Camelia doarme în visul meu

Stăteam încordat, cu 760 piuneze înfipte în fiecare mm din spatele biciuit brutal de Cami. E atât de frustrant să vrei un răgaz de la lumea asta agasantă, să nu vrei decât să stai desculţ, sorbind dintr-o conservă cu lichid fără gust, pe un câmp întunecat, plin de gunoaie (cadavre aflate în putrefacţie) .... şi Camelia să te caute pentru încă o repriză.
Prin părul bărbiei, simţeam şiruind 2 firicele de sânge negru. Dacă nu l-am mai spălat, fireşte că a devenit subiect de studiu într-un laborator mediocru al Facultăţii de Inginerie din Bacău! Ştiu că o să mă înţelegeţi de la primul semn de exclamaţie, aşa că n-o să pun 2-trei sau mai multe......sperând c-o să-ţi transmit spaima mea. Cea mai profundă spaimă....cea care nu poate fi alergată, prinsă, înţeleasă. Dacă până acum n-ai înţeles ce vrea postarea asta, caută pe dexonline cuvântul suprarealism. Îmi era frică de destrămare, că sânii ei n-or să mai fie aceiaşi pe care îi simţeam cu fiecare îmbrăţişare. Camelia avea un păr superb....şi asta o ştiu pentru că visele nu m-au minţit niciodată. Înfăşurat în 3 şerpi, părul ei mirosea a iasomie şi mă făcea să trec peste toate neplăcerile masochiste prin care treceam.
Ochiul îmi crăpase puţin dinspre iris....dar refuzam să bag în seamă şirul divers de dureri care mă pândeau de pe lângă toate umbrele câmpului. Un peşte mort, urât mirositor, zbura prin zonă, bănuiesc - pentru a mă scoate din starea de visare indusă de părul ei. O cioară confuză, îmi tot aducea perfuzii cu otravă. Probabil credea că-n oaza lui Morpheus, voi căuta cu disperare ceva tangibil în care să-mi pun încrederea. I-am zâmbit, în timp ce-o înjuram cu declaraţiile de dragoste scrise de R. Stavarache pt Ziua îndrăgostiţilor şi m-am uitat pt o secundă la platoul cu grenade de lângă boxele din care răsuna noul single Madonna - Give me all your luvin. Aş putea să mai mor o dată, dar nu m-ar crede ipmi-ştii de pe facebook. Am ridicat ştampila cu IMAGINEAZĂ-ŢI, am dezbrăcat-o pe Camelia, i-am aplicat prosteşte cele 12 litere pe abdomen, şi-am aşteptat să văd cât de frică îmi este.

O vroiam şi nu îmi era ruşine de toţi mascaţii din şanţ, care se uitau la noi, respirând din ce în ce mai repede. Cami râdea cu poftă, downloadând orgasme vizuale din zona neîntrebuinţată a creierului. Gura i s-a transformat în ceaţă, sticlele pe care le folosea ca pantofi - se micşorau ca un penis în preajma unei drujbe, începu să plouă cu albine, fulgerând cu sticksuri de oţel.
Îşi scosese limba cât de tare era cu putinţă, suficient cât să şi-o bată în masă, cu cele 13 cuie ruginite pe care şi le păstra în buzunarul de la palton. O durea, dar nu mai mult decât primul orgasm pe care l-a avut cu îngerul ei păzitor. Un şarpe de culoare turquaz se apropia iute de mine...doar ca să se oprească la fix 13 cm de aluniţa de pe spatele meu. Încercam să respir adânc....dar îmi era greu, din cauza râsetului hă-hă-it care se auzea din zare. În morţii mă-tii de preşedinte....
Într-o capcană de şoareci, stătea plăpândă, mâna Cameliei, întinsă după trandafirul pus acolo de mine. Stăteam amândoi cu ochii închişi şi zeci de pete gri ieşiseră la suprafaţă pe palmele amândurora. Aerul de jur-împrejur, era stratificat pe valuri de pagini de ziar, de la Jurnalul-Naţional, Playboy şi un ziar online din iad. O copilă blondă trece pe lângă noi, spălându-se pe dinţi atât de brutal, încât periuţa îi perfora cu uşurinţă obrazul stâng. I-am luat capul fetiţei şi i l-am pus pe vârful maşinii mele de scris....sperând să o pot forţa să gândească a.î să o pot ucide fără să-mi placă. Încep să scriu: vei picta un bărbat, ale cărui mâini vor fi suficient de lungi, încât să-i iasă din tablou, să te înjunghie cu unghiile. Camelia se uita plictisită, pilindu-şi degetele pe care le considera prea lungi. Rochia de pe ea se biodegrada, în timp ce un măr pădureţ o muşca de faţa ei cu pielea atât de catifelată.
În acelaşi timp, tocmai ce terminasem instrucţiunile pt copilă, astfel că m-am putut apuca de şters fantomele din pământul care o lua la vale...şi asta am văzut-o în umbra cerului care se înroşise.
Un domn tăcut, a ieşit din mine, a ridicat dalta de jos şi tacticos, a început să sculpteze picioarele însângerate ale Cameliei. Nepăsătoare, îmi spune în şoaptă: Crezi că va mai veni vreodată dimineaţa?
N-am fost sigur de ce răspuns aşteaptă de la mine, aşa c-am tăcut.
Frig poate nu, dar răcoare cu siguranţă era. Grânele se îndoiau supuse de frică, iar noi eram deja pe cer, ca două zmee, purtate de la pământ de o copilă cu capul zdrobit ca un ou scăpat pe ciment.

N-am rezistat mult pentru că un nor întunecat ne-a luat pe amândoi şi încă nu ştie unde se va opri....

Haywire (Cursa pentru supravieţuire) - Impresii

Scriu cu oarecare entuziasm despre Haywire, pentru că frigul de afară i-a ţinut departe pe băcăuani de avanpremiera din seara asta...iar cei câţiva spectatori veniţi, au ieşit uşor dezamăgiţi  la 23:10. Asta înseamnă de obicei pentru mine, dacă mai era cazul (şi de obicei nu e), că dacă publicului popcorn nu-i place, filmul e bun. Are doar 6.6 pe IMDB, eu i-aş fi dat mai mult de 7.
Bine mă...trailerul promite ceva gen Salt sau Wanted (ambele cu Angelina Jolie) când colo, primeşti un film de spionaj REALIST (nu degeaba e regizat de Steven Soderbergh [Ocean 11,12,13, Che, Contagion, The Informant etc] în care o femeie e bătută cu brutalitate şi n-ar trebui să te şocheze.
Coloană sonoră lounge, efecte speciale zero, cascadorii făcute de actori - pt că ghici ce: rolul principal, Gina Carano - (Mallory Kane în film), vine din lumea artelor marţiale (unde e un pic de vedetă).
Mall, antrenată în marină, e acum agent operativ, într-o firmă care lucrează cu guvernul, în diferite zone ale lumii. Când vezi 007, ţi se oferă locaţii superbe, exotice.....pe când în Haywire, ai San Diego, Barcelona şi mai ales Dublin, prezentate aproape auster, exact în inima oraşului....unde vezi magazinele, străzile, fără nimic spectaculos...şi asta e ceva neobişnuit pt publicul filmelor la mall. E trasă pe sfoară de colegii ei (mai exact doar de unul, ceilalţi fiind păcăliţi s-o creadă trădătoare) după care caută să înţeleagă de ce a fost folosită şi bine`nţeles, să îndrepte lucrurile=răzbunare, bătându-i pe rând pe Channing Tantum (antipatic actor), Fassbender [dacă vă spun Jung din A Dangerous Method nu ştiu dacă-l identificaţi...dar dacă spun Magneto din X Men First Class, sigur îl ştiţi] şi pe  McGregor (foarte activ în ultima vreme).
Te-ai gândi că cineva venit din lumea artelor marţiale nu poate să fie o actriţă atât de bună..... dar, TRUST ME, are dialoguri cu subtext, în care se achită cu brio de ceea ce aşteptam. E şi femeia care te sugrumă între picioare, dar e prinsă şi-n câteva intrigi complexe. Printre actori ca Michael Douglas sau Antonio Banderas, Bill Paxton, reuşeşte să fie cea care te interesează cel mai mult. Plus o căprioară care-şi alege cel mai prost moment să nu se uite pe unde merge, plus Dublin-ul de la nivelul solului şi-al acoperişurilor.

Contraband - Impresii

Nu-i neapărat filmul la care te ţii de mână cu iubi, dar o iei cu tine să îi arăţi care-s filmele de-ţi plac ţie....sperând c-o să-nţeleagă că alea la care se uită ea sunt mult mai proaste. Astfel...nici n-am văzut bine pe Kate Beckinsale în Underworld 4, că-n aceeaşi săptămână o văd şi-n Contraband lângă tough-guy- Mark Wahlberg. Terminasem 3 jocuri la bowling (cu încă 2 amici) şi-am zis că-i devreme...să rămân la un Machine Gun Preacher. Nu era-n program, aşa c-am luat următorul film bun la rând.
New Orleans e un oraş sinonim cu mahalaua...cu drogurile, oameni corupţi în orice funcţie ar fi, arme, hoţi şi bine`nţeles contrabandă. Dar astea erau parte din trecutul lui Chris Farraday...un om cu propria lege (sigur au gândit-o şi pe asta scenariştii) Din ce-am apucat să văd la`nceput, cât mai ştergeam piese de pe telefon, Contraband e un remake după un film islandez. Bun remake, am putea depune mărturie, eu - 2 fete drăguţe de lângă mine (cu un râset frumos) şi restul de vreo 12 cupluri prezente-n sală.
Chris - om de afaceri reformat, se vede obligat să se`ntoarcă la contrabandă (one last job), din cauza cumnatului (familia l-a făcut să-şi dorească ieşirea din contrabandă, familia l-a băgat înapoi), un puşti de care Tim Briggs (din nou tu -Ribisi...abia ce te-am văzut în Rum Diary) profită-n ultimul hal. Cum în lumea underground datoriile tale sunt şi-ale familiei tale, Chris se îmbarcă pe-un vas spre Panama (da, acolo unde era rătăcit Andrei Gheorghe) mituieşte câteva cunoştinţe mai vechi, lasă familia în seama celui mai bun prieten (Ben Foster din The Messenger şi mai nou - Rampart...actor atât de bun, încât nu-ţi arată cărţile până la finalul filmului) şi speră să împace pe toată lumea, aducând înapoi (prin contrabandă se-nţelege) o dubă plină cu bani falşi.
Progresiv....ca o maşină cu care pleci de pe loc cu 5 km şi ajungi la 160, Marky-Mark (putea să joace rolul din filmul ăsta şi-n somn), alături de restul distribuţiei, te ţine în suspans.....ştiţi şi voi cum e: ţii cu răufăcătorul pt că-i băiat simpatic, cu cojones, familist, care nu răspunde decât în aparenţă în faţa legii......şi rebeli.. s-o recunoaştem, ne-am vrea cu toţii.
Houdini al contrabandei, intră-n încrengătura criminalităţii încercând să jongleze cu căpitanul vasului cu care speră să aducă banii, cu nişte băieţi înarmaţi din Panama şi poliţia de rigoare, evitând încarcerarea lângă tatsu (în cazul de faţă, aşchia n-a sărit departe de trunchi) cu poliţia de frontieră...sau mă rog - vamală...n-am fost atent la chiar toate detaliile şi-n final să-i rămână şi lui nişte bănuţi. Statham s-ar fi potrivit la fel de bine-n filmul ăsta...şi asta ar trebui să vă spună la ce să vă aşteptaţi. Asta..şi nota lui de pe IMDB: 6.8
La ieşire, printre fulgii de zăpadă, mă gândeam că de n-ar fi un thriller bunicel de acţiune, ar putea servi ca şi documentar sau ghid despre contrabandă (ţi se prezintă cap-coadă cum şi de ce se face)