2 saptamani in Paris

O seara rece de iarna era de straja in cartierul meu, cand mi s-a dat vestea ca sunt invitat 2 saptamani in Paris. Topaiand am mers in seara cu pricina pana la Selgros, imaginandu-mi o seara de primavara in capitala Frantei. N-am cerut detalii, nu am cautat clipuri pe you-tube cu obiectivele turistice, n-am spus tuturor cunoscutilor (poate la vreo 13-14 persoane) si-n general n-am vrut sa incerc sa traiesc Parisul dinainte sa-l cunosc. Incerc sa nu ma mai emotionez decat atunci cand curat ceapa...sa dau dovada de mai multa decenta-masculina.

Dintr-un motiv foarte profund, n-am sa merg la banchetul de final de facultate....excursia asta intamplandu-se de pe a 2 zi de Paste, pana in ziua in care Shakira canta in Bucuresti. Ce vreau sa zic (indirect) e ca cele 2 saptamani in Paris trebuiau sa-mi tina loc de la revedere fata de colegii mei. Aveau menirea de a fi o emotie suficient de puternica, cat sa ma tina multa vreme. N-am nevoie de toti colegii si profesorii la Casa Grande, petrecand imbuibati cu mancare, bautura si muzica (care sigur m-ar deranja). Acum, stand in fata laptopului intr-o luni seara, scriu cu multa convingere ca perioada petrecuta in Paris cu Dascalu Mihaela, Marcu Andreea, Simion Dumitru, Belciu Mihai, Cretu Cristian, Petrovici Alina si in special – cu Panainte Mirela, este suficienta cat sa fiu multumit sufleteste cand toti vor fi la banchet iar eu ...dormind acasa. 

De inviere am fost la nu mai putin de 15 biserici (catolice si ortodoxe) ajungand extenuat si in dureri spasmice la domiciliu. Daca eram un copil normal, dupa un asemenea efort (unic in Bacau daca nu ma insel) ar fi trebuit sa ma odihnesc. Dar odihna e pentru cei morti sau fara de red-bull si cafea. In a doua zi de Paste, cu cel mai firav bagaj dintre toti companionii mei, am plecat din Bacau spre Bucuresti, unde aveam avion la prima ora a diminetii. Europa Fm inca nu a difuzat melodie pe care sa n-o pot canta.....drept urmare, ca neobositul am tinut-o intr-un tril spre disperarea colegului Mitica (singurul pe care nu l-am lasat sa doarma) pana in Otopeni. Si daca-mi permite blogul meu sa ma umflu in pene, cum e posibil dom`le sa fiu singurul dintre colegii mei si domnisoara Panainte, care nu a adormit absolut deloc, in pofida constitutiei palide? Nu a oprit soferul pentru mine ca mi s-ar fi facut rau(Andreea Marcu) nu m-am plans, n-am atipit.

Aeroportul din Otopeni, cu care sunt la a 3-a intalnire, are3 chestii bune si 3 proaste: cafea Lavazza la tonomat, presa franceza gratuita si un terminal nou – la standarde moderne. Pe de alta parte, niste imbecilitati Lufthansa pt eliberarea electronica a biletului, oameni de la securitate zelosi (n-ai voie sa-ti lasi bagajul in seama prietenilor)  si paznici care-si fac nevoia pe unde apuca. 

Zborul de la Bucuresti pana la Munchen (am avut escala) l-am onorat (pt a 7-a oara consecutiv) cu Coldplay – Lovers in Japan (de fiecare data cand zbor cu avionul, trebuie sa ascult la decolare piesa asta), odata cu fluturii aia din stomac.
Pentru prima data nu s-a apaludat la aterizare, semn ca atinsesem in Narnia civilizatiei – Deutschland. E placut sa zbori, dar e de 2 ori mai placut sa zbori (pt prima oara la mine) cu inca 7 persoane cunoscute.
Chiar daca obositii astia s-au culcat din nou. Gustarea si bautura din partea baietilor de la Lufthansa i-a mai trezit, dar nu pentru mult. Inteleg oboseala destul de bine, dupa un stagiu de 2 saptamani de vizitat Parisul, dar de cate ori zbori pe an, ca sa nu merite sacrificiul asta al tau de a sta trez si admira norii, orasele care par de jucarie, campii cat un petic de iarba si rauri cat o balta? Aeroportul din Munchen e o CA-PO-DO-PE-RA.
Nemtii sunt nemti, ce sa mai.... Am stat o luna in Koln, astfel ca stiu de ce sunt germanii in stare, dar un jos palaria neamul asta il va avea oricand de la mine. 

Tonomate cu 12 tipuri de cafea,capucino, latte machiato, ceai sau cafea cu lapte...all you can drink (for free), magazine cu tot ce poti sa pui pe tine – inscriptionate cu Bayern Munchen, magazine ca-n orice mall (cu doar 45 euro mi-am luat 5 sticlute de bvlgari) si-un exterior al aeroportului care ma facea sa ma intreb: Cum ar putea oare sa fie Parisul mai mult decat Munchen? N-am avut parte de mai mult de 2 ore in Munchen, plecand inspre marele Paris. Meniu usor diversificat (vin rosu si-o mica shaorma) oferit din nou de baietii de la Lufthansa. Bausem vreo 8 cafele, dar mancare cam putina, asa ca mi-a prins bine un pic de aliment.  Pe Charles de Gaulle, aeroportul din Paris, n-am regasit imaginile vazute cu o seara inainte in AfterLife (un film superb, filmat printre altele si in Paris de Clint Eastwood) si deja consideram Parisul inferior arhitectural-inginereste Munchen-ului.
Unde mai pui ca nici nu gaseam indicatii de unde sa luam bilete pentru RER (trenul care facea legatura dintre aeroport si Paris). Se pare ca e gratuit vreo 2-3 statii, pana te dezmeticesti, apoi iti poti lua bilete incotro te poarta treburile. Lasasem un Bacau infrigurat si ajunsesem intr-un Paris caldut, dar aglomerat (impresia asta nu mi-am schimbat-o nici pana astazi). Saint-Denis e la marginea Parisului, un fel de cartier marginas. Acolo aveam cazare, masa si Institutul Tehnologic unde trebuia sa participam vreme de 10 zile la RELWA(o conferinta pe energii regenerabile). Cu chiu cu cu foarte-mult vai, am ajuns obositi, transiprati, epuizati din toate punctele de vedere, intr-o camera de hotel cat sufrageria mea de acasa. Internet doar in hol, nu tu o gaura in podeaua baii – sa se scurga apa de la dus (astfel c-am udat mocheta de pe hol din prima zi) si la general o prima impresie proasta.

Dar se putea si mai rau. Nu-s eu ala sa ma vait prea mult. Mai ales ca primisem ordin sa iesim in 30 minute la plimbare. Nici unul dintre noi nu avea chef de asemenea tortura, si picioarele ma injurau de mama deja. In 2 statii de metrou ne-am lovit de un miros de apa statuta amestecata cu esenta de cadavre si oua clocite. Deja reconsideram tot. Era ca si cum aveam o intalnire oarba, pe net imi trimisese o poza in care era superba si in fata mea venise o analfabeta stirba cheala care fredona manele.  Lumina de la capatul tunelului (tunelul fiind nu neaparat cel de la metrou, cat tot drumul de pana atunci) a fost .... stralucitoare. 

Odata iesiti la lumina, deja imi aminteam de visul avut cu Paris. Un oras cu strazi largi, alei deschise, o vreme pitoreasca, lume bon-ton, copaci toaletati, autobuze cu turisti, taxiuri verzi ( un fel de trasura pedalata) si scutere cu fete in fuste, oameni imbracati simplu si frumos.....per total = ESTETISM. Bacaul si Romania mai existau doar pe messenger. 

Aparatele de fotografiat incepura sa imortalizeze cadre nemaipomenite,eram oameni obositi dar fortati din interior sa fie bucurosi pentru ca sunt pe Champs Elisee. Cristi, cel cu aparatul de 2400 lei, ne facea poze interesante, Mitica inca se dezmeticea, domnisoara Mirela parea cumva familiara cu locul, fetele deja isi vedeau pozele postate pe profilul FB, iar eu incercam sa prind cat mai mult din tot: in poze, discutiile dintre noi, ce vorbeau  oamenii de pe strada (avantajul nostru e ca noi mai intelegeam si ce spuneau ei) cat de frumoase erau frantuzoaicele, eleganta si postura barbatilor, ce masini se conduc in capitala Frantei .
Mult praf pe aleea dinspre Louvru, pus acolo cu sens nu delasare. Dar nevazand nici un domn care sa lustruiasca papuci la capatul acestui drum prafuit, n-am inteles sensul. Din avion n-am reusit sa-l vedem...acum era vizibil. 

Marele pilon al radio-comunicatiilor, Turnul Eiffel,  Goliatul  Frantei, de 10.000 tone si doar 300 si ceva de metri , era undeva in zare. Comert pe marginea drumului: nu stiu cate turnulete la 1 euro. Oferta varia in functie de cat de bun negociator sau cat de mare zgarcit esti. Scaune cu cativa norocosi care prindeau un pic de soare, multi turisti imbracati simplu si-o terasa ciudata. Ne asezam la masa, primim un meniu-doua, preturi normale (pt Paris) daaaaar un lucru m-a stupefiat. Mesele si scaunele murdare, care-n Bacau nu primeau autorizatie, iar la fiecare masa, o carafa cu apa de la chiuveta. Un Heineken normal era 10 euro (deci m-am simtit cam fraierit). Sa vrei sa stai pe iarba, pur si simplu, ar parea un gest ciudat (vad ca tot folosesc cuvantul asta) . Nu si aici. Dar am vazut si colegi reticienti, un pic mai timizi. La Louvru n-am intrat din prima zi (nu retin exact de ce) multumindu-ne doar cu Louvrul vazut din exterior, privind la fel de fel de fete care se maimutareau ca sunt pe un piedestal si tin piramida cu 2 degete (un fel de iluzie optica). Daca le vedea Dan-Brown, le distribuia in Codul lui da-Vinci, ca si figurante (nu pe bune, baietii de ce nu pozeaza ca pe cat-walk?)

Seara am incheiat-o cu un dus si putin internet.

De dormit n-au fost probleme (desi puteam sa pariez pe colectia mea cu Dosarele X c-o sa am) fiind prea obosit. Micul dejun a fost suedez, la scurt timp fiind in curtea institutului tehnologic pentru care venisem. De fapt, cred ca nici macar un profesor nu a venit aici pentru prezentari si proiecte....cat mai ales pentru a vizita Parisul. Cand ne-am facut bagajele nu ne-am gandit...Cu ce ma voi imbraca la prezentarea energiilor regenerabile? 

Prima zi trebuia sa fie de acomodare...te uitai suspicios si critic la fiecare: Ce e cu grasa  aia, ce masivi si blonzi sunt finlandezii, ce prost-imbracati sunt olandezii, aia din ce tara or fi, ce e aia malaca? Cum se pronunta asta? Tinerii sunt la fel in orice tara te-ai uita dupa ei. Poate de asta, multi dintre ei au comunicat binisor din primele clipe. Desi dialogurile se purtau in preponderenta, cu cineva spunand un lucru iar celalalt aproband cu yea-yes-aham. Prezentarea Olandei si cea a Germaniei m-au dezamagit, avand asteptari mai mari decat ceea ce-am vazut.  Si nu ca au fost slabi....dar au fost mediocri...si de la ei aveam pretentii peste normal.

Noi.....

Am improvizat cu cateva minute inainte de prezentare, tinand si-un mic intro, vorbindu-le despre cel mai important om din Facultatea noastra, cel caruia ii datoram sa ne prezentam bine oriunde aveam un cuvant de spus despre mediu. Mi-am inchipuit in drum spre Bucuresti, in grabitul nostru microbuz, cum ar fi fost daca era si el cu noi.... Plangeam in intunericul frant de farurile celor din sens-opus....Cum puteam sa-l uit?

Dupa cateva cuvinte despre fiecare, am intrat in paine. Emotiile au fost la locul lor, dar multe au ramas in Bacau. La prezentarea asta n-am muncit atat de mult ca la celelalte, dar prin cateva giumbuslucuri (coregrafice si-un pic simpatice) cred c-am reusit sa nu plictisim. Iar emoticonul national al lui Mitica a fost de mare-efect (mi-au confirmat-o multi dupa prezentare).  Daca as fi reusit sa nu tin deloc mainile in buzunar, si sa tin spatele mai drept...ce bine era. Ca Franta a fost umilitor de prost reprezentata, fiind mai plictisitoare decat cotele apei dunarii citite de sisif timp de 1 infinit de ani...treaba-lor. Cel mai important a fost ca domnisoara Panainte a fost multumita de noi. 

Ma tot uit la ea ca la fiica domnului Macarescu, si traiesc cu impresia ca daca ea e multumita de noi....si el ar fi fost.  Dupa prezentari, cu harta ca si ghid turistic, am luat-o pe jos inspre Eiffel. O coada ca la Avatar la cinematograf, in 3 dintre cele 4 intrari ale turnului. Pai cum...degeaba suntem romani? Impreuna cu colegul Mihai, ne-am infiltrat mult mai aproape de finele cozii. Din neatentie nu mai aveam baterii la camera, si-am venit ca Parpleaca la turn fara mai mult de-un telefon cu o camera de 5 megapixeli la mine. Ne-am descurcat cum am putut pana ne-am reunit cu grupul celorlalti 6. Asta dupa o felie de pizza si dupa ce gasisem inca un bilet pe jos (de uzufructul caruia nu m-am bucurat). Nu stiu ceilalti, dar eu nu m-am lasat impresionat decat de frigul care imi testa rezistenta (nu aveam decat o camasa pe mine). Asta pana am urcat la nivelul 3. De sus, chiar si printr-un geam de protectie, altfel vezi capitala Frantei.  Cateva poze de grup (parul fetelor prindea un efect dragut in bataia vantului...da chiar...cum o fi aratand dra Panainte cu parul lung?). Jos am coborat cu liftul pana la etajul 2, apoi la picior pe sute si sute de trepte. Ascultand Cheloo n-am bagat de seama ca mi-au luat vreo 13-14 minute sa cobor. Ntu, n-am facut febra musculara si nici n-am transpirat. A da...si se inserase, deci la aprinderea luminilor eram cu gatul in sus (am filmat pe telefon).
Popcorn mi-am luat, dar ca prostutul – n-am avut si inspiratia de a-i cumpara un trandafir Mirelei (n-am sa scriu pe toata postarea domnisoara Panainte ca nu-mi place cum rezoneaza) . Ce slaba prezenta de spirit am avut. Jeez-Louise. Mi-am luat un calcai de-al Mihaelei in genunchi, de l-am simtit si-a doua zi....in timp ce faceam niste poze sincron. Parisul se vede un pic mai bine la lumina zilei, dar n-ai cum sa nu fii sedus de Parisul selenar.

Ziua 3 ne-a adus impreuna pe toti cu grupurile cu care aveam sa lucram la un proiect comun. Practic, ni s-au dat 4 cladiri si-un francez in grup, sa ne fie mai usor sa ajungem la ele. Ne pozam in fata cladirilor si raspundeam la cateva intrebari tehnice legate de panouri fotovoltaice. 

Dupa primele 2 cladiri, la a 3-a am luat Parisul la pas. Eram mai fericit decat as fi in ziua in care astia cu pliantele nu mi-ar mai pune in cutie toate cacaturile. Jussi, Morad, Aaron, Riku si Kipras – my boys (dar in ziua aia eram unul cu altul doar – the romanian guy, the french guy, the lithuanian guy, the finland guy, the german). Un catalizator al relatiei noastre a fost ziua asta. Dupa ce Morad l-a invatat pe Riku sa cumpere tigari de la contrabandisti, ne-a aratat Sacre-Coeur – o catedrala impresionanta, cu multi turisti, o perspectiva de ansamblu, magazine cu suveniruri ieftine si de proasta-calitate, un jongleur cu mingea,

rapperi break-danceri stradali. 

 

Toti 4 (eu, mihai,mitica,cristi) ne mandream inapoi la hotel cu cat de treaba sunt colegii nostri, cu ce locuri am vazut si fotografiat , unde-am mancat si cat am cheltuit. Cat de treaba erau parizienii pe care-i opream pe strada sa ne indrume. Intr-a 4 zi, prezentarea unuia dintre profesori a fost ceva mai altfel: Stephan Rodier isi facuse o casa ecologica. A avut cele mai multe intreruperi si intrebari de la colegii mei multi-nationali, asa ca nu-i de mirare ca la alegerea proiectelor, mai toate grupurile au ales tema lui. Eu m-am ales cu a doua prezentare a lui, despre o noua turbina eoliana – care foloseste miscarile unui steag (sau 6) pentru a produce curent electric. Nu era nici unul dintre noi prea entuziasmat de proiect, cred ca, cu totii am fi vrut alt proiect, tinand cont ca nu eram vreunul ingineri mecanici si ca trebuia schimbata componenta ei mecanica.
  In aceasta dupa-amiaza am vazut si unul din cele 2 stadioane Stade de France – pe care joaca mai mult spre exclusiv, doar echipa nationala a Frantei.  Normal ca m-am ofticat ca n-am putut intra...eram ca Antena 1: mereu aproape – niciodata inauntru. Mi-am facut cateva poze (da stiu, ca onanistii) si-am iutit pasii spre hotel...tocmai incepura sa-si faca simtita prezenta primii stropi de ploaie...si eram si cu laptopul in spate (sfat de la Morad- nu-l tine la vedere, ca e ca si cum i-ai invita pe hoti sa ti-l fure). Mi-am luat un meniu de la Micky-Dee (mult mai rezonabili in preturi decat KFC) si-am incheiat seara...din nou – in lobby-ul de la hotel. Imediat ce se adunau mai mult de 10 laptopuri, internetul cadea si revenea...enervant de mult. Da stiu...eram in Paris si eu alesesem sa-mi petrec seara pe internet si facebook, incarcand poze. Dar sa stiti c-am vazut multumita internetului si finala Romanii au talent, si Steaua-Dinamo, si Real cu Barcelona (de 2 ori).

Ziua a 5-a, a fost ceva mai rece...deci mai mult fortat de imprejurari mi-am luat un fular cu HAI ROMANIA la gat. C-am facut poze cu el in amfiteatru, ca ma mai si jucam cu portavocea...ei, eram si eu un pic mai sugubat. Altceva notabil pentru ziua asta? Am pierdut metroul si-a trebuit sa ne ratacim putin de restul grupului (cu Mitica), am fost la carrefour sa luam merinde, am stat pe jos la un centru care se ocupau cu panourile fotovoltaice si alte statistici referitoare la proiecte pe energii regenerabile – dupa care am urcat pe acoperisul cladirii,
mi-am facut pofta cu un pui la rotisor, am ramas surprins s-o vad pe domnisoara Panainte ferindu-se de ploaie la o terasa cu obisnuitul ei capuccino in timp ce noi rataceam printre picaturi, o fata draguta mi-a zambit intrand intentionat in cadru in timp ce pozam un poster cu Rafael Nadal. 

Dupa activitatile scolare, am revenit la Louvru.  De data asta am si intrat.
La inceput ne-a speriat coada...dar se intra relativ repede. Asta n-o stia si Mirela, care s-a dus dupa alta cafea....si-am asteptat-o...si-am tot asteptat-o...si iar am asteptat-o. Cu Mitica si Alina. Fiind din nou in toane bune, m-am si alintat putin la pozele dinainte sa intram, prefacandu-ma resemnat, tradat de soarta, chinuit. Ati auzit de Louvru, stiti ca adaposteste capodopere de pe intreg globul, ca este mare si impunator.
Corect. Poze ai voie sa faci in limita bunului-simt (fara blitz). La inceput nu stii incotro s-o apuci si daca ai harta iti stabilesti niste repere. Daca esti ca mine, vrei sa te pierzi si se te bucuri ca esti pierdut. Statuile de la inceput le-am parcurs cu al meu grup. Soldati medievali, boieri pe cai, fecioare neprihanite, armate in relief de bronz, sirene, arhangheli, ingeri si copii. Crezandu-ma contra-timp, am vrut doar sa ma misc cat mai repede posibil si-am plecat hai-hui singurel. Camere imparatesti (ex: apartamentul lui Napoleon al III-lea), de contese – mobilate cu mult bun-gust, bijuterii expuse in vitrine...in fine multe. Vreau doar sa subliniez ce m-a impresionat pe mine in mod particular. Picturile frantuzesti. O doamna rubesiana sta cu 4 ingeri dezbracati cu abdomene plate, in mangaieri tandre. SAU – sat francez cu case, copaci, sateni imbracati uniform. De Toussaint Dubreuil, Jacob Bunel,Quentin Varin (acum la fel de bine as putea inventa nume si nu v-ati da seama) a mai auzit vreunul dintre voi? Nici eu. Dar pe undeva cred ca multi pictori merita mai multa recunoastere decat au....numai ca circumstantele n-au fost prea binevoitoare cu ei...asta e//n-au avut noroc. E coplesitor de amplu...si ii invidiam pe cei care aveau timp sa stea sa caute detalii la fiecare pictura. Eu parca eram super-mario si incercam sa mananc cat mai multe ciupercute. Fugeam de la un tablou la altul. Parca eram cel mai dur critic de arta. La naiba cu impresionistii si renascentistii...nu-mi plac? Modernistii? Nu ma jigni ca te injur de mama. Dar vreo 25 tablouri sa fi fost la care am stat mai mult de 20 secunde. Erau tablouri care ma marcau...reprezentau asa straniu – moartea, traiul francezilor la curtea boierilor, sexualitatea, linistea de jur-imprejurul animalelor aflate la pascut, galceava oamenilor saraci cu duhul si ma opresc aici.

Gioconda lui da Vinci, Venus de Milo (sau Afrodita pentru greci), Ramses al II-lea si multe alte artefacte egiptene (printre care si-o mumie) sunt doar alte cateva opere de arta vazute in doar 3 ore. Mi-am luat si-o carte (in engleza) sa aprofundez ceva mai bine, acasa, tot ce adaposteste Louvru. 

Pentru ca trebuia sa ajung pe la un western-union, am iesit din muzeu (m-am chinuit putin...fara harta nu-i asa usor) inaintea restului grupului (cu care ma regasisem la un moment-dat). N-am gasit vreun magazin galben, dar in schimb am prins pentru prima oara, centrul Parisului seara. Bateriile le epuizasem, asa c-am trecut pe telefon (ca saracul) fotografiind terasele, magazinele, balcoanele (stiu ca va ganditi la sani...don`t). Stiu c-o sa sune a blasfemie ce spun acum....dar mi-a placut aproape la fel de mult. Eram asa entuziasmat . Eu singur...nu stia nimeni ca sunt unde sunt, printre oameni frumos imbracati, frumosi ca aspect, civilizati in trafic, cativa optimisti hippie in fata unui club (fete imbracate ceva mai sumar...baieti imbracati off-the-chart) terase pline ochi – la care m-as fi asezat si eu daca nu primeam un mesaj din partea grupului de la Louvru – ca ma asteapta la iesirea de la piramida. Tot entuziasmul, tot visul in care ma credeam...o alta lume...mi-a fost spulberat de plictisitii si lipsitii de entuziasm (adica colegii mei de facultate, care nu traisera cu aceleasi simturi acele cateva zeci de minute...de parca eram Alice in tara minunilor) la care ma intorsesem.

Ziua a 6-a, (dupa scripturi?) dupa indatoririle cu prezentarile, pauza de cafea, pranzul si lucrul la proiect, am fost la cel mai lipsit de insemnatate muzeu. Fiecare grup era repartizat la un muzeu. Grupul meu si inca alti nefericiti, am mers la MATT PYKE & FRIENDS, o expozitie care nu avea prea multe de aratat.
Cateva poze pe ecrane digitale, de la Cernobal (vai...ma topeam de interes)cateva monitoare cu jocuri si facebook, carti sf, un robot care se plimba pe un ecran, alte cateva plasme mai mari, multe usi inchise, o toaleta draguta (cel putin detergentul mirosea a iasomie) o camera izolata fonic cu un joc de lumini pe pereti..si cam atat. M-am simtit ca-n zona crepusculara. Unde naiba e muzeul promis? Ce-i porcaria asta? 14 euro pentru asta? Mai avea si-un magazin, un gift-shop, in care gaseai chestii smart...de ex o stampila cu DISLIKE, robotei facuti din leduri si chestii ascutite, cd-uri cu muzica tehno. Dupa 15 minute eram gata sa plec. Trebuia sa ne intalnim cu fetele la galeriile La Faiette. Bun .... Doar ca am plecat cu finlandezi, si astia vroiau sa vada Louvru. Am stat o vreme cu ei, am mancat si baut ceva cu ei, apoi ne-am luat au revoir si-am luat-o la pas inspre galerii. Dupa harta mea, intai trebuia sa gasesc  Opera...bifat.
Apoi statia Saint-Lazare....facut si asta, apoi galeriile la faiette...mda si asta am facut-o. Si apoi, stai fraiere si asteapta-i pe ceilalti, care nu aveau nici o intentie sa se uite dupa tine, sau sa respecte programul.

Bani la mine aveam (ba chiar si 100 euro in plus...multumita neatentiei unui angajat western-union- nu , nu i-am furat) asa c-am mers singur la cumparaturi. Decat sa stau dupa fete, nu mai bine caut eu ce-mi trebuie? Bine, ca o esarfa e 250 euro la dolce&gabana...asta-i deja alta chestiune. Galeriile astea se pare ca nu aveau nimic in comun cu mine. Noroc de Zara. Da, erau de firma, da – erau sclipitoare ....dar nu si cand ai doar 250 euro la tine si nu-ti permiti prea multe de acolo. La sectorul parfum m-am regasit cu colegul de la muzeu si dupa ce-am mirosit parfumuri cu nemiluita si ne-am cam enervat pe impotenta noastra financiara...am plecat spre hotel...din nou epuizati fizic. Nu sunt eu zgarcit dar nici vreun snob, mostenitorul unui imperiu financiar ca Paris Hilton. Deci ce e ieftin nu merita...dar ce e prea mult...strica, nu?

Prima duminica din prima saptamana, am rezervat-o inca de dimineata pentru parcul ala de distractii in care vor toti copiii sa mearga. Locul de unde a plecat ideea de theme-park – Disneyland.

Din pacate (?) doar Cristi a vrut sa mearga...asa c-am mers din 8 numai 2. Pe drum ne-am intalnit si cu Adelina, o fata din Onesti care studiaza araba in Paris. Multumita lui Cristi si mai ales Adelinei dar si unei fete cu care am schimbat cateva cuvinte in spaniola - Laura, am intrat gratis, cu tot cu fast-pass (un bilet care-ti faciliteaza teoretic accesul la carusele, inaintea cozii). Disneyland-ul se deschide la 10:00...noi ajunsesem cu cateva minute inainte...timp suficient cat sa gasesc 3 beri Heineken (de care nu m-am bucurat.....cine banuia ca nu poti intra in Disneyland cu bere?). deci...te stampila cu o solutie ultra-violeta (si parfumata) si stateai pana seara la 18:00 cand incepea parada personajelor Disney si toata lumea se concentra pe parada. Din pacate am ajuns cativa ani mai tarziu la Disneyland. Cine are peste 20 ani si va spune ca i-a placut aici, ori nu a vazut si alt parc de distractii (eu am mai mers in alte 2...mult...dar cu mult mai interesante) ori va minte. Sunt curios daca Giuliei i-a placut...

Adica hai, primul carusel..roller-coaster, The trip to space-mountain 2 ..mi-a placut putintel (nu cat Adelinei si lui Cristi), dar de acolo-incolo a fost o plictiseala care ma dezamagea din ce in ce mai mult. Disneyland e ok pentru copii, dar ca adult nu ai ce cauta acolo decat daca-ti insotesti copilul. Casa groazei...foarte bine amenajata curtea de afara, dar inauntru n-am tresarit...nici macar n-au avut inspiratia de a pune oameni in intuneric care sa te atinga si sa te sperie.  Plus ca, scot astia la bani de la tine..... la orice colt e ceva de mancat, suveniruri, Mickey-Mouse, Toy-Story, star-wars, printesa si broasca. La pranz ne-am luat cate un meniu cu pizza-suc-prajitura si-o salata fara gust. Un pistol de la piratii din caraibe,i-am luat nepotelului (el trebuia sa fie in locul meu aici), 2 insigne si pe la 16:30, dupa ce am suportat umilinta suprema de a sta 70 minute la o coda pt Dumbo..un carusel pt sugari...am plecat singur de acolo. Singurul lucru bun intamplat acolo, pentru care s-a meritat sa vad Disneylandul, a fost fata asta, care o fotografia pe printesa de culoare...desi ea era mult mai draguta decat chocolate-princess.

M-am plimbat vreme de 2 ore prin centrul Parisului, am vazut vreo 2 catedrale pe interior, m-am ratacit din nou, am schimbat vreo 6-7 metrouri ca sa ajung acasa...dar am ajuns multumit. Totusi...fusesem la Disneyland (desi repet...e pentru copii).

Luni-ziua 8. Imbracat la camasa, cravata si o agrafa de la Disneyland, aratam destul de dragut....nice-looking.La ore, grecii erau destul de nerabdatori (dupa cum se vede si-n clipul de mai jos)
O prezentare germana despre pompele de caldura la Institut si promisiunea unui pranz cald, la cantina facultatii. Daca multi s-au plans de mancarea la pachet, ce ne-au servit astia astazi as fi mancat doar dintr-o troaca...daca eram porc. Asa scarbit am fost de cus-cus-ul lor morcovi dulci si stafide, plus o salata de nu stiu ce (fara gust) ca a doua zi n-am mai fost la cantina. Dupa prezentarile zilei, am avut 2 ore de munca la proiect, brainstorming cu grupul meu. Multumiti de ideile generate, ne-am impartit egal sarcinile, am mai glumit, ne intrebam ce inseamna numele fiecaruia in limba lor, lui Aaron ii spuneam Iron-Man, Riku glumea despre orice cu oricine (chiar si cu Vanessa, una dintre organizatoarele acestul program RELWA: Stiti unde sunteti ?, intreband de sala in care trebuie sa fim. Riku: Da, suntem in Saint-Denis) Dupa-amiaza, am fost din nou la Sacre-Coeur cu Cristi, apoi am fost la H&M si Zara sa luam cate ceva celor dragi de acasa.
Muuult mai bine de mers la cumparaturi cu unul din aceeasi specie cu tine decat cu fetele. La metrou, unei africance ii cazuse o codita. Am pastrat-o pana in ultima zi cand am plecat spre Bacau. Ne-am pozat cu ea. 

Ziua 9 - cifra mea norocoasa. Nu intamplator, am fost unde au fost cei din grupul meu duminica - la Palatul si Gradina de la Versailles.

A ramas cel mai frumos loc pe care l-am vazut in Paris. Cu colegul Mitica si Cristi (chiar daca in 2 grupuri separate) am fost in acest loc mirific. Exceptional va zic...

Vorbeau de el inca de duminica...stiam de el inca din clasa a 4-a. Ludovic al XIV-lea cel care a domnit 72 ani a construit orasul asta, pentru ca aici si-a avut resedinta. Doar sa fii aici si sa-ti imaginezi monarhia,in deplinatatea ei imperiala..... Luxul, controversele, autoritatea. Fiecare colt din Versailles emana prin pori - istorie. Aveam ceva pentru castele ...acum am ceva pentru Versailles. Gradina de aici este magnifica. Nu vreau sa fac o hiperbola din acest loc, dar e pur si simplu stupefiant.  A toutres les gloires de la France... Ce minunatii de alei ingrijite, copaci toaletati de un verde mai verde decat copacii din restul Parisului,rate si ratuste, lebede, alei cu piatra cubica la intrare..care ma duceau cu gandul la galopul cailor ce aduceau la palat cate-o caleasca cu oaspeti de seama, margini poleite cu aur pe toata suprafata cladirii, labirint pentru plimbari regale presarate cu opere de arta, sute de copaci aliniati frumos pe randuri - martori vii ai istoriei bogate a intregului domeniu... Incantator de privit....fie si pentru asta si merita salvat Versailles-ul in cazul unui atac extraterestru asupra Terrei. 

Ziua a 10-a a inceput cu sarbatorirea Deei (colega mea cea mai draguta si desteapta din grupa). Am mers in camera ei la 00:01 cu sampanie si tort, impreuna cu cativa colegi, i-am cantat La Multi Ani si-am mai tinut-o un pic din somn. La Institut dimineata la 09:00 am intarziat sfertul academic, fiind dupa flori pentru colega mea. Biogazul a fost tema primei prezentari, tinuta de-o doamna din Germania.
Insa ce-a urmat dupa cofee-brake...ar trebui instituit ca pedeapsa in inchisori, sau ca metoda de tortura. Un domn finlandez a lalait-o vreo 100 minute in cele mai microscopice detalii, despre electricitatea din Finlanda. Insuportabil. Era dovada clara ca nu exista Dumnezeu. Noroc ca m-am uitat la un film pe tv. Se mai si mira domnul profesor ca un coleg de-al meu al carui nume nu-l voi rosti (Cretu Cristian Bogdan) a adormit in vazul lui, si-a intrerupt discursul ca sa-l trezeasca...
Asa....in ziua asta am despicat din greseala o portocala zburatoare in doua cu degetele, am fost in plimbare vreo 90 minute prin Saint-Denis cautand un alt western-union (l-am gasit langa Louvru pana la urma) si profitand de no-project day...nici un grup nu avea chef de munca la proiect....am plecat din nou in oras, la Notre-Dame si mai ales, sus pe Arcul de Triumf. 
La Notre-dame nu am vazut nici un cocosat, doar o Mirela, un Mitica si-o Andreea. Arata impresionant...dar dupa Versailles parca eram si mai greu de impresionat...plus ca bazilici erau tot atatea cate religii sunt in catolicul Paris. Vitralii vazusem si la Sacre-Coeur, si la basilica din Saint-Denis si inca vreo doua la care n-am retinut numele (stiu...urat din partea mea). Sena, baloane gigant de sapun, palatul justitiei, statuia Ioanei D`arc, soarele isi rasfira razele prin toate cladirile, un parc cu wi-fi, politie peste tot si din nou pe champs-elysees...filmandu-ma ca pentru un documentar. 
Louis Vuitton-ul cat este el de exclusivist si atent cu ai sai clienti era evacuat...Un autocar cu domnisoare nipone imbracate de seara (venite probabil pentru o serata) ....si intr-un final am ajuns la mult mai marele lor Arc de Triumf.
Din departare nu pare, dar e mult mai mare, inalt, dublu, plin cu inscriptii, si cu 9,5 euro poti urca si pentru o panorama a orasului...atat doar ca te mai costa si o febra musculara si carcei in dimineata urmatoare. O domnisoara draguta m-a intrebat daca vreau sa-mi faca o poza, vazandu-ma ca ma chinui ca amaratul sa-mi fac poze singur....da ce...eu am nevoie de ajutor de la fete? Poze in stanga...poze in dreapta...clip in stanga si-n dreapta. Mi s-a spus ca au si masonii astia o viziune a orasului in stea. N-am vazut-o.

N-am sa inchei ziua fara sa onorez o promisiune facuta pe facebook: in drum spre centrul orasului, am intrat intr-un conflict cu 8 controlori de trafic jos la metrou. Ce se`ntamplase? Am intrat impreuna cu un coleg pe un singur bilet...si pentru ca ne-a vazut razand, ne-a cerut biletul la control. Eu aveam vreo 13-14, dar nici unul nu era corect validat in momentul ala.
Boooon. Amenda 50 euro! 
N-am !
N-ai? Actele la control!
N-am!
N-ai? Scoate ce ai in buzunarul asta!
Lei...romanian money.
The other pocket (aveam vreo 10 buzunare pe mine)...au insistat la fiecare...ma incoltisera ca 8 hiene pe un biet iepure.
Vazand ca n-o scot la capat cu mine...call police? Eu ca nu inteleg...ca asa si pe dincolo. Colegii spuneau ba ca ma albisem, ba ca eram arogant..cert e ca dupa vreo 10 minute, Mihai (si nu Mitica cum ma asteptam) m-a scos din incurcatura, spunand ca schimbasem din greseala biletul meu nevalidat corect cu unul de-al lui. Deci...da, mi-am facut tara de ras vreme de cateva minute (dar in apararea mea, pe foarte multi ii oprea, si multi altii sareau obstacolele alea, treceau cate 3 pe 1 bilet)
Penultima zi de Paris...deja incepeau discutiile intre noi: cum stai cu proiectul...da lasa-l ma incolo de proiect, hai in oras, nu vrei sa le aduci ceva acasa alor tai? Eu vroiam neaparat sa vad catacombele si planuisem sa merg cu Cristi sa vad 6 milioane de schelete de-a lungul a 2 kilometri, in 45 minute. El stia unde sunt si cum sa ajunga acolo...eu nu. El a fost si le-a vazut..fara mine, eu am mers dar am ajuns prea tarziu (era inchis la 18:00). Dar ceva asemanator ii facusem de 5 mai, cand l-am lasat jos la hotel, eu plecand in oras cu cheia de la usa camerei. 
Pentru ca promisesem Mirelei sa mergem (din nou) la Notre-Dame, am mers...si-am vazut o abominatie pentru religia in care nu mai cred (ortodoxa) - un preot negru tinand slujba. Mai apoi ne-am mai plimbat putin, am luat o cafea din mers, am mai zambit putin prin poze (una dintre ele chiar este printre pozele mele preferate facute in Paris) si ne-am intors la hotel.  Pas-pas am ajuns si la ultima zi petrecuta in Paris. Ziua prezentarilor de proiect. De dimineata la 09:00 in 2 amfiteatre, 2 jurii ne asteptau spre evaluare. Grupul meu a avut onoarea de a deschide prezentarile, scapand repejor de emotii. In 8 minute spusesem tot despre cum ne-am gandit sa remediem problema de supra-tensiune de la bobine si alte modificari cu care nu va plictisesc, si asa postarea asta tinde sa devina Luceafar...Shogun...epopee. Imediat ce am prezentat, am continuat lucrul la o alta prezentare, prin care, am vrut sa arat (in 5 minute si 50 slide-uri) cele mai relevante, interesante, cuprinzatoare poze din sederea noastra acolo. Mi-am intrerupt montajul pt 19 minute cat a jucat teatru colegul Mihai, intr-o prezentare haioasa..cu totul altfel decat ce se face de obicei in prezentari universitare. Mi-ar fi placut sa fi fost inclus in mica lor piesa de teatru despre diferentele dintre popoare. 
Obisnuiesc sa spun uneori: ma doare-n 14. Am dat un test cu 32 intrebari despre prezentarile profesorilor. Ghici la cate am raspuns corect? Pai la ce sa ma astept, cand nici la una dintre intrebarile Mirelei, referitoare la mancarea bio nu verde, n-am raspuns corect....
La ceremonia de incheiere, un pic de lume buna din Universitatea de acolo, colegi imbracati ca la prins peste, o surpriza din partea organizatorilor - un bec eco brelog si un stick personalizat cu logo-ul tuturor facultatilor participante la intreg programul. Rand pe rand, toti cei 75 studenti ne-am prezentat la microfon, am strans mana organizatorilor si ...curios..ne tot uitam inspre tabla unde erau scrise numele noastre. Don`t know why....
Am avut onoarea de a incheia festivitatea de premiere, cu prezentarea mea. Am pus pe fundal...usor asa..Lene Marlin - Faces, am dat slide cu slide pozele, vorbind  despre poze...unde eram, ce ne-a uimit, ce ne-a placut...ce ne-a impresionat, ce nu ne-a placut asa de mult, de cine ne-a placut. Aplauze la final. A fost ok. Pe seara am primit si cateva felicitari pentru ea.

O mica receptie in curtea institutului, cu trufe, prajituri orgasmice (cuvintele lui Cristi, nu ale mele) punch, poze de grup, glume (a venit unul la mine sa ma salute crezand ca ma cheama laB1). Intr-un fel asta a fost momentul de la revedere. Dupa 2 pahare deja toata lumea era mai destinsa. Chiar si eu care crezusem ca nu mai am spatiu sa fac poze.....dar am card-reader pe laptop bre...si-am scos pozele acolo in curte. Daca te uitai pe fetele noastre, vedeai multa lume multumita...ar fi fost perfect daca imediat dupa ne teleportam inapoi in tara fiecaruia.

Dar deh....cu finlandezii nu-i asa usor. Dupa ce ne-am facut bagajele, la 2 etaje sub noi a inceput o alta receptie. Cu chitara...cantaciosi talentati, multe sticle...si cativa baieti care nu tin la bautura (sau cum le spunea Veronica a lor: maimute...o fatuca strasnica, care l-a facut de cacao pe Cristi al nostru ca asculta muzica de rahat - R.H.C.P). Cat incercau astia sa dorma si ma uitam eu la Aventurile lui Adele-Blanc, s-a iscat....pt a 4 oara cred, un scandal intre petrecareti si angajatii hotelului. Baietii scosesera saltelele pe geam, aruncau cu sticle la partier... Unul dintre pustii olandezi, in timp ce matura cioburile, si-a taiat 2 bucati serioase de carne din degetul mic de la mana stanga. Sange pe jos, sange in chiuveta, sange pe haine...mult sange. Pana la un punct parea neafectat, dar cum sangerarea nu se oprea, ambulanta nu dadea semne ca s-ar grabi, i s-a facut rau. Andreea era cu Romeo al ei prin parc, noi ne faceam griji pentru ea (statuse cu petrecaretii), grecii si lituanienii cu sticla inainte... Lectie: daca va taiati vreodata si nu stiti cum sa opriti sangerarea, faceti ce-a facut receptionerul nostru: puneti cafea macinata. 
Intr-un sfarsit Gus al nostru a plecat cu ambulanta, 10 copci mai tarziu era inapoi la hotel. Hotel care (baieti de treaba) s-au ocupat de cheltuielile de spitalizare.
Dimineata la 03:00 eram pe drum. Bun. Este 23:17...inca o postare muncita, pe care nu cred s-o citeasca prea multi. De ce-am scris-o? In caz ca sterg pozele?
Concluzii de final? Nu m-am indragostit de nimeni in astea 2 saptamani....dar am invatat ...sau poate doar uitasem, cum e cu oamenii civilizati, cei care nu sunt macinati de griji, stres si saracie. Mi-a placut asa de mult in Paris pentru ca am stat cu profesoara mea preferata - care ne-a fost si mama si prietena foarte buna (mi-am dat seama de multe lucruri pe care nu le stiam despre ea) in cele 12 zile. Dincolo de profesor sta un om. Cred ca asta am uitat in Bacau. Ca toti suntem oameni...cu imperfectiunile si defectele noastre. Un om pe care nu-l suporti dupa ce pici un examen, poti ajunge sa-l consideri un prieten drag dupa ce mergeti cu acelasi metrou, avion, tren, autobuz, dupa ce mancati si beti aceleasi chestii, dupa ce vedeti pentru prima oara lucruri nemaipomenite, dupa ce glumiti impreuna, faceti shopping, imprumutati lucruri unul-altuia, surprindeti seara in poze chestii pe care nu le-ai vazut ziua ...
Cu Cristi am avut zile mai bune si mai rele. Am fost usor dezamagit cand am aflat c-o sa vina si el cu noi. Acum cred c-as fi dezamagit daca nu venea. Am impartit aceeasi camera cu el, laptele si cerealele, apa si baia, ne-am facut poze unul-altuia,l-am pus sa bata din palme cand era la baie :) ,  am vazut Disneyland-ul datorita lui, m-a dus la Zara cand eu nu gasisem decat Zara pt femei...si-acolo ne-am luat amandoi haine, m-a invatat un truc de mobilitate a degetelor si ca lamaia nu mai e asa acra daca te tii de nas. 
Mitica...asta-i oricum tovarasul meu. Pai cand auzisem de Paris, am vrut sa vina si el (asta inca din 2010). Cine-a facut cinste de ziua barbatului? Cu cine mancam eu la cantina? Cu cine-am vazut cel mai frumos lucru din Franta - Versailles-ul? Cine e matahala mea? Cu cine vorbeam eu in 3 limbi daca nu cu berzunteanul meu? Mitica din Paris a fost cea mai buna versiune a lui Mitica pe care-o stiu. Fetele: Andreea, Mihaela si Alina, regret s-o scriu, dar scrisa sau nescrisa, urmatoarea propozitie oricum e gandita: nu se deschid. Traiesc mult prea in aparenta cu cei din jur. Nu le-am auzit o singura data sa-si deschida sufletul, sa vrea vreuna dintre ele sa fim mai mult decat colegi...sa fim prieteni. Ma multumesc si cu reticienta asta a lor, cu faptul c-au stat mai mult cu alti baieti din alte tari decat cu noi. Cu Mihaela m-am inteles mult mai rau decat m-as fi asteptat...asta pentru ca amandoi suntem caposi, orgoliosi. L-am pastrat la final pe Mihai, pe seful ligii, pe indragostitul asta serios si ocupat....neobositul Mihai. A fost o surpriza placuta. Glume mai mult sau mai putin reusite, pe ghidul asta te puteai baza oricand...mai putin la Louvru :)
Acum serios vorbind, spuneam ca asta e banchetul meu. Sunt foarte multumit cu amintirile ramase, cu parerile schimbate despre oameni si cum ar trebui traita viata.