încă o viaţă

Am auzit de multe ori felicitări pentru un cuplu, atunci când ea rămâne însărcinată. Uzanţele o cer: dacă eşti o cunoştinţă câtuşi de apropiată, trebuie să îi prezinţi felicitările şi urările de bine. Corect, de ce n-ai face-o? E frumos. Dar recunosc că doar când sor-mea Alina l-a născut pe nepoţelul meu Andrei, m-am bucurat mult. Eu am un stil aparte atunci când sunt extrem de trist sau de fericit datorită unui moment brusc: mă opresc....privesc în gol, nu mai gândesc nimic, sunt blocat şi nimic nu mă scoate din starea aia. A fost singura dată când mă gândeam serios la ce înseamnă să aduci un copil pe lume. Suntem 7 miliarde pe lume...nu e ceva deosebit în a naşte....fiecare femeie trece prin asta. Nu e ca şi cum ai lua premiul Nobel pentru pace (înmânat anul ăsta la 3 femei) ...dar foarte multe femei spun că rămâne momentul cel mai fericit din viaţă, peste ziua nunţii. Ciudat...cel puţin pentru mine ca bărbat, să cred că e un moment mai intens decât o victorie extrem de muncită. . Dar nu cumva te bucuri şi când îţi iei permisul, deşi există miliarde de şoferi? La fel de mult te bucuri când îţi iei bacalaureatul, examenele din sesiuni sau licenţă, când termini armata, când obţii o promovare sau slujba dorită. Şi stă cineva să se gândească că nu e nimic deosebit? Nu, pentru că fiecare acest pas făcut, e o victorie personală. Bucuriile colective sunt...dar puţine (revelionul, aderarea la U.E, o avanpremieră într-o sală de cinematograf, o calificare a unei echipe româneşti sau a naţionalei) şi contează şi ele, dar nu urcă pe podium, când te apropii de finalul vieţii. Cred că atunci când eşti bătrân şi toate liniile din palmă ţi se mută pe chip, te uiţi în urmă şi te bucuri mai mult decât pe moment, de acele împliniri trecute sau chiar dispărute.
Deşi ştiam, ba mai mult - am spus că ţine de viaţa ei privată...şi încă cred că tot ce nu vrei să declari presei, relaţiile mai bune sau mai rele ale cuiva aflat pe scenă, trebuie să rămână STRICT personale. Spuneam că deşi ştiam că Giulia este însărcinată, de ieri, în seara asta când am văzut-o pe ea spunându-i asta lui Măruţă....şi totodată spectatorilor, dar mai ales cunoscuţilor şi fanilor ei (suntem câţiva pe Facebook...vreo 10.000) m-am bucurat din nou. Parcă o vedeam din nou pe Giulia din 1999: exuberantă, care se bucura de viaţă aşa cum eu nu mai pot, care zâmbea în acelaşi ritm în care o persoană răcită tuşeşte - adică foarte des. Fericirea stă comodă, de multă vreme, cu Giulia.  Nu ştiu cum o să mă gândesc peste 3 luni, la sarcina şi căsătoria ei, de asta-mi scriu la cald impresiile. Mă bucur pentru persoana cu care ţin legătura doar din faţa a 2 monitoare, pe care-o văd într-o fereastră inexpresivă şi-o aud pe o frecvenţă la care am renunţat când Gheorghe, Dobro şi Craio au plecat de acolo. Mă parcurg gânduri bune, ştiind că Giulia are motive să fie şi mai fericită.

Giulia: Da, sunt insarcinata! pe happyhour.protv.ro
Copiii devin părinţi, bunici şi străbunici ... viaţa trece, lăsăm în urmă tot ce e mai bun din noi, ne străduim să nu trecem prin viaţă fără a conta. Până la urmă copiii sunt încercarea, sau poate e mai bine zis speranţa la nemurire a părinţilor, a omului. Intimitatea e mult mai plăcută decât familiaritatea. Sper să fii mulţumită că primeşte sute, mii de mesaje de la cunoscuţi, dar ştiu...ştiu sigur, că în intimitate, în tine - între tine şi Vlad sau între tine şi mama ta, momentul ăsta îl vei trăi mult mai intens. Şi mă bucur pentru bucuria ta.