My week with Marilyn - Impresii

Poate cel mai angelic sex-simbol care a trăit vreodată. De fapt nu poate...sigur. Norma Jeane Mortensen, 1 iunie 1926 – 5 august 1962, e cea mai cunoscută actriţă care a trăit vreodată. Marilyn a crescut prin filme de comedie şi e considerată (cel puţin de autorul blogului) cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o în cei 27 ani. N-am prins-o în viaţă, dar un singur film e suficient să te îndrăgosteşti de chipul şi tandreţea gesturilor ei, copilărismul cu care s-a apărat de faimă. 
Nu e vina ACTA că nu a apărut nici o versiune My week with Marilyn , pe torrente..aşa că normal, am mers, împreună cu 2 colege (parte din cei 10 colegi preferaţi) în seara asta la cinematograf să-l văd. 
Nu m-am aşteptat să fie despre idila pe care a avut-o cu al 3-lea asistent al regizorului unui film britanic. Ştiam că a fost în Londra pentru filmările la The Prince and the showgirl (în care o cântăreaţă se îndrăgosteşte de un prinţ, ceva mai tânăr decât ea), că a fost nevoită să dea piept unei alte maniere de a face film. Că oricine i-ar fi stat în cale, ar fi fost răpus de zâmbetul perfect şi de aura de zeiţă a frumuseţii, care o proteja de răutăţile unei lumi strict-profesioniste. Nu am găsit un răspuns, stând pe scaun la film, întrebării: Dacă Marilyn a fost un produs extrem de bine comercializat de Hollywood, cum de nu a reuşit să producă o altă actriţă la fel de iubită? În primele minute ale filmului, n-am fost captivat de poveste, pentru că nu poate exista o altă Marilyn...n-am crezut-o pe Michelle în rolul jucat. E de vină epoca...alinierea stelelor, sau nevoile ei emoţionale, care o făceau să pară atât de vulnerabilă? Marilyn...atât cea din realitate cât şi cea din film (Michelle Williams), era unică. Într-o lume care-a sufocat-o cu admiraţie, care-a forţat-o să se auto-devoreze, reuşea, cu pastile, cu iubiri schimbate ca pe şosete, dar mai ales cu umor şi un zâmbet care-ar dezgheţa şi Antarctica, să nu se piardă cu firea. Celebritatea părea s-o închidă într-o cuşcă din care un om normal n-ar fi ieşit....cu toate astea, ea reuşea să nu se ia în serios, să-i neglijeze pe bodyguarzii ei şi-ai imaginii pe care o avea. Iar ca actriţă, trebuia să creadă că personajul ei e veridic...că nu se preface. Pe scurt, pentru că simt că am prea multe idei dezorganizate, în film Marilyn stă 5 luni în Londra, pentru o colaborare cu Laurence Olivier, într-un film de pe urma căruia ar trebui să câştige experienţă amândoi. Singurul care pare suficient de îndrăgostit şi înţelegător pe platourile de filmare, e Colin Clark (23 ani)...un fan înfocat, care profită de pilele pe care le are în industria filmului, astfel încât să fie cooptat la filmările pentru The Prince and the showgirl. 40 ani mai târziu, acesta pune într-o carte, experienţa care l-a marcat pentru restul vieţii. Pentru unii ghiolbani din sală, cât si pentru un ochi antrenat, Marilyn poate părea (cel puţin în film) prostuţă cât încape, dureros de vulnerabilă, dar asta-i doar aparenţa ei poetică. Întârzie la filmări, ia pastile pentru orice stare, îşi uită replicile, e misterios de eluzivă...dar când vezi produsul final ...e la fel de încântătoare cum pare în fotografii. Fără vreun unghi nereuşit...e ca şi cum nu te mai saturi de ea, în timp ce suspendă regulile lumii plictisitoare.
De departe, cea mai dulce parte a acestei tragi-comedii, e ziua idilei dintre Colin şi Marilyn, la ţară, prin iarbă, într-un râu şi-n bătaia razelor soarelui, precum şi vizita la castelul Windsor. Poate că autobiografia lui Colin Clark e o fundaţie fragilă (în sensul că poate a minţit) pentru film ....dar tot ce contează după ce-ai văzut filmul, e ea...doar ea.
Închei cu o teorie: e posibil ca Marilyn să fi rămas până acum, cea mai frumoasă actriţă care a trăit vreodată, pentru că a murit la 36 ani....astfel că, cu toţii o ţinem minte - superbă?