Acum 4 duminici s-a stins din viata cel mai deosebit om pe care l-am cunoscut in ultimii 4 ani, domnul profesor Macarescu Bogdan Constantin. Intr-o zi urata de 13 februarie, vestea ca profesorul meu preferat nu mai este in viata, mi-a lasat un gust amar, m-a lasat pironit cu privirea in jos...incapabil sa ma acomodez cu ideea, sa fiu de acord. De parca refuzam sa traiesc in realitate. Intre timp afara s-a facut frumos....cald, primitor. O luna fara domnul Macarescu, ca si o lume fara d-nul Macarescu, pentru mine e o lume mai plictisitoare, ceva mai lipsita de frumusete si interes. Lacrimile s-au oprit, si-au fost inlocuite de amintiri . Amintiri cum altfel, decat frumoase. N-am ramas cu imaginile din zilele de dupa deces. Parasit e cel mai potrivit cuvant. Asa ma simt. In 10 zile va fi pomana de 40 zile si totodata o reunire in numele lui. Spuneam ca nu simt nevoia de a merge la banchet...nu si fara el. Nu m-am razgandit. Si-n momentul in care o doamna profesoara a tinut o ora in amintirea lui (am fost surprins placut de gestul ei) si-ai mei colegi au tacut in mare parte, am vazut cat de repede se trece peste moartea unui om...
Lumea asta prea plina de distractii, de superficial, toti castratii astia nesufletisti care se grabesc sa treaca peste...mi-e scarba de ei.
Facultatea aia pustie, biroul lui, cartile lui din biblioteca facultatii .Poate cer eu prea mult de la altii. In fine...
Ramane sa invat in continuare, sa pot simti ca nu l-as fi dezamagit daca mai era cu noi. Inca in sufletul, inima si amintirile mele dragi...ramai
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu