Dacă aş putea să păstrez în damigene căldura de astăzi...la iarnă aş sta cu repartitoarele închise. Saună, aer uscat, tânjeşti după o bere rece, o pompă care funcţionează, o îngheţată ...sau orice rece...eventual un Edward Cullen (sânge rece) lângă tine - chiar dacă eşti băiat.
Vineri ...sau cum se spune pe la guerrilla: bineri, au fost ultimele 2 spectacole din festival. In the spot - Bacău şi aproape-preferaţii tuturor ... Heavenly Hell Timişoara. Hâncu Mădălin este naratorul din The Greek Mythology Olympiaganza, un băiat foarte simpatic, cu atitudine..un fel de Johnny Bravo cu punchline-urile cele mai bune. Asta o spun deşi au fost multe glume reuşite, simple, joviale, proaspete, în spectacolul ăsta. Piesa s-a vrut a fi o satiră energică asupra legendelor din mitologia greacă (pe care mulţi o ştim). Aceasta urmăreşte un grup de actori condus de 2 naratori - un bărbat şi o femeie, amândoi alternând între stări extreme - care încearcă să facă o reconstituire pe viu a faimoaselor legende, dintr-o perspectivă comică. Ce începe ca un spectacol de proporţii epice, se termină inevitabil ca o poveste de moralitate despre începuturile noastre ca oameni. Am văzut băieţi şi fete cu părinţii în public, cu tricouri inscripţionate inspirat (THErapist, frizură afroDITA etc) care mi-au adus aminte de God (woody allen) interpretat magistral de Brainstorming acum 2 sau 3 ani. Cronos, Rhea, Uranus (care nu e nici chiar o planeta...şi e şi ruşinat de numele pe care îl are) Zeus (omora oameni cu simpla atingere a unui dos de palmă) o cutie Pandora, Hercule (semi-zeu booyah) Orfeu, Polux (cred că l-am văzut la Louvru) harpii, Medea (cu părul creţ...eu i-aş fi pus nişte şerpi) Apollo, Ahile (abţipild inscipţionat clar cu trimitere la călcâi) Paris (care l-a făcut pe colegul de scaun - Adrian să se uite din nou la Troia în seara asta) Afrodita, Hera. 17 tineri energici, multe gaguri reuşite, misoginism pe placul...da ce zic eu placul? pe adoraţia mea....şi un public încântat, au adus furtuna dintre aplauzele finale. La ieşire i-am votat.
Piesa a doua...şi totodată şi ultima (a 10-a) a fost cu băieţii şi fetele de la Heavenly Hell (hh) din Timişoara. O masă dispusă în 2 secţiuni cu faţa la public, o cină romantică, cu lucrurile pe care şi le spun de obicei un cuplu, gânduri...şi un drac (aici femeie) care-şi bagă coada să dezvăluie o boală sau o sarcină (că nu m-a lămurit nimeni la feedback) a ei. Poate mi-au plăcut datorită cuplului , poate ciudăţeniei prezentării, ruperilor de ritm...şi mai ales melodiei Shivaree - Goodnight moon. A fost o încheiere potrivită . Mâine - Searching for Identity şi premierea. Revin ...
Ieri citeam pe stradă un editorial care vorbea despre plăcerea ne-disimulată de a lovi în tot ce ţine de români şi ţara noastră, de a arunca cu noroi, de a ne desconsidera în comparaţie cu alţii. Normal că suntem inferiori la atâtea capitole...dar nu cu mioriţa, cu fatalismul ăsta carpato-danubiano-pontic, putem să evoluăm. Nu dom`le...trebuie să mai găsim dracului şi lucruri bune, să vedem şi talentul, reuşita. Critica aduce îmbunătăţiri, corect...poate de asta i se spune critică constructivă (scuzaţi cacofonia). Dar hai să nu mai fim atât de exigenţi, să lăsăm loc în exprimare şi pentru ce ne place. Spre exemplu: în oraşul ăsta al meu, anual e id-fest-ul. Se adună tinerii, într-un număr destul de mare, vin cu piese muncite 2-3 săptămâni, adună sponsorizări de mii de euro, prestează mai mult sau mai puţin bine în engleză, te fac să râzi, te întristează, da - te şi plictisesc atunci când nu au încredere suficientă în ei şi vorbesc încet, adună public cât să umple sala indiferent de condiţiile meteo sau condiţiile organizatorice, te încântă cu părerile pertinente la feedback-ul de la finalul fiecărei piese...şi efectiv - e o gură de aer proaspăt să-i vezi bucurându-se de tot ce fac (în special pe afară, înaintea spectacolelor).
Miercuri au venit fetele de la Hooleelogans Timişoara (oraşul ăla, care află azi dacă rămâne în Liga 1) cu piesa 8 femei. Mi s-a spus, în general de către testicole, că sunt misogin (deşi nu cred că sunt mai misogin decât fetele). Hooleelogans sunt în top 3, trupe preferate ale mele (alături de brainstorming şi heavenly hell)...şi normal că mă aşteptam să fiu plăcut surprins. Piesa se învârte în jurul a 8 femei blocate în conacul unui industriaş - Marcel. După o vreme, femeile află că Marcel a fost ucis (de fapt nu), şi o fac toate pe detectivul, bănuindu-se între ele...fiecare fiind suspect. Soţia dominatoare? Cumnata nevrotică? Soacra cea lacomă? Servitoarea obaznică? Menajera cea loială? O vizită din partea surorii victimei aduce toată casa într-o stare de confuzie , încurajând isteria şi rivalităţile exagerate. Asta spune desfăşurătorul găsit în foaier. Eu am văzut 7 tinere care au timp să crească (dpdv al talentului) ţăţindu-se vreme de o oră. Piesa am mai văzut-o jucată şi de actorii Teatrului Bacovia şi nici atunci nu mi-a plăcut...nici acum. Subiectul agatha-christie e tentant, dar fetele astea s-au pierdut în ţăţisme.
Tot miercuri, la 17:15, am văzut o trupă nouă, cu 2 băieţi carismatici şi 2 fete...împletind mai multe poveşti din care noi trebuia să înţelegem un mesaj. Nu sunt sigur că l-am înţeles. The Blue Hour, de David Mamet (printre altele scenarist la Hannibal în 2001)
The Blue hour poate fi despre aproape orice. Această versiune vorbeşte despre oamenii singuratici. Jazz. Oamenii care simt acel gol de la apusul soarelui, când trebuie să se întoarcă acasă şi ştiu că nimeni nu îi aşteaptă acolo, astfel că fac orice ca să umple acel spaţiu gol pe care îl simt în jurul şi în interiorul lor. Există o femeie/un bărbat care joacă rolul povestitorului şi care dă publicului un indiciu despre subiectul piesei. El/Ea vorbeşte despre apus, despre felul în care întunericul se lasă şi impactul pe care îl are acesta asupra personajelor. (la fel...descriere din desfăşurător).
În sală lumea a simţit atmosfera liniştită...dar se obişnuiseră să râdă. Pe mine m-au dezamăgit şi m-au şi cucerit. Au fost momente din piesă în care eram atent şi visător, de parcă aş fi fumat marijuana....apoi au fost momente când vroiam să se termine să plec să fac ceva interesant. Imediat după piesa celor de la Limelight Group, am coborât la subsol, m-am enervat pe muiştii care rezervă câte 20 scaune chiar dacă eram printre primii 5 care au intrat în sală, am găsit un loc mai în spate
şi l-am admirat pe cel mai bun actor dintre toţi id-fest-iştii - Vlad Bălan (bubu ..cred că i se spune aşa că are buze mari) într-un spectacol intim, cu glume puţine dar foarte bune, cu un căţel liniştit, şi-o poveste musulmană (îl chema Mohamed...adica Mo-Moo) despre un orfan crescut în inocenţă şi
suferinţă.Pentru că e unul dintre favoriţii publicului şi pentru că piesa a fost scurtă, în română şi tandră...a fost printre cea fost mai bun până acum la Id-Fest 12.
Singura trupă care a urcat pe scenă joi, a fost The 9`th Sense din Braşov, cu piesa Elgar.
Conţine 5 poveşti diferite a cinci personaje complet diferite. Jackie (Iolanda Moldoveanu), o violoncelistă de succes, care e diagnosticată cu scleroză difuză şi începe să-şi piardă orice senzaţie din trup, ca rezultat nu mai poate să cânte. Mathew (Matei Opriţă) - un afacerist atrăgător, obsedat de succes (sunt şi obsedaţi de faliment?) e îndrăgostit de Angela ( Theodora Sandu) (altă afaceristă) căreia nu-i pasă câtuşi de puţin de el. Anna - Black swan, doreşte să fie perfectă şi lucrează din greu la cele mai dificile roluri din balet, încercând să-i facă mândri de ea, pe toţi. Becka - un superficial fotomodel aspirant, împinsă de standardele fotomodelingului şi de impresari, încearcă să slăbească cât mai mult. În final, există figura simbolică a mimului (Diana Matache) care încearcă să îşi pune o mască pe faţă, fără să-i pese de societate (şi reciproca e valabilă).
. acestea fiind spuse...astăzi (vineri 15.07.2011) sunt ultimele 2 reprezentaţii, iar mâine încununarea rezultatelor.
Gata. S-a terminat. Asta-i tot. Acum câteva zile mă uitam live pe you-tube, la premiera din Londra a filmului, cu întreaga distribuţie, cu J.K Rowling şi mii de fani. Vedeam entuziasmul pe care îl bănuiam, pe toţi cei prezenţi acolo. Când a ajuns şi Daniel, am văzut cel mai fericit chip din ultimii ani. Era atât de fericit că-l simţeam că vrea să-şi urle bucuria de a fi acolo, printre fanii lui. În 10 ani s-au schimbat multe la el, la Emma şi Rupert...şi toate în bune. Fanii care au crescut cu povestea asta erau acolo pentru a 8-a şi ultima oară. Au stat ore întregi aşteptându-l, din iubire. Idolul generaţiei, copilăriei lor, era cu ei, la braţ cu J.K. Îmi era somn azi-noapte, m-a dezamăgit că nu am găsit şi alţi entuziaşti, că se mulţumesc să-l vadă în condiţii proaste pe calculator. Ăştia care vor merge azi-mâine la cinema, puteau să facă un efort să meargă aseară...dar probabil entuziasmul din ei a murit. Îń fine ....Important e să-l vezi la cinema.
Prima parte, pe care am văzut-o la aceeaşi oră, s-a terminat aşa cum a început a doua: cu Voldemort furând bagheta de pe mormântul lui Dumbledore pentru a deveni invincibil. Încă de la Harry Potter and the Sorcerer`s stone (2001)ştiu ca Harry trebuia să devina cel mai mare vrăjitor din lume, că mulţi se aşteptau să crească-devenind puternic. fiind singurul care putea să-l omoare pe Voldemort. Că între timp, prietenii (adulţi şi copii) l-au ajutat mai mult decât s-a ajutat pe sine...asta o înţeleg şi nu prea. Păi gândiţi-vă de câte ori l-a scos din probleme Hermione....
Tot ce s-a făcut în Chamber of secrets, The prizoner of Azkaban, The Goblet of fire, The order of Phoenix, The Half-Blood Prince şi în prima parte din The Deathly Hallows, s-a făcut pentru a se ajunge la această ultimă confruntare. Mulţi au murit pentru Harry, alţii au apărut, taberele s-au format...reprezentând eterna şi oarecum relativa, luptă dintre bine şi rău: Voldemort şi Harry...armata lordului întunecat şi întreaga şcoală Hogwarts.
Ultima redută se concentrează, pentru a pregăti triumful celor slabi, în şcoala la care Harry a mers încă de prichindel. 3 adolescenţi împotriva puterii întunericului...care sunt şansele? Hermione, Ron şi Harry, se deghizează pentru a sparge seiful băncii Gringotts (ce stânci, ce întuneric superb, ce şine bune de un parc de distracţii, ce prăpastie) unde Bellatrix Lestrange ţine un pocal...care e totodată şi un horcrux. Harry trebuie să găsească cele 4 horcruxuri care conţin fracţiuni din sufletul lui Voldermort şi să le distrugă.
Un personaj misterios (poate de asta mi-a plăcut încă din primul film) e Severus Snape. În partea a doua din Talismanele Morţii (adică horcruxurile) aflu, în timp ce Harry se uită în memoriile lui Snape, şi o vede pe mama lui (Lily) când era tânără, făcând o floare să înflorească în mâna ei...în timp ce ceilalţi copii râd de ea şi o fac ciudată. În apropierea ei stă tânărul Severus, care animă o frunză şi o trimite spre ea, într-un gest tandru şi elegistic, care simbolizează relaţiile dintre oamenii de acelaşi fel (mai ţineţi minte cum se purta familia lui Harry în primele 2 părţi cu el? şi cât de frumos se purtau cei de la hogwarts cu el pentru că ei erau altfel?) Ceva mai târziu, Voldermort îşi pune unul din horcruxuri (un şarpe) să-l omoare...poate pentru că întunericul din Snape tocmai fusese stins de bine ....
O bună parte din film se concentrează între lupta de la Hogwarts. Cavaleri de piatră, elevii şi cei 3 prieteni apără Hogwarts-ul cu un scut deasupra şcolii, scut penetrat şi distrus în timp de troli, de vrăjitorii din armata întunecată în frunte cu liderul lor. O parte hilară o are Poponeaţă (Neville Longbottom) când se duce trufaş să-i întâmpine pe ăştia în robe....care trag cu baghetele lor ...în zadar, ironizându-i: You and what army?
O enigmă pe care cititorii cărţilor au rezolvat-o de mult, am înţeles-o şi eu azi-noapte: în fiecare dintre noi există întuneric. Harry era parte din Voldemort...şi strict teoretic, nu puteau să moară separat. De aia îi spune când se aruncă în gol: C`mon Tom...let`s finish this the way we started ....together. Hogwarts ajunge o ruină, bătălia pare pierdută, Harry pare a fi mort (aşa cum auzisem că fusese într-o primă versiune a cărţii) coloana sonoră (Alex Desplat....the social network, benjamin button etc) cântă prohodul binelui....şi un tip care a fost luat în derâdere, în batjocură, opreşte totul...face pasul în faţă şi se opune fatalităţii, înfruntându-l pe Voldemort. Tot Poponeaţă e cel care...atunci cânt aproape totul pare pierdut, mai vine cu o scânteie de speranţă...da ce zic eu scânteie.....e una dintre cheile filmului (vă las s-o descoperiţi voi înşivă). 19 ani mai târziu, Ron are burtă, o soţie (Hermione) şi copii, la fel ca şi Harry cu Ginny (un mic justin bieber) pe care îi trimite la şcoala de magie, amintindu-ne de cea mai memorabilă scenă din toată seria (deşi au fost aşa de multe) când tinerii Ron, Hermione şi Harry sunt în gară luând trenul spre Hogwarts...trecând printr-un zid. "The scar had not pained Harry for nineteen years. All was well." aşa se termină cartea... şi nu departe se află d.p.d.v emoţional, şi Harry Potter the Deathly Hallows part two 3d, văzută miercuri 13-14 iulie 2011 între 00:00-02:10 la cinema city bacău.
Niciodată un film nu a adus atât de convingător, un personaj care creşte sub privirile tale, arătându-ţi cât de scurtă pare copilăria.
Ieri şi alaltăieri m-am pus în situaţii jenante, asemeni ăleia când mă dădeam într-un carusel pt sugari, la disneyland. Ce justificări pot să aduc, să îmi motivez prezenţa la ID FEST în 2011? Generaţiile s-au schimbat....majoritatea celor care urcă pe scenă sunt minori. Ar trebui să caut actriţe pe centură, să am timp numai de muncă...nu să fiu un pierde-vară, printre copii care sunt la primele fumuri de ţigară.
Şcoala asta de vară care e id-fest, propune pentru o săptămână o joacă muncită. Cred că de-aia încă mă mai învârt printre ei.
Pe 11 iulie, Printre gânduri nebune (a.c.t) şi-au susţinut convingerile că grasele sunt nişte victime.
Asta au luat ei de la piesa Madeleinei George - The most massive woman wins. Au îmbrăcat un puşti în femeie şi asta la modul serios (nu glumeţ cum spuneau aparenţele). Singurelor bunăciuni de pe scenă li s-au dat roluri secundare....în rest, o minionă cu alură antipatică , una care trecea lejer drept guvernantă, o blondă care nu ştie să taie un pepene...dar poate emfaza lacrimi şi nervi lejer
şi o temă la general care militează împotriva sportului, tolerând lipsa repectului de sine. Când mă uit la o grasă, dacă ştiu că nu are defecţiuni genetice, automat mă duc cu gândul la mizeria asta de melodie
care le spune umflatelor de pe care curge untura, să se simtă frumoase.
Ăştia de la id-fest nu cred în punctualitate. Nu au mai întâlnit cuvântul ăsta nicăieri. Da, sunt 32 grade afară şi apa din bidon ţi s-a încălzit, subiectele de conversaţie s-au epuizat...dar tu stai liniştit la uşă încă 30 min...de fapt, hai...stai o oră şi aşteaptă să fim noi pregătiţi. Vine unul la uşă, spune că piesa a doua din spectacol, The Life of the insects - Brainstorming, începe la 18:30. Mă duc pe-o bancă, pe la 18:10 mergem să prindem loc mai în faţă (că tare încet îşi spun replicile unii), ajung la teatru....sala plină...lojele pline...stai fraiere într-un colţ din care nu vezi mai mult de 75% din decor şi actori.
Anul trecut când au câştigat, nu i-am prins, fiind plecat din ţară. Dat fiind că Ilinca Diaconescu şi Vlad Bălan erau cei mai buni actor-actriţă din tot festivalul, Brainstorming deveniseră preferaţii mei. Cu o engleză impecabilă, cu o personalizare fantastică şi multă vervă, erau sufletul trupei ăsteia. Diaconescu a plecat...i-au luat locul alţii. iris, Clythia, Felix, Victor, Otakar, Crisalida, un gândac mascul şi o femelă, o muscă, larvă, greiere, nişte molii. Din piesa incomplet văzută, am tras 2-3 concluzii. Au făcut o paralelă între miicimea oamenilor (păi atunci la ce dracu ne mai lăudăm cu mărimea penisului?) şi viaţa insectelor. Că n-ar fi nu ştiu ce mari diferenţe. Nefiind entuziasmat de piesă, ba chiar dezamăgit şi puţin scârbit de exagerările-dramatismele unor băieţi de pe scenă, n-am de gând să detaliez prestanţa lor. Nu mi-au plăcut şi cu asta-basta.
Bacăul s-a concentrat şi anul ăsta pe cantitate şi nu pe ştiţi deja ce. Orfanii, adică Nobody`s group - A midsummer Night`s Love dream . Hai să despărţim în silabe un cuvânt: por-că-ri-e. Gata..am făcut şi cronica penibililor ăştia. Cu o floare nu impresionezi publicul id-fest bă. Nu pe Huluba, nu pe Kristofer 93 (care dă cu noroi în voi) nu pe mine. Ăştia au fost sub amatori...sunt din liga a 4-a de teatru. Mai bine m-am simţit la baia teatrului Bacovia decât la insulta asta prost jucată, prost vorbită.
Pe scenă am stat, foarte aproape de actori, la Atelierul de teatru - Botoşani. Copiii ăştia de la liceul Mihai Eminescu, au mai spălat ruşinea catastrofei de dinainte. Dr Timmy or therapy session, adică, un copil primeşte în biroul lui, pe canapea, un cuplu cu probleme de cuplu. Hai să încep cu problemele cuplului: el n-are timp de drăgălăşeniile de care are envoie navastă-sa. Normal...munceşte s-o întreţină. Nu mai e la fel de tandru ca la început...normal, s-a învechit. Nu toate relaţiile sunt ca vinul. Comunicarea, să vă futeţi bine...şi pa - la revedere, scrieţi-mi un cec: ăsta ar fi fost răspunsul meu. Timmy pe de altă parte, rezolvă totul cu inocenţa cu care se joacă, făcând analogii copilăreşti. La feednack-ul de după piesă, au fost elogiaţi, s-au aruncat invective divine la adresa lor. Eu spun ca au fost buni...dar nu cei mai buni. Să aşteptăm...să vedem. The Knockers - Suceava s-au prezentat şi mai bine.
My sweet e o comedie la care am râs, a râs şi colegul Adrian, a râs şi colegul Cristi, a râs întreaga sală. O fostă actriţă - Ingrid, vrea să se sinucidă, trecând printr-o criză a vârstei. Firea ei dramatică o conduce la ideea că bărbaţii au uitat-o, şi nefiind iubită, nu vrea să mai trăiască. Mary, menajera ei (Isabela Avarvaroaie) şi Ingrid (Clara)
au împreună multe scene british-comice. Ingrid îşi sărută menajera de fericire că a sunat-o generalul ei (fără pantaloni) îl confundă pe instalator cu acelaşi general, există şi anumite scene mai lipsite de inhibiţii. Din lipsă de timp trebuie să mă opresc aici. Seara s-a încheiat pe o ploaie torenţială, cu două one (wo)man show, bune dar cam scurte, şi-o campanie de la care n-am înţeles mesajul antodrog. A da...şi-o melodie rap, făcută după un brainstorming de 30 minute cu Cheloo pe fundal...cântată de cei 2 traineri UNATC din Closer.
