Iti aduci aminte de prima amintire din copilarie, care ti-a cam dat la o parte valul magic, pe care-l au copiii asupra lumii? Despre prima mea amintire socanta o sa fie postarea asta. Ma trezesc de multe ori in postura....cu care inima si sufletul meu nu-s deloc, da` deloc de acord....ca acum sunt eu ala in varsta. Adica 40, dar e mult peste varsta pe care o consideram eu ca fiind batran...cand eram copil. Si totusi, cand aveam vreo 10-11 ani, tin minte o mare agitatie pe afara prin cartier....cu oameni care se adunau (asa stiai ca s-a intamplat ceva important) si incercau totusi, sa ne protejeze pe noi astia mai mici, de soaptele si susotelile lor. Fiindca era vorba despre moarte....un concept inca inexplicabil cumva, la varsta aia, pentru mine. Desi aveam o sora (Ioana) care a murit la nastere...si teoretic, trebuia sa am o idee vaga despre...
Fratele geaman al unui vecin de-al nostru, un pic mai mare ca noi....de fapt, mult mai mare, ca pe vremea aia te uitai la adolescenti ca la niste supereroi, cu mult mai multe libertati, curaj si-o super-atitudine, fata de noi pustimea.....a fost gasit inecat pe Coada Lacului. Habar nu aveam ce e aia moarte....atat de protejat fusesem la vremea aia. Dar am inteles cumva din tristetea celor din jur si seriozitatea adunarii, prezenta politiei...ca un baiat pe care-l mai vedeam pe afara...nu mai e. Ca l-au scos din apa, umflat, schimbat la corp ca si culoare....si probabil, muscat prin anumite parti ale corpului, de pesti. Trecut printr-un episod asemanator cu un nepotel de-al meu, ani buni dupa....experienta cumva si mai traumatizanta, dar de ce m-am apucat astazi sa scriu despre....pe blog. Fiindca ieri, cand ma intorceam acasa, l-am vazut pe fratele si sora lui, in fata scarii, unde i-am si vazut ultima oara....acum, probabil vreo 20 ani. E ca si cum ar reveni cu masina timpului, cineva dintr-o alta viata a ta (ca asa pare de cele mai multe ori - copilaria) fugitiv, vreme de cateva secunde, sa-ti aduca aminte, de lucruri demult uitate. Ramas sa ma intreb, cum o fi decurs viata oamenilor astia...cel mai probabil plecati in afara...ca 99% dintre oamenii pe care-i stiam odinioara. M-a trimis intr-o odaie din copilarie, faptul c-am revazut ...pret de vreo 10 secunde dilatate cat o viata de copil, 2 oameni de a caror existenta am si uitat.....si brusc nu mi-am adus aminte doar de Andrei si Emilia (parca asa ii chema) ci si de toata copilaria mea....de Daniel-Sergiu si Ciprian, de Arun, Bibicu si Burdulea, de Alex, de Daniel si Adi, de Emi, De Razvan si Cirprian, de fratii Hentea, de fratii Cinca....si-o intreaga lume care pare sa se fi inchis odata ce-ai terminat clasa a 8-a si normalul te-a fortat sa iti schimbi prietenii.
Si tot ma intrebam...aseara si azi....cum le-a schimbat viata atunci, faptul ca fratele lor a cazut in Bistrita si l-au scos fara suflare..... din simplele secunde fugitive in care i-am vazut aseara, pareau (nu ca isi poarta multi sufletul la vedere) ca si-au vazut mai departe de viata....fiindca nu ai incotro, dar proiectasem aproape instant, particica din mine pe care-am pierdut-o, cand am pierdut si eu un nepotel...pe ei doi. E o smerenie in sufletul multor oameni care simt forta deplina a durerii.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu