După 5 meciuri erau pe locul 1 în campionat şi proştii proştilor în Europa League. Primesc un telefon sâmbătă, de la un fost coleg (dinamovist) care mă întreabă: Vii mâine seară la Vaslui la meci? Vin, cum să nu!. Pe un drum de ţară, înţesat de cratere şi denivelări (trăiţi-ar compania Umbrărescule) la lumina unei luni pline, am ajuns la 21:32...Deşi nu mai fusesem niciodată în Vaslui, imediat ce-am intrat în oraş, asemeni cărăbuşilor, ne-am luat după lumina nocturnei şi 2 sfaturi moldoveneşti. 2 dintre cei care m-au însoţit, au reuşit să intre gratis cu galeria lui Dinamo. Eu şi încă 3 am rămas să ne rugăm de un vânzător neamţ: E 21:32...gata, s-a închis, nu mai vând bilete. Noroc că unui paznic nu i-au stricat 20 lei, şi-am intrat la tribuna 1, lângă vasluieni. Acuma....mă aşteptam să câştigăm şi să nu mă pot bucura de victorie şi goluri. N-a fost cazul decât pentru primul gol, la care m-am abţinut de la orice formă de mulţumire. Ce-a urmat...1-1, 2-1 şi 3-1 m-a făcut să regret plecarea lui Torje şi într-o mai mică măsură, drumul făcut până la Vaslui. Măcar am revăzut Dinamo şi un meci din Liga 1, după atâţia ani. Prestaţia arbitrului mi s-a părut părtinitoare faţă de gazde...dar totuşi: când n-ai decât o bară şi Wesley face ce vrea oriunde vrea el...ce mai e de zis?
P.S: Vasluiul e un oraş care miroase a sărăcie.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu