concediu 09 partea 1

Era repriza a doua Craiova-Dinamo , 23:25 , mi-am luat simultan bagajele si la revedere . Un microbuz Massaro m-a dus in bucale pe acordul Coldplay - Lovers in Japan . E minunat sa mergi la miezul noptii cu 130/h privind stelele si luna si ascultand Guerrilla de dimineata in timp ce toti dormeau (cred ca si soferul) . Usor-usor toate imaginile de afara erau ca in desenele animate cand cineva e in miscare : aceleasi . La Buzau am vazut fabrica Ursus ( can i get a hai no`oc !)
... mai departe pana in Bucuresti n-am dat atentie decat gandurilor care erau ca niste albine ... imi zumzaiau prin cap si uneori mai intepau , de fapt nu erau ca albinele .. pt ca albinele mor dupa ce te inteapa - gandurile nu .
Bucurestiul m-a socat . Inainte de Voluntari e o comuna Flamanzi cu...cu...banci omule . Ditamai vila banca Transilvania . Adica taranii fac atatea credite ? Spre norocul meu , microbuzul m-a lasat in Baneasa . Doar ca , cu 4 ore jumatate inainte de check in . Ce-am facut in timpul asta? Vorbit cu un paznic al aeroportului despre Dinamo si ma miram cum scoate un nene de la Blue Air 20 lei ca infasoara bagaje in nylon ... Si-am mai ascultat emisiuni cu Andrei G. poze in aeroport n-am mai facut fiindu-mi frica de interpretari . Odata cu imbarcarea n-am mai vrut sa stiu de Romania nimic . Decolarea a fost cu fluturasii aia simpatici in stomac , care s-au risipit repejor fiind inlocuiti cu idei referitoare la imparatia norilor . Atat de frumosi si pufosi . Mi-as dori ca raiul sa existe (sic) si sa vad odata oameni jucandu-se printre nori , topaind pe ei ca la o petrecere in pijamale . Am facut Bucuresti-Arad-Austria-Frankfurt-Berlin-Koln in 2 ore .
Tampit si ca boul la poarta noua , ca un taran sosit la oras m-am simtit pe aeroportul Cologne-Bonn ( al 3-lea din Germania) . Stii cum e ? Ca viitorul . De neinchipuit si nah zi si tu ...am facut o poza repejor pe telefon . Un pic de panica nu strica pe un aeroport
international nu? Irina...sor`mea ba / m-a asteptat la alt terminal si vreo 30 minute m-am speriat ca un copil pierdut de parinti . Imi inchipuiam fel de fel de scenarii : a lovit-o o masina in drum spre mine , e la politie , la spital ...
A fost un spectacol al panicii pe chipul meu . Cand am vazut-o , mi-a venit inima la loc si naturlich mi-am reluat atitudinea atotstiutoare si plina de incredere cu care ma afisez de obicei ( daca ar fi stiut ca niciodata n-am fost mai fericit sa-mi vad surioara mai mica ) . De aici incolo TOT ce am vazut m-a luat prin surprindere , cele mai mici detalii , si galeria mea de neuroni nu spunea decat wow , baaaaaa .








Alzo... pana-n Koln am facut 15 min si din gara pana la Domm n-am facut decat vreo 30 pasi mici pt omenire dar uriasi pentru mine . Multe lucruri de vorbit cu sor`mea (personale) in timp ce
aruncam cu privirea de ansamblu. Din nou metroul pana-n cartier la Irina , Ashley , Helene .

Aici deja simteam raceala dintre vecini . ca si-n Italia , nu vedeam copii pe strada jucandu-se , nu tu oameni la balcon si deja ma intrebam ce naiba fac eu intr-o tara in care toata lumea isi vede de treaba lui serioasa . Eu care am simtul umorului mai dezvoltat decat nivelul de civilizatie . Dupa dezpachetat pe motiv ca Irina are multe calitati dar nu si pe cea de bucatareasa am iesit sa mancam ceva .
Curios , am dat de un fast-food turcesc , cu un kebab bunicel si o apa minerala la fel de rece ca temperatura aerului ( vreo 15 grade)
A si plouat putin ceea ce nu m-a deranjat venind de la 34 grade carpato-danubiano-pontico-moesiene . Am fost printr-un parc cu ratuste si bagabonti romani care primeau vreo 500 euro de la statul german fiindu-le recunoscut statutul de oameni nevoiasi .
Am fost inauntru Domm-ului (care e o biserica) si am izbucnit brusc in flacari rostind blesteme azteco-mayase si batand din picioruse Madonna : hang-up si take a bow . Desi era maiestuoasa si clar impunea respect fie si pt istoria ei , preconceptiile mele despre biserica m-au lasat rece .
Fiind duminica , centrul orasului era in mare parte inchis deci n-am vazut decat vitrine . La intoarcere , am cumparat niste chifle cu care am ramas insarcinat ferindu-le de stropii de ploaie ... spre uimirea trecatorilor .



Ashley e o copila afro-germana de clasa a 2 foarte timida . venise acasa de la bona ei ... ma uitam cu Iri la Just for laughs ( e o faza cu un batranel care sta in spatele tau la supermarket si cand vrei sa platesti cu cardul el se uita peste umar in timp ce-si noteaza pin-ul tau : CRIMINAL ) . si nu faptul ca vorbim amandoi engleza ne-a apropiat ci rasul . Cu fiecare minut se apropia cativa centimetri de canapea..era foarte hazlie .
A 2 zi ne-am dus down-town de unde spontan cum ma stii am zis : uite un autobuz care face turul orasului : hai si noi . Zis si platit . un english-bus decapotabil cu etaj . Cred ca de abia atunci am realizat ca Koln-ul e de fapt un oras ce imbina mai mult decat agreabil seriozitatea nemteasca cu exuberanta turistilor . Francezi, romani, negri, americani, englezi si in mod cu totul si cu totul surprinzator un grup de chinezi cu aparate de fotografiat . Cu totii eram plecati de acasa si ne-am facut unul pe altul sa radem la neintelegerile lingvistice . Cum dupa una calda vine una rece , a trebuit sa raman in tricou si pantaloni scurti cand vremea s-a inrautatit de dragul gentleman-ismului (cuiva ii era frig) .





Obiectivele istorice le-am bifat fara prea mult interes , mai degraba studiind fizionomia nemtilor , comportamentele in trafic , pe strada , in magazine , la terase , straiele si portul lor .
Deja orasul era pus in miscare fiind o alta zi racoroasa de munca pt ei . Mi-a placut cand am vazut ca multe sedii de multinationale aveau cantina la partier unde angajatii pareau destul de fericiti .
Ici-colo cate un santier in constructie , dar am inteles ca majoritatea erau lucrari de cateva zile , deci presupun ca sunt slabe sanse sa-l vezi pe Hans la umbra utilajului cu berea in mana atipind . spookie out