Trădătorul din mine s-a apucat de învăţat şi mai serios în primul an de master, terminând cu 9.50 primul semestru şi cu 10 pe-al doilea. Fiind la capătul unui sezon lejer, am zis că merit o excursie de-o zi şi 70 lei, la o aruncătură de ghioagă de Bacău, adică la vecinii nemţeni. Împreună cu 2 dintre cei mai dragi şi apropiaţi prieteni şi colegi, ne-am înhămat sub bătăile soarelui, într-un drum destul de solicitant.
Temerar cum mă ştiţi...şi rătăcit profesionist (cu master în Paris) am luat cel mai ieftin tren până-n oraşul lui Gheorghe (Pinalti)...pentru a fi ceva mai Gheo` decât sunt de obicei. Fără să vreau, mi-am necăjit, tachinat şi supărat colega pe durata întregii zile....dar ne împăcăm noi la o bere.
Scopul zilei era să fim IPMI-şti...în natură, fără prea multe sâcâieli ale unei zile obişnuite. Ne-am descotorosit de telecabina domnului Ştefan şi ne-am găsit drumul până la baza ditamai serpentine, numită puţin impropriu Pietricica. Cât a fost piatră cubică, ne-am mai descurcat noi cu drumul....problema era ceva mai sus, când eschivam glodul adus probabil de aluviuni. Nu m-am repezit cu pozele făcute astăzi, pe Facebook, ci la cuvintele de pe blog, pentru că trăirile contează mai mult decât exteriorul vizibil. Îmi place dumbrava aia...ador pădurea şi iubesc verdele, lutul, păsările din copaci şi glumele de drumeţie. Cei 3 Sisifi...păreau să nu mai ajungă la destinaţie, părând mai degrabă că trebuie să urcăm la cer.....DE CE DOAMNE NE IEI AŞA TINERI?
Deci ne-am întrebuinţat dom`le. Am urcat cu chiu şi mult vai, vreme de o oră, în văzul soarelui care ne schimba încetinel culoarea pielii, încercând timid să ne încurajăm....ba că nu mulţi sunt ca noi, că nu mai e mult, că răsplata va fi pe măsura efortului......
De când n-am mai fost pe-acolo, s-au desfiinţat micile buticuri şi terase fast-food, modernizându-se în mici cabane nepopulate comercial....şi-un restaurant haiducesc...cât se poate de rustic. Frumos...drăguţ. Ne-am ospătat cu merinde calde, reci şi mai ales gustoase, am râs de decorul uşor exagerat pentru sezonul însorit, ne-am potolit gâtlejul cu licoarea din malţ, am stat de vorbă cu un flăcău - ca de la bătrânul satului - la tinerelul fecior....şi ne-am pornit la drum, printre urzici, într-o pădure dragă mie....unde ne-am ocupat de scamatorii menite a stârni hlinzeli.
Coborârea a fost infinit mai lejeră. Am apucat să abuzez fonic de atenţia colegilor mei (falsând pe Beyonce - Hallo) ...ne-am imortalizat pentru zile ceva mai puţin însorite - cu perspectiva de ansamblu din vale.....după care eu am tăiat pădurea pe-o posibilă scurtătură....şi-am ajuns înapoi la bază cu vreo 13-14 minute înaintea camarazilor mei cercetaşi.
Înapoi în oraş, am şezut să ne îndulcim niţel la o cofetărie, am îndulcit puţin de tot şi-un copilaş pofticios....ne-am adăpostit la umbră pe-o bancă încăpătoare, vreme de câteva jocuri, băut un ceai, am înşeiat caii şi ne-om pornit înspre Bacăul dulce şi înserat, jucând acelaşi nou joc (pt mine) UNO. Au fost mulţi paşi...mai mulţi decât poate număra un olimpic la matematică (da, aluzie la Nicuşor Dan)....a fost o zi frumoasă - pentru că aşa ies astea neplănuite....şi-am fost în aer, cum îi stă bine omului încă de la prima zi de existenţă a naturii şi-a noastră.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu