Alexandra

Credeam ca nu ma mai poate soca nimic. Ca le-am vazut, simtit, citit si auzit, pe toate. Intr-o perioada cu informatii updatate de zeci, sute de ori pe zi, in newsfeed. Cu atentate, masacre, dezastre naturale, morti bruste, scandaluri si documentare revelatoare. Nimic din toate astea, nu m-au socat adanc, la nivel de subconstient, precum cazul acestei copile. M-am gandit de ce.... La indemana, e ca nu eram maturizat emotional acum cativa ani, cand Ionut, baiatul surorii mele Nicoleta, a disparut din spatele blocului....si l-am gasit in cea mai neagra zi din viata mea, dupa o luna, mort - in Bistrita. Al doilea motiv, psihanalizandu-ma singur, este, fiindca nu obisnuiam sa relationez de la om la om, cu adolescentii, pana nu m-am atasat de-un alt copil fragil - greu incercat. Unul cu bun simt, isteata foc, la fel de dragalasa ca Alexandra. Cu tot viitorul in fata...fara sa stie ce monstri pandesc zilnic, in lumea asta din ce in ce mai hidoasa, scarboasa, agonizant de inumana.
Vara (anotimpul pe care-l uram din toti rarunchii), dar mai exact luna august, e luna in care tre sa supravietuiesc fara oazele mele de normalitate. Dobro - Gilda si Matei (Guerrilla de dimineata) - pastila mea zilnica, anticorpii care m-au facut sa nu plec din tara asta medievala - plina de smecheri, analfabeti, cretini, melteni, idioate si INTERLOPI. Tocmai se incheiase definitiv, Razboiul sfarsitului saptamanii, dupa vreo 14 ani de creativitate superba (emisiunea pe podcastul careia, obisnuiam sa adorm) fiindca Iulian Tanase (bacauan de-al meu) a vrut sa petreaca mai mult timp cu copii lui. La scurt timp - dupa, intrat si matinalul de luni-vineri, in concediu. Moment in care mintea mea a intrat pe pilot automat si-am zis sa iau o pauza de la tot si sa citesc 5 carti in engleza, propuse de staff-ul lui Jimmy Fallon (Tonight show - NBC). Si-n vinerea in care eram hipnotizat de povestea primei carti - The Chain, vad stirea cu Alexandra, cat imi fac o cafea. O data....de doua ori...3.....4.....5.....6....peste tot. Si brusc, in seara aia, s-a rupt ceva in mine...copil ucis cu politia la poarta, era titlul primei stiri share-uita de mine din toata povestea. Imi venea sa plang ...dar speranta ca poate e in viata si zevzecii astia din presa, n-au toate detaliile, s-au pripit, minte ghiju` ala libidinos....mi-au tinut lacrimile in frau. Urmat weekend-ul meu liber pe luna iulie si desi nu aveam chef de fotografii, am zis sa ma rup de uratenia noastra, a oamenilor...si-am plecat in Piatra Neamt, intr-o padure pe care-o admir pe Insta la un fotograf localnic. Degeaba. Deja era sadita in mine, tristetea ca un copil inocent (reprezinta partea din mine care se zbate sa mai creada in bine) a fost victima unui monstru sadic, un abuzator orb la tot ce e uman, un diavol ....culmea, purtatorul numelui pe care l-am iubit mereu, de la Andrei Gheorghe incoace. Daca nu te-ai intors ieri, pt concediu, din strainatate, stii deja toate detaliile. Alexandra a sunat de 3 (chiar 5 ori) la 112, iar normalitatea noastra....cea inchipuita, nu a putut s-o salveze. Cand copila asta a fost ucisa de ......ma abtin sa nu-l fac tot ce-mi trece prin minte, parca am mai aflat odata ca Michael e pedofil, ca mos craciun nu exista, ca dragostea nu tine, ca tot ce-i frumos e o iluzie fragila, fiindca realitatea din Romania....aia de care ne ferim, exista si fara aprobarea noastra. Copii traficati, interlopi mana`n`mana cu politia, cu procurorii, cu serviciile secrete, ca pe militieni ii doare`n cur pana si de copii, ca vrajeala tine loc de magie la adulti, ca exista tuneluri subterane pe care ne facem ca nu le vedem - pana nu ne lovesc in moalele crestetului. Dar dincolo de ce-i putred, stricat, abject, la sistemele noastre...la iluziile noastre, ramane crudul adevar, ca`n orice tara civilizata, Alexandra, dupa 3 apeluri la 112, ar fi fost salvata, acum era acasa - uitandu-se la seriale...poate ar fi prins sezonul 2 din Mindhunter (despre criminali in serie), poate credea si mai mult - ca vrea sa se faca politista...iar increderea noastra in normalitate - ar fi primit un boost, o reimprospatare.
Dar nu, trebuie sa mai ucidem cu totii, o parte din noi, aia naiva, aia care spera. Tre sa mergem mai departe, stiind ca un mosneag de 66 ani, frustrat sexual, reprezentant al atator scarbe de care m-am tot lovit in astia 34 ani de vorbit ca`ntre baeti`, a rapit, violat, ucis si incinerat, o floare rara, firava si lipsita de aparare...ca tot ce-a mai ramas frumos la tara asta.
Poate-i lipsit de logica, dar din vinerea cu adevarat NEAGRA, am dezvoltat o antipatie, o ura, un dezgust, fata de mosnegi. Ii privesc cu scarba, cu ura.....parca voi erati aia de incredere, aia buni(ci) . Poate aveau dreptate tinerii care va faceau comunisti, plini de ura, ranchiuna, invechiti, cadavre umblatoare.
Nici astazi parca nu pot reveni la normalitate, fiindca am impresia ca realitatea noastra era o gluma proasta.