Orice cantitate de bine facut, poate rascumpara o cantitate de rau....daca-n profunzime pastreaza o esenta de bunatate. Eu am auzit reversul acestei teorii, ca oricat bine as face cuiva, putinul rau pe care-l fac ulterior...sterge tot binele facut. Dar asta mi-o zic oamenii rudimentari. Curios...aceiasi oameni care cred in Dumnezeu..ipoteza de la care a plecat si aceasta discutie de ieri de la TVR1.
Interpretarea unui pasaj din Vechiul Testament este punctul de plecare al unei discuţii ample cu privire la diferenţa practică dintre cantitatea de bine şi de rău care dinamizează tabloul lumii, de la începuturi până în prezent.
Este valorizat exemplul lui Avraam care negociază cu Dumnezeu şi reuşeşte să obţină iertarea unei cetăţi condamnate pentru nedreptăţile celor care o locuiesc, pentru că în sânul ei trăieşte numai un singur om drept.
Oricât de puţin bine poate răscumpăra o mare cantitate de rău, spune Andrei Pleşu şi ne demonstrează cum lecţia purităţii triumfă printr-un bine care răstoarnă balanţa chiar dacă binele şi puritatea sunt aproape imperceptibile. Un bine infim răscumpără un rău masiv.
Atunci există o proporţie anumită între bine şi rău? se întrebă Gabriel Liiceanu. Se poate trage concluzia, în acest caz, că lumea este susţinută de către cei care au ca proiect de viaţă un sens al binelui. Sau de către cei care-şi fac treaba cu onestitate şi care duc lumea în spate, completează Andrei Pleşu.
Liiceanu aduce în discuţie binele făcut ca vocaţie, în anonimat, cu umilinţă. Asemenea simbolului reprezentat de "măgar", sinteză foarte subtilă a calităţilor mascate, al cărui elogiu ne este prezentat de Andrei Pleşu: cel care duce povara lumii şi este în acelaşi timp suportul mesajului divin. Prin urmare, lumea nu este dusă în spate de vedete, ci de o vietate anonimă, simplă, îndurătoare.
Ar trebui redescoperit "măgarul" din noi, crede Liiceanu. Aceasta ar fi primul pas în acceptarea condiţiei celui care este conştient de povara pe care o duce şi care duce lucrurile mai departe. Porţi, deci, desagii lumii în spate.
De aici necesitatea de a face un inventar al celor neştiuţi, a celor care au intuiţia temelor mari de viaţă şi nu neapărat conştiinţa eu-lui propriu. Filosoful îi numeşte "Cei care ţin lumea pe orbită, păstrătorii lumii..".
Anonimi vs. notorietăţi: femeia, soldatul, dascălul, ţăranul.. plugarul, pe umărul căruia a stat hrana lumii, creatorul anonim medieval - o umbră asumată şi aleasă de către cei care abandonează identitatea personală pentru a avea o altă relaţie cu lumea şi cu Dumnezeu.
Identitatea personală devine neesenţială. Pictorul medieval nu are un nume pentru că prin el vorbeşte prototipul, modelul divin. Meritul lui este un har. Lucrarea lui este un omagiu adus Sursei, Creaţiei, spune Liiceanu. Şi de cele mai multe ori un sacrificiu, crede Andrei Pleşu.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu