Acum câteva luni, o televiziune locală făcuse o ştire din starea deplorabilă în care se aflau scânciobele aduse de vechiul primar al Bacăului: Dumitru Sechelariu în părculeţul cartierului în care stau de 26 ani. Sârme ieşite în afară, bare îndoite sau rupte, glod, scânduri cu aşchii pregătite pentru pielea bieţilor copii.... Nepotă-miu a venit de atâtea ori în casă însângerat, plin de vânătăi...dar cumva fericit. Se juca. Şi noi ne juleam cotul şi genunchii, în nişte vremuri când parcul era doar plin cu iarbă. Ne făceam porţi şi jucam fotbal, măgăruş, obligata, miuţa, iarna ne făceam cazermate, ne ţineam de mâini şi jucam ţară ţară vrem ostaşi. Am fost destul de supărat când au venit să-l amenajeze. Dar hey...generaţia mea crescuse (am început să mă întreb: cât ţine o generaţie? 10-15 ani, nu?) şi celor noi le plăceau scrânciobele. În fiecare seară părinţii veniţi de la muncă îşi scot copiii în părculeţ şi stau până la căderea întunericului.
Astăzi, stând în grădină lângă cuşca cu peruşii mei terorizaţi de pisici, aud câţiva copii strigând ca din gură de şarpe: S-a deschis părculeţuuuuul, veniiiiţi! În 2 săptămâni băieţii aduşi de Consiliul Local (adică Dragoş Benea) au scos fierul vechi existent şi au montat noile scrânciobe. Ce e foarte bine e că sunt concepute să îi facă pe copii să facă ceva mişcare...şi asta pentru că vor ei, nu că se simt obligaţi.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu