a stat mai mult ca niciodată ...şi la final am redevenit străinii care nu-şi mai împărtăşesc orice fleac important doar pentru noi. nu ştiu cum să continui postarea asta, nu am idei pregătite să fie şlefuite, nu ştiu de ce scriu asta. să existe o amintire fadă a unei nopţi în care doar ea m-a ţinut treaz...şi nu filmele, pozele sau vinul cu suspensii fine (de dop). n-am nimic în plus sau în minus acum, faţă de anotimpul trecut. nici măcar atracţia fizică nu mai e acolo. erau totuşi secunde când mă uitam la chipul ei slab-luminat, şi-mi părea din nou cea mai frumoasă fată (de după gillian anderson). în grădina din faţa scării se juca cu un melc, dimineaţa la cafea, în bluza mea aia roşie care i-a ţinut puţin de cald în răcoarea de afară.....iar pe mine mă gâdila plăcut surâsul ei de vrăjitoare. nu ştiu de ce a stat aşa de mult, dar ştiu că, din nou, am testat pe propria piele, zicala relativităţii ( o clipă cu mână pe o sobă încinsă pare o oră, şi o oră cu o fată la care ţii mult, pare o clipă).
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu