ziua a 4-a in Paris

Unitate in diversitate. Motto-ul Uniunii Europene, in care membre sunt toate tarile participante la conferinta energiilor de la Saint-Denis/Paris. O doamna responsabila cu relatiile internationale, madam Aurelia, s-a gandit c-ar fi bine sa ne grupeze pe 12 grupe a cate 6 studenti si sa ne trimita prin Paris, in cautarea unor cladiri ce aveau instalate panouri fotovoltaice (sau altceva…nu stiu ce…conform unei surse alaturate bancii mele- cineva imi citeste postarea inainte de a fi postata). Ok am zis…o idee buna . Hai sa fim anglofoni, sa folosim YES-ul ca forma de punctuatie, s-o dam pe Babilon. Amabilitate dusa la extreme. Nici daca as plati pe cineva, sau ar fi un trepadus materialist, nu m-as fi asteptat la atatea maniere. In mod normal,  asta imi suna a falsitate, plastic (chestii de-astea de fete). Poate stilul asta diferit de viata….in comparatie cu care parem niste sociopati handicapati (in sensul de lipsiti de relatii inter-umane normale) n-ar prinde radacini la noi, desi Eliade, Cioran, Ilie Nastase sau Inna [J] m-ar putea contrazice.  4 locatii de gasit, folosindu-ne biletele pt autobuz, metrou si picioarele.  3 le-am gasit…la ultima aflandu-ne intr-o dilemma (unde naibii o fi fost…trebuia sa urcam pe acoperis). Avand in grup un francez, pe langa 2 finlandezi, un lituanian….deja suna a banc (deci erau un tigan, un rus si un American) si-un grec, am luat-o la pas printre strazi cosmopolite, magazine de firma, francezi pline de energie (chiar si bosorogii pareau plini de vitalitate), masini traditionale (una a parcat intr-un autobuz intr-o intersectie) adica Renault si Citroen, un superb Volvo S80 – folosit ca taxi. Inception imi revenea insistent in minte…stiind ca o parte din film a fost filmata folosind blocuri pe langa care treceam. Negri care stateau pe banci ca-n Poiana lui Iocan, vorbind despre micile lor placeri (nu ca la noi – micile griji).

Promisiunea facuta e datorie vanduta….i-am promis sor-mii ca-i iau o esarfa draguta din Paris….asa ca  aruncam priviri prin magazine, in fuga, sa-mi dau seama de oferta, ce cred eu ca i-ar placea. La fiecare intersectie, blocurile imi captau atentia datorita asezarii lor longitudinale ….. identice cu ce-am mai vazut prin Venetia, cu 5 etaje si-o mansard, cu Jean-Piere si Vanessa  in ele, platind o chirie de 2000 euro sau fiind proprietari a unui apartament de 500.000 euro. Copaci care iti mai dau si dreptul sa respiri, ghiveciuri ingrijite de doamne pret-a-porter, copii dulci zambind in gingasia lor, o doamna draguta care ne-a indrumat fericita de parca ii faceam noi ei un serviciu. 

 Restul e in poze. Din simplul motiv ca incep sa simt postarile astea ca pe o rutina in care sunt nevoit sa scot in evidenta frumuseti si antipatici...iau o pauza pentru mine. Ma vedeti in poze...pe fb. Au revoir

