Sam Becket, cu 3 băieţi talentaţi: Andrei Ridinciuc, Şoptelea Theodor şi Codrin Pascariu, adică Filippo, Peppino şi Nicollo, au arătat ce înseamnă să mai fi jucat teatru în română, să joci curat şi-n pofida aşteptărilor. N-am simţit amatorismul (teoretic, I.D fest e pt amatori ai teatrului) şi mi-au ţinut trează curiozitatea (ce semnifică cheile aruncate de-un înger păzitor, ce era dincolo de uşa închisă 99% din piesă, cum îţi faci valiza robinet?). N-am fost singurul care-a spus că-i Best of I.D Fest din cei 13 ani. Au ridicat ştacheta atât de sus, încât e singura piesă care mi-a rămas impregnată în minte, în detalii şi acum, la câteva zile după.
Nu numai că juriul: Coca Bloos, Mihaela Rădescu, Doru Mareş, Oliver Williams şi Horia Suru, i-au recompensat cu Best Performance (premiul cel mai important) dar au luat şi Best-Lights (Hevenly Hell şi povestea lor despre războiul din Vietnam au pierdut categoria asta), Best Stage-Design (pierzători din nou Timişorenii) şi-un premiu special al juriului.
A good Nap, jucată aproape magistral de Hoolelogans, au avut-o pe Gabriela, fiica neprihănită ce aştepta să fie răpită în cel mai romantic fel cu putinţă, de un diplomat cu o procedură stângace de a răpi calculat tânăra făptură...de aici derivând paroxismul atrăgător al piesei şi-al actorilor. Aparent şi nu numai, mi-a plăcut mai mult decât juriului....până şi publicul având o memorie scurtă, când vine vorba de piesa de la mijlocul săptămânii. Am considerat-o aproape de ce-au reuşit In the Spot în 2011.
O a II-a ejaculare prematură (de asemenea n-au fost luaţi în calcul la Festivitatea de premiere), după Atelierul de Teatru, din motive lesne de înţeles (le-a plecat o colegă cu 3 zile înainte de piesă) a venit de la Lamelight...ăăăăăşta, adică Limelight - Bucureşti, care nu s-au încadrat în minimul de 30 minute.
Din Suceava (a se pronunţa Suşeava) A complete Guide to understanding things...au reuşit să adapteze porcăria aia adusă de Antena 1 în România, cu Botezatu la prima ediţie: Burlacul, versiunea Made in India, cu jalea de la Cine iubeşte şi lasă - versiunea francais, pigmentată din plin nene cu gaguri aduse în completare, într-un brainstorming cu alcool şi ţigări în cameră (cred). A fost bine...au prins şi-o nominalizare la Best Performance, au luat (teoretic doar o diplomă, că premiile s-au spart pe durata transportului) şi premiul pentru Actor în rol secundar: Eduard Buhac a.k.a Burham (gazda show-ului tv), în timp ce Clara Popandiuc a.k.a Lucinda Strangeways a obţinut (probabil) jumătate din voturile juriului la categoria Actriţă rol-principal...unde, după cum bine preziceam, nu se va şi nu s-a acordat premiul.
There`s something in the Wind, a fost cea mai antipatică piesă din concurs. Piatra-Neamţ, prin Cheer-Up, deşi piesă cu un conţinut original (şi-au luat-o pentru asta, injust de la Huluba) nu m-au lăsat cu gura închisă (în rest, căscând) decât cu 2 elemente: un actor cu părul bogat-creţ şi-o engleză-americană aproape impecabilă, carismă şi expresivitate...şi-un decolteu generos al unei actriţe de pe scenă. Mi-a părut foarte rău că restul trupei, adică încă 2 fete, au tras în jos calitatea piesei, printr-o engleză de baltă (aproape la fel de rea ca a lui Băsescu) şi replicile parcă scoase cu violul din ele...atât de fără vlagă şi talent le spuneau.
Aproape la fel de proastă, deşi ceva mai plină de mesaj...au avut ceva de transmis şi acuzat, la adresa publicului NUMB, care vin la teatru ca la ceva fad, a fost Nothing-ul celor de la Nobody`s Group (eu le-am zis orfanii care au venit cu părinţii...să le facă poze cu blitz). Câteva pancarte cu şi despre Taci dracu din gură, o tanti falsă din cap până`n picioare care îşi vroia isteric (cerea palme, chiar ştiind că e actriţă) banii înapoi, câteva pasaje din piese contemporane cu I.D Fest-ul, un pistol plimbat prin toate palmele ...cu nişte petarde de la revelion undeva pe holul Teatrului Bacovia ... şi câteva critici pozitive mult prea încurajatoare din partea actualilor sau foştilor băcăuani. Nu mi-a plăcut sub nici o formă...hell-no!
