un poet mort ( de la mitos micleusanu)

Să -

Să-mi dau o palmă, două
Un cap de perete onest
Să mă-ntorc, s-ajung cumva alaltăieri
Cât mai alaltăieri
Să te-ntreb ce nu te-am întrebat
Să-ţi spun ce n-am apucat să-ţi spun
Să fiu patetic până la capăt
Să-mi spui: „te-ai prostit? tocmai tu ai ajuns să-ţi faci griji?”
Să-ţi spun: „ei, mă gândeam şi eu... nu ştiu ce am...”
Să bem ceva cu atenţie, să mă uit mai în gol ca niciodată
Să mă-ntrebi din nou ce am
Să-ţi spun că am venit din poimâinele mă-sii
Să te spargi de râs, să mă-mpingi, să mă răstorn cu scaun cu tot
Să-mi zdrelesc obrazul, să fac pe afectatu, să rânjesc, să-ţi propun
Să-ţi propun să facem un film despre nimic
Fără sunet, fără timp, fără imagine
Un etern-metraj
Evident, contract, obligaţii
Precizat acolo: perioadă nelimitată...
Să te prindă poanta, să dai cu semnătura
Să batem palma
Să nici nu ştii în ce te-ai băgat
Să-ţi întind o hârtie cu replici întrerupte
Să instalăm o conservă răsturnată pe un trepied din crengi
Să aducem o păpuşă de cârpă director de platou
Să bem aer din halbe
Să ne stricăm de râs
Să n-ai încotro
Să jucăm, să tot jucăm până la capăt
În etern-metrajul nostru imatur

. Fiindcă nu mai avem nimic de spus,
să lăsăm cuvântul necuvântătoarelor
Fiindcă nu mai avem nimic de făcut,
să lăsăm făcutul nefăcătoarelor
Fiindcă nu mai avem nimic de trăit,
să lăsăm trăitul netrăitoarelor
Fiindcă nu mai avem nimic de murit,
să lăsăm muritul nemuritoarelor
Iar rozătoarelor să le oferim
coperţile memoriilor noastre
Şi râmelor mândria