Ziua Independentei

La terasa asta prafuita am baut un Heineken de 10 euro....presupun ca verde de Paris nu se referea la spatiul verde. Ramasesem aseara la plecarea spre matahala aia de fier vechi. Alei largi...un pic intimidante, blocuri de marime medie, arhitectura impunatoare asa cum o stiam din cartile lui Stendhal si Voltaire, cladiri si statui suflate (si chiar razuite) cu aur, un trafic lejer (indiferent de sexul sau culoarea pielii celui de la volan), oameni cu griji plecate in alte zari...asezati pe iarba cu traiul lor linistit....nu ca poporul meu cel aflat cu nervii la pamant. Poate nu trebuia, dar stateam din cand in cand cu muzica in casti, fredonand agale cu Katy Perry, Aguilera si Arcade Fire. La camasa, cu un zambet inalbit de noul meu modjo, ma simteam in lumea mea si nu-mi pasa ce impresii lasam trecatorilor. Alina Mihaela si Andreea au cazut in mrejele sedintelor foto, repetand aceleasi pozitii din poze pe care le-am mai vazut pe facebook si pe raposatul hi-5. Dar mai conteaza atat timp cat ma indreptam spre un turn pe care l-am vazut de sute de ori in cei 26 ani (bine, poate pana in 1990 nu ne lasa Ceasca sa tragem cu privirea la frantuji). Vaaaai, vaaai doamne ce maiestuos, ce minune arhitecturala. Inteleg ca a devenit un cliseu, un pilon pentru telecomunicatii care i-a imbogatit pe francezi ca o closca de aur, si ca timpul i-a erodat stralucirea pe care o merita (nimeni nu-si iubeste nevasta ca la inceput)...dar pentru provincialul cu blog a fost ceva remarcabil. Tot atat cat si coada de sute de persoane pe care am fentat-o impreuna cu Mihai. Schema nesimtirii e simpla: vorbeam unul cu celalalt, gesticulam in timp ce ne apropiam de inceputul cozii....si ne camuflam printre ei. Corectitudinea celorlalti i-a impiedicat sa ne urmeze.....ah well, am urcat fara sa-i mai asteptam. Se urca in 3 etape. 13,8 euro. Lift sau scari. Vantul incepe sa-ti faca pielea de gaina: frig si perspectiva de ansamblu. Parisul de sus e un pic mai uimitor decat de la pas si arata ca, camera fratelui tau ala responsabil-cuminte-destept-ordonat. Nu monstruozitati kitch ca-n Bucuresti sau Bacau.

Poulain Arnaud ...se pronunta Pulan, e un coleg de institut din tot proiectul asta de energii regenerabile. Mai avem o scandinava Scaraotki (ceva de genul). Deci asta cu numele stupid nu e o trasatura mioritica.

Printre americani, turci, klingonieni si bineinteles - japonezi, am dat si de un cuplu spaniol, parinti a 2 copii, baiat si-o fetita frumusica foc. Mereu in fata mea si-a lui Mihai, eu in zen-ismul meu, ma uitam la nazbatiile copiilor de parca eram cu, corpul astral in alta parte. Relaxare deplina. Daca pana la al 2-lea etaj mai puteai urca pe scari, pana-n varf nu puteai sa urci decat cu liftul.Cele 1660 trepte (conform google...altfel eu stiam ca-s echivalentul anului revolutiei franceze.

Odata lamurit cu tot pachetul de emotii incluse cu vizitarea turnului Eifel, deja ma cronometram cat fac coborand treptele. Atat stiu: nu se mai terminau....coboram pe fast-forward intr-o maniera demna de Sisif, dar rezultatele se lasau implorate cu patos. Ajuns la capatul turnului(in jos) si totodata si-al puterilor, cineva a facut oratania sa se scalde in sute de luminite stralucitoare, ca de Craciun, in aplauzele catorva mojici entuziasmati (ma refer la multiplele mele personalitati). Fireste ca nu s-a putut sa ramanem impreuna...ba chiar as zice ca am facut turul turnului pe semi-semi-semi-grupe: eu-mihai/// mirela-alina-mihaela///cristi-andreea///eu cu mine si irene.
La 3,5 euro nu ma zgarcesc....dar nu mai aveam chef de floricele, cand ma tot lungeam dupa colegele care ne asteptau 2 etaje mai sus. Ciorile lansau niste pasari din plastic - pe care nu le cumpara nimeni.

primele impresii din Paris

Hai ca a venit si perioada asta. In pragul pastelui, intr-o seara racoros de nerabdatoare, am plecat din curtea facultatii spre orasul ala infect caruia multi ii spun Bucuresti. Un minut n-am dormit (singurul din grupul meu) cele....sa fi fost 4 ore(?) si mi-am exersat veleitatile muzicale, cantand pe cea mai buna muzica din 80 pana azi. O luna topita pe jumatate la Ploiesti, o fabrica de bere la Buzau, cateva milioane de stele (da normal ca le-am numarat)pe cer in momentul cand ne-am oprit pt ca unei colege i se facuse rau. La mine-i simplu....sunt rezistent....calit....da-mi cafea si-un energizant si indur orice. Cum mai Andrei...chiar si nemancat corpul nu te lasa la greu...tu - firavul de 63 kg? Da bre...chiar si-n crucialele momente in care sucul gastric nu mai avea ce sa digesteze.....coafura mea rezista.

In aeroport ne-am instalat un pic cam devreme. Magazine inchise da, dar o Lavazza si-un ziar francez tot mi-am procurat. Chestie: ies putin la aer rece (am auzit ca face minuni pt simptomele de greata tot atat cat si metroclopramidul) si-am lasat bagajele in grija colegilor. Niet...trebuia sa le car dupa mine dom`le. Pai daca era o bomba? In excesul de zer (de la tarani), ne-au luat la bani marunti cum ca pe camera am parut ca vrem sa ne descotorosim de bagaje ca niste Bin Ladeni autohtoni ce suntem. Da-n fine....Parisul ne astepta...nu pun eu la suflet.
Primul zbor cu Lufthansa...al 7-lea la general. Foooarte simpatic echipajul de bord. Si stii ceva...nici nu-mi pasa daca se prefaceau de dragul meseriei...e NICE sa vezi si oameni de treaba, cu care te simti un pic mai degajat. Fluturii din stomac s-au dus pe apa sambetei dar m-am bucurat pt colegii care au zburat pt prima oara. Ca m-a asezat la geam si-am filmat, fotografiat felul in care suntem vazuti de Dumnezeu (sanchi) sau E.T....iarasi n-au zis nimic. Va zic....Lufthansa...mult peste Blue Air, tarom sau Wizz Air.

O mica escala in Munchen...ce aeroport...ce tonomate cu cafea la liber...10 sortimente de care doreai in lacomia ta, ziare care titrau pe prima pagina nunta lui Kate si william, magazin Max Mara (firma de care n-am mai auzit de pe vremea cand lucram intr-o croitorie pt italienii aia) si alte magazine duty-free. Inchipuie-ti cea mai mica sticla cu parfum Bvlgari...multiplic-o cu 5 (adica 5 sticlute...esenta i-as putea spune) si obtii un pachet idem celui cumparat de mine din Germania. Ca vitelul la poarta noua ma uitam la mastodontul din imediata incinta a aeroportului din Munchen....mother-shit-damn....jeez adica wow. Al nostru coleg s-a si intalnit in apropiere de aeroport cu un fost coleg de facultate.
Spre Paris am plecat cu o noua aeronava Lufthansa...si de data asta am degustat si-un pic de vin, plus un chicken wrap (ma rog...ceva din meniul lor pe care ti-l ofera). Gentleman cum ma stiti, mi-am lasat o colega la geam si-am migrat 2 randuri mai asa, langa colegu` Mitica, cu care m-am tinut de sotii. Aceiasi (de fapt altii) stewarzi zambitori...de fapt i-as asemui cu Teoctistul nostru: dubiosi de prea-fericiti. Or fi avut si ei un zbor spre Amsterdam..cine stie. Om cumpatat cum ma stiu aia care citesc blogul asta, n-am incarcat 20+7 kg in bagaje, asa ca n-am avut probleme in caratul bagajelor. Dar colegele mele...vai de ingerul lor pazitor. Nici pe firava mea profesoara (suntem 7 copii si domnisoara profesoara) n-am vazut-o prea in puteri. Ceva notabil s-a intamplat la contactul cu solul francez.... o crunta dezamagire. Un peisaj de comuna dintr-o vagauna romaneasca si nu Parisul ala din visele mele. Dar aparentele te inseala mai ceva decat sotia lui Iri. Ieri in drum spre louvru, pe champs-elise si alte alei centrale, mi-am reconsolidat impresia despre francezi si a lor capitala. Hotelul la care stam...adica stau acum, e unul modest....camera e execrabila...ingrozitoare (nu tu net, frigider, cuptor cu microunde, sau o banala scurgere pt apa de la dus). Dupa 11 ore pe drum, temerari cum ne-am propus sa fim (sau ticniti) am luat-o la drum din nou prin Paris.

Louvru...ce minunatie de muzeu. Atrage turistii ca farmaciile cu medicamente compensate pe bietii pensionari. Sa ajungi la el ai un mic desert de strabatut...adica praf..mult praf. A..eram sa uit...stiti ce se poate gasi la orice colt, in orice cartier, straduta? Les Mizerables...adica nespalatii...tiganii lor - neexpulzatii. Cine ma acuza de rasism, sa moara mama lui - violata de pirande. Ingrozitor de multi negri. Si n-am nimic cu ei...nu fura, nu mint cu tupeu si nesimtire, nu se leaga de-a-mboulea de tine pe strada, nu put a cadavre in descompunere...doar ca sunt multi. In metrou si tramvai.... Si cred in drepturile lor...adica: daca tu stai in drumul lor si undeva la 3 m este un loc liber...se chinuie sa ajunga acolo. Ma repet...nu fac nimic rau - n-am nimic cu ei. Receptia din holul hotelului in care stam nu s-a mai tinut aseara din motive de neseriozitate a organizatorilor. Tarziu in noapte, dupa ce m-am uitat si bucurat nitel de victoria Dinamo contra descultilor de la Steaua (1-0 pt ai mei) si-am tooot asteptat sa castige pustoaica mea preferata (si a lui Petre M) in zadar, c-a luat Eminem de Romania aia 120.000 euro...am plecat la culcare. Eram mai obosit decat e beat Gogaie la Cronica Carcotasilor. Curios, dimineata toata oboseala plecase cu Morfeu si Mos Ene. Azi dimineata am avut prima prezentare..cea a Romaniei pe tematica energiilor regenerabile. Ne-am imprimat tricouri, am muncit un picut la 15 slide-uri (noi ca si echipa), am scris ROMANIA pe 7 coli A4 si am intrat in concurs cu nr 4. Inainte de noi, Germania m-a dezamagit crunt. Adica prezentarea lor a fost cu putin sub mediocru. A Olandei as incadra-o tot la mari dezamagiri, Grecia-Finlanda-Lituania au fost ok dar per total sub mediocru. De departe, cea mai prost-inspirata, cretina, absurda pana spre penibil - prezentare de astazi a fost cea a Frantei. Un algerian care a masacrat limba engleza si-un germano-francez care nu s-a uitat o singura data in cele 40 minute cat au prezentat (15 minute era maximul recomandat...tot de ei). Nimic nu ma intereseaza mai mult decat ce fac eu. Deci ce-am facut? O introducere si-o extroducere un pic cam lunga (4 minute) dar realista. Un pic improvizata si-un pic de scenariu respectat ca la carte. Fix in pozitia lui Greuceanu m-am simtit cand gatlejul imi era uscat ...as fi dat orice pentru o gura de apa....dar mna...mergeam cu indicatorul pe gol, dar mergeam. Dupa aplauzele furtunoase de la final as zice ca echipa Romaniei s-a des urcat cel mai bine....dar e posibil sa fiu si subiectiv, + ca intotdeauna e loc de mai bine. Mi-as fi dorit sa fiu mai amuzant, si engleza sa nu o stalcesc deloc. Dupa pranzul bufet-suedez de la hotel (croissant si cafea) si lunch-bag-ul de la Institut (ITU se numeste partea facultatii) am plecat spre turnul Eifel.