Undeva spre finalul Succession, cand totul a fost zis, facut si depasit, lui Kieran i-a fost data replica asta. Si-am zis doar, de la kindness is magic (acum cativa ani) c-o sa ma lepad de cinism, fiindca bunatatea...ca si iubirea, e un izvor nebanuit pentru a 2-a, a 3-a sansa, repunerea pe picioare a oricui. Dar a ramas ceva (de la Andrei Gheorghe probabil) in mine, ca tot e finele anului, ca esenta...nu doar a anului, a starii de fapt a tuturor. Cred ca frica e adevaratul Dumnezeu, energia care ne guverneaza. Veneam azi spre casa....n-am mai scris de 3 ani nimic pe blog.... Si cum sa scriu, cand ma simt mic, insignifiant, asertiv, deprimat. Nu stiu decat 2 persoane cauza...si nu neaparat din frica, sau rusinea mea. Dar e carapacea in care te bagi, cand n-ai chef sa...de fapt - stii ce? E tot frica. Vulnerabilitatea e peste mizeriile astea care presupun ca avem vieti de pisici. E una singura...si tot ne adapostim sub scutul fricii. Si daca stau gol in fata ta, CE? Da, am avut nopti nedormite...si-am plans....si m-am simtit al nimanui,,,anormal.Trecut printr-o despartire (a 5-a oara...same girl), un fel de pansament pus pe-un suflet traumatizat....smuls DIN NOU cu patentul. Si uite c-am revenit la performativ. Stii ce-am inceput sa fac acum vreo 10 zile? O zic cu oarecare rusine. Inceput sa citesc prima oara in viata mea, o carte HOW TO......ca ultimul prost. Cum sa ai mai multa incredere in tine. In relatia cu ceilalti. Si o tinea in sus si-n jos baiatul asta, autorul, despre cum a avea incredere in tine, e afrodisiacul suprem, sa te reindragostesti de tine. Si-o vor face si ceilalti, dupa. Totul e sa vina din adancul tau. Sa nu para ca esti un cacacea.....ca ai nevoie de aprobarea lor. Vrut, capitol de capitol, sa renunt la carte (renuntat in cele din urma dupa 4 capitole, fiindc-am gasit si-n el frica...performance-ul, bullshit-ul). Cred ca-n fiecare, dar absolut fiecare om intalnit anul asta, am gasit replica lui Kieran din Succesiunea. We are bullshit. Ne prefacem si cand zicem ca nu ne prefacem. In fapt, suntem.....am fost mereu...niste copii care au nevoie de imbarbatare. Si-n lipsa ei, o mimam. Invatam de la altii, despre dinamica puterii, cum sa fii zmeu, dresor de lei, depunem eforturi indelungate (bani, job din ce in ce mai cu prestanta, partenerul ...care-i de cele mai multe ori un trofeu) ne amagim ca suntem puternici, ca duhnim a Andrew Tate si Trump. Bullshit. Suntem cat se poate de mici, inca plutim intr-o nebuloasa, fara harta.
Stii ce-a reusit cu adevarat sa ma imbarbateze, de fiecare data cand aveam nevoie. Da...si orele prin padure, sau infruntarea unor frici, muzica aia cu FIX versurile care-mi ating sufletul, diminetile cand subconstientul meu a reusit sa ajunga la o concluzie...un catarsis, alcoolul...sigur, dar pe bune acum: singuratatea. Statul cu mine. Cand am trecut prin absolut toate gandurile, toate mutarile - ca la sah...si-am zis ca tot ce sunt, toata munca, cat am cladit la rezistenta sufletului asta al meu, toata educatia, toti care chiar tin la tine, n-au vazut doar unul care mimeaza si zice ce vor sa auda. Dupa fiecare nor, intemperie, tristete, angoasa....depresie, INTOTDEAUNA, parca in intampinare, a venit si-un cer senin, o intoarcere acasa, in tine. Locul unde e suficient fix cat esti...si nu cat vor ceilalti, cu bullshit-ul lor, sa fii
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu