Amy Jade Winehouse (fiica unui taximetrist şi a unei farmaciste, crescută în suburbiile Londrei), o zăpăcită pe care n-am înţeles-o niciodată (14 Septembrie 1983 - 23.07.2011) a murit astăzi în casa ei din Londra. A fost găsită fără suflare la ora 16:00 (ora locală), nimeni nefiind sigur de ce. Dacă e s-o luăm logic, probabil că a murit de supradoză, dar sigur vor apare teorii care mai de care mai inventive.
Un comunicat de presă al Poliţiei Metropolitane, care nu specifică, în mod clar numele Winehouse, spune: Poliţia a fost chemată de către Serviciul de ambulanţă al Londrei, la o adresă din Piaţa Camden NW1 (adică în Nordul Londrei), în jurul orei 16:05 (ora Londrei) astăzi, în urma unor apeluri că o femeie a decedat. Când poliţiştii au ajuns, au găsit trupul unei femei de 27 ani care a fost pronunţată moartă la faţa locului...cele 2 ambulanţe neavând ce să-i mai facă. La ora actuală decesul este tratat ca unul ce are o cauză necunoscută.
Luna trecută, Winehouse şi-a anulat turneul european, după concertul din Serbia (18 iunie) fiind lipsită de puteri. A stat internată o săptămână într-o clinică de tratare a dependenţelor, la insistenţele tatălui ei (Mitch) după ce-o văzuse pe Amy că, consuma prea mult alcool înainte de concerte. Mai jos am pus melodia mea preferată de la Amy, de pe albumul din 2006 (al 2-lea, după Frank -2003), Back to Black (promoniţie?) care-a câştigat şi 5 premii Grammy.
În România nu ştiu câţi fani avea, dar ştiu că avea (în august trebuia să susţină şi un concert, anulat cum spuneam mai sus). Jazz-soul-ul se ascultă şi la noi, chiar dacă e o nişă. Mă surprinde moartea ei la 27 ani, poate pentru că eram prea mic atunci când a murit singurul cântăreţ cu care aş asemui viaţa lui Amy şi anume, Kurt Cobain în 94. Îmi pare rău pentru ea. Depresia tratată cu alcool şi droguri mi se pare tipică multor celebrităţi...dar din câte ştiu eu, Amy s-a considerat cântăreaţă, n-a vrut vreodată să fie celebră. Ce s-a întâmplat cu ea? A vrut să-şi depăşească talentul, cred eu. Când eşti compozitor, scriitor de texte, cauţi inspiraţia în marijuana, în droguri şi alcool. Şi măsura a fost depăşită.
Dacă citeşti câteva articole, iese o concluzie logică: a murit pentru că şi-a împins prea mult talentul creator. drogurile pentru artişti sunt ca cianura pt aurul de la Roşia Montana. E toxic...dar scoţi ceva foarte valoros
Mihaela Rădulescu e femeia unui paradox pe care îl înţeleg, nu-mi pasă de el, dar mi-a păsat. Primul radio la care a lucrat, e postul meu de suflet (guerrilla) al doilea e unul pe care urechile mele îl vomită la orice ascultare (zu). Aceeaşi Mihaela Rădulescu l-a numit în 2004 pe Adrian Năstase, cel mai bun om politic de la noi. Cretină femeie. Era o vreme când în ziare nu era nevoie decât de ea şi de zâna surprizelor. Ambele s-ar retras din prim-plan, scârbite de tabloide. Ambele şi-au construit o carieră şi o familie (împărţind acelaşi Bănică Jr). Nu le-am ales degeaba pe cele 2 moldovence care făceau rating oriunde le puneai. Încă le consider fruntaşe în expunerea unui model de reuşită în carieră. Frumoase şi deştepte, au stârnit şi încă stârnesc interesul bărbaţilor...şi implicit al femeilor care văd în ele un model. Nu le-am căutat biografia înainte să mă apuc de scris, deci nu ştiu cum au ajuns ce sunt. Mă interesează un singur amănunt: în pofida greşelilor făcute de Răduleasca şi falsităţii atribuite Andreei, ce le interesează acum pe amândouă? Care e principala lor preocupare? Familia...respectiv Violeta în cazul Andreei şi Ayan în cazul Mihaelei. Îmi place asta la ele. Aseară am văzut pe site-ul lui Liviu Mihaiu, un documentar de 50 minute despre Iarna demografică. În timp ce mulţi se alarmează şi se preocupă că ajungem la 7 miliarde inhabitanţi.... statisticile spun că stăm prost de tot la capitolul naşterilor. Femeile nu mai fac copii, familiile se întemeiază din ce în ce mai greu, cuplurile preferă concubinajul fără acte, prezervativele sunt întrebuinţate la fel de mult ca şi pastilele contraceptive, avorturile (cu care în principiu sunt de acord) scad şi ele numărul copiilor născuţi. Am încercat să văd dacă-mi schimb părerile, să le întreb pe câteva fete dacă ce-am enumerat mai sus, reprezintă cauzele pentru care ele nu au un copil. Nţu ! au zis în cor. Situaţia materială incertă e cauza. Dacă nu au o casă, un salariu mulţumitor...pe scurt: dacă nu au cu ce-l creşte...de ce să facă un copil? Problema mea nu s-ar rezolva dacă ar face ...sau aş face eu (adică viitoarea mea soţie) un copil. Sunt mai puţini copii în lume decât acum 50-60 ani, pentru că femeile nu mai nasc 4-5-6 sau 7 copii. Azi pun cariera pe primul plan, la 30-35 ani fac un copil...şi eventual...încă unul până la 40. Atât. De ce Mihaela sau Andreea nu au şi un al 2-lea copil?
E o întrebare retorică...nu aştept vreun răspuns. Unii spun că femeile se gândesc (ca şi bărbaţii dealtfel) prea mult la ele, fugind de responsabilităţile care năvălesc peste tine încă din luna a doua de sarcină. Nu şi-n cazul mămicilor care-şi iubesc singurul copil mai mult decât pe soţ, prietenii sau pe Dumnezeu inexistentul. Dar de ce nu al doilea şi al treilea? E chinul prea mare? Nu se mai simt frumoase? Frica e sigur motivul... urmează să mai caut nişte răspunsuri de mâine încolo. Eu mai am încă 6 fraţi şi deşi sunt împrăştiaţi prin Europa (Anglia, Franţa, Germania, Italia) mi-e bine să ştiu că am fraţi. M-au ajutat cu enorm de multe...material cât mai ales spiritual. Nu-mi închipui ce trist aş fi fost crescând singur la părinţi...sau fără unul dintre părinţi (cum e cazul atâtor copii, datorită violenţei, băuturii sau aventurilor extra-conjugale). Când suntem copii, nu plătim pentru tot ce avem mai de preţ. Corpul îl primeşti (formularea e uşor inoportună) gratuit, sufletul la fel, mintea şi inteligenţa, speranţele, familia, prietenii pe care ţi-i faci până mori, ţara... Toate astea nu costă un ban. Unii se mulţumesc cu ele...alţii caută să-şi cumpere fericirea. Mă gândesc că ABSOLUT tot ce ne costă bani....poate fi înlocuit. Dar ce am zis că primeşti gratis.... mai poţi înlocui? Ştiu...totul e relativ. Deja vă gândiţi, că ţara aţi înlocui-o una-două cu Canada, Germania etc...că iubitul l-aţi înlocuit deja de 2-3 ori (mă gândesc că nu îl iubeai pe bune dacă i-ai dat drumul). Simt că mai am puţin şi-o să încep să sun a preot, pastor ..ceva. Multe colege sunt în căutarea unei slujbe acum. Ăştia le cer experienţă. deşi abia au părăsit băncile facultăţii.
Frica ne pândeşte din orice unghi al minţii....gânduri negative, pesimism.....toate astea te paralizează...te fac un oarecare. Mama a plecat la 17 ani în capitală unde nu cunoştea pe nimeni....şi s-a descurcat. Ne-a crescut bine-mersi, are 7 copii, 5 nepoţi şi 52 ani. Sigur că i-a fost frică.....dar mi-e dovada vie că e posibil să te întorci să-ţi sperii tu fricile, să le depăşeşti. Normal că-i greu, poate chiar un calvar, sigur că vă aşteaptă multe suferinţe.....dar ce frumoasă-i marea după ce trece naibii furtuna aia ..
Numai puţin... înainte să încep, am ceva de făcut. Marius Adrian, mergi te rog pe linkul ăsta pentru că acolo găseşti texte cuminţi. Eventual, dacă mai ai timp de pierdut pe bloguri, poţi să mai stai pe aici.
Dacă nu s-ar fi inventat ţigările, sau dacă ar fi 75 lei pachetul, mai rămâneau zeci de mucuri de ţigări în spatele Teatrului Bacovia? Mulţi dintre liceenii ID-FEST îmi păreau educaţi, cu bun-simţ (aparenţele înşeală). Ştiu că rar găseşti artişti (e cam mult spus, nu?) care să nu fumeze şi să nu bea...dar mă deranjează când sub ochii mei arunci tacticos şi nonşalant mucul (de ţigară), lângă uşă fiind pusă o cutie cu nisip pentru asta. Unii făceau efortul de a fi civilizaţi...majoritatea nu. Trec peste inconvenientul ăsta educaţional şi hai să vorbim puţin despre Searching for Identity şi Festivitatea de premiere.
Fiecare din cele 10 trupe participante, urcau pe scândurile Teatrului Bacovia...bine mă - hai să-i spunem scenă, şi trebuiau cu sarcasm, ironie şi chiar insulte voalate, să reprezinte o trupă colegă. Când se recunoşteau, urcau pe scenă, se îmbrăţişau (pt că ştiu de glumă) şi tot aşa, până se ajungea la ultima trupă, care i-a ironizat pe cei însărcinaţi cu logistica festivalului.
Pe desfăşurător era programat la 15:00.... dar sâmbăta sunetiştii şi băieţii de la lumini nu vin până la 16:00 (?). Treacă-meargă...măcar şi-au cerut scuze, şi-am stat şi la câteva repetiţii, mi-am citit ziarul. Foarte multe inside-joke-uri în imitarea unor gesturi ale membrilor altor trupe. Aşa a fost şi-n anii trecuţi, aşa o să fie şi-n 2012. Asta e ..ne simţim în plus, ne uităm nedumeriţi la cei care râd ca la un stand-up Jerry Seinfeld. Glumele din internat, de la petreceri, subtilităţi legate de dependenţa de părinţi, pasaje din piese, vreo 10 sprayuri care au intoxicat întreaga sală cu mirosul mamelor noastre din anii 90 (bă băieţi, puteaţi pune o brichetă în faţa sprayului..era de un efect mai mare). In the spot au fost şi aici printre cei mai interesanţi, ironizând Lamelight-ul din Bucureşti. Ei au fost destul de evidenţi (mi-a luat 19 secunde să mă prind, după pantofii de step, că şi-au ales The Knockers). Nobody`s group, ca şi-n spectacol, au rămas la fel de banali şi lipsiţi de inventivitate, expresivitate, dinamism şi orice mai ţine de tinereţe. Braşovul, cu o mână de ajutor dată de Răzvan Alexe (Krem) şi-au ironizat colegii din Timişoara şi gimnastica făcută cu trainerul lor, menţionând şi că printre timişoreni e un presupus dealer. A.C.T-ul şi-a pus peruci şi-au ţinut-o în duşuri. Hooleelogans au performat într-o formulă uşor lărgită faţă de piesa din festival, făcând pe insectele brainstormiste...ironizându-le secretismul şi (poate) individualismul cât şi transferul de membri (ţară-ţară vrem ostaşi)
S-a râs mai puţin decât în 2009, pentru că mulţi sunt din noua generaţie - încă n-au avut timp să relaţioneze prea mult pe la alte festivale, pe internet.. În 2009 s-a râs atât de mult, că băteau cu picoarele de podea sau cu palmele de genunchi..aşa de mult s-au distrat.
Într-o sâmbătă oarecum surprinzător de pustie pe străzi, am stat o oră în Subway, cât s-a pregătit festivitatea de premiere. La 18:00, mi s-a dat ocazia să mă umplu de praf în gură, sub tricou, în păr... o parte din id-fest-işti s-au jucat la iniţiativa lui Horia (Closer) de-a samuraii
...restul aşteptând pe borduri vreme de O ORĂ, să intrăm. A trebuit să înceapă să plouă să ni se permită intrarea.
Vreo 100 poze din timpul ultimei săpotămâni, atârnate pe marginile laterale ale pereţilor, premiile şi florile pe o măsuţă de pe scenă...şi bineînţeles PRESA. Ăia care au venit în prima şi ultima zi, în rest fiind mult prea ocupaţi cu subiectele lor seci din comunicatele de presă sterile. Huuuuo 1tv, Deşteptarea, Ziarul şi Observatorul de Bacău şi toate blogurile de evenimente din Bacău. Hai sictir dezinteresa(n)ţilor. De aia e aşa cumpărată presa mă..că sunteţi foarte liberi în gândire. Kristofer e singurul care a venit la tot Id-Fest-ul şi merita nişte mulţumiri din partea organizatorilor.
Un pic contrariat am fost să văd că prezenţa camerelor de filmat i-a făcut pe toţi care au stat pe scenă să devină oficiali. Se dusese dezinvoltura din timpul celor 5 zile lucrătoare, multe mâini tremurau în ritm cu vocile, s-a vorbit formal şi fâstâcit.
Un premiu dat sâmbătă în Stage, pentru melodie, a primit dreptul de a fi explicat sonor pe scenă, în deschiderea premiilor. A.C.T acapella, cântând despre o glumă (la fel de proastă ca şi gluma mea făcută la feedback-ul celor de la Knockers) cu Simte-o bine ... Premiul publicului, după cum anticipaseră mulţi încă de vineri, a mers la In The Spot. M-am bucurat pentru ei, deşi s-a mulţumit pentru premiu mai banal decât la ultima gală Gopo. Şi nu doar ei...aproape toate mulţumirile au fost făcute pe fast-forward, fără prea mult suflet.
Premiul pt cele mai bune lumini trebuia să meargă fie la The Limelight - fie la Among Crazy Thoughts. Nominalizările mi se par juste...premiul luat de Limelight şi mai just, pentru spoturile puse pe câte un actor în timpul stării liniştite, de jazz, când se crease un ambient plăcut.
Nominalizările la Best use of Music au avut aceleaşi 2 trupe menţionate anterior + Hooleelogans..si premiul a mers la A.C.T. Horia (Andrei) a înmânat premiul Costumelor, nu trupei Brainstorming, Nu Hooleelogans..Da - A.C.T. Brainstorming-ul a luat premiul pentru scenografie fiind câştigători detaşaţi (nu au existat alţi nominalizaţi).. Vlad i-a mulţumit pentru ajutor lui Adelin. Imediat după, un alt premiu pentru alegereatextului înmânat de Huluba (în râsetele dubioase ale sălii) a mers la The Greek Mythology Olympiaganza, dupa Don Zolidis – In The Spot..lăsându-i meritat supăraţi, pe cei de la Limelight şi Brainstorming. Preşedintele organizaţiei, (ne)decontatorul şi totodată singurul om pe care îl ţin minte de la prima ediţie ID-Fest la care am fost - Marius Motoca a luat premiul pentru text original din mâinile unei fete drăguţe şi l-a dat mai departe câştigătorilor The Knockers din Suceava, întristându-l pe Timmy din Botoşani. Cea mai bună engleză spune Olliver Williams, că a avut-o Mădălin Hâncu de la In The Spot frate - bravo-bravo-bravo.
Mulţi şi-au făcut regia, de c***t sau de grup... rămânând doar 2 nominalizaţi la cel mai bun regizor, câştigătorul fiind Diana Ligi pentru piesa celor de la Atelierul de Teatru.
Un musulman, un zeu, un Hercule, a luat acasă premiul pentru actor în rol secundar Nidal Hamad de la In The Spot.
Cel mai antipatic om pe care l-am văzut toată săptămână, Andrei Runcanu - motivul pentru care n-am să mă uit la Loverboy cât oi fi eu şi-oi trăi, a prezentat premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, înmânându-i de la el de sub cămaşă, Ruxandrei Darie de la The Knockers (Mary - My Sweet)şi nu Cristinei Buda- Hooleelogans (Augustine).
Cristian Drobotă şiMădălina Buţan au zis aşa: avem pe cineva care a fost întotdeauna profesionist - Tudor Puşcaşu - finanţistul şi totodată vicepreşedintele organizaţiei...să-i dăm un premiu.
A 3-a oară când a urcat pe scenă, a făcut-o pentru ea - Clara Papadiuc (total de acord..am zis-o de la finele spectacolului My Sweet - The Knockers) câştigând premiul pt cea mai bună actriţă în rol principal.
Cel mai bun actor în rol principal...ei - uite, aici nu sunt deloc de acord cu felul în care au gândit câştigătorul. Şi asta am observat-o la mai multe festivităţi. Dacă un acotr câştigă de 2-3 ori la rând un premiu, din compensare, premiul se dă altcuiva. Vlad Bălan (nici barem nominalizat) merita 100% premiul ăsta. Georgiana Popan (o sosie a profesoarei de română pe care am avut-o în liceu) şi juriul au zis: NU! Alex Voicu (ultima oară concurent la id-fest) a luat premiul pentru actor în rol principal pentru Timmy. Nu zic, şi mie mi-a plăcut piesa, şi Alex. Dar e de locul 2 ..nu 1.
Cine mă ştie ... ştie că nu-s omul care să exagereze momente. Cum le văd, aşa le spun. Din când în când există momente emoţionante. Stând afară, în faţa sau spatele teatrului Bacovia, la ultimele ediţii ID-Fest, vedeam o doamnă mai în vârstă trecând pe lângă mine, Îmbrăcată tineresc, plină de viaţă şi totodată cu un calm-atotştiutor, se pierdea printre tineri (atunci când nu intra direct) şi îi plăcea să nu fie tratată distinct. Doamna Coca Bloos face parte din juriu, şi - firesc, a fost invitată să prezinte ultimul premiu al serii, al festivalului. A ţinut un discurs care m-a emoţionat prin blândeţea cu care a vorbit, prin nostalgia transmisă, prin proiectarea imaginară a perioadei în care ea nu va mai fi în viaţă decât prin spiritul cu care a venit anual în Bacău la Id-Fest. A avut şi a transmis emoţii (chiar şi prezentatorul festivităţii a trebuit să-şi şteargă lacrimile). A fost cel mai memorabil moment al zilei.... peste anunţarea trupei câştigătoare: cel mai bun spectacol din cadrul Id Fest 2011 : In The Spot - Bacău pentru The Greek Mythology Olympiaganza.
Doamna