Războiul din Vietnam...ok? Unul pleacă din patrulă, cu prietena...unde au treabă, fiind înlocuit de un bun prieten, care moare într-un mod tâmpit rău de tot, după ce-i tuns pe scenă. Vorbeam cu Adrian (colegul cu care am fost la tot festivalulu) că povestea o fi fost mai emoţionantă dacă am fi înţeles ce era proiectat de sus, pe cortina ondulată. 99 days later a fost ultima piesă din concurs, adusă de Heavenly Hell (HH pt cine ştie imnul I.D Fest 2011...cântat şi anul ăsta de românul cu talent) odată cu 2 paturi etajate, arme împăiate (nu chiar) şi câteva amazoane de spuneai că-s ale lui Mazăre sau Gaddafi. A plăcut şi mi-a plăcut, dar nu a ieşit în evidenţă la fel de mult ca Drama Club.
Searching for Identity-ul de sâmbătă, a conţinut la fel de multe inside-joke-uri, aplaudate cu picioarele, la fel ca şi anunţarea premiilor, câteva subtilităţi FOARTE REUŞITE, inventive, spumoase şi haioase. Rând pe rând au fost luaţi la scărmănat organizatorii, întâmplările din pool-party, de pe stradă, din cămin şi din faţa unui poliţist care-a jucat şi el teatru în şcoala generală (că mai departe, puţini au trecut). Tot ce m-a deranjat a fost că mi s-au lungit urechile 2 ore de aşteptare, stat prin faţă, prin spate, pe holuri şi cu privirea la copiii adormiţi pe canapele (altele decât cea premiată ironic, pentru lipsa de imaginaţie scenografică a ăstora de au tot folosit-o în piese diferite)
Drama Club cred că a dezamăgit suporterii altor grupuri, mai mult decât i-a mulţumit pe cei care-au considerat că valoarea şi-a spus cuvântul (sunt pe acolo).
A fost o săptămână cel puţin la fel de interesantă ca şi Gala Star...tot cu beri la terase, cu admiraţie faţă de munca altora, cu părerile-glumele şi atitudinile lor simpatice de pe tot parcursul festivalului....cu un suflu răcoritor vreme de 10 spectacole. Normal că au fost şi draci, oftaturi şi aburi scoşi pe urechi, dar mna....nu-i rău pentru un festival care distribuie anual alte şi alte promisiuni făcute teatrului.
MOV00593 from rusu constantin andrei on Vimeo.
N-a fost ziua caniculară, sau mă rog - seara răcoroasă pe care-o aşteptam, dar timp şi gâtlej însetat de un Becks, am avut în prima zi a spectacolelor. Pe înserate, am mers şi la cinema, pt Seeking a friend for the end (film)of the world...deci am avut o zi cu 3 mediocrităţi.
A.C.T şi Made in U.N.A.T.C (Arta) au fost programările zilei 2. N-aş fi zis asta marţi, dar o spun la 6 zile distanţă: A.C.T şi-n special regizorul piesei lor (Birds of a feather de Tudor Puşcaşu) au dezamăgit crunt publicul, aşteptătorii a 40 minute de ţigări, Dr Pepper şi discuţii pe afară, intraţi în sală pentru a ...CE? pentru a vedea că locurile bune de pe scenă s-au dat pe sub mână, urmând ca noi tăntălăii să ne zbatem ca o găină proastă, fără cap, să vedem ceva din spectacol. Mna, am fost puţin inspirat (faţă de confuzul Kristofer 93, obişnuit cu privilegii, ca orice copchil de bani-gaya) şi-am fost primul care a urcat la lojă, ocupând un loc decent, (dacă te înclinai mult) apucând să înţeleg ceva dintr-o piesă plăcută. Lipsită de superficialitate, simbolistă şi relativ-psihologică, punând câteva întrebări existenţiale, despre dualitatea rai-iad, bine-rău şi viaţă-moarte....cât am văzut şi auzit din piesă, mi-a plăcut mai mult decât spectacolul invitat, cu 3 actori UNATC (anul 3). Am avut locuri extraordinare la Artă (tot pe scenă, dar infinit mai bine aşezat publicul, de către prezentatorii Buzz şi Paul), nimic de zis aici, dar lălăirea unui tablou-blanc şi discuţiile interminabile dintre 3 prieteni pe tema discrepanţelor artistice şi curajul exprimării din fiecare, M-AU PLICTISIT. Schimonoselile de pe chipul celui ce-a extaziat ahtiaţii după râs, n-au contat prea mult în impresia mea finală, lăsând spectacolul Among Crazy Thoughts, cel mai bun material teatral al zilei de marţi.
Neaşteptat a fost telefonul care m-a chemat înapoi la muncă (după 2 ani de pauză)...nu detaliez, spun doar că nu am apucat să văd Atelierul de Teatru din Botoşani, din motive evidente. Din ce-am înţeles de la un trimis delegat la piesă, a fost un amalgam inspirat de social-media=bloguri, despre iubiri lugu-lugu, minu-minu, scurt ca penisul unui asiatic. Nenorociţii (lipsiţi de noroc) au fost şi exmatriculaţi din jurizare, neîndeplinind baremul de 30 minute al festivalului (sper c-au avut mai multă baftă la BAC).
Ei dragii mei, urmează cea mai plăcută surpriză din Ingenious Drama Festival 13: Drama Club, tot din Bot`şani. Waiting for, după un text adaptat after Angajare de Clovn de Matei Vişniec si mai cunoscutul Căutându-l pe Godot de Sam Becket, cu 3 băieţi talentaţi: Andrei Ridinciuc, Şoptelea Theodor şi Codrin Pascariu, adică Filippo, Peppino şi Nicollo, au arătat ce înseamnă să mai fi jucat teatru în română, să joci curat şi-n pofida aşteptărilor. N-am simţit amatorismul (teoretic, I.D fest e pt amatori ai teatrului) şi mi-au ţinut trează curiozitatea (ce semnifică cheile aruncate de-un înger păzitor, ce era dincolo de uşa închisă 99% din piesă, cum îţi faci valiza robinet?). N-am fost singurul care-a spus că-i Best of I.D Fest din cei 13 ani. Au ridicat ştacheta atât de sus, încât e singura piesă care mi-a rămas impregnată în minte, în detalii şi acum, la câteva zile după.
Nu numai că juriul: Coca Bloos, Mihaela Rădescu, Doru Mareş, Oliver Williams şi Horia Suru, i-au recompensat cu Best Performance (premiul cel mai important) dar au luat şi Best-Lights (Hevenly Hell şi povestea lor despre războiul din Vietnam au pierdut categoria asta), Best Stage-Design (pierzători din nou Timişorenii) şi-un premiu special al juriului.
A good Nap, jucată aproape magistral de Hoolelogans, au avut-o pe Gabriela, fiica neprihănită ce aştepta să fie răpită în cel mai romantic fel cu putinţă, de un diplomat cu o procedură stângace de a răpi calculat tânăra făptură...de aici derivând paroxismul atrăgător al piesei şi-al actorilor. Aparent şi nu numai, mi-a plăcut mai mult decât juriului....până şi publicul având o memorie scurtă, când vine vorba de piesa de la mijlocul săptămânii. Am considerat-o aproape de ce-au reuşit In the Spot în 2011.
O a II-a ejaculare prematură (de asemenea n-au fost luaţi în calcul la Festivitatea de premiere), după Atelierul de Teatru, din motive lesne de înţeles (le-a plecat o colegă cu 3 zile înainte de piesă) a venit de la Lamelight...ăăăăăşta, adică Limelight - Bucureşti, care nu s-au încadrat în minimul de 30 minute.
Din Suceava (a se pronunţa Suşeava) A complete Guide to understanding things...au reuşit să adapteze porcăria aia adusă de Antena 1 în România, cu Botezatu la prima ediţie: Burlacul, versiunea Made in India, cu jalea de la Cine iubeşte şi lasă - versiunea francais, pigmentată din plin nene cu gaguri aduse în completare, într-un brainstorming cu alcool şi ţigări în cameră (cred). A fost bine...au prins şi-o nominalizare la Best Performance, au luat (teoretic doar o diplomă, că premiile s-au spart pe durata transportului) şi premiul pentru Actor în rol secundar: Eduard Buhac a.k.a Burham (gazda show-ului tv), în timp ce Clara Popandiuc a.k.a Lucinda Strangeways a obţinut (probabil) jumătate din voturile juriului la categoria Actriţă rol-principal...unde, după cum bine preziceam, nu se va şi nu s-a acordat premiul.
There`s something in the Wind, a fost cea mai antipatică piesă din concurs. Piatra-Neamţ, prin Cheer-Up, deşi piesă cu un conţinut original (şi-au luat-o pentru asta, injust de la Huluba) nu m-au lăsat cu gura închisă (în rest, căscând) decât cu 2 elemente: un actor cu părul bogat-creţ şi-o engleză-americană aproape impecabilă, carismă şi expresivitate...şi-un decolteu generos al unei actriţe de pe scenă. Mi-a părut foarte rău că restul trupei, adică încă 2 fete, au tras în jos calitatea piesei, printr-o engleză de baltă (aproape la fel de rea ca a lui Băsescu) şi replicile parcă scoase cu violul din ele...atât de fără vlagă şi talent le spuneau.
Aproape la fel de proastă, deşi ceva mai plină de mesaj...au avut ceva de transmis şi acuzat, la adresa publicului NUMB, care vin la teatru ca la ceva fad, a fost Nothing-ul celor de la Nobody`s Group (eu le-am zis orfanii care au venit cu părinţii...să le facă poze cu blitz). Câteva pancarte cu şi despre Taci dracu din gură, o tanti falsă din cap până`n picioare care îşi vroia isteric (cerea palme, chiar ştiind că e actriţă) banii înapoi, câteva pasaje din piese contemporane cu I.D Fest-ul, un pistol plimbat prin toate palmele ...cu nişte petarde de la revelion undeva pe holul Teatrului Bacovia ... şi câteva critici pozitive mult prea încurajatoare din partea actualilor sau foştilor băcăuani. Nu mi-a plăcut sub nici o formă...hell-no!
Războiul din Vietnam...ok? Unul pleacă din patrulă, cu prietena...unde au treabă, fiind înlocuit de un bun prieten, care moare într-un mod tâmpit rău de tot, după ce-i tuns pe scenă. Vorbeam cu Adrian (colegul cu care am fost la tot festivalulu) că povestea o fi fost mai emoţionantă dacă am fi înţeles ce era proiectat de sus, pe cortina ondulată. 99 days later a fost ultima piesă din concurs, adusă de Heavenly Hell (HH pt cine ştie imnul I.D Fest 2011...cântat şi anul ăsta de românul cu talent) odată cu 2 paturi etajate, arme împăiate (nu chiar) şi câteva amazoane de spuneai că-s ale lui Mazăre sau Gaddafi. A plăcut şi mi-a plăcut, dar nu a ieşit în evidenţă la fel de mult ca Drama Club.
Searching for Identity-ul de sâmbătă, a conţinut la fel de multe inside-joke-uri, aplaudate cu picioarele, la fel ca şi anunţarea premiilor, câteva subtilităţi FOARTE REUŞITE, inventive, spumoase şi haioase. Rând pe rând au fost luaţi la scărmănat organizatorii, întâmplările din pool-party, de pe stradă, din cămin şi din faţa unui poliţist care-a jucat şi el teatru în şcoala generală (că mai departe, puţini au trecut). Tot ce m-a deranjat a fost că mi s-au lungit urechile 2 ore de aşteptare, stat prin faţă, prin spate, pe holuri şi cu privirea la copiii adormiţi pe canapele (altele decât cea premiată ironic, pentru lipsa de imaginaţie scenografică a ăstora de au tot folosit-o în piese diferite)
Drama Club cred că a dezamăgit suporterii altor grupuri, mai mult decât i-a mulţumit pe cei care-au considerat că valoarea şi-a spus cuvântul (sunt pe acolo).
A fost o săptămână cel puţin la fel de interesantă ca şi Gala Star...tot cu beri la terase, cu admiraţie faţă de munca altora, cu părerile-glumele şi atitudinile lor simpatice de pe tot parcursul festivalului....cu un suflu răcoritor vreme de 10 spectacole. Normal că au fost şi draci, oftaturi şi aburi scoşi pe urechi, dar mna....nu-i rău pentru un festival care distribuie anual alte şi alte promisiuni făcute teatrului.
MOV00593 from rusu constantin andrei on Vimeo.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu