The Grey - Impresii

Finalul e injust, devastator şi oarecum ca şi viaţa...dar nu vă răpesc plăcerea de a-l vedea şi simţi pe pielea voastră.  Asta dacă vă lasă până se termină şi creditele de la final...pt că mai e ceva.
Once more into the fray
Into the last good fight I'll ever know
Live and die on this day
Live and die on this day......


Am o neţărmuită încredere în filmele în care vrea Liam să fie, ăsta fiind şi motivul pentru care am urmărit filmul de la primul Like, acum jumătate de an. Howard Stern şi Obama au zis că-i terifiant de bun. Că nu te şantajează cu superficial, că-i fără menajamente stilistice sau de limbaj şi că pare mai autentic decât expediţiile lui Bear Grylls. În cazul de faţă: Wolf Grylls, adică John Ottaway e trimis în Alaska, cu alţi câţiva zeci de foşti puşcăriaşi, să-i păzească pe muncitorii de la exploatarea petrolului din zonă, de haitele de lupi. Uşor de făcut când ai o armă.
Nu şi când avionul cu care sperau să se întoarcă acasă, se prăbuşeşte în Fuck City Alaska (locaţia rămâne nedefinită până la finele filmului) iar populaţia e de 7 persoane ....şi în scădere...şansele de supravieţuire fiind deprimant de mici. Nici un moment nu ştii dacă există un strop de speranţă în scenariul ăsta, sau dacă un lup o să sară de nicăieri să-l mai sfâşie pe câte unul.
Nefiind cei mai mari fani ai vieţii, mai toţi cei care-au supravieţuit unei prăbuşiri, cred că îşi merită soarta, că n-o să-i caute nici naiba, ba chiar o să se bucure firma care i-a angajat c-au scăpat de câteva salarii de plătit.....că ăsta le e destinul şi că moartea echivalează în ţinutul ăsta (extrem de apropiat cu vremea din România acestor zile)  cu căldură şi cu linişte. Nu şi irlandezul taciturn John, care la un moment-dat îi va cere lui Dumnezeu, să-şi câştige credinţa dacă o vrea. O altă rugăciune spusă în zadar este: Mulţumesc că ne-ai cruţat....şi ţine-o tot aşa dacă poţi. Personajele...hmm, sunt băieţi răi, dar pariu c-o să-i îndrăgeşti, pentru că toţi îţi vor arăta o părticică emoţională din viaţa lor şi că nu le este frică sa privească moartea în ochi.
Ca şi-n Lista lui Schindler, Liam Neeson se vede pus în rolul de salvator....doar că filmul ăsta nu-i Taken. Aici, nişte animale extrem de teritoriale, au un teritoriu de 450 km şi o rază pe care vânează şi ucid, de 45 km. Adaugă la asta frig, răni, sentimentul copleşitor de frică şi vezi cât de bărbat rămâi. Pe de o parte filmul ăsta face un serviciu speciei ăsteia denigrate de Twilight şi Vampire Diaries, care i-au transformat în creaturi drăguţe. The Grey le redă deminitatea şi respectul. Sunt aproape 2 ore de film bun. Aveţi încredere în mine şi-n Liam Neeson. 
A da...şi păstraţi o lacrimă pentru final.....dacă n-o să vă îngheţe şi aia ... pentru că cine-a făcut filmul ăsta, s-a gândit la mai mult decât o poveste despre supravieţuire, unde lupii sunt nu sanitarii pădurii ci poate nişte agenţi ai destinului.
Zăpada pe care-o vezi acum afară n-are de ce să te sperie......dar atunci când se înroşeşte: poate.