miercuri, 13 februarie 2019

My X file


Anii trec si odata cu ei, ne schimbam. Nu ma mai bucura aceleasi lucruri. Majoritatea bucuriilor mele sunt mici, retinute, decente,  de scurta durata. Nu si ce-am trait in septembrie 2018, cand am aflat de pe contul de Instagram al lui David Duchovny, ca pleaca in turneu in 2019, si ca Bucuresti e a doua oprire. Stiam din Dosarele X c-a auzit de Romania, dar asa...cum am auzit eu de Burkina Faso (cum se pronunta...atat). Timpul si-a schimbat compozitia, anotimpurile au devenit o ceata, toamna s-a dezintegrat, Craciunul s-a topit, Revelionul s-a stins, ianuarie s-a dizolvat....si iata-ma in duminica la care m-am tot gandit, umbland hai-hui prin paduri, ascultand piesa lui David (When the whistle blows) in drum spre munca/casa, amintindu-mi tot ce-au insemnat Dosarele X pentru mine. Noptile de M6 (episoade dublate in franceza) sau Sat1 si Pro7 (intelegeam 3 cuvinte in germana, dar ramaneam lipit de tv pt ca erau AkteX), colectia de articole din ziarele cumparate pt ca aveau o poza cu David sau Gillian, tabloul pictat de colega preferata [Dana] care si acum e pe perete, cadoul de la Diana, serile de vineri din anii 90 cand veneam in casa de la fotbal si mi se facea pielea de gaina cu fiecare caz nou al lui Mulder si Scully. Asta si inca vreun miliard de alte amintiri dragi, renascute de anuntul venirii primului meu idol. Platesc cat cer...ziceam anul trecut. Un pic peste 300 lei pt bilet VIP. Primul rand, in centru. Speram, dar nu credeam, ca va include apropierea de David. Noup. Dupa care, organizatorii au anuntat un bilet special, Meet & Greet (un pic peste 600 lei) care continea prezenta la sound-check, poza si autograf de la David. Moment in care...nici nu mi-e rusine sa recunosc....a iesit copilul din mine si topaia de zor. Sa fiu langa el...sa-i zic numele meu?
Stiu ...stiu. E doar un actor, doar o meserie, doar un serial. Right. De parca nu exageram cu totii atributele a ce iubim mai mult si mai mult.
Duminica s-a nimerit sa fiu liber si-am cautat de dimineata, sa-mi domolesc entuziasmul, sa nu fiu prostut ca o fana adolescenta, cand ajung pe-acolo. Am luat in calcul si zicala: Sa nu-ti intalnesti idolii, fiindca ii aduci la conditia de muritor de rand. 
Plecat intr-o dimineata geroasa si plina de ceata (ce chestie, ca zeci de episoade X files) cu un tren la fel de cald ca inima lui Putin. Nimerit langa 2 fete dragute, una suficient de expresiva cat sa-i fur 3 poze pt contul de 500px (studia grijulie, subliniind cu markere, texte dintr-o carte de medicina). I want to believe....ca e doar o coincidenta, c-am vazut din tren, stand langa calea ferata, o vulpe [fox] plictisita sau adormita, care casca de parca nici ea n-a gasit cafea Alfreo la chioscurile din gara. Dupa, pe la Ramnicu Sarat - un uliu. Iar langa Bucuresti, 3 fazani pe-un camp cu gunoaie. Vazut, fiindca nu mai aveam stare pe scaun...ma tot ridicam si priveam pe geam....inca oleaca....inca putin.
Ajuns in Gara de Nord, la fel de aglomerata ca gandurile mele. Tineam minte de la o vizita precedenta, ca sediul TVR e prin proximitatea Garii de Nord (asta fiind si parerea Google Maps) si-am zis sa nu-l umplu de bani pe vreun taximetrist....ca-mi trebuie banii in caz ca vreau vreun articol cu David.
Invartit ca un diavol tazmanian prin punctele cardinale ale Garii de Nord...si pana la urma, cu vreo 10 minute inainte de termenul limita (accesul meet&greet era intre 16:30-17:00) ajung la Sala Radio. Schimbasera organizatorii sala (initial, Sala Palatului) dar nici nu-mi mai pasa ca m-au mutat in sectorul B, locul 80 si ceva. Intru ....si brusc m-a luat un val de caldura: Si astia sunt fani Dosarele X, David Duchovny? My friends....
Dau 80 lei, imi iau o sapca si gata, deja suntem anuntati de-o doamna, de regulile pe care le stiam: fara poze pe mobil, fara romanisme, sa respectam regulile, sa fim civilizati. Intram in sala...David & co vor canta 2 piese ca soundcheck, dupa - mergem intr-un hol, ne facem o poza, luam autograful si iesim ca la scoala, tot in grup, asezati pe-un rand. 
Dintr-o usa laterala, de pe scaunul central din primul rand (unde m-am asezat fara pic de curtoazie fata de toate doamnele si domnisoarele vecine) numa` ce-l vad pe David ca intra in sala. M-am trezit cu un zambet tembel pe fata.....da mai, el e: Fox Mulder din copilarie. O fi pt ceilalti, Hank Moody, sau actorul ala sexy care mai nou, are 2 albume...dar eu aveam o datorie fata de pustiul ala timid, de 11 ani, care isi lua mingea in casa si dupa....ii lasa sa joace doar pe aia care stiau un detaliu-doua, din episodul curent. Mai mic de inaltime, cum sunt toti cei pe care ii vezi doar la tv (larger than life) si mai tanar decat arata in sezonul 11 din X files...dar cu aceasi buna dispozitie pe care-o are la interviuri si emisiuni, pus pe glume si fara fite. Primul om caruia i se adreseaza din sala....scuze, dar mi se pare si corect: eu. Intreaba cum se spune multumesc. Sunt intr-a 3-a saptamana de tratament la un dentist din cartier...si bine ca tocmai atunci s-a trezit si cameramanul ProTv sa ma filmeze cum incercam sa despart pt David, in silabe: mul-tu-mesc [nu-mi iesea T-ul). Canta cele 2 piese, imi dau seama ce acustica buna are sala....in timp ce-mi aduc aminte ca piesa a doua e de pe BestOf2018.
Timpul a devenit relativ....trecut pe fast-forward ...si deja eram cu poza adusa de acasa (el si Gillian, pe-o targa la morga) pt autograf. Trecem unul cate unul in fata unor lumini pregatite pt DSLR-ul fotografului antamat-evenimentului, intind mana...dam noroc, zambeste politicos, ma ia de umar (zic, aaaa pai am voie sa pun si eu mana pe umarul lui) aud de 4 ori click-ul aparatului foto si dupa, ma intreaba What`s your name? Zic, cu gatul uscat de emotii, Andrei. Retine doar Andre... si zic i....uitand ca i in engleza se pronunta ai. Imi da autograful, si intind din nou mana sa dam noroc (c-asa-i la noi, la romani). Dam noroc si-a doua oara, si plec zambind inapoi in sala, unde ceilalti de la Meet&greet se fotografiau cu un poster I WANT TO BELIEVE, adus de-un fan.
Over & out. Inainte de concert, aveam vreo ora si, timp berechet sa mananc ceva. Intru in Dreamer`s pub (ce potrivit....tocmai ce-mi implinisem un vis) si-un Peroni mai tarziu, incep sa ma trezesc din vis...ia stai bre asa, asta-i un bar sportiv....ce coincidenta, dedicat Liverpool (cu care tin de cativa ani). Stat vreo 70 minute la un meci [City-Chelsea 6-0] mancat un burger, niste cartofi buuuuni, inc-o bere si`ntre timp, incarcat si telefonul pt a filma din concert.
Inapoi in sala, ma uit pe bilet, ma uit pe scaun...sa-mi dau palme nu alta. Pe Facebook, multi cumparatori de bilete, erau foc si para, ca au primit bilete mai in spate fata de biletele originale, pt Sala Palatului. Nu si eu. Ce-am cumparat, aia am primit. Cel mai VIP bilet posibil. La 1 metru distanta de David. Nu c-a stat vreun minut in loc. Sportiv cum il stiu, a sarit, s-a plimbat prin sala, batut palma cu fanii, topait printre picurii de sudoare....si lasat pe scena, bidonul din care a baut apa (de parca mai aveam nevoie de inc-o amintire cu el....dar hey, bonus track). Si-n tot timpul, ma uitam in sala plina...ma uitam la David....DAP, e exact ce ma asteptam sa fie, anul trecut in septembrie.
Cand merg in weekend-uri in plimbarile mele pt poze, le postez p-alea bune si sterg tot, dupa. Nu si pozele/clipurile cu David. Fiindca nici acum nu cred c-am asezat frumos pe-un raft in suflet, concertul de pe 10 februarie. Inca pare un pic ireal...









0 comentarii: