prieteni benigni

Cît din ceea ce ni se întîmplă e din cauză că asta vrem şi cît că aşa vor împrejurările?
E pe undeva normal să mă anime doar prezenţa (fie ea şi virtuală) oamenilor un pic peste medie. Nu vreau să fiu considerat prost, intelectual sau pseudointelectual, tot la fel de mult pe cât mă feresc să dau motive unora să mă considere arogant. Asta se întâmplă şi în grupuri: nu-ţi petreci prea mult timp cu una care te surescită la fiecare tâmpenie sau banalitate spusă. Mergeam în seara asta, pe lângă nişte tineri (măcar eu să nu-i fac puştani, şoareci, copchii) care-o tot ţineau în marfă, mişto, foarte tare. Mă ţin la distanţă de ei .....de genul ăsta de oameni, tot la fel cum se ţin şi ei de mine.
Întrebare: de ce-aş vrea să am un prieten(i) cel puţin la fel de mintos ca mine...sau peste nivelul meu? Să poată să ţină pasul cu interesele mele, sau e pentru că vreau să fiu învăţat...să mai prind câte ceva? Tragedia zilelor mele e să constat că nu mai am decât un prieten preocupat de deduceri, cărţi, filme sau muzică bună, piese de teatru (deja mi-e dor de Gala Star) - lucruri cu (vorba celor de la Esquire) conţinut inteligent peste 90%. Şi mă întrebam.....de ce se mulţumesc mulţi, poate chiar şi tu, să rămâi într-un grup de prieteni care să nu te provoace intelectual. Lene sau neputinţă? E oare inteligenţa (care include şi umorul - ştiind că pentru tineri primează distracţia FRATE) rezervată cercurilor literare, cluburilor de şah şi examenelor ?(acolo trebuie să fii preocupat de ştiinţă).
Aşa c-am zis să-mi calc promisiunea, de a nu adăuga străini pe reţeaua socială. Dacă are interese comune cu ale mele, îl vreau ca prieten virtual. Restul...mă limitez la cordialităţi cu ei. Păi a cui e vina că mi-am rugat colegii o săptămână să vină la teatru...şi doar 3 (în total) au catadicsit să vină, restul fiind prea HABAR N-AM...scuze sunt multe. Ori filmelele cu multe straturi de sens la care-i chem şi la care am ajuns să merg singur, sau cele pe care le văd acasă şi le recomand în zadar...în fine, mai beau o duşcă de ceai de tei, îmi aprind pipa, îmi iau papucii de casă şi halatul ...şi-mi termin Jocurile Foamei. Şi cum orice sentiment autentic e deseori o dramă...de fapt lasă, universul din capul meu e mai bun, la fel de bun ca o baie la creier (n-am zis spălat).