John Carter - impresii

Deja văzusem 2 filme bune astăzi: Bullhead şi The Awakening...unde mai pui că nu am ratat primele 3 ediţii din Românii au talent şi urma să o ratez pe-a 4-a. Ar fi trebuit să fie ceva special rău, dacă am vrut să-l văd azi şi nu mâine. Ştiu şi ce: aşa văd filmele. Înaintea multora (cel puţin dintre cei pe care-i am în agenda telefonului, pe mess şi FB). N-am verificat...dar sigur va ieşi pe 1 în box-office-ul american....nu că ăsta ar fi standardul calităţii la mine. IMDB-ul e. Acolo are 6.8....dar cred c-o să mai scadă. Nu-i mai rău decât mă aşteptam, dar nici mai bun. Pe undeva aduce cu Prinţul din Persia, Wild Wild West, Cowboys and Aliens sau Avatar.....dar conţinutul e original, din moment ce banda-animată a ieşit în 1912 (deci acum un secol).
Început pe Pământ, terminat pe Barsoom (Marte), John Carter e despre un soldat veteran în vremea războiului civil şi-a Americii Confederate (1881), care după ce-a rămas fără familie, subzistă în căutarea unei pe$teri plină cu aur pe teritoriul apaşilor ( adică atunci când America a furat o ţară de la indieni). De acolo, îsi înscenează moartea, îl cheamă pe nepotă-su să-i fie citit testamentul, apoi, ca-n Titanic sau Benjamin Button, filmul ne este povestit de un jurnal: Apăi cu ajutorul unui medalion (ţineţi cont că filmul dedicat lui Steve Jobs, e făcut de Disney...deci o bună parte se adresează copiilor) John se trezeşte plin de praf, ţopăind în pustiu, pe o planetă plină de creaturi cu 4 mâini şi colţi de fildeş plus roşiatici (aluzie la indieni?) asemănători oamenilor...care zboară în nave-libelule. Boooon... Lui John i se dau următoarele: porecla Virginia, un rol de războinic pt o cauză într-un nou război civil, un câine (Woola) cu faţă de E.T care fuge mâncând praful, şi o prinţesă aflată la ananghie...fugită de acasă pt că tati vroia s-o mărite în interesul păcii din oraş. Tot ce are John e gravitaţia de partea lui (de câte ori nu m-am visat la rându-mi ţopăind în sus câte 10-30 metri...ehe...vise) şi dorinţa de a-i ajuta pe cei lipsiţi de apărare (mai ales dacă e şi drăguţă). Nici nu trecuseră 6 ore de când l-am văzut pe Dominic West în The Awakening, c-am dat din nou de el aici, ca lider marionetă (vă spun mai încolo) al umanoizilor, care urma să se căsătorească cu prinţesa Dejah Thoris (la fel de superbă ca şi Catherine Zeta Jones). Apoi sunt nemuritorii....cei care au o inteligenţă superioară, puţin spre deloc păr, abilitatea de a schimba aspectul, o energie albastră asemănătoare unei structuri adn din nanoroboţi şi dorinţa de a veni pe planete, a pune pe cine doresc în fruntea prostimii, a-i lăsa s-o distrugă şi tot aşa (deci zei).
Urmează bineînţeles (dacă ştii că regizorul are în C.V filme ca Finding Nemo, Up, Toy-Story sau Wall E) o lume extravagantă, nouă, atentă la detalii, cu glume bine inserate (cum ar fi un dupac după cap luat de John când au atacat locaţia neînarmată, sau aluziile fine la Iisus...aici râul Issus) şi-o poveste pe care o urmăreşti în pofida durerii urechilor de la ochelarii 3d....pt că te-ai ataşat de personajele bune.
După 2 ore, am ieşit spunându-mi că această viziune despre trecut, aparţine de drept trecutului. Poate era bine să fi rămas acolo. Când colo...ştiam deja înainte să intru la film, că va avem şi-o a doua (poate şî-a 3-a) parte.