Ai puţină răbdare

 Mă tot uit la semnele de întrebare care mă aşteaptă după luna iunie. Ştiţi cine-i bau-bau? Frica... care-i o rană ce nu dispare. Norocul meu c-am făcut provizii. Orice mi s-ar întâmpla, o pot lua de la capăt. Vecinii mei, prietenii de peste 40 ani, neamurile: se trezesc dimineaţă, înjură, se urcă într-un mijloc de transport, se duc la muncă, stau ce stau, fac ce fac, se întorc acasă, apăsa pe-o telecomandă, fumează, beau ceva, îşi mângâie copilul dacă-i acasă, se culca şi ziua e arhivată.
 
 Asta vreau? Apropo...unde-o să muncesc? fac şi eu şcoala de şoferi? Mi-ar folosi un master? Dar facultatea...îmi va folosi?
 
 Câţi ani am să număr când mă voi aşeza la casa mea? Sunt atâtea pastile în farmacii, care tratează stresul.
   4 colege de-ale mele se vor căsători în curând. Mulţi vor intra pentru prima oară în câmpul muncii, buna mea colegă d-na Valeria îşi încheie în curând lucrările în câmpul muncii, dar tot e stresata în privinţa pensionării (cea mai defavorizata clasă în România). Avem părinţi bolnavi care nu ştiu cum s-o mai scoată la liman cu banii. Nu cred să fi avut vreo zi în viaţa mea în care să nu fiu stresat. E-n firea oamenilor să fie stresaţi. Mă înşeală? Cum plătesc întreţinerea şi gazul? Vreau să trăiesc cu o femeie geloasă? Şi dacă nu facem planul pe luna asta? Nu mai invoc stresul zilnic din trafic, sau breaking news-urile.
 
 Aşa e peste tot cu toţi. Banii te scutesc de multe griji, dar şi bogaţii vor ceva. Dacă trăieşti cu impresia că ai totul, n-ai să mai vrei nimic şi atunci stai ca prostul întrebându-te unde-i sensul din viaţa ta? Ceilalţi, care n-au multe şi vor totul, sunt pioni. Şi e o chestie interesantă la pionii ăştia: merg până la capăt şi pot să devină ce vor ei, în afară de rege.

Sunt un pion, şi când mă uit eu aşa în zare..în capul meu, văd că drumul nu mai are margini. Speriaţi există câtă frunză câtă iarbă. Am mai zis-o: frica e un sentiment mai sincer decât dragostea. Pe speriaţi îi poate trata un cunoscător. Dar un adevăr probat în timp e că: cei care ştiu - nu vorbesc. Motivaţi de interese, suntem mai buni cu duşmanii, cu proştii, cu cei ce miros în autobuz, cu poliţistul care vrea şi el 100 lei, cu profesorul care bate câmpii, cu iubi care te calcă pe nervi, cu colegul de muncă. Cine se mulţumeşte cu locul 2, a abandonat lupta. Normal că nu putem fi la fel de destepţi şi încununaţi de succes în viaţa amoroasă, în grosimea teancului de bani, ca Monica Columbeanu. Poate norocul, poate munca, poate prostia te va lua sub aripa protectoare.....însă ţine al dracu de mult de ce faci pe lângă activitatea principală (că-i muncă, facultate, voluntariat) zilnică. Mulţumirea de sine vine dacă eşti ok cu tot. Aşa că ce va propun...să bem. Da, şi asta, dar luaţi-o uşor..pâş-pâş, şi cu răbdare o să ajungi în locul pe care il meriti.