spookie

This means war - Impresii

2012-02-14T23:32:00.001+02:00

Cum mă uitam, în vizita pe care-o fac la fiecare 3-4 zile pe site-ul Cinema City, la filmele care or să intre săptămâna asta, văd 3 avanpremiere: The Vow (presupun că-i extrem de siropos) My week with Marilyn şi This Means War. La întâmplare am ales rom-com-ul regizat de McG (ăla care-a făcut şi Terminator 4) cu Tom Hardy (din Inception: We must`n be afraid to dream a little bigger darling), Chris Pine (Star Trek-ul lui J.J Abrams) şi Reese Witherspoon...plus (piperul filmului) Chelsea Handler (E!).
Trailerul mi-a lăsat impresia că o să fie mai de bărbaţi şi până la un punct a fost. Nu degeaba a fost lansat în mai multe ţări, de Sf Valentin. Premisa e simplă: o frumuşică (Lauren) sătulă de fericirea fostului prieten, dar şi îndemnată de BFF-ul ei (care-i face cont pe un site de întâlniri) vrea să vadă cu care agent C.I.A (F.D.R sau Tuck) vrea să rămână, după ce iese în paralel cu amândoi. Băieţii se pun de acord s-o lase pe ea să aleagă, abuzând de logistica Central Inteligence Agency pt a avea anumite avantaje pe care eu sau tu, nu le avem în debutul unei relaţii.
Normal că sună ieftin, fireşte că logica se îneacă la mal (nefiind îngheţat ca al nostru) şi că m-am întrebat dacă nu ieşeam mai câştigat dacă intram la Săptămâna cu Marilyn Monroe......dar m-a şi prins. În primul rând pt că jocul actorilor a fost simpatic şî plin de carisma şi personalitatea pe care o au cei 3, apoi pt că n-au lipsit scenele de acţiune. Contrele dintre F.D.R şi Tuck timorate de prietenia ce-i leagă, plus senzaţia de vinovăţie a fetelor din sală (toate ies la un moment-dat cu 2 sau 3 băieţi în acelaşi timp) fac din This means War, un film mai bun decât mă aşteptam să fie.
Apoi e comedia: cui nu-i place să râdă?...chiar şi de Ziua îndrăgostiţilor. La paintball (cu nişte copii speriaţi), când Tuck bravează fals pe cât este de fin cunoscător al picturii, când bff-ul lui Lauren e luată drept mama ei, sau un bărbat. De la început până la sfârşit, mi-a plăcut rolul lui Tom Hardy (îl aştept şi-n Dark Knight Rises) de agent C.I.A tatuat, dur...care-i extrem de dulce şi glumeţ când inima îşi cere drepturile.

Happy Valentine`s Day

2012-02-13T22:33:00.002+02:00

Nu sărbătoresc Valentine`s day, n-o simpatizez, dar nici nu sunt din ăla cu Fuck Valentine`s day, să caut imagini prin care să-mi exprim dispreţul faţă de o sărbătoare importată din ţara aia în care intri doar cu viză.
N-am să rezum ziua de mâine la cumpărarea de cadouri, sex şi dulcegării sau căsătorii de o zi. Nici n-am să vin cu exemplul de anul trecut, prezentând cuplul cel mai apropiat de perfecţiune. Nici n-am să o spun pe aia cu iubirea familiei, a unui animal sau a ţoalelor din şifonier. Cred că vreau doar să rămân la finalul postării cu impresia că am scris ceva pozitiv şi frumos.Chiar dacă nu (cred) mai sunt îndrăgostit şi poate că mârâi în gând când văd cupluri alintându-se....îmi place să ştiu că am fost şi-am să mai fiu îndrăgostit genuin. Cum să nu-ţi placă, dincolo de atingerile umede din aşternut, de săruturile furate în orice împrejurări.....ideea de a fi îndrăgostit...că e femeie, fată, băiat sau de acelaşi sex cu tine. Să ai pe cineva, pus deoparte (preferabil) doar pentru tine, pentru nevoia ta de a te simţi dorit chiar şi când laşi garda jos...când eşti la fel de sincer cu ea - ca şi atunci când eşti doar cu gândurile tale. Să mergi pe stradă cu o mână ţinută cu fineţe de cineva drag. Cineva care te-a făcut să crezi c-ai găsit frumuseţea adevărată.

Poate ai avut o zi proastă, poate eşti şi bolnav...există momente când îţi vine să izbeşti orice de la atâţia nervi acumulaţi......şi apoi te întâlneşti cu ea: zglobie, pozitivă, se ridică pe papucii tăi să-ţi ajungă la buze şi te salută cum îţi place cel mai mult. Parfumul ei nu-l găseşti în magazin pentru că e doar al ei şi-al tău. N-ai fi câştigat tu vreodată la loto, dar tot te simţi norocos, tânăr şi fără limite în preajma ei. Că-i o seară de toamnă liniştită, voi doi păşind pe-o străduţă pustiită. E cam singurul timp pe care nu-l drămuieşti. Doar acum nu te grăbeşti să ajungi nicăieri, pt că eşti deja în cel mai bun loc posibil: lângă ea. Vorbiţi nimicuri...vă interesează orice fleac întâmplat în perioada în care nu v-aţi văzut. Nu mai sunteţi la început....poate că nici fluturaşii nu mai sunt acolo, dar tot te simţi minunat. Cunoşti oameni mai deştepţi, mai spirituali, mai carismatici, amuzanţi şi proaspeţi decât ea.......dar nu ai conexiunea pe care ţi-o dă dragostea. La ea îţi place când simţi orice părticică a corpului că te atinge. Când te întreabă ceva, chiar vrea să ştie şi n-o face din complezenţă.
Certurile cu ea dor mai mult decât cu oricine altul, dar aveţi (de cele mai multe ori) şi-un sistem imunitar dat-naibii, care vindecă orice rană creată pe orgoliul fiecăruia. Cum poţi să rămâi supărat pe ea, când e în fiecare al 5-lea gând de-al tău?

Relaţiile sunt atât de greu de păstrat, dar dacă nu le-am avea, am fi urâţi cu toţii. Bucuriile ar fi infinit mai meschine şi tristeţea ar fi abisal de îndelungată. Dragostea asta, c-o sărbătorim pe 14 sau 24 februarie, merită importanţa Crăciunului. Ne înfrumuseţează. Ca băiat, recunosc că nu le înţeleg pe unele fete, cum pot să stea cu băieţi de-o calitate îndoielnică. Cum să vrei să fii în acelaşi pat cu un prost fără maniere, fără bun-gust, grobian, care fumează şi se îmbată cu orice ocazie, gelos şi fără perspective de însănătoşire. Nu-i distanţa cam mare până la Făt-Frumosul pe care-l visai când te jucai cu păpuşile...până la despuiatul din club - de 8 martie? O fi, dar dragostea pe care le-o poartă fetele, îi îmbunătăţesc. Sau cine ştie...poate n-am toate datele şi discuţiile cu prietenii mei.
Cine vrea să vândă cadouri mâine, gândeşte la fel ca mine: fără discriminare. Un cuplu poate fi frumos chiar dacă ea are cu 30 kg mai mult decât el, dacă-i mai scundă cu 30 cm sau dacă-i mai puţin inteligentă. Se întâmplă să-mi placă dragostea, pt că are calităţile lui Iisus: se poartă la fel cu toată lumea. Ştiu că nu vă plac urâţii, desfiguraţii, nebunii.....dar şi ei iubesc. Ca şi vouă şi lor le bate inima mai repede când sunt sărutaţi, când primesc o floare sau ceva de suflet.....când primesc o vizită surpriză din partea celui drag la locul de muncă sau acasă.

Scena idilică, când ea e sărutată şi îşi ridică piciorul....ăsta-i un moment care înfrumuseţează nu doar viaţa unui cuplu...dar şi a trecătorilor. Un surâs pe buze îţi va aduce sigur, dacă treci pe lângă ei, în timp ce ea îşi trece mâna prin părul lui şi pe cealaltă o ţine în buzunarul lui de la spate. E ca şi cum ai trece pe lângă un copil fericit. Dragostea lor te binedispune.
Dacă o iubeşti o să-i zâmbeşti când o să-ţi spună lucruri care, spuse de oricine altcineva ar fi scos doar reacţia asta de la tine: Ce-ai mă, eşti prost? O să te înebunească dacă-ţi va zice c-a fost claxonată de mârlani pe stradă, dacă a fost luată de fraieră de oricine....asta face dragostea: te îmbibă cu bucuriile şi tristeţile celuilalt. Nu moare doar câinele lui...moare câinele vostru.
Toate calităţile pe care le aveai înainte să formaţi un cuplu....ţi se vor spori. Te face mai înţelegător, mai tandru, simpatic, ordonat, deschis şi matur. Astfel încât Ziua Îndrăgostiţilor, e pentru mine un fel de sărbătorire a unei armate, formată din oameni care înfrumuseţează lumea oriunde ar fi.
Îmbrăţişările, pupicii, dezinvoltura şi energia pozitivă pe care o emană îndrăgostiţii, ne fac viaţa asta înzăpezită, un pic mai dulce. Mulţam.

Whitney Houston a murit 9-08-1963 – 11.02.2012

2012-02-12T08:19:00.011+02:00

Aseară m-am culcat gândindu-mă la moarte. Văzusem A single man şi n-are un final fericit. La 10 minute după ce m-am trezit, aflu că Whitney Houston a murit la vârsta de 48 de ani, conform unei purtătoare de cuvânt, Kristen Foster şi sutelor de mii de ştiri existente deja. Aşa a fost cu Michael, aşa o să fie şi cu Madonna. Singura noutate care m-ar fi interesat în legătură cu Whitney (nu serialul cu Whitney Cummings) e posibila apariţie a ei (interes confirmat deja de Simon Cowell) în juriul X Factor U.S.A [câştigătoarea Melanie Amaro e fană declarată] în locul lăsat liber de Paula Abdul/ Nicole Scherzinger. În rest, n-am mai văzut-o pe la talk-show-uri, n-a mai scos nimic nou (dacă nu punem la socoteală un Greatest Hits).
Mă gândesc că-i la fel de posibil să se fi lăsat de droguri (cât de proastă ar trebui să fie să fi murit după Amy Whinehouse, tot de la vreo supradoză?) pe cât e de posibil să aflu în vreo săptămână, că drogurile i-au cauzat moartea. Acum ştiţi deja ce-o să urmeze: vânzări şi reeditări ale albumelor ei pe I-Tunes şi-n magazine, lumea o să-şi posteze pe Facebook - I will always love you, or să-şi downloadeze Bodyguard, Kevin Costner o să apară diseară la ştiri ştergându-şi o lacrimă. Presa din toată lumea o să alimenteze fluxurile de ştiri cu date biografice şi cu supoziţii, MTV şi VH-1 o să declare ziua Whitney Houston. Diseară la premiile Grammy toată lumea se va declara şocată (deşi poate mulţi se aşteptau la asta), unii vor cânta în memoria ei şi o vor aduce pe Mariah Carey sau Jennifer Hudson, să cânte: When you believe. Poate
Se pare că artista a fost găsită fără suflare, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-o camera a hotelului Beverly Hilton din Los Angeles, informează BBC. Cissy Houston a vorbit cu fiica ei cu 25-30 de minute înainte de moartea acesteia şi n-a sesizat nimic neobişnuit.

Un purtător de cuvânt al poliţiei Beverly Hills, lt Mark Rosen: Nu există semne vizibile ale unei intenţii criminale, dar investigăm cauza morţii. Serviciile de urgenţă au fost chemate la etajul al patrulea al hotelului, însă încercările de resuscitare a cântăreţei au eşuat. Decesul a fost declarat la ora locală 3,55 PM. Potrivit unor angajaţi ai hotelului, cântăreaţa a fost găsită moartă în cada din baia camerei sale.
Whitney se afla la Los Angeles pentru o petrecere organizată de producătorul muzical Clive Davis, un eveniment anual care are loc cu o zi înainte de gala Grammy, care-s în această seară. Whitney Houston s-a comportat ciudat, joi, la repetiţiile pentru gala dată de Clive Davis înainte premiilor Grammy. A zâmbit cald tuturor, însă avea hainele neasortate şi părul ud. S-a întreupt din repetiţii pentru a le da câteva sfaturi mai tinerelor cântăreţe Brandy şi Monica şi îşi agita mânile cu frenezie în timp ce discuta cu ele. A ţopăit ca un copil în sala, a rătăcit fără ţintă în hol şi se pare că angajaţii care asigurau securitatea au fost anunţaţi că artista stătea, la un moment dat, în mâini lângă piscină. Un angajat a spus că în timpul interviurilor cu Brandy şi Monica, Whitney Houston, care mirosea a ţigări şi alcool, dansa, încercând să le facă să râdă. Personalul s-a temut chiar că va fi filmată şi că reporterii vor scrie despre comportamentul ei nepotrivit, scrie LA Times.
Whitney Houston, una dintre artistele cu cele mai mari vânzări de discuri din toate timpurile, şi-a relansat cariera muzicală la sfârşitul anului 2009, dupa ce s-a luptat mulţi ani cu dependenţa de droguri.
Este singurul artist din lume care a lansat şapte albume consecutive premiate cu discuri de platină.
Cântăreaţa a vândut peste 170 de milioane de albume şi single-uri, printre care se număra şi piesa "I Will Always Love You", lansată în 1993 care a devenit una dintre cel mai bine vândute melodii din toate timpurile. Concluzia: Iar a murit Amy Whinehouse

Sfârşitul lumii - metaforă nedescifrată.

2012-02-09T20:15:00.000+02:00

Deloc în primul rând, nici dacă aş fi acum într-un cazan cu smoală în iad, n-aş regreta sau retrage stilul agasant al meu de a căuta superlativele şi-n acelaşi timp, fluierând în gând, criticând orice nu se ridică la pretenţiile mele. În loc de Gică-contra, prefer Gheorghe contra. Dacă mi-aş permite să fiu vulgar (?) aş spune că la fiecare prostie citită, auzită şi restul simţurilor-tă, n-am ezitat să bat lovituri de la 14 cm. Mereu vin ăştia în întâmpinarea mea cu acelaşi argument, înfipt adânc în cutia lor încuiată - numită cultură generală, exhaustivul GUSTURILE NU SE DISCUTĂ. Recunosc, ca şi-n cazul în care eram credincios, am avut o perioadă....în care-mi exploatam timiditatea, în care îmi vedeam doar de Like-urile mele şi lăsam lumea în pace, să le placă orice. Dacă îmi este dor de perioada aia? Nu, că mă ţin.
Second first impression: am avut destule cazuri când nu-mi plăcea ceva, pentru ca pe parcurs să înceapă tiptil să nu-mi mai displacă (nu e cazul Robotzi...încă nu-i suport). Poate (şi) de asta mă strădui să argumentez când calific o poză, melodie, un film, om, post tv, clip pe you-tube, fată sau serial: porcărie, abjecţie, mediocritate: doar doar o înţelege omul căruia mă adresez, că gusturile se discută şi-l pot însoţi până pe calea cea dreaptă.
De exemplu: o porcărie banală care nu-mi transmite nimic:

ca şi contra-exemplu, am să folosesc o piesă cel puţin de acelaşi calibru (puteam să scot artileria grea: Bruce Springsteen - We take care of our own)

Dimineaţa, când am muci la ochi şi mă uit în oglindă, cred că văd o cioară albă, care-a refuzat ani buni să asculte manele. După-amiaza când mă duc să caut haine care-mi dau refresh, printre sutele de kilograme de zăpadă din oraş, mă uit la ăştia de vârsta mea, cum sfidează decenţa (şi asta doar în aparenţă) îmbrăcaţi ca-n videoclipurile Andei Adam. Dacă vrei să fii normal, nu poţi să te îmbraci subţire la -20 grade, doar să păstrezi aparenţele, că eşti un făt-frumos versiunea 2012. Lasă gelul din păr şi pune-ţi o căciulă. Dacă vrei să pari inteligent, nu înlocui virgula şi punctul din propoziţii cu: frate, mişto, fain. Lasă-ţi şi BMW-ul acasă când e cod portocaliu. Cred că ce vreau să spun, e că nu poţi să faci copii cu o femeie gonflabilă. Normalul nu înseamnă ce fac cei mulţi, să-ţi placă genul pop-carnal (când sexualitatea e mai importantă decât muzica), bancurile proaste şi radio Zu.
Aţi văzut sequel-uri făcute mai mult din lenea de a nu subtitra originalul? (nu, nu e cazul The Girl with the dragon tattoo). Exact în situaţia asta îi consider pe ăştia care preferă versiunile proaste ale unui lucru făcut deja bine....pe care ei, din prostie, lene sau spirit de turmă, nu-l vor.
Şi-atunci da.... pentru o cauză mai bună, aş fi dispus să le scriu acestor prostuţi, numele, cu spermă...în zăpadă.

The Grey - Impresii

2012-02-05T23:24:00.000+02:00

Finalul e injust, devastator şi oarecum ca şi viaţa...dar nu vă răpesc plăcerea de a-l vedea şi simţi pe pielea voastră. Asta dacă vă lasă până se termină şi creditele de la final...pt că mai e ceva.
Once more into the fray
Into the last good fight I'll ever know
Live and die on this day
Live and die on this day......

Am o neţărmuită încredere în filmele în care vrea Liam să fie, ăsta fiind şi motivul pentru care am urmărit filmul de la primul Like, acum jumătate de an. Howard Stern şi Obama au zis că-i terifiant de bun. Că nu te şantajează cu superficial, că-i fără menajamente stilistice sau de limbaj şi că pare mai autentic decât expediţiile lui Bear Grylls. În cazul de faţă: Wolf Grylls, adică John Ottaway e trimis în Alaska, cu alţi câţiva zeci de foşti puşcăriaşi, să-i păzească pe muncitorii de la exploatarea petrolului din zonă, de haitele de lupi. Uşor de făcut când ai o armă.
Nu şi când avionul cu care sperau să se întoarcă acasă, se prăbuşeşte în Fuck City Alaska (locaţia rămâne nedefinită până la finele filmului) iar populaţia e de 7 persoane ....şi în scădere...şansele de supravieţuire fiind deprimant de mici. Nici un moment nu ştii dacă există un strop de speranţă în scenariul ăsta, sau dacă un lup o să sară de nicăieri să-l mai sfâşie pe câte unul.
Nefiind cei mai mari fani ai vieţii, mai toţi cei care-au supravieţuit unei prăbuşiri, cred că îşi merită soarta, că n-o să-i caute nici naiba, ba chiar o să se bucure firma care i-a angajat c-au scăpat de câteva salarii de plătit.....că ăsta le e destinul şi că moartea echivalează în ţinutul ăsta (extrem de apropiat cu vremea din România acestor zile) cu căldură şi cu linişte. Nu şi irlandezul taciturn John, care la un moment-dat îi va cere lui Dumnezeu, să-şi câştige credinţa dacă o vrea. O altă rugăciune spusă în zadar este: Mulţumesc că ne-ai cruţat....şi ţine-o tot aşa dacă poţi. Personajele...hmm, sunt băieţi răi, dar pariu c-o să-i îndrăgeşti, pentru că toţi îţi vor arăta o părticică emoţională din viaţa lor şi că nu le este frică sa privească moartea în ochi.
Ca şi-n Lista lui Schindler, Liam Neeson se vede pus în rolul de salvator....doar că filmul ăsta nu-i Taken. Aici, nişte animale extrem de teritoriale, au un teritoriu de 450 km şi o rază pe care vânează şi ucid, de 45 km. Adaugă la asta frig, răni, sentimentul copleşitor de frică şi vezi cât de bărbat rămâi. Pe de o parte filmul ăsta face un serviciu speciei ăsteia denigrate de Twilight şi Vampire Diaries, care i-au transformat în creaturi drăguţe. The Grey le redă deminitatea şi respectul. Sunt aproape 2 ore de film bun. Aveţi încredere în mine şi-n Liam Neeson.
A da...şi păstraţi o lacrimă pentru final.....dacă n-o să vă îngheţe şi aia ... pentru că cine-a făcut filmul ăsta, s-a gândit la mai mult decât o poveste despre supravieţuire, unde lupii sunt nu sanitarii pădurii ci poate nişte agenţi ai destinului.
Zăpada pe care-o vezi acum afară n-are de ce să te sperie......dar atunci când se înroşeşte: poate.

Camelia doarme în visul meu

2012-02-03T19:48:00.002+02:00

Stăteam încordat, cu 760 piuneze înfipte în fiecare mm din spatele biciuit brutal de Cami. E atât de frustrant să vrei un răgaz de la lumea asta agasantă, să nu vrei decât să stai desculţ, sorbind dintr-o conservă cu lichid fără gust, pe un câmp întunecat, plin de gunoaie (cadavre aflate în putrefacţie) .... şi Camelia să te caute pentru încă o repriză.
Prin părul bărbiei, simţeam şiruind 2 firicele de sânge negru. Dacă nu l-am mai spălat, fireşte că a devenit subiect de studiu într-un laborator mediocru al Facultăţii de Inginerie din Bacău! Ştiu că o să mă înţelegeţi de la primul semn de exclamaţie, aşa că n-o să pun 2-trei sau mai multe......sperând c-o să-ţi transmit spaima mea. Cea mai profundă spaimă....cea care nu poate fi alergată, prinsă, înţeleasă. Dacă până acum n-ai înţeles ce vrea postarea asta, caută pe dexonline cuvântul suprarealism. Îmi era frică de destrămare, că sânii ei n-or să mai fie aceiaşi pe care îi simţeam cu fiecare îmbrăţişare. Camelia avea un păr superb....şi asta o ştiu pentru că visele nu m-au minţit niciodată. Înfăşurat în 3 şerpi, părul ei mirosea a iasomie şi mă făcea să trec peste toate neplăcerile masochiste prin care treceam.
Ochiul îmi crăpase puţin dinspre iris....dar refuzam să bag în seamă şirul divers de dureri care mă pândeau de pe lângă toate umbrele câmpului. Un peşte mort, urât mirositor, zbura prin zonă, bănuiesc - pentru a mă scoate din starea de visare indusă de părul ei. O cioară confuză, îmi tot aducea perfuzii cu otravă. Probabil credea că-n oaza lui Morpheus, voi căuta cu disperare ceva tangibil în care să-mi pun încrederea. I-am zâmbit, în timp ce-o înjuram cu declaraţiile de dragoste scrise de R. Stavarache pt Ziua îndrăgostiţilor şi m-am uitat pt o secundă la platoul cu grenade de lângă boxele din care răsuna noul single Madonna - Give me all your luvin. Aş putea să mai mor o dată, dar nu m-ar crede ipmi-ştii de pe facebook. Am ridicat ştampila cu IMAGINEAZĂ-ŢI, am dezbrăcat-o pe Camelia, i-am aplicat prosteşte cele 12 litere pe abdomen, şi-am aşteptat să văd cât de frică îmi este.

O vroiam şi nu îmi era ruşine de toţi mascaţii din şanţ, care se uitau la noi, respirând din ce în ce mai repede. Cami râdea cu poftă, downloadând orgasme vizuale din zona neîntrebuinţată a creierului. Gura i s-a transformat în ceaţă, sticlele pe care le folosea ca pantofi - se micşorau ca un penis în preajma unei drujbe, începu să plouă cu albine, fulgerând cu sticksuri de oţel.
Îşi scosese limba cât de tare era cu putinţă, suficient cât să şi-o bată în masă, cu cele 13 cuie ruginite pe care şi le păstra în buzunarul de la palton. O durea, dar nu mai mult decât primul orgasm pe care l-a avut cu îngerul ei păzitor. Un şarpe de culoare turquaz se apropia iute de mine...doar ca să se oprească la fix 13 cm de aluniţa de pe spatele meu. Încercam să respir adânc....dar îmi era greu, din cauza râsetului hă-hă-it care se auzea din zare. În morţii mă-tii de preşedinte....
Într-o capcană de şoareci, stătea plăpândă, mâna Cameliei, întinsă după trandafirul pus acolo de mine. Stăteam amândoi cu ochii închişi şi zeci de pete gri ieşiseră la suprafaţă pe palmele amândurora. Aerul de jur-împrejur, era stratificat pe valuri de pagini de ziar, de la Jurnalul-Naţional, Playboy şi un ziar online din iad. O copilă blondă trece pe lângă noi, spălându-se pe dinţi atât de brutal, încât periuţa îi perfora cu uşurinţă obrazul stâng. I-am luat capul fetiţei şi i l-am pus pe vârful maşinii mele de scris....sperând să o pot forţa să gândească a.î să o pot ucide fără să-mi placă. Încep să scriu: vei picta un bărbat, ale cărui mâini vor fi suficient de lungi, încât să-i iasă din tablou, să te înjunghie cu unghiile. Camelia se uita plictisită, pilindu-şi degetele pe care le considera prea lungi. Rochia de pe ea se biodegrada, în timp ce un măr pădureţ o muşca de faţa ei cu pielea atât de catifelată.
În acelaşi timp, tocmai ce terminasem instrucţiunile pt copilă, astfel că m-am putut apuca de şters fantomele din pământul care o lua la vale...şi asta am văzut-o în umbra cerului care se înroşise.
Un domn tăcut, a ieşit din mine, a ridicat dalta de jos şi tacticos, a început să sculpteze picioarele însângerate ale Cameliei. Nepăsătoare, îmi spune în şoaptă: Crezi că va mai veni vreodată dimineaţa?
N-am fost sigur de ce răspuns aşteaptă de la mine, aşa c-am tăcut.
Frig poate nu, dar răcoare cu siguranţă era. Grânele se îndoiau supuse de frică, iar noi eram deja pe cer, ca două zmee, purtate de la pământ de o copilă cu capul zdrobit ca un ou scăpat pe ciment.

N-am rezistat mult pentru că un nor întunecat ne-a luat pe amândoi şi încă nu ştie unde se va opri....

Haywire (Cursa pentru supravieţuire) - Impresii

2012-02-03T00:30:00.000+02:00

Scriu cu oarecare entuziasm despre Haywire, pentru că frigul de afară i-a ţinut departe pe băcăuani de avanpremiera din seara asta...iar cei câţiva spectatori veniţi, au ieşit uşor dezamăgiţi la 23:10. Asta înseamnă de obicei pentru mine, dacă mai era cazul (şi de obicei nu e), că dacă publicului popcorn nu-i place, filmul e bun. Are doar 6.6 pe IMDB, eu i-aş fi dat mai mult de 7.
Bine mă...trailerul promite ceva gen Salt sau Wanted (ambele cu Angelina Jolie) când colo, primeşti un film de spionaj REALIST (nu degeaba e regizat de Steven Soderbergh [Ocean 11,12,13, Che, Contagion, The Informant etc] în care o femeie e bătută cu brutalitate şi n-ar trebui să te şocheze.
Coloană sonoră lounge, efecte speciale zero, cascadorii făcute de actori - pt că ghici ce: rolul principal, Gina Carano - (Mallory Kane în film), vine din lumea artelor marţiale (unde e un pic de vedetă).
Mall, antrenată în marină, e acum agent operativ, într-o firmă care lucrează cu guvernul, în diferite zone ale lumii. Când vezi 007, ţi se oferă locaţii superbe, exotice.....pe când în Haywire, ai San Diego, Barcelona şi mai ales Dublin, prezentate aproape auster, exact în inima oraşului....unde vezi magazinele, străzile, fără nimic spectaculos...şi asta e ceva neobişnuit pt publicul filmelor la mall. E trasă pe sfoară de colegii ei (mai exact doar de unul, ceilalţi fiind păcăliţi s-o creadă trădătoare) după care caută să înţeleagă de ce a fost folosită şi bine`nţeles, să îndrepte lucrurile=răzbunare, bătându-i pe rând pe Channing Tantum (antipatic actor), Fassbender [dacă vă spun Jung din A Dangerous Method nu ştiu dacă-l identificaţi...dar dacă spun Magneto din X Men First Class, sigur îl ştiţi] şi pe McGregor (foarte activ în ultima vreme).
Te-ai gândi că cineva venit din lumea artelor marţiale nu poate să fie o actriţă atât de bună..... dar, TRUST ME, are dialoguri cu subtext, în care se achită cu brio de ceea ce aşteptam. E şi femeia care te sugrumă între picioare, dar e prinsă şi-n câteva intrigi complexe. Printre actori ca Michael Douglas sau Antonio Banderas, Bill Paxton, reuşeşte să fie cea care te interesează cel mai mult. Plus o căprioară care-şi alege cel mai prost moment să nu se uite pe unde merge, plus Dublin-ul de la nivelul solului şi-al acoperişurilor.

Contraband - Impresii

2012-01-30T00:47:00.002+02:00

Nu-i neapărat filmul la care te ţii de mână cu iubi, dar o iei cu tine să îi arăţi care-s filmele de-ţi plac ţie....sperând c-o să-nţeleagă că alea la care se uită ea sunt mult mai proaste. Astfel...nici n-am văzut bine pe Kate Beckinsale în Underworld 4, că-n aceeaşi săptămână o văd şi-n Contraband lângă tough-guy- Mark Wahlberg. Terminasem 3 jocuri la bowling (cu încă 2 amici) şi-am zis că-i devreme...să rămân la un Machine Gun Preacher. Nu era-n program, aşa c-am luat următorul film bun la rând.
New Orleans e un oraş sinonim cu mahalaua...cu drogurile, oameni corupţi în orice funcţie ar fi, arme, hoţi şi bine`nţeles contrabandă. Dar astea erau parte din trecutul lui Chris Farraday...un om cu propria lege (sigur au gândit-o şi pe asta scenariştii) Din ce-am apucat să văd la`nceput, cât mai ştergeam piese de pe telefon, Contraband e un remake după un film islandez. Bun remake, am putea depune mărturie, eu - 2 fete drăguţe de lângă mine (cu un râset frumos) şi restul de vreo 12 cupluri prezente-n sală.
Chris - om de afaceri reformat, se vede obligat să se`ntoarcă la contrabandă (one last job), din cauza cumnatului (familia l-a făcut să-şi dorească ieşirea din contrabandă, familia l-a băgat înapoi), un puşti de care Tim Briggs (din nou tu -Ribisi...abia ce te-am văzut în Rum Diary) profită-n ultimul hal. Cum în lumea underground datoriile tale sunt şi-ale familiei tale, Chris se îmbarcă pe-un vas spre Panama (da, acolo unde era rătăcit Andrei Gheorghe) mituieşte câteva cunoştinţe mai vechi, lasă familia în seama celui mai bun prieten (Ben Foster din The Messenger şi mai nou - Rampart...actor atât de bun, încât nu-ţi arată cărţile până la finalul filmului) şi speră să împace pe toată lumea, aducând înapoi (prin contrabandă se-nţelege) o dubă plină cu bani falşi.
Progresiv....ca o maşină cu care pleci de pe loc cu 5 km şi ajungi la 160, Marky-Mark (putea să joace rolul din filmul ăsta şi-n somn), alături de restul distribuţiei, te ţine în suspans.....ştiţi şi voi cum e: ţii cu răufăcătorul pt că-i băiat simpatic, cu cojones, familist, care nu răspunde decât în aparenţă în faţa legii......şi rebeli.. s-o recunoaştem, ne-am vrea cu toţii.
Houdini al contrabandei, intră-n încrengătura criminalităţii încercând să jongleze cu căpitanul vasului cu care speră să aducă banii, cu nişte băieţi înarmaţi din Panama şi poliţia de rigoare, evitând încarcerarea lângă tatsu (în cazul de faţă, aşchia n-a sărit departe de trunchi) cu poliţia de frontieră...sau mă rog - vamală...n-am fost atent la chiar toate detaliile şi-n final să-i rămână şi lui nişte bănuţi. Statham s-ar fi potrivit la fel de bine-n filmul ăsta...şi asta ar trebui să vă spună la ce să vă aşteptaţi. Asta..şi nota lui de pe IMDB: 6.8
La ieşire, printre fulgii de zăpadă, mă gândeam că de n-ar fi un thriller bunicel de acţiune, ar putea servi ca şi documentar sau ghid despre contrabandă (ţi se prezintă cap-coadă cum şi de ce se face)

Underworld Awakening - impresii

2012-01-26T22:56:00.002+02:00

Ger, zăpadă, fleoşcăraie pe jos ....mai contează? Am mers dus-întors până la facultate şi n-am murit. N-am cerut noi iarnă? După penultimul examen pe semestrul ăsta, am dat o fugă pe la mall să văd la ce oră pot să văd Underworld Awakening 3d.... E filmul pe care nu-l pot refuza. Primul film pe care l-am văzut la Cinema city a fost totodată şi primul film care-a rulat: Underworld Rise of the lycans (adică partea a 3-a) şi-am rămas cu câteva impresii nerepetate de atunci. Sunet surround, imagine pixelată până la graniţa blue-ray, efecte speciale dublate de un joc al actorilor cel puţin la fel de bun.

Mi-am luat bilet pe rândul 5, să stau la fel de aproape ca la partea a 3-a, popcorn şi cola, trecut peste reclamele la Man in Black 3, Star-Wars relansat 3d, Ghost Rider 2, Resident Evil Retribution şi ce-o mai fi fost ...şi-a început.

Teoretic e continuarea părţii a 2-a, precedenta fiind un prequel...iar acţiunea e-n viitor, când Selene se culcă noaptea lângă bărbatul pe care-l iubeşte (Michael) şi se trezeşte a doua zi, (cu inima frântă) că au trecut 12 ani iar Michael e substituit de copilul lor (hibrid). Oraşul e la fel de sumbru ca-n Priest, lycanii s-au retras în subteran, vampirii tot pe undeva pe acolo.....oamenii bine mersi - rasa superioară şi în control. Asta până o anumită agenţie guvernamentală, Antigen, are probleme cu Subiectul 2 (Selene) dar mai ales cu Subiectul 1 (n-am să vă stric surpriza). Fiind caracterizat de acţiune, nu ştiu să fie repaos mai mult de câteva secunde între gloanţe, transformări, bătăii, victime însângerate...pe scurt: mai mult decât toată acţiunea din Twilight şi Vampire Diaries de până acum. Pistoale-mitralieră (unde or fi încăput 40 gloanţe?) slow-motion-urile de rigoare - înpământenite de Matrix, dialoguri fără prea multe birz-brizuri, adică Selene rămâne întreg filmul la aceeaşi stare....s-au rezumat destul de bine la strictul necesar, pentru 88 minute ce vor continua mai mult ca sigur cu Underworld 5. Memorabil a fost din nou, modul în care e filmat: într-o nuanţă de albastru întunecat (şic) şi mai ales o scenă de luptă între un lycan de mărimea lui Hulk şi Selene E primul film din 2012 (lansat mondial în 2012) pe care îl văd şi nu pot spune decât că a meritat banii. Pe acordurile Evanescence am ieşit înapoi la ţara lui Băsescu

Nominalizările şi predicţiile Oscar 2012

2012-01-24T16:23:00.004+02:00

Cu 11 nominalizări, Hugo - departe de a avea anvergura Titanicului, Lord of the Rings sau Ben-Hur, conduce lista filmelor anunţate astăzi de Academia artelor filmului şi ştiinţei, este secondat de The Artist cu 10 nominalizări. Am spus-o pe Facebook, acum 2 zile, când am văzut The Artist, că asemeni lui Hugo, ambele se bazează pe începuturile filmului, fiind nostalgice cât şi romantice la adresa veteranilor. Cum ambele filme mi-au plăcut, nu am obiecţii aici, dar am, după cum veţi citi, dacă sunteţi amabili să mă urmăriţi mai jos, la câteva categorii serioase. J. Edgar şi We need to talk about Kevin sau Shame, nu au primit nici o nominalizare la nici o categorie....deci...

Actor în rol principal

Demián Bichir pentru rolul din "A Better Life"
George Clooney pentru "The Descendants"
Jean Dujardin pentru "The Artist"
Gary Oldman pentru "Tinker Tailor Soldier Spy"
Brad Pitt pentru "Moneyball"
Perfect de acord cu 4 dintre aceşti nominalizaţi.....dar cum de îndrăznesc ăştia să nu-l nominalizeze DIN NOU.....DECI IARĂŞI, pe Leonardo di Caprio, pentru rolul din J. Edgar, care a fost peste aceşti 5 actori? Oldman, Clooney şi Dujardin presupun că sunt apropiaţi şi ar trebui să îl câştige Dujardin.

Actor în rol secundar

Kenneth Branagh în "My Week with Marilyn"
Jonah Hill în "Moneyball"
Nick Nolte în "Warrior"
Christopher Plummer în "Beginners"
Max von Sydow în "Extremely Loud & Incredibly Close"
Plummer a luat Globul, Kenneth va lua Oscarul

Actriţă în rol principal

Glenn Close in "Albert Nobbs"
Viola Davis in "The Help"
Rooney Mara in "The Girl with the Dragon Tattoo"
Meryl Streep in "The Iron Lady"
Michelle Williams in "My Week with Marilyn"
Extrem de dubioasă ignorarea Tildei Swinton pentru rolul din We need to talk about Kevin, cât şi încadrarea actriţei Berenice Bejo la rol secundar....când oricine a văzut The Artist ştie că a avut rol principal.În condiţiile astea, i-au netezit calea lui Meryl Streep.

Actriţă în rol secundar

Bérénice Bejo în "The Artist"
Jessica Chastain în "The Help"
Melissa McCarthy în "Bridesmaids"
Janet McTeer în "Albert Nobbs"
Octavia Spencer în "The Help"
Am spus-o de oricâte ori am avut ocazia: Bridesmaids e un film prost. Este pentru femei şi atât...nu avea ce să caute aici. Evident că Berenice Bejo va câştiga.

Cel mai bun film animat

"A Cat in Paris" Alain Gagnol and Jean-Loup Felicioli
"Chico & Rita" Fernando Trueba and Javier Mariscal
"Kung Fu Panda 2" Jennifer Yuh Nelson
"Puss in Boots" Chris Miller
"Rango" Gore Verbinski
De primele 2 nu am auzit, dar presupun că-s de umplutură şi Puss in Boots va câştiga.

Cea mai bună imagine (Art Direction)

"The Artist"
Laurence Bennett; Robert Gould
"Harry Potter and the Deathly Hallows Part 2"
Stuart Craig, Stephenie McMillan
"Hugo"
Dante Ferretti, Francesca Lo Schiavo
"Midnight in Paris"
Anne Seibel, Hélène Dubreuil
"War Horse"
Rick Carter, Lee Sandales
Ezit între Artistul şi Harry Potter ...dar cred că The Artist e mai pe gustul criticilor.

Cinematografie

"The Artist" Guillaume Schiffman
"The Girl with the Dragon Tattoo" Jeff Cronenweth
"Hugo" Robert Richardson
"The Tree of Life" Emmanuel Lubezki
"War Horse" Janusz Kaminski
Foarte meritată nominalizarea pentru Tree of Life la cinematografie. War Horse nu ştiu dacă e atât de multă cinematografie în el, mai degrabă ar fi pus The Descendants sau Tinker Taylor Soldier Spy.......şi pentru a completa podiumul aş spune pe 3) Hugo 2) The Girl with the dragon tattoo şi câştigătorul: The Artist

Costume

"Anonymous" Lisy Christl
"The Artist" Mark Bridges
"Hugo" Sandy Powell
"Jane Eyre" Michael O'Connor
"W.E." Arianne Phillips
Eu m-am săturat ca-n fiecare an să văd filme de epocă nominalizate pentru costume. Mă bucur sa văd aici un film ignorat de alte ceremonii: Anonymous, are întradevăr nişte costume de excepţie şî chiar aş merge până să spun că merită şi-un Oscar pentru ele. Încă nu am văzut Jane Eyre şi W.E al Madonnei.

Cel mai bun regizor

"The Artist" Michel Hazanavicius
"The Descendants" Alexander Payne
"Hugo" Martin Scorsese
"Midnight in Paris" Woody Allen
"The Tree of Life" Terrence Malick
O categorie extrem de bine alimentată. Strict pentru regie, fără să ţin cont de alte detalii ale filmului, aş spune Martin Scorsese.

Documentar

"Hell and Back Again" Danfung Dennis şi Mike Lerner
"If a Tree Falls: A Story of the Earth Liberation Front"
Marshall Curry şi Sam Cullman
"Paradise Lost 3: Purgatory"
Charles Ferguson şi Audrey Marrs
"Pina"
Wim Wenders şi Gian-Piero Ringel
"Undefeated"
TJ Martin, Dan Lindsay şi Richard Middlemas
Am văzut Pina şi intenţionez să văd Hell and back again şi mai ales Paradise Lost 3: Purgatory. N-aş vrea să mă pronunţ văzând doar un singur documentar.

Documentar scurt

"The Barber of Birmingham: Foot Soldier of the Civil Rights Movement"
Robin Fryday şi Gail Dolgin
"God Is the Bigger Elvis"
Rebecca Cammisa şi Julie Anderson
"Incident in New Baghdad" James Spione
"Saving Face"
Daniel Junge şi Sharmeen Obaid-Chinoy
"The Tsunami and the Cherry Blossom"
Lucy Walker şi Kira Carstensen

Montaj

"The Artist" Anne-Sophie Bion şi Michel Hazanavicius
"The Descendants" Kevin Tent
"The Girl with the Dragon Tattoo" Kirk Baxter şi Angus Wall
"Hugo" Thelma Schoonmaker
"Moneyball" Christopher Tellefsen
Categoric The Descendants. Artistul ...hmmm, poate, dar Descendenţii sunt puţin peste Artist.

Film străin

"Bullhead" Belgium
"Footnote" Israel
"In Darkness" Poland
"Monsieur Lazhar" Canada
"A Separation" Iran
Nu doar la film străin, dar şi la alte categorii: A separation. Dar sunt extrem de surprins să nu găsesc Piel a que habito şi In the land of blood and honey, aici.

Machiaj

"Albert Nobbs"Martial Corneville, Lynn Johnston şi Matthew W. Mungle
"Harry Potter and the Deathly Hallows Part 2"
Edouard F. Henriques, Gregory Funk şi Yolanda Toussieng
"The Iron Lady" Mark Coulier şi J. Roy Helland
Pentru cum a arătat Glenn Close ca şi bărbat, aş spune Albert Nobbs.

Muzică - Coloană sonoră

"The Adventures of Tintin" John Williams
"The Artist" Ludovic Bource
"Hugo" Howard Shore
"Tinker Tailor Soldier Spy" Alberto Iglesias
"War Horse" John Williams
La The Artist ai timp să observi coloana sonoră, în lipsa cuvintelor...şi mi-a plăcut.

Muzică - Cântec

"Man or Muppet" din "The Muppets" Muzica şi Versuri de Bret McKenzie
"Real in Rio" din "Rio" Muzica de Sergio Mendes şi Carlinhos Brown, Versuri de Siedah Garrett
Mă abţin...ambele le consider slabe. Printre cele mai slabe nominalizate vreodată.

Cel mai bun film

"The Artist" Thomas Langmann, Producător
"The Descendants" Jim Burke, Alexander Payne şi Jim Taylor, Producători
"Extremely Loud & Incredibly Close" Scott Rudin, Producător
"The Help" Brunson Green, Chris Columbus şi Michael Barnathan, Producători
"Hugo" Graham King şi Martin Scorsese, Producători
"Midnight in Paris" Letty Aronson şi Stephen Tenenbaum, Producători
"Moneyball" Michael De Luca, Rachael Horovitz şi Brad Pitt, Producători
"The Tree of Life"
"War Horse" Steven Spielberg şi Kathleen Kennedy, Producători
The Descendants sau The Artist...oricare sunt bune. Dacă trebuie să aleg ordinea, e aceea pe care am scris-o.

Film animat scurt-metraj

"Dimanche/Sunday" Patrick Doyon
"The Fantastic Flying Books of Mr. Morris Lessmore" William Joyce and Brandon Oldenburg
"La Luna" Enrico Casarosa
"A Morning Stroll" Grant Orchard şi Sue Goffe
"Wild Life" Amanda Forbis şi Wendy Tilby

Film scurt-metraj (Live Action)

"Pentecost" Peter McDonald şi Eimear O'Kane
"Raju" Max Zähle şi Stefan Gieren
"The Shore" Terry George şi Oorlagh George
"Time Freak" Andrew Bowler şi Gigi Causey
"Tuba Atlantic" Hallvar Witzø
Categoria asta e ca o pauză publicitară...nu interesează pe nimeni.

Montaj sunet

"Drive" Lon Bender şi Victor Ray Ennis
"The Girl with the Dragon Tattoo" Ren Klyce
"Hugo" Philip Stockton şi Eugene Gearty
"Transformers: Dark of the Moon" Ethan Van der Ryn şi Erik Aadahl
"War Horse" Richard Hymns şi Gary Rydstrom
Păi Transformers 3.

Mixaj sunet

"The Girl with the Dragon Tattoo"
David Parker, Michael Semanick, Ren Klyce şi Bo Persson
"Hugo"
Tom Fleischman şi John Midgley
"Moneyball"
Deb Adair, Ron Bochar, Dave Giammarco şi Ed Novick
"Transformers: Dark of the Moon"
Greg P. Russell, Gary Summers, Jeffrey J. Haboush şi Peter J. Devlin
"War Horse" Gary Rydstrom, Andy Nelson, Tom Johnson şi Stuart Wilson
Tot Transformers 3.

Efecte speciale

"Harry Potter and the Deathly Hallows Part 2"
Tim Burke, David Vickery, Greg Butler şi John Richardson
"Hugo" Rob Legato, Joss Williams, Ben Grossman şi Alex Henning
"Real Steel"
Erik Nash, John Rosengrant, Dan Taylor şi Swen Gillberg
"Rise of the Planet of the Apes" Joe Letteri, Dan Lemmon, R. Christopher White şi Daniel Barrett
"Transformers: Dark of the Moon"
Scott Farrar, Scott Benza, Matthew Butler şi John Frazier
A 3-a oară la rând, Transformers 3.

Scenariu adaptat

"The Descendants" Alexander Payne şi Nat Faxon & Jim Rash
"Hugo" Screenplay John Logan
"The Ides of March" George Clooney & Grant Heslov cu Beau Willimon
"Moneyball" Steven Zaillian şi Aaron Sorkin după o poveste de: Stan Chervin
"Tinker Tailor Soldier Spy" Bridget O'Connor Peter Straughan
The Descendants spun că ar avea cel mai bun scenariu adaptat.

Scenariu original

"The Artist" Scris de Michel Hazanavicius
"Bridesmaids" Scris de Annie Mumolo & Kristen Wiig (de la Saturday night live)
"Margin Call" Scris de J.C. Chandor
"Midnight in Paris" Scris de Woody Allen
"A Separation" Scris de Asghar Farhadi
Deci are 2 nominalizări. Bun, A Separation să fie.

Nu scriu după dictator

2012-01-23T16:40:00.001+02:00

În fiecare dintre cele 11 zile de proteste, am vrut să-mi spun părerea, dar am zis să aştept şi-un deznodământ. El n-a apărut .... dar ce a apărut, e nevoia multor neavizaţi (printre care e posibil să mă număr) de a debita prostii, fireşte de partea greşită a baricadei. Ei nu urmăresc ştirile politice, habar n-au cum să le interpreteze, nu au un istoric al evenimentelor (sau mai grav, îl au dar s-au tâmpit) şi emit judecăţi de valoare. Mă refer la toate proastele, ignorantele care erau la mall, îşi făceau unghiile sau urmăreau ultimul episod din Gossip Girl în loc să se uite la ştiri. Mă mai refer la tăntălăii analfabeţi politic, care nu ştiu nici măcar puterile statului, îndatoriile constituţionale ale preşedintelui, sau cine-ce-tabără a schimbat în ultimii ani, dar sunt siguri că ăştia de stau în stradă sunt: fanii comuniştilor PSD-işti; tăntălăi care au pus ştampila seduşi de pomeni electorale; membri galeriilor care s-au plictisit de meciurile de pe DigiSport în lipsa meciurilor de pe stadioanele noastre şi-n general oameni care nu au cerinţe clare şi la unison. De ce nu stă lumea acasă, aşteptând alegerile la termen, mulţumită că există încă popoare mai nenorocite decât cel condus de 7 ani de Traian Băsescu?
Mi-am promis că renunţ la politică pe blog pentru că: 1) cititorii mei nu-s interesaţi 2) cititorii mei n-au cunoştinţele necesare să mă înţeleagă. Dar, ca şi demonstranţii din stradă, am ajuns la punctul în care am cedat presiunii nervoase şi-am să folosesc link-ul ăsta ca o palmă binemeritată eminenţelor cenuŞTIU dar grăiesc tâmpenii.
În 2004, România era în pragul divorţului de Adrian Năstase, fiind din nou naivă şi uşor de sedus de eroul ei, cel care promitea s-o scape de canalia cu care stătuse în ultimii 4 ani. S-a măritat din dragoste cu făt-urât (numai frumos nu a fost Băsescu) şi după o lună de miere în care a avut parte de linişte şi fericire (miniştri imaculaţi ca Andrei Pleşu sau Mona Muscă [cel puţin aşa credeam]) ...Băsescu şi-a dat arama pe faţă, a început s-o bată, s-o batjocorească, s-o umilească, să se îmbete şi să-i facă scandal, s-o facă de ruşine. La presiunea copiilor ei (adică noi) a hotărât să intenteze divorţ. La nuntă i s-a spus până când moartea vă va despărţi (expirarea mandatului) dar hey...mirele nu mai e acelaşi de care s-a îndrăgostit naiva de Românie.
Băsescu şi-a bătut joc de ceva frumos....trebuia să fie o relaţie de respect reciproc, înţelegere şi dialog, armonie. A dat cu piciorul tuturor celor care l-au susţinut şi acum trebuie să semneze actele de divorţ.

Emil Boc nu va pleca decât când stăpânul i-o va cere şi contrar unor posibile aparenţe, nu e carisma pe 2 picioare. L-am ascultat astăzi, cât şi-a cerut scuze pentru jicnirile aduse de colegii din PDL la adresa demonstraţilor, a invitat opoziţia la dialog, a mulţumit românilor că au suportat măsurile de austeritate şi a dat crizei ce e al crizei. DAR....toată lumea ştie că Boc e doar mesagerul....şi tartorul nu are nici cel mai mic semn de remuşcare, având în mânecă ofrande aduse nemulţumiţilor. Conform U.E, 1/3 din ţară trăieşte sub pragul sărăciei (şi părinţii cretinilor care îi iau apărarea portocaliului, au fost sărăciţi din nou prin fraudarea legii pensionarilor de către Roberta Anastase). Ceilalţi au avut noroc, au descifrat tainele evaziunii fiscale, ale economiei subterane, ale miş-maşurilor înlesnite prin şpăgi şi S-AU DESCURCAT...că ei sunt şmecheri. Conform propagandei mass-mediei de partid (ăştia care scriu după dictator), cei din strada sunt puţini, fără habar de înaltele reforme ale statului şi needucaţi. De 7 ani, liderul lor i-a făcut lipsiţi de profesionalism pe medici, pe magistraţi, pe poliţişti, profesori şi-n mare parte pe oricine a zis altceva. Ingineriile financiare făcute cu acte normative înseamnă dragi cititori, crimă organizată. Tot la capitolul HABAR NU AVEŢI: ultimele alegeri au fost câştigate de domnul preşedinte, peste noapte, prin voturi venite din afară (unde PDL-ul are numiţi membri de partid ca ambasadori şi unde serviciile secrete subordonate lui Băsescu şi-au adus contribuţia pt bugetele alea mărite pe care le-au primit în vreme de criză).
Nu trebuie să fii pUlitolog să ştii că românii nu au avut în ultimii 20 ani decât 2 proiecte în comun: aderarea la NATO şi la U.E. Aşadar nu ştiu dacă are rost să le explici că Băsescu e nociv şi să fie unanim de acord cei număraţi la ultimul referendum. Dacă n-au fost în stare în ultimii ani să vadă că Traian Băsescus-a băgat în absolut toate problemele (exact ca un dictator...chiar cred că putea conduce lejer România înainte de 1989 mai bine decât acum) începând cu armata, justiţia, învăţământul.....mai lipsea ca preşedintele jucător să se bage în aşezarea pe teren a echipei Steaua, în rest făcându-le pe toate.
Frigul şi mai ales senzaţia de singurătate, îi va împuţina pe cei din stradă şi atunci poate toţi cretinii pro-Băsescu, vor avea un somn mai liniştit....dar îi asigur că nemulţumirea din străfundul societăţii (deci toate clasele sociale) va rămâne.
Absolut toate tâmpeniile pe care le spun tăntălăii ăştia de sar în apărarea lui Băsescu sau în denigrarea protestatarilor....mă întreb câţi dintre tăntălăii ăştia care-mi traduc mie realitatea, ar avea curaj să spună acele tâmpenii la o portavoce în Piaţa Universităţii? Am fost şi rămân mândru de cei care merg zilnic în faţa jandarmilor, cei care par de la tv, că o caută cu lumânarea în timpul zilei.
Dacă în prima zi a revoltelor, Băsescu ar fi descoperit verbul A DIALOGA, poate că nu se ajungea la situaţia actuală (ireversibilă dacă mă întrebaţi).
Mâine e 24 ianuarie...ziua unirii principatelor şi la Iaşi domnul preşedinte ar trebui să dea pentru prima oară de la mârlănia cu R\ed Arafat, ochii cu poporul...unde va avea parte de o primire călduroasă.
Închei spunând ca n-aţi reuşit să stricaţi impresia bună pe care mi-a făcut-o România odată cu protestele, ci doar să vă compromiteţi inteligenţa, discernământul şi până la urmă v-aţi etichetat ca şi mârlani care-şi merită mojicia.

J Edgar - impresii

2012-01-22T01:28:00.000+02:00

Ultima dată când am fost atât de nerăbdător să văd un film, a fost vorba de Inception.Încă din frageda pruncie a filmului, înainte de a începe filmările, ştiam de el, că urmează să fie regizat de Eastwood, jucat de Leo şi Naomi Watts. Era suficient încât să-l aştept cu nerăbdare. Şi-mi înţelegeţi nemulţumirea, că e printre ultimele filme nominalizate la Globuri (pe 24 ianuarie va fi şi la Oscaruri) pe care le văd. Trecând peste nemulţumirea de a nu-l fi văzut până în seara asta, mă zbat între câteva lucruri neconştientizate. Am vrut să fie mai bun decât The Descendants......şi la 15 minute de când l-am văzut, încă nu ştiu de este.
E cuprinzător...îl arată pe fondatorul FBI-ului dea lungul a 48-49 ani, nereuşind să aibă o viaţă în care să iubească şi să fie iubit. De la 29 ani până la deces (nu cred că e spoiler...e cultură generală că a murit în 78, după ce a modernizat justiţia şi şi-a lăsat adânc înfiptă în mentalul colectiv - amprenta). Acum.....dacă-i mai mult de bine sau nu? A stârnit multe controverse, ba că era atras de bărbaţi (motiv de râsete stupide din partea colegilor mei de scaune) dar n-a mărturisit-o niciodată din respect pentru mama lui (cu care a locuit până la 40 ani), de la care-a învăţat tot ce-a pus în practică în Biroul Federal al Investigaţiilor. Mai e bănuit că şantaja preşedinţii S.U.A pentru a primi şi mai multă putere, că nu-l suporta pe masonul ăla ipocrit de Martin Luther King, că şi-a înflorit autobiografia......bine, multe acuze. Poate sunt fondate....şi poate că nu-l cunosc pe J Edgar Hoover decât din Dosarele X şi Wikipedia, dar ce-mi transmite filmul e că a avut ÎNTOTDEAUNA, cele mai bune intenţii....că a ţinut foarte foarte mult, la valorile etice, morale, creştine. Dacă Hoover a greşit, a făcut-o pentru că s-a opus sistemului. Bun...îi plăceau detaliile intime din viaţa personalităţilor publice. Ghici ce: pentru asta s-a inventat presa tabloidă, tuturor ne plac.....pentru că SUNTEM CU ADEVĂRAT, REPREZENTAŢI DE FAPTELE CARE NU SE AFLĂ, decât suntem de cele ştiute. Iar Edgar a folosit aceste informaţii (în mare parte cine cu cine şi-o trăgea) pentru binele ţării. Când bolşevicii plănuiau atentate în State, când gangsterii ucideau şi jefuiau (doar pt a fi adoraţi de public) iar poliţia era neînarmată, când răpirile nu aveau investigaţii suportate de o logistică ştiinţifică.......a venit omul ăsta şi a îndrăznit să ceară independenţă faţă de politică, plus autonomia de a putea fi cu un pas înaintea infracţiunilor. Ştiţi zicala aia: răul trebuie tăiat din faşă.
Pentru un scenariu de 128 pagini şi-un buget de doar 35 milioane de dolari, plus 39 zile de filmări. Leo de exemplu şi-a scăzut onorariul de la 20 milioane la doar 2 milioane (plus orele petrecute la machiaj în fiecare zi). De ce-ar fi făcut asta Leo? Poate pentru că ştia că rezultatul o să merite.

‎"What's important at this time is to re-clarify the difference between hero and villain." - J. Edgar

Viţa de vie în The Stage

2012-01-21T19:15:00.000+02:00

Unii copii pe care-i văd anual în rândurile Teatrului Bacovia (id fest) merg săptămânal în The Stage, la karaoke, dans şi concerte rock. Distracţia programată e mai puţin iute...e ca whiskey-ul cu red bull. Ştii ce-o să faci, pogo, Grolsch sau Ursus, zvârlitul părului - dacă te ţine podoaba capilară şi discuţii la masă cu gaşca de prieteni. Dacă aş fi plătit să găsesc defecte oricui, aş avea bani s-o întreţin pe Elena Udrea..dar pe ăştia şi pe cei din Dublin (am impresia că totuşi sunt aceiaşi) îi lăs în pace pentru că-s altfel decât cei din Kremlin, Privilege, City-Pub. Pe 13 august 2011 i-am văzut la sărbătorile Timişoareana...şi-ntre timp Viţa de vie n-a scos nimic nou. Oricum, o vineri rock e mai bună decât o vineri într-un club ascultând scursurile muzicii house, club, trance. Nu ştiu dacă şi mai bună decât J.Edgar (la care merg în seara asta) dar hey...m-am simţit bine...n-ai cum altfel când eşti în preajma unui membru al juriului Megastar, colaborator al Paraziţilor, sau al societăţii civice care jurizează idei şi proiecte viabile: Adrian Despot.
Am ajuns pe la 22:00, concertul a început pe la 12 şi-a ţinut vreo 90 minute, timp în care am ascultat 20 piese, am cântat la vreo 15 dintre ele, mi-am scăpat camera la pogo, am făcut o poză cu Adi şi câteva trupei & publicului, mi s-a părut că îl văd pe un băiat cu care am fost într-un parc de distracţii acvatic în Riccione - Italia, am ocupat masa unui anume Liviu (care n-a mai venit) şi-am stat la poveşti banale cu sărbătoritul zilei de astăzi: Cristi (coleg). Notă distinctă au făcut, prezenţa unor doamne trecute lejer de vârsta la care schimbi vreo 7 parteneri sexuali (adică 35 ani) şi a unui băiat în scaun cu rotile (am înţeles de la Cristi că e recidivist).
N-am simţit energia de la E.M.I.L, dar Despot şi băieţii lui s-au achitat de concert...adică nu m-am plictisit nici o secundă.

La cât de mult critic persoNULItăţile din muzica noastră: pleiada de dj anonimi, puya, raluk, connect`r, alex şi muţi mulţi alţii, mi se pare doar corect să ajung la concertele unor băieţi şi fete care-mi plac. (Giulia, Holograf, Alexandra Ungureanu, Iris, Direcţia 5, Paraziţii şi Mafia, Viţa de Vie şi puţini alţii).

A 69 ediţie a Globurilor de Aur (2012)

2012-01-16T14:18:00.002+02:00

Dimineaţă la 06:00, când s-a încheiat gala, m-am gândit că aş putea să scriu impresiile la cald (cele fierbinţi le-am scris în timp real pe facebook) dar mi-am dat seama că nu sunt prima sau singura voastră sursă de informare...
Bien sur că-s uşor dezamăgit de câştigători, dar am avut momentele mele.
Pe pro-7 unde m-am uitat, s-a arătat strictul necesar (adică fără covorul roşu {l-am prins pe CNN} fără momentele sponsorilor, creditele de final) dar am ţinut legătura prin Twitter, Facebook şi site-ul oficial, cu tot ce-a fost notabil, astfel încât mă simt îndreptăţit să cred că postarea asta va fi atotcuprinzătoare, spumoasă ca şampania lor MOET (n-o menţionam dacă n-aş fi băut-o de revelion) şi degajată.

În 2011, Gervais a fost prigonit de ipocriţi, dar fiind vorba de Hollywood, l-au adus înapoi pentru mai multă răutate, sincerităţi semi-inconştiente.....deci: Ricky a început seara, lângă o bere, întrebând: So....where was I? Tipic, s-a elogiat inteligent, prin conştientizarea faptului că cea mai celebră gazdă britanică, prezintă al 2-lea mare eveniment pe al 3-lea post tv din State (NBC). Ruda săracă a Oscarurilor...pe asta s-a axat, mergând şi pe-o cale sigură: întotdeauna când compari o femeie, un bărbat, un film, o gală, cu alta - teoretic superioară, ai să obţii respectul celor cărora te adresezi (sau invitaţia de a prezenta încă un an). Un şut între picioare direct spre Eddie Murphy, {care-a zis DA porcăriei de Norbit şi NU - Oscarurilor. That`s gotta hurt.} şi spre tâmpilă de Adam Sandler (împreună puteau acoperi lejer toate rolurile din The Help). Zgarda impusă de organizatori, adică setul de porunci înmânate lui Gervais, includeau a nu-l menţiona pe Mel Gibson, mai moale cu nudităţile şi off limits cu Castorul lui Jodie Foster (glumă de autobazăăă). Ca orice comedian care se respectă, a menţionat şi nunta de 72 zile a lui Kardashian, ţinând cont c-a participat la discursuri de mulţumire mai lungi, ţinute de regizorul Titanicului şi Avatarului. Părerea lui Ricky despre Boardwalk Empire: o groază de imigranţi care veniră-n S.U.A, au mituit şi-au corupt împrejur pt a-şi face un statut social....dar suficient despre Asociaţia Presei Străine.
Ca şi-n 2011, primul prezentator al serii, Johnny Depp, luat prin surprindere de o întrebare dea lui Gervais: -Ia zi mă...ai reuşit să vezi The Tourist?(film supraapreciat în 2011 de Globuri)
-Nu.
Primul glob al serii a plecat cu Christopher Plumer, veteranul din Beginners, văduvul homosexual, rol secundar. Mă aşteptam la Viggo Mortensen....dar mna...nu pot comenta: n-am văzut filmul lui Plumer. I-a mulţumit răpănosului de Ewan McGregor, că i-a furat mai toate scenele avute împreună, precum şi altor persoane din anturajul socio-profesional.
Ashton a ajuns la punctul în care s-a tuns şi bărbierit pt 2,5 men....aşa că a părut ceva mai prezentabil la braţele frumoasei Elle Macpherson, prezentând nominalizaţii şi câştigătoarea Globului pt actriţă tv în rol principal - comedie-muzical, numitei Laura Dern din Enlightnend (HBO) obişnuită cu aurul (al 3-lea din 5 nominalizări). Păi ce măi...deodată Tina Fey nu mai e amuzantă? N-a fost suficient că 30 Rock ţine de NBC? Booo.
Primele probleme cu teleprompterul, au apărut când Rob Lowe şi Juliane Moore stârneau zâmbete ştrengăreşti în sală, înmânând Globul pentru miniserie sau film tv, echipei britanice de la Downton Abbey. La fel de nesemnificativ, lung şi plictisitor, a fost discursul ţinut de Kate Winslet (care de ceva vreme suna la fel de fals acceptând premii ca şi Meryl Streep) când a luat premiul pentru actriţă într-o miniserie - Mildred Pierce. Posibil să vreau să văd seria asta, când termin cu lung-metrajele bune (nu sunt ironic)
Incredibil de urâta Frida Pinto, a prezentat incredibil de frumosul Miez de noapte în Paris.
Jeremy Irons şi preşedinta APSH (asociaţia presei străine de la Hollywood) au spus 2-3 cuvinte despre rolul pe care-l are Asociaţia în industrie.
Pentru că-s obişnuiţi să ţină aceleaşi discursuri, Gervais i-a apostrofat pe toţi care mulţumesc familiei şi lui Dumnezeu, amintind că atât Dumnezeu cât şi impresarul său, l-au ajutat la fel de puţin în carieră.
Cel mai bun actor într-o miniserie tv e considerat Kelsey Gramer (5 neveste a avut...experimentat om) pentru rolul din Boss....ştiu, vă întrebaţi cine mama naibii e ăsta. Dacă aţi auzit de Frasier, atunci îl ştiţi. Cea mai bună dramă n-a ieşit Game of Thrones, tot atât cât n-a ieşit nici American Horror Story...aparent, Homeland fiind un serial dramatic mai bun. Cine stie....
Jimmy Fallon şi Moroon-ul şef (Adam Levine) au citit plicul inscripţionat Cea mai bună coloană sonoră: Ludovic Bource (nu ştiu dacă era de la alcool sau că vorbea cu stereotipul francezilor care vorbesc sărăcăcios engleza, dar omul e amuzant) pentru The Artist şi Original song - Madonnei (pe covorul roşu, Elton John spusese că Madonna doesn`t have a fucking chance to win), pentru ceea ce-am votat la rându-mi: Masterpiece, din W.E. Madonna, o ştiţi: spune ce gândeşte.....Elton John nu, dar i se citea pe chip (a fost nominalizat în aceeaşi categorie): Cântecul meu e mai bun decât al curvei ăsteia. Având un discurs lung, cred că era mai bine dacă era alungată de pe scenă, în loc de melodia orchestrei galei, cu vocea lui Guy Ritchie. Repejor: cel mai bun actor într-o miniserie: Idris Elba (şi nu Bill Nighy...aşa că restul e tăcere)
Golanul cu cel mai tâmpit râs din industria filmului, Seth Rogen, a prezentat în compania delicatei Kate Beckinsale (ghiolbanul lăudându-se că încearcă să ascundă o erecţie masivă) categoria Cea mai bună actriţă în rol principal într-o comedie.muzical, singurei Marilyn Monroe rămasă în viaţă: adică Michelle Williams. Abia aştept My Week With Marilyn....dar comedie? Serios? Fact: acelaşi premiu l-a primit acum 50 ani, însuşi Marilyn Monroe.
Buffy şi-o altă blondă, au zis: Peter Dinklage (sigur a suportat multe glume în copilărie) să vină pe scenă să ia în custodie premiul pentru rol secundar într-o miniserie, pentru, întradevăr, extrem de interesantul Game of Thrones. Bietul de el...înainte să plece de acasă, maică-sa i-a recomandat să nu-şi facă speranţe prea mari pentru că-i în aceeaşi categorie cu Guy Pierce din Mildred Pierce.
Fără Ricky Gervais nu ştiu dacă ştiam că aşezarea în sală se face astfel: pe margine ăştia din seriale, în mijloc starurile de cinema. Printre puţinii care-a evoluat din margine în mijloc, mereu şarmantul George Clooney, care-a ţinut morţiş să-l ironizeze pe Brad Pitt, urcând pe scenă cu bastonul lui, promiţând că il dă înapoi.
Cel mai bun film animat....sun of a bitch, wouldn`t you know it, a mers la singurul film animat pe care nu l-am văzut încă: Aventurile lui Tin-Tin, acceptat de Steven Spielberg.
2 actori serioşi, Clive Owen şi Nicole Kidman, au prezentat Globul pentru o categorie serioasă: Cel mai bun scenariu, luat ...de fapt câştigat nu luat (că n-a venit) de Woody Allen.
Cântând bla bla-uri, Felicity Huffman şi William H Macy, m-au făcut fericit, anunţând-o pe Jessica Lange, cea mai bună actriţă în rol secundar într-o miniserie....yeap - American Horror Story. Într-o rochie simplă, Jessica a mulţumit simplu şi la obiect, echipei de profesionişti din spatele serialului. De asta are 5 premii şi 12 nominalizări: îşi face treaba.
Ricky: următorul prezentator e regina muzicii pop: Nu tu Elton...stai jos. E mereu în vogă, exact ca o virgină .....Madonna, care n-a ezitat să-i dea replica: dacă-s ca o virgină, de ce nu vii încoace să faci ceva în privinţa asta? şi aşa au trecut câţiva ani de când n-am mai sărutat o fată. Madonna a venit să nominalizeze pt cel mai bun film străin: Flowers of war, In the land of blood and honey, The kid with the bike, The skin i live in şi A Separation al meu....care-a şi luat premiul. Singurul lucru pe care ar fi trebuit să-l spună regizorul iranian e: NU NE BOMBARDAŢI!!!!..... Dar n-a făcut-o.
Deşi părea a avea intervenţii o dată la 30 minute, Ricky părea pentru Globurile de Aur, ce era Kim Jong Il în politică: temut, neînfricat şi distractiv.
Bronzatul...sau mă rog, înroşitul (de la alcool) Dustin Hoffman a ţinut să mulţumească soţiei şi impresarului, fără de care n-ar fi putut să ....să...anunţe nominalizatele pentru Actriţă în serial dramă. Globul a mers la Claire Danes pentru Homeland (chiar trebuie să văd serialul ăsta?).
De aici încolo, totul trebuia să fie ceva mai amuzant din moment ce toţi erau îmbătaţi (cu moet). Emily Blunt şi-a făcut scurta apariţie pe scenă pentru a prezenta porcăria de Bridesmaids....urmată de alte 2 doamne: Tina Fey şi Jane Lynch, desemnate să-l supere pe David Duchovny şi pe toţi fanii Californication &; X files, dând premiul pt actor întrun serial comedie, lui Matt Le Blanc, pt Episodes (tot showtime). So...Matt le Blanc wins. Now....How YOU doin? And the Tina Fey goes to Tina Fey for being Tina Fey.

Bradley Cooper pentru Octavia Spencer (cea cu plăcinta cu excremente din The Help)...acelaşi premiu ca la Critics Choice Awards: actriţă în rol secundar într-o dramă. Simpatica asta a mulţumit tuturor celor din lume mai puţin lui Oprah (deşi la ea mă gândeam tot timpul c-o să-i mulţumească)
Acum devine interesant...de penibil. Sidney Poitier, primul care-a ridicat sala în picioare, venit să-l omagieze pe Morgan Freeman pentru întreaga activitate. Lean on me, Brubaker, Driving Miss Daisy, Million Dollar Baby, Shawshank Redemption, Glory, Street Smart, Seven, Unfirgiven, The Dark Knight, Deep Impact, Happy Feet, The Electric Company, Bucket List, Invictus, Amistad...toate filmele astea l-au adus pe Morgan Freeman la premiul Cecil DeEmille. La anul, firmele vor cumpăra spaţii publicitare de 60 secunde între cuvintele rostite cu viteza melcului de Sidney Poitier. Privindu-l, spui că-i la fel de prost ca Bush, sau că a avut cel mai încet operator de prompter din istorie.
Downey Junior a prezentat îndrăzneţul de euforic film: The Artist.
Angie...m-a făcut din nou fericit, zâmbind cât l-a citit în plic pe Martin Scorsese ca cel mai bun regizor. Suck it George Clooney. Martin a spus din nou ce ştiam, că a făcut filmul ăsta pentru fiica lui, Francesca, a mulţumit echipei tehnice, actorilor şi anturajului din producţia filmului Hugo.
Selma Hayek şi Antonio Banderas compun un cuplu simpatic, talentaţi ...probabil şi interesanţi...păcat că Ricky nu înţelege un FUCKING WORD din ce vorbesc. Normal că Puss in Boots i-a răspuns în spaniolă...după care-a trecut la scop: premiul pt cel mai bun serial comedie: Modern Family. Marea familie a urcat pe scenă, cu Sofia Vergara continuând în spaniolă în timp ce Steven Levitan (scriitor la serial) traducea că actriţele ar trebui încurajate să aibă aventuri cu scenariştii din industrie.
Michelle Pfeiffer a citit câteva rânduri despre War Horse, urmată de Mark Wahlberg şi Jessica Biel au prezentat Globul pentru cel mai bun actor în rol principal într-o comedie/muzical, unui George Clooney al Franţei, adică Jean Dujardin. Vizibil emoţionat, a ţinut un discurs curat, terminat în tăcere în timp ce sala râdea.
Din Tinker Taylor Soldier Spy (ignorat complet la globuri...sper că nu şi la oscaruri) Colin Firth e prezentat de compatriotul Gervais, ca un actor iubit de critici şi femei, cu un Oscar....dar stiţi cumva că e şi un rasist înrăit care a pocnit odată un pisoi orb. Firth i-a replicat c-a văzut la intrare oameni religioşi care îi ameninţau pe toţi cu pedepse pt păcatele lor, neştiind că sunt deja pedepsiţi fiind în prajma lui Gervais. Tot pentru un rol britanic, Meryl Streep, această Taylor Swift a prefăcutului că nu-i vine a crede că a câştigat, a laut Globul pt rolul din The Iron Lady. Când înţelegerea lui Gervais de a o juca pe Margaret Thatcher a căzut, au apelat la ea. 3 nasturi descheiaţi şi nerăbdare, Clooney care se înghiontea cu Fincher, să-i ducă ochelarii femeii să-şi poată citi discursul....cam aşa a decurs discursul ei.
Jane Fonda (sau cum ar trebui de fapt să arate chirurgia plastică) a prezentat cel mai bun film comedie/muzical, artiştilor de la The Artist. Dujardin a urcat cu potaia dresată pe scenă, în timp ce producătorul încerca să înduioşeze audienţa, spunând că în 1965 tătuca lui a câştigat cu Le pule, Oscarul, dar n-a avut bani de bilet de avion...aşa că nu şi-a ridicat premiul.
The very foolish Natalie Portman (a ales să stea pe tuşă un an, dedicându-se vieţii de familie) a prezentat Globul de Aur pentru cel mai bun actor într-o dramă.....lui Clooney....astfel ca rugile mele n-au fost nici de data asta ascultate. Chiar nu ştiu ce-ar trebui să facă Leo să ia premiul ăsta. Aviatorul, Departed, Gangs of New York, The Beach, Inception, Revolutionary Road, Shutter Island...nimic.
Înapoi la Clooney: i-a mulţumit lui Michael Fassbander (din Shame) că l-a dublat în scenele nude....din moment ce ar putea juca golf cu mâinile la spate (get it?)
Ultimul premiu...insipid, inodor, incolor, prezentat de Harrison Ford, pentru CEL MAI BUN FILM DRAMĂ a mers la cine aşteptam...la cine-am votat: The Descendants.
Astfel...3 ore de premii, lovituri sub centură, câţiva nervi şi invidie, bucurie simulată dar şi veridică, unele surprize, unele aşteptări împlinite, un Gervais dur, amuzant dar cam scump la vedere.....totul asezonat cu reclame nemţeşti (în cazul meu) şi câteva predicţii conturate pentru Oscarurile din 26 februarie.
Restul pozelor, pe pagina mea de facebook (nu mai încarc memoria aici)

Sincerităţi

2012-01-13T14:41:00.000+02:00

Dacă m-ar opri un străin pe stradă şi m-ar întreba: băi Andrei, ce te animă pe tine acum cel mai mult? Ce-ţi face inima să bată mai repede? Păi măi străinule, singurul răspuns pe care îl am pentru tine e filmul. De vreo 2 luni văd filme bune. Ăsta-i meritul Globurilor şi-al Oscarurilor. De la We need to talk about Kevin, Flowers of war, Tinker Taylor Soldier Spy, Carnage-ul Polansky-an, Moneyball, Hugo a lui Scorsese şi alte câteva filme bune, încununate de A separation aseară.
Duminică seară, pentru prima oară după mulţi ani în care-mi mutam mama în camera mea (calculatorul fiind în camera ei, până să-mi iau laptop) am să văd Globurile de aur, prezentate de Ricky Gervais, pe HBO (la noi) şi NBC (la ei) direct pe televizor prin linkul ăsta: http://www.cool-itv.net/
de la 03:00 la 07:00.
Să nu termin postarea asta în 9 rânduri, am să trec şi la alte chestiuni din ultima vreme, chiar dacă n-am o viaţă atât de interesantă încât s-o împărtăşesc şi cu alţii. Sunt atât de amărât încât şi cerşetorii îmi dau banii înapoi (cu care i-am împrumutat). Dar am deschidere, da? Îl vedeam pe un nene la tv că a fost prins de poliţie, după ce înţepa cu ace, femei frumoase în autobuz. Interesant, nu? În locul lui Mitulescu (ăsta de făcu Loverboy-ul care-a ieşit săptămâna asta cu Gazeta Sporturilor) sau Porumboiu, aş lua notiţe pentru un film. Pentru că de obicei acolo îi găseşti pe tipii ăştia, liniştiţi, funcţionari la o bancă, căsătoriţi cu o avocată, cu ochelari, genul care se masturbează cu fetişuri de ar îngrozi orice copil. Apropo de masturbator...foarte bun editorialul lui Cristian Tudor Popescu, din Gândul de ieri: Marele masturbator.
Serios vorbind, îl mai suportă cineva dintre cei zdraveni la cap, pe Traian Băsescu? Spunem, într-un puseu de sinceritate, uşor umoristic, pe Twitter (sunt andreigheorghe1, pt că celelalte nume ale mele erau ocupate) că-s invidios pe Elena Udrea, că ea îl poate şi chiar l-a futut pe Băsescu. Şi eu şi câteva sute de mii de români l-am fute pe marele masturbator care se excită cu puterea pe care-o are. Pentru multe alte măgării, nu neapărat pentru că l-a umilit pe Arafat. Dimineată, la Europa FM, Bogdan Miu şi grasa pt care 2012 înseamnă şi kg din dotare (Monica Anghel) au invitat oamenii din Târgu Mureş să spună cum au auzit de SMURD. Pentru cei mai retardaţi social dintre voi, ieri în Tg Mureş au ieşit în stradă vreo 1500 oameni (după jandarmi) sau 5-6000 (după un cetăţean care-a fost ieri la protest) să susţină ....habar n-am ce. Raed rămâne la Smurd...doar a fost obligat să demisioneze din funcţia de secretar de stat în domeniul sănătăţii. Azi la 17:00 se organizează şi-n Bacău (via Facebook fireşte) un protest de genul. Mulţumim Antena 3 pentru zvâcnire.
Hai să lăsăm detaliile vieţii de suprafaţă şi să ne afundăm în alea underground. La ultima ceartă serioasă avută...mă rog: discuţie în contradictoriu, ultimele mele cuvinte au fost: nu te mai iubesc. Ce naiba e în neregulă cu mine? Nu mai iubesc măi omule. Şi mai sunt fericit? Păi nu......da-s mulţumit. Adică am avut o noapte nedormită în seara cu pricina, dar am revenit la normal la 2 zile după. Aşa...nu te mai iubesc...şi? Nu cred în Dumnezeu şi cred că eşti proastă dacă tu crezi...aşa şi? Nu ai şi nu am o faţă urâtă ca a altora...de spui că i-a luat-o mă-sa de la lichidări de stoc (valabil pentru mulţi) ...deci o să ne vedem mai departe de banalităţile fiecăruia, impresiile că ar conta cumva într-o ecuaţie mai mare a sensului. Viaţa mea nu e ca a ta ..... a ta, dacă ar fi un film, iar cineva ar închiria-o de la un magazin de profil, nu ar trebui s-o mai returneze. A mea e bazată atât pe codul nebunelor maniere (de asta şi-i fac pe unii cu coaie să râdă) cât şi pe imprevizibil. Horoscopul meu nu există.....e vorba doar de căutarea unor lucruri frumoase, nebune, normale şi cât mai logice. Atât. Dacă încă aveţi prietene....vă puteţi depune C.V-ul pt postul de hingher....puteţi prinde căţele. Weekend plăcut.....poate cu zăpadă...în paştele mă-sii de vreme.

6...vine o zi (bună)

2012-01-06T21:59:00.000+02:00

N-am luat permisul din prima, pentru că dintr-o neatenţie gravă, am trecut pe roşu (chiar dacă am oprit imediat ce am trecut)...aşa că azi, expirând cele 17 zile distanţă între primul examen şi înscrierea la al 2-lea, am fost să mă înscriu şi să dau sala din nou. O doamnă extrem de isterică (totuşi e mai bine decât un supraveghetor indolent, nu?) m-a supravegheat extrem de suspicios şi comenta orice mic gest al celorlalţi din sală, care îi stârneau replici de spuneai că-i în perioada roşie a lunii. Astfel că mi-am început ziua binişor, cu cele 23 pct făcute. Mai mult, după amiază m-am delectat în liniştea pe care nu mi-am permis-o în agitaţia sărbătorilor, de Vampire Diaries şi talk-show-urile late-night din State (Kimmel, Leno, Stewart).
Până să plec cu 3 colegi la bowling, mi-am adus aminte că mai am 9 zile până la Globurile de Aur şi că am de văzut câteva filme bune. Având şi o oarecare răutate pregătită pt acest film, m-am uitat la Carnage. Primul lucru care m-a interesat e regia filmului. Roman Polanski a luat o pauză după ce a scandalizat lumea filmului cu acuzaţiile de pedofilie. Mai enervant (pt mine) e că o parte din actori/regizori, i-au luat apărarea unui tip care-a futut o minoră....pentru, sunteţi pregătiţi? CĂ FACE FILME BUNE. Deci să ne-n`ţelegem: eşti talentat în ce faci şi ai fani? Păi zi nene aşa...deci ai voie să violezi anal, oral, vaginal...cum vrei tu, orice copil. Hai sictir retardaţilor. Chiar că meritaţi încă un papagal de preşedinte republican. Trecând peste faptul că regia aparţine unui pedofil dovedit, filmul e întradevăr bun. Viaţa e sinonimul mediocrităţii. Corect? Just! Poţi susţine un film în 72 minute, într-un apartament, cu doar 4 personaje, care se ceartă din cauza copiilor lor? Se pare că da, pentru că ce-a ieşit e ceva amuzant ca Seinfeld, sofisticat ca editorialele din Esquire, atractiv ca un porno, captivant ca o piesă de teatru pe care Jodie Foster şi John C Reilly plus Kate Winslet cu Christoph Waltz o fac a naibii de plauzibilă, într-o societate modernă, care aduce puţin cu lumea lui Woody Allen.
Nici n-am postat bine primele impresii despre film pe facebook, recomandându-l, că a trebuit să plec la bowling.

3 jocuri, puţină bere, competiţie ca-ntre colegi, şi-un rezultat mai mult decât mulţumitor (cel puţin pentru mine). Deci da...am avut o zi mai bună.

Autobiografia lui Nicolae Ceausescu

2012-01-05T21:24:00.000+02:00

Uitati-vă ATENT la toate gesturile lor, la cum vorbesc, cum "gândesc" şi o să realizaţi ce oameni NU simpli, ci FOARTE simpli, au condus această ţară aproape 25 de ani.

Un pic mai trist

2012-01-05T16:17:00.001+02:00

Orice gest frumos, orice bucurie pe care o îmbrăţişez mai mult decât pe un bun-material, cum ar fi o relaţie cu o fată, sosirea de ziua mea a viitorului cumnat şi-a sor`mii din Italia, sau a surorii mele cea mai mică, după un tăvălug cu transportul din Germania în România....toate astea, cu cât înseamnă mai mult pentru mine (şi înseamnă) cu aceeaşi intensitate mă întristează în momentul în care se termină. Relaţia din simplul fapt că EA refuză să se maturizeze, familia ...păi familia mea, ca atât de multe alte familii, a depăşit graniţele României, dar ca şi Hruşcă, trebuie să se întoarcă în ţări mai liniştite decât a mea.
Alaltăseară Loredana, aseară Irina şi-n seara asta Eduard şi Oana. Mă întorc la a fi ceva mai trist fără ei. Bine...am şi antrenament, astfel că nu mă mai implic la fel de mult sufleteşte. Mai am părinţii şi-o piticanie de 7 ani, colegii şi câţiva prieteni, care să mă întregească. Zicala spune: cu cât ceva urcă mai sus, cu atât o să cadă mai mult (vezi Adi Năstase). Am avut un Crăciun cum nu cred c-am mai avut de pe vremea copilăriei. Asta o datorez atmosferei din familie...cei cu care îţi permiţi orice, cu care n-ai pentru ce să te cosmetizezi cum o faci cu prietena sau cu pagina de Facebook. Revelionul, deşi început cam fără de chef, din cauză unui clip la care am stat vreo 4-5 ore, prin care uram colegilor La Mulţi Ani....a fost la fel de intens sufleteşte. Acum că ne întoarcem încet încet la muncă, şcoli şi obligaţiile alea cu care suntem împovăraţi, nu avem cum să nu ne uităm uşor nostalgici la zilele astea în care refuzam de bună-voie, rutina ianuarie-decembrie. Azi dimineaţă, am despodobit bradul şi l-am aruncat.

Camera asta din care înşir câteva rânduri acum, e infinit mai goală fără brad şi fără familia întregită. Vestea bună...că doar n-oi fi ăla care se lamentează aşa uşor, e că pe 25 ianuarie îmi vine altă soră acasă...plus că internetul o să mă ţină-n legătură cu ăştia plecaţi în noapte spre zări mai luminate....mai civilizate.
Acum 5 ani am ieşit prima oară din ţară, în Italia. În 2009 am văzut Germania, în 2010 din nou Italia, iar anul trecut Franţa. Unde o să mă ducă soarta în 2012?...anul în care spuneam la începuturile blogului: apocalipsa e singura mea şansă să nu mor singur... Habar n-am....cert e că-mi trebuie distanţă pentru a duce dorul lucrurilor însemnate. Cum spunea Pink? Go away, give me a chance to miss you, say goodbye, it will make me wanna kiss you.
Cum prima piesă selectată în ultimii ani pentru best of, vine dintr-o scăpare pentru anul precedent, Wild Beasts - Reach a bit further, e prima propunere pentru best of 2012 şi singura piesă care mă obsedează actual. Versiunea de faţă e filmată la 13 zile după ce-am plecatdin Paris.

The girl with the dragon tattoo

2011-12-31T00:28:00.001+02:00

Dacă trilogia nu s-ar fi numit MILLENNIUM şi n-aş fi găsit pe jos, afară, în drumul meu prin cartier, un semn de carte inscripţionat cu titlul caps-lock-at mai sus, probabil n-aş fi căutat cărţile (dinainte să apară cu Gazeta Sporturilor) cât şi cele 3 filme suedeze. Vedeţi voi...Millennium e doar al doilea cel mai bun serial făcut vreodată, după şi de echipa de la Dosarele X. Serialul rămâne mai bun decât ce-a conceput Stieg Larsson, între timp decedat (2004)....şi mă întrebam, uşor nervos, de ce mama naibii e nevoie de o reinterpretare a unor cărţi deja ecranizate (ba chiar şi la cinema). Acestea fiind spuse, bun venit la ultima postare a mea din 2011, despre ultimul film văzut la cinema în 2011. The Girl with the dragon tatoo, adică Lisbeth Salander, e ultima operă de artă semnată David Fincher ( The Currious Case of Benjamin Button, Fight Club, The Social Network, Zodiac)....
Semnăturile se văd peste tot....în felul de a filma, detaliile solicitante, sobrul şi seriozitatea îmbinată cu o minte ageră şi/sau pasiunea pentru violenţă învăluită în mister, plus răsturnări ale deznodământului, toate ale lui Fincher. Văzând deja versiunea suedeză, nu m-a surprins cu aproximativ nimic filmul, fiind la curent cu întreaga intrigă. Presupusa crimă, corupţia afaceristului suedez, sexul mai mult sau mai puţin benevol, cinismul membrilor familiei unchiului care-l aduce pe micuţa insulă pe jurnalistul Mikael Blomkvist (jurnalist era şi Larsson), dezamăgirea din privirea lui Lisbeth de la final...după ce-n tăcere i-a întins lui Mikael o mare mână de ajutor, reabilitându-l ca om şi persoană publică.
Până la urmă cred că l-am văzut pentru că-i Fincher şi pentru că aseară am văzut o altă părticică din ce devine un hobby al meu de câţiva ani încoace: adică încă un film cu criminali în serie (Texas Killing Fields), adică filme spuse despre ăia care mai stau pe lângă geamul tău, perverşii care stau preponderent pe întuneric. Dacă povestea i-ar fi aparţinut, aş fi înclinat să spun: măcar în 2012 merită un Oscar. Momentan cred doar că a lucrat filmul mai bine, mai sobru, mai tensionat, decât prima echipă suedeză (pt că-s destui suedezi şi-n versiunea actuală). Daniel Craig (dacă ai şti cât aştept noul James Bond) spunea într-un interviu că Fincher e cel mai apropiat lucru existent în apropierea lui Hitchcock....cred că are dreptate.
Dacă-n 2012 îl vei găsi pe torrente, sau la o sală din oraşul tău, ţi-l recomand. Sau......bineînţeles, banii înapoi!!!

Bilanţul amintirilor (2011)

2011-12-28T14:58:00.005+02:00

Stau lângă unul din difuzoarele sistemului 5.1, ascultând din nou best of-ul de pe 2011, conlucrând cu câteva notiţe luate de pe facebook şi blog, înţesând povestea epică a anului curent. Am mai făcut-o şi mi-a ieşit bine.
362 zile au trecut obişnuit...adică, când mai greu (după ce-am terminat facultatea) când mai repede. Câteva rele, care cântăresc al naibii de mult, ceva mai multe bune. Privind la părţile semnificative din ultimele 12 luni, observ fleacuri care la vremea lor păreau să cântărească mult: Academia Caţavencu a rămas fără toţi ziariştii ei, care-au plecat să scoată Caţavencii (şi bine-au făcut). Tot în domeniul cuvintelor, Gândul...dragul meu ziar, a încetat să mai apară la chioşcuri, tronând suficient de rentabil pe primul loc la site-uri. Daniela Crudu s-a dovedit a fi o curvă cu notorietate, ca restul colegelor de breaslă - încă sub acoperire. Rămânând în mahala, Pepe (un băiat care merită ceva mai bun) a scăpat de Querida.....în timp ce omul care a botezat-o astfel, să aibă un rest de an la fel de prost ca şi începutul. Mă refer la Şerbănică....recuperat după ghinionul din Austria, în plină vervă la kiss şi prima, până-n ziua accidentului soldat cu 3 victime. Toată ura îndreptată atunci înspre Huidu, mi-a arătat dacă mai era cazul, câtă răutate încape în mintea multor români, care încă trăiesc cu furcile şi topoarele în bătătură.
2 nunţi m-au lăsat rece, dar au lăsat totodată mulţi cititori de ziare, cu subiecte pentru cafea, prânz sau la o licoare într-un pub: nunta prinţului William cu Kate Midletton şi nunta cocalarului dinamovist Cristi Borcea cu regina lui (fostă amantă). Norvegia a ţinut la rându-i, trează, frica şi compasiunea europenilor, prin Anders Breivik şi crimele din Oslo. Vorbind despre moarte, câteva canalii şi 2-3 oameni demni de respect, şi-au luat la revedere de la viaţă anul ăsta: Gaddafi, Kim Jong Il sau Osama bin Laden în prima jumătate a balanţei (cea care merge în jos, în accepţiunea creştinilor) şi Liz Taylor, Amy Whinehouse sau Steve Jobs în partea ălora care-au trecut lejer (teoretic) de Sf. Petru.
Fuckushima a rămas pentru restul anului, cel mai mare dezastru natural, cu mii de morţi şi consecinţe pe termen-lung.

Noaptea de înviere mi-a prilejuit doborârea unui record personal, după ce-am trecut pe la 15 biserici. Ca şi-n anii trecuţi, şi-n 2011 am avut minunata ocazie să vizitez o ţară străină (Franţa) aflându-mă pentru 2 săptămâni în Paris, moment ce-a rămas cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat anul ăsta. Tot la fel de sigur sunt şi de cel mai trist moment: decesul profesorului meu preferat, domnul Măcărescu Bogdan Constantin. Nici la capătul anului n-am trecut peste...dar întradevăr, viaţa a mers mai departe şi timpul trecut a fost singurul care a mai diluat durerea interioară. La jumătatea anului am terminat cei 4 ani de ingineria mediului, mi-am luat licenţa, bifând cursul festiv şi banchetul împreună cu ai mei colegi. Ulterior mi-am prelungit contractul cu 1,5 ani, la master. Anul ăsta am reuşit să fiu semi-îndrăgostit de mai multe fete, în vise şi în realitate de doar două.
La televizor, printre cele mai importante chestii de văzut, dacă nu cumva chiar cele mai emoţionante, au fost primele ediţii din The Voice şi The X Factor U.S.A.....adunând lângă, omologul autohton de la pro şi antenă. Twilight s-a lăsat mult aşteptat şi a venit cu prima parte din Breaking Dawn, Harry Potter ne-a spus ADIO, iar în materie de seriale, am găsit 3 noi: American Horror Story, Game of Thrones şi New Girl.
În capitală, cu ajutorul primarului doctor, s-au inaugurat una bucată Pasaj Basarab şi una bucată stadion Arena Naţional - inaugurat după ce ne-au fentat Argentinienii, cu un meci România-Franţa, care ne-a compromis şansele de calificare la Campionatul European din 2012. Tot la capitolul fotbal, Dinamo m-a dezamăgit crunt în Europa League, Barcelona a câştigat Champions League dar a terminat pe 2 în campionat, Oţelul a reuşit să-şi dea cu stângu`n dreptu` ieşind din cupă cu 0 puncte, după meciuri cu Zurich, Basel şi Manchester United. În tenis Federer a avut un an bunicel...dar incomparabil mai bun l-a avut Novak Djokovic. La Formula 1 - doar constanţă, atât din partea veteranului dezamăgitor -Schumacher cât şi a campionului actual: Vettel.
Charlie Sheen şi-a bătut joc de two and a half men, iar Ashton Kutcher a încercat din greu şi în zadar să-l înlocuiască.
Regele Mihai a împlinit 90 ani şi-o dorinţă a câtorva monarhişti, de a-l vedea tinând un discurs memorabil în Parlament.
Realitatea lui Vântu s-a rupt în două, Românii au talent a fost câştigat de un anti-talent, Giulia - pe care am revăzut-o în septembrie, a terminat anul mai voioasă ca niciodată, fiind însărcinată cu viitorul ei soţ (Vlad Huidu). La capitolul muzică, top 3 concerte în 2011, arată astfel: 3) Bănică Junior - Romanian Top Hits 2) Paraziţii şi Mafia la 15 ani de Zebra 1) Holograf la serbările Timişoreana.
Am făcut o şcoală de şoferi, un curs de management de proiect şi-am rămas tot neangajat...dar încă nu mă plâng.
Am râs mult, fascinat de simplitatea lui Nea Mărin la Serviţi vă rog....ăsta fiind probabil şi unul dintre motivele pentru care nu m-am îmbolnăvit serios în 2011. Am avut o aniversare frumoasă cu câţiva prieteni dragi, am schimbat vechiul telefon cu unul 3d, am mai avut şi-un halloween spookie - cu un clip reuşit...şi m-am îngrozit de câţi proşti au picat bacalaureatul anul acesta.
Kelly Clarkson a reuşit să scoată cel mai bun album pe care l-am ascultat anul ăsta iar Robert Zemekiss a reuşit să facă un film, nu bun, ci al naibii de bun: Anonymous.
Vara a fost lungă, plină de ieşiri la terasă, o şcoală de vară încheiată cu o excursie frumoasă şi am mai fost la un festival de teatru în engleză, unde Bacăul a strălucit şi m-au făcut mândri că-s concetăţean cu ei, plus o campanie de ecologizare aflată la ediţia a doua: Let`s do it Romania.
Am schimbat multă mobilă, s-a văruit, ne-am înnoit, am sfinţit şi casa din nou...astfel că dacă nu m-ai mai vizitat de 1 an, ai crede că ai greşit adresa.

Am trecut, cu suficienţi nervi, printr-un recensământ şi prin multe decizii politice de care m-am dezis scârbit. Lindsay Lohan la ei şi Oana Zăvoranu la noi, sunt singurele semi-vedete apărute în Playboy anul ăsta. Life in a day e clar cel mai bun documentar pe care am apucat să-l văd, iar Vaslui-Dinamo singurul meci pe stadion văzut.
Cartierul meu, la fel ca centrul oraşului, s-a înfrumuseţat considerabil, prin câteva renovări făcute de angajaţii primăriei şi-ai consiliului local.
Am fost mai atent la cei dragi, am iubit, am visat frumos, am enervat ceva lume, pe alţii i-am stresat, am scris şi citit mult...iar acum la final de an, rămâne doar să-mi promit că o să-mi dau silinţa să fiu, în măsura posibilităţilor, la fel ca oamenii din jurul meu, adică mai bun.
A rivederci 2011, La Mulţi Ani oameni buni.

Crăciunul meu

2011-12-26T14:24:00.001+02:00

Secunda zi de crăciun: presupun, fără să am vreo certitudine, că a fost un crăciun bun. Fără planuri prea multe, cu surorile, prietena şi mult timp petrecut împreună, încadraţi într-un portret de familie aproape întregit. Dar până să vină crăciunul, mai vreau să punctez dom`le, barem 2 chestiuni ale zilelor trecute (alea în care ai energie). Pe 21 decembrie, am reunit pe 2 cd-uri, al 8-lea best of muzical. 40 piese alese extrem de minuţios, din 80 piese strânse de peste tot. La o cafea şi-o clătită, între un seminar şi-un parţial la master, cu lista pe masă, cu sprâncenele ridicate şi cu pixul eliminând brutal piese care au sălăşluit săptămâni bune în topurile voastre, am ales primele 20 piese ale lui 2011 astfel:

1) intro john butler trio (48 sec)
2) piesa anului Shakira feat Miguel Bose - Si tu no volves
3) Lil Wayne feat Joe Jonas - Just in love
4)Lady Antebellum - We own the night
5)Rihanna - Drunk on love
6)Andreea Corr - Blue bayou
7)Crush şi Alexandra Ungureanu - I need you more
8)Olivia Ong - Close to you
9)Dj Project şi Giulia - Mi-e dor de noi
10) Kelly Clarkson - Let me down
11)Lil Wayne feat Drake - She Will
12) LMFAO - Sexy and i know it
13) Maroon 5 feat Christina Aguilera - moves like Jagger
14) Snoop Dogg Wizz Khalifa and Bruno Mars - Young wild and free
15)Kelly Clarkson - The sun will rise
16)Tizziano Ferro - La differenza tra me a te
17)Rihanna-Roc me out
18)Poli Genova - Na inat
19)Imany - You will never know
20)Kelly Clarkson - Honestly
Vacanţă până pe 6 ianuarie, am luat după un ultim parţial la Prelucrarea datelor experimentale, adică o oră de calcule şi formule. Tot premergător Crăciunului au fost şi 2 ieşiri fructuoase: prima la avanpremiera Sherlock Holmes A game of shadows. Bun film, încărcat de acţiune, detalii a la Guy Ritchie, care continuă să desacralizeze (?) mitul unui fin detectiv, care se bazează strict pe abilităţile intelectuale. Poate n-a fost cel mai bun film văzut anul ăsta (şi-am văzut muuuulte filme, slavă banilor) dar e în top 10, pe lângă Rise of the planet of the apes, Misiune Imposibilă 4, Real Steel, Hugo, Midnight in Paris, The tree of life, Adjustment Bureau, Mother and Child, Fair Game. După ce şi-a pierdut avionul din Koln spre Bacău, sormea a plecat sâmbătă din Munchen la Târgu Mureş...şi-am fost cu ai mei, să o luăm din aeroport. Plecat pe la 12:00, ajuns pe la 17:--, după ce-am oprit prin chei şi la, Lacul Roşu, să facem câteva poze prin zăpadă, sub razele soarelui care încălzea bilingv, atât vorbitori de română cât şi bozgori.

După atâtea serpentine pline cât vezi cu brazi împodobiţi natural cu omăt, multă muzică bunicică, indicatoare ungureşti şi-o stare optimistă (în pofida anului că-i al doilea an consecutiv când ajunul mă găseşte pe drum) am luat-o pe cea mai mică soră a mea, am mâncat la un restaurant unguresc, am încălcat câteva reguli de circulaţie pentru ca într-un final, pe la un 23:15 să ajungem acasă istoviţi de la drum. Dimineaţă ne-am luat cadourile din mâna puştiului casei, am stat la câteva mese în familie şi tot aşa...nimicuri din astea importante în viaţa unei familii

o dimineaţă în alt Bacău

2011-12-19T12:29:00.000+02:00

Ies pe la un 13:33 din casă, mă duc la cumpărături cu ai mei, cumpărăm merinde şi câteva lichide, dau şi de Esquire (nr cu Vlad Ivanov), apoi mergem într-un mic fast-food la care am să devin client fidel (cel mai bun kebab pe care l-am mâncat), mai apoi în alt supermarket (antonimul lui fals) şi-n final în singurul loc în care ştiam c-am să merg, la începutul zilei: adică cu partenera şi părinţii ei, la un concert de colinde, obiceiuri tradiţionale şi surprinzător de multă muzică populară în playback 100%. Nu sunt un mare amator al obiceiurilor ce ţin de cântece, straie populare şi bazaconii mascate.....dar dacă fata mi-e dragă, nu văd de ce n-aş însoţi-o: doar ăsta ne-a fost acordul când am chemat-o la Misiune Imposibilă 4. Casa de cultură, plină până peste poate, cu părinţi şi bunici....şi 2-3 tineri, sub formă de ţânci drăguţi-drăguţi (având şi ei probabil obligaţii faţă de părinţi).

Duminică, 18 decembrie 2011, începând cu ora 17:30, la Casa de Cultură „Vasile Alecsandri” din Bacău,
sunteţi invitaţi la Concertul de Colinde Datini şi Obiceiuri „Hai, Deschideţi Porţile!”
Spectacolul reuneşte artişti din Muntenia – Aurelian Preda, Maramureş – Anghelina Timiş, Teleorman – Nicuşor Iordan, Vrancea - Maria Murgoci şi Botoşani - Grupul „Cetina”, Grupul „Vatra”. Mai interpretează: Florin Blaj şi Grupul "Teioşorul" de la Colegiul de Artă "George Apostu", Vasilica Tătaru şi Ansamblul „Plaiuri Băcăuane”.
Conducerea muzicală este asigurată de Cristian Năstase.
Coregrafia: Robert Costrovanu
Invitat de onoare: ÎPS Ioachim Băcăuanul, episcop vicar al Arhiepiscopului Romanului şi Bacăului.
Prezentatori: Vasilica Tătaru-Năstase(foto) şi Laurenţiu Ursache

Câţiva copii de la liceul nostru de artă George Apostu (pentru Loredana a fost a 4-a oară când le-a văzut repertoriul), mulţi interpreţi populari pe nume Năstase (nu cei neurmăriţi penal de către parchet) din Bacău, Aurelian Preda (Poveşti de viaţă - Etno tv) plus 2-3 cunoscuţi ai părinţilor noştri....nu şi ai mei. Cumva, felul în care mi-am petrecut seara, are multă legătură cu felul în care am început dimineaţa. Printre oameni trecuţi uşor de jumătatea de secol...cei făr`de bloguri şi alte reţele sociale...cei care ne dau bani când suntem între slujbe....de ei am fost înconjurat aseară şi azi dimineaţă. Postarea se numeşte O DIMINEAŢĂ ÎN ALT BACĂU. Pentru că m-am simţit în alt Bacău decât cel cu care m-am obişnuit de câţiva ani încoace. Ne considerăm mai liberi, mai deschişi şi mai moderni decât oricine de 50-65 ani. Când merg la Misiune Imposibilă sau la porcăria de New Years Eve (ajung şi la el) sau la facultate, dau de ţânci...copii cu nasul pe sus, inadaptaţii democraţiei. Dar să fiu al naibii dacă nu-mi plac mai mult curajoşii cu experienţă. Deci da...aş prefera la momentul ăsta să fiu citit de nea Vasile, care are nişte pământ la ţară, e sătul de Udrea, Boc şi Băsescu, de faptul că nu i s-au făcut roşiile anul ăsta, care e scârbit că Ţânţăreanu hrăneşte 1000 oameni din bani furaţi, care vroia să-l sune pe preşedintele consiliului local Bacău - Dragoş Benea, care-a pus un afiş la intrarea în spital, că merităm să fim respectaţi...în caz contrar putând să-l sunăm să-i spune of-ul (că vine lumea la 04:30, pe - 10 grade, stă până la 06:30 în faţa uşii închise, se trece pe-o listă, după care aşteaptă să primească un bon...bonuri care se termină în maxim 20 persoane (indiferent de cabinetul căutat). Oamenii ăştia au intrat în vorbă unul cu celălalt, vorbindu-şi ca între prieteni, confesând lucruri pe care ăştia de vârsta mea le spun fie la preot, fie pe internet. Când s-a deschis într-un final uşa spitalului, s-au lăsat frumos aşezaţi de un oarecare nea Costică, muncitor în intreprindere 33 ani. În spatele meu, tanti Vali, care îmi spunea că lucrează la o firmă unde ansamblează meticulos câte 1000 circuite electrice pentru 500 lei, din moment ce nu-i ajunge pensia de 600 lei. Ce face tanti Vali cu banii? Îi pune deoparte, pentru că vrea să mai meargă o dată în Ierusalim. Nea Ion, un om de vreo 63 ani, ne împărtăşea, nouă înfriguraţilor, de ce nu-i venea să creadă că-n Italia un doctor n-a vrut să-i primească banii fetei lui, din frica de a fi dat afară. Şi da...sunt şi nu prea, de acceaşi părere cu el, că medicilor privaţi nu ar trebui să le mai fie permis să practice medicina în spital...că se uită la tine să vadă dacă-ţi duci mâna la buzunar, sa împarţi cu el ce-ai pe-acolo.
După ce-am ieşit cu bonul, m-am grăbit să prind un autobuz spre casă...măcar o oră de somn să mai prind, până la ora de conducere programată la 8. Radioul din autobuz, era pe Radio România Actualităţi, care difuza colinde...la momentul în care am urcat eu, fiind în surdină, colindul ăsta:

plăcut.

Californication S05 ep 01 (download)

2011-12-17T22:24:00.002+02:00

DOWNLOAD

Direct de pe porţile galaxiei relaxării, Cali(fornication), înapoi după ce-l vedeam îngropat într-un Mulder de amintiri plăcute ca sexul......şi asta într-un Bacău plin de trişti. Peste Hank au trecut 3 ani de măr (the big apple) făcându-şi aşteptata întoarcere la titlul serialului, care nu e New-York-ation. La fel de profund...în ambele sensuri (anal cât şi cel al şarmului intelectual) printre îmbrăcămintea lejeră, o ţigară şi-un pahar (între ochi) Moody lasă o urmă adâncă asupra felului în care am să răspund la telefon de acum încolo: How callin` ma phone?

şi trece pe lângă o fantezie de-a fiecărui om aflat vreodată lângă o femeie frumoasă la 10.000 în aer, prinde apocalipsa mai devreme ca noi (un rapper antreprenor, afacerist, producător: major player) plus ocazia de a intra înapoi în afaceri. Muc cel mic (Becca) e cu un nenorocit ca şi precedenţii şi cu aceleaşi impresii că e îndrăgostită, soţia (cu un pisoi) şi vechea gaşcă (Marcy, Charlie care ajunge la centenarul dintre picioare) e înapoi pe val. Viagra-Niagra (de la numele cascadei) în aceeaşi casă cu un puşti care încă n-a apucat a rosti vreun cuvânt....deci - aceeaşi promiscuitate consacrată de libertinii mei preferaţi. The Hanksta se joacă de-a seducţia cu fata samuraiului apocalipsă (adică gangsta) şi-un pic din ce va urma puteţi vedea în clipul ăsta de pe imdb(de la episodul 2 încolo), când veţi fi molestaţi cu privirea şi-o să vă placă.

De ce trebuie să vezi Mission:Impossible GHOST PROTOCOL

2011-12-17T00:02:00.000+02:00

Ai văzut deja Misiune Imposibilă 1,2 şi 3 şi te gândeşti, ca şi-n cazul Final Destination (cum să fie finală când există 5 părţi?) că poate nu-i aşa imposibilă ci mai degrabă Fairly difficult: but they do it anyway. Dacă ai văzut Knight and day şi-ai vrea un film de 3 ori mai bun...mai captivant, încât abia să-ţi poţi face timp de-un sărut cu partenera cu care mergi, Ghost protocol, ţi-o dau în scris, o să-ţi placă. Pare filmul care se ia la trântă cu Transformers Dark side of the moon, pentru locul 1 în materie de film de acţiune în 2011. Dar nu l-aş încadra strict la filme de acţiune, pentru că la el se cunoaşte că a muncit Brad Bird (Up, Ratatouile sau Familia Simpson) J.J Abrams (Super 8, Cloverfield, Star Trek sau LOST) şi bineînţeles: Tom Cruise. O să sune forţat, dar cum mă ridicam de pe scaun, mă gândeam că ar putea să intre şi-n cursa pentru Oscaruri dacă ar depinde de mine.
Acum...subiectul, should you choose to accept it, ţine, cum altfel decât de terorism şi de dorinţa arzătoare a unui extremist care mă ducea cu gândul la Anders Breivik, care doreşte instalarea păcii în timp ce priveşte înţelept la stele....printr-un război nuclear între aceşti Tom şi Jerry mondiali, adică cei 2 giganti ai planetei: America şi Rusia. Simplu...atentezi împotriva Kremlinului, pui asta în poala IMF-ului (Impossible Mission Force) acoperi în presă subiectul, invocând probleme la reţeaua de gaze....după care accesezi codurile unui satelit şi forţezi mâna acelui submarin nuclear rusesc, care a fost conceput să lanseze o rachetă nuclearăcătre State, în cazul unui război nuclear. Ethan şi echipa lui, off the record, trebuie să alerge prin India, Dubai, Moscova sau Praga, plus Vancouver pe post de America, să-l oprească pe Hendricks (Michael Nyqvist din trilogia Millennium - originala).
Scenariul vine de la băieţii care sunt răspunzători de Alias, aşa că vă puteţi aştepta la suficientă acţiune şi mult exotism care vă va duce sigur cu gândul la Bond....James Bond. Jane, Benji şi-o mână de AJUTOR de la Brandt plus nişte gadgeturi credibile, reprezintă sarea şi piperul....echipa şi nu neapărat Hunt (nu-mi pasă că e scientolog..omul ştie ce face şi-o face bine). Efectele sunt la fel de muncite ca şi cascadoriile, de la maşini rostogolindu-se într-o furtună de nisip, o parcare mecanizată supra-etajată (e aici o scenă...incredibilă), dublaje hologramă într-o clădire militară din Kremlin, mănuşile cu care urcă pe turnul Khalifa (cea mai înaltă clădire din lume) câteva BMW-uri prototip şi alte efecte care merită văzute doar în cinematograf.

Nominalizările Golden Globe Awards 2012

2011-12-15T21:51:00.003+02:00

Normal că-n preajma perioadei în care împodobim bradul, să apară nominalizările la Globuri. Şi globurile astea au meritul că arată cu degetul înaintea mult-râvnitelor Oscaruri, filmele făcute şi pentru alte motive-n afară de bani. Le-aş spune Oscaruri la mâna a doua.....ce atâta tam-tam pentru Asociaţia presei străine la Hollywood? Bafta sau Cannes-ul ar trebui să cântărească mai mult pentru iubitorii de filme. Globurile au meritul de a fi degajate: aduni sute de actori, regizori, scenarişti, îi pui la masă lângă câteva pahare, îi destinzi ....şi totul pare pe placul cinefilului mediu-standard. La Cannes sau Bafta, elita cinematografiei e singura căreia îi este tolerată părerea. Dar, încercând să păstrez drumul cu care am început, anunţarea nominalizărilor îmi confirmă câteva păreri despre filme lansate deja, dar mă şi montează să caut ce-mi lipseşte. A da...cum era să uit: nu în ultimul rând mă scot din sărite când ignoră filme ca Love and other drugs (2010) şi Rise of the planet of the apes şi Melancholia sau Tree of life anul ăsta.

Cecil B. DeMille Award

Morgan Freeman

Best Motion Picture - Drama

War Horse
încă nu mă pronunţ pentru că nu am văzut decât The Help, Hugo, Ides of march şi Moneyball.

Best Performance by an Actress in a Motion Picture - Drama

Glenn Close – Albert Nobbs

Viola Davis – The Help

Rooney Mara – The Girl With The Dragon Tattoo

Meryl Streep – Iron Lady

Tilda Swinton – We Need To Talk About Kevin
Pe Kevin îl am programat în weekend, The Help mi s-a părut magistral jucat, iar fata cu tatuajul, am văzut-o doar în versiunea nordică. Dar dacă o să facă un efort să vină la gală, Meryl Streep nu are voie să rateze premiul aici.

Best Performance by an Actor in a Motion Picture - Drama

George Clooney – The Descendants

Leonardo DiCaprio – J. Edgar

Michael Fassbender – Shame

Ryan Gosling – The Ides Of March

Brad Pitt – Moneyball
Ce categorie...ce nume. Artistul (Michael Fassbender) pare să aibă cota cea mai mică, în timp ce Leonardo di Caprio cred că-şi eliberează puţin vitrina pentru data de 15 ianuarie.

Best Motion Picture - Comedy Or Musical

My Week With Marilyn
Bridesmaids chiar nu înţeleg ce caută aici, în timp ce Midnight in Paris aş vrea să câştige. Asta până văd My week with Marilyn şi Artistul. 50/50 mi-a plăcut foarte mult - îl plac...dar Miezul nopţii în Paris îl iubesc.

Best Performance by an Actress in a Motion Picture - Comedy Or Musical

Jodie Foster – Carnage

Charlize Theron – Young Adult

Kristen Wiig – Bridesmaids

Michelle Williams – My Week With Marilyn

Kate Winslet – Carnage
Jay Leno spunea săptămâna asta că rolul făcut de Charlize în Young Adult e dincolo de aprecieri...e de Oscar. Aş merge pe mâna lui, până ajung să văd Carnage (versiunea de pe torrente e implorabilă) şi mai sus amintita săptămână cu Marilyn.

Best Performance by an Actor in a Motion Picture - Comedy Or Musical

Jean Dujardin – The Artist

Brendan Gleeson – The Guard

Joseph Gordon-Levitt – 50/50

Ryan Gosling – Crazy, Stupid, Love.

Owen Wilson – Midnight In Paris
Dacă se poate, aş vrea Joseph Gordon Levitt pentru rolul unui supravieţuitor normal al cancerului.

Best Animated Feature Film

The Adventures Of Tintin

Cars 2

Puss In Boots

Rango

Atât? Parcă auzisem în clipul de pe You-Tube că mai e şi Arthur Christmas. Aş spunePuss in Boots până văd Tintin.

Best Foreign Language Film

The Flowers Of War (China)

In The Land Of Blood And Honey (United States) unde regizor debutant e Angelina Jolie.

The Kid With A Bike (Belgium)

A Separation (Iran)

The Skin I Live In (Spain)
După critici, ar trebui The Skin I live in...dar aş vrea filmul Angelinei, ca recompensă pentru ignorarea filmului A mighty Heart.

Best Performance by an Actress In A Supporting Role in a Motion Picture

Berenice Bejo – The Artist

Jessica Chastain – The Help

Janet McTeer – Albert Nobbs

Octavia Spencer – The Help

Shailene Woodley – The Descendants
voturi pentru? voturi contra? abţineri? eu...eu!

Best Performance by an Actor In A Supporting Role in a Motion Picture

Kenneth Branagh – My Week With Marilyn

Albert Brooks – Drive

Jonah Hill – Moneyball

Viggo Mortensen – A Dangerous Method

Christopher Plummer – Beginners
Neapărat Viggo Mortensen pentru Freud în A dangerous Method.

Best Director - Motion Picture

Woody Allen – Midnight In Paris

George Clooney – The Ides Of March

Michel Hazanavicius – The Artist

Alexander Payne – The Descendants

Martin Scorsese – Hugo
Păi lui Scorsese i l-au dat anul trecut, dar Hugo e un film absolut magistral realizat. Însă..merg pe mâna Parisului...la miezul nopţii.

Best Screenplay - Motion Picture

Michel Hazanavicius - The Artist

Nat Faxon, Alexander Payne, Jim Rash - The Descendants

George Clooney, Grant Heslov, Beau Willimon - The Ides Of March

Woody Allen - Midnight In Paris

Aaron Sorkin, Steven Zaillian - Moneybal
Artistul e şi aici debutant..intrus printre profesioniştii casei. Om trăi şi-om vedea. Scenariu cred totuşi că e bine să meargă (strict pe ce-am văzut în trailer)către The Descendants.

Best Original Score - Motion Picture

Ludovic Bource - The Artist

Abel Korzeniowski - W.E.

Trent Reznor and Atticus Ross - The Girl With The Dragon Tattoo

Howard Shore - Hugo

John Williams - War Horse - and the winner is

Best Original Song - Motion Picture

"Hello Hello" – Gnomeo & Juliet
Music By: Elton John
Lyrics By: Bernie Taupin

"Keeper, The" – Machine Gun Preacher
Music & Lyrics By: Chris Cornell

"Lay Your Head Down" – Albert Nobbs
Music By: Brian Byrne
Lyrics By: Glenn Close

"Living Proof, The" – The Help
Music By: Thomas Newman, Mary J. Blige and Harvey Mason, Jr.
Lyrics By: Mary J. Blige, Harvey Mason, Jr. and Damon Thomas

"Masterpiece" – W.E.
Music & Lyrics By: Madonna, Julie Frost and Jimmy Harry

piesa Madonnei rezonează cel mai plăcut cu urechile mele şi o văd câştigătoare.

Best Television Series - Drama

American Horror Story (FX)

Boardwalk Empire (HBO)

Boss (STARZ)

Game Of Thrones (HBO)

Homeland (SHOWTIME)
Urmăresc cu maxim interes atât American Horror Story cât şi Game of Thrones...şi plănuiesc să mă apuc de Boardwalk Empire.... Acasă cu trofeul sper să plece Game of thrones.

Best Performance by an Actress In A Television Series - Drama

Claire Danes – Homeland (SHOWTIME)

Mireille Enos – The Killing

Julianna Margulies – The Good Wife (CBS)

Madeleine Stowe – Revenge

Callie Thorne – Necessary Roughness
Julianna a luat cred în ultimii 2 ani premiul ăsta...şi-l va lua şi-n 2012.

Best Performance by an Actor In A Television Series - Drama

Steve Buscemi – Boardwalk Empire (HBO)

Bryan Cranston – Breaking Bad

Kelsey Grammer – Boss (STARZ)

Jeremy Irons – The Borgias

Damian Lewis – Homeland (SHOWTIME)
Între Bryan şi Jeremy Irons...i l-aş da totuşi domnului Irons. Vă rog...puţin respect...totuşi.

Best Television Series - Comedy Or Musical

Enlightened (HBO)

Episodes (SHOWTIME)

Glee (FOX)

Modern Family (ABC)

New Girl (FOX)
Tot Modern Family...ca şi la Emmy-uri.

Best Performance by an Actress In A Television Series - Comedy Or Musical

Laura Dern – Enlightened (HBO)

Zooey Deschanel – New Girl (FOX)

Tina Fey – 30 Rock (NBC)

Laura Linney – The Big C (Showtime)

Amy Poehler – Parks And Recreation
And the winner will be my girl Tina Fey. 30 rock e nemuritor de amuzant.

Best Performance by an Actor In A Television Series - Comedy Or Musical

Alec Baldwin – 30 Rock (NBC)

David Duchovny – Californication (SHOWTIME)

Johnny Galecki – The Big Bang Theory (CBS)

Thomas Jane – Hung (HBO)

Matt LeBlanc – Episodes (SHOWTIME)
Mai e nevoie s-o spun? Bine...Duchovny-Californication.

Best Mini-Series Or Motion Picture Made for Television

Cinema Verite (HBO)

Downton Abbey (Masterpiece) (PBS)

The Hour (BBC AMERIC)

Mildred Pierce (HBO)

Too Big To Fail (HBO)
mă abţin.

Best Performance by an Actress In A Mini-series or Motion Picture Made for Television

Romola Garai – The Hour (BBC AMERIC)

Diane Lane – Cinema Verite (HBO)

Elizabeth McGovern – Downton Abbey (Masterpiece) (PBS)

Emily Watson – Appropriate Adult

Kate Winslet – Mildred Pierce (HBO)
abţin şi aici

Best Performance by an Actor in a Mini-Series or Motion Picture Made for Television

Hugh Bonneville – Downton Abbey (Masterpiece) (PBS)

Idris Elba – Luther

William Hurt – Too Big To Fail (HBO)

Bill Nighy – Page Eight (Masterpiece)

Dominic West – The Hour (BBC AMERIC)
Dacă nu vedeţi Page Eight, rataţi ocazia a vedea cum lucrează serviciile secrete în războiul împotriva terorismului şi cum primul ministru al Marii Britanii foloseşte Mi-6 împotriva poporului şi-a propriilor agenţi. Distribuţie foarte bună. Sincer vă spun că Page Eight mi-a plăcut muuuult mai mult decât The Kings Speech.

Best Performance by an Actress in a Supporting Role in a Series, Mini-Series or Motion Picture Made for Television

Jessica Lange – American Horror Story (FX)

Kelly MacDonald – Boardwalk Empire (HBO)

Maggie Smith – Downton Abbey (Masterpiece) (PBS)

Sofia Vergara – Modern Family (ABC)

Evan Rachel Wood – Mildred Pierce (HBO)
Jessica Lange e terifiant de bună şi savuros de dramatică. Sper să câştige categoria asta.

Best Performance by an Actor in a Supporting Role in a Series, Mini-Series or Motion Picture Made for Television

Peter Dinklage – Game Of Thrones (HBO)

Paul Giamatti – Too Big To Fail (HBO)

Guy Pearce – Mildred Pierce (HBO)

Tim Robbins – Cinema Verite (HBO)

Eric Stonestreet – Modern Family (ABC)
Fără vreo ezitare Paul Giamatti.

Lindsay Lohan in Playboy

2011-12-13T23:23:00.000+02:00

Anonymous - The Soul of the age

2011-12-04T01:06:00.004+02:00

We are living in a time of great change and people are clinging desperately to what is safe and comfortable.
Foarte posibil să mă avânt pe un teritoriu unde nu am ce căuta. Să mă consider îndreptăţit să scriu despre scriere, într-o perioadă când mai mult citesc decât scriu. Am avut o bună perioadă de timp în care scriam bine doar dacă eram inspirat de cineva...o fată, un om de televiziune, un nebun. Marii scriitori au găsit inspiraţia, pasiunea de a lua din natură, din interior şi a pune pe hârtie, fie în faţa unei maşini de scris, fie în faţa unei hârtii, în vremuri tumultoase. Băutura, fumul şi femeia....plus, să nu uităm: mama inspiraţiei: moartea. Războaiele...de mai mari sau mici dimensiuni, au consacrat scriitori care astăzi nu pot fi egalaţi. Nu pot, deoarece conflictul a rămas, dar a îmbrăcat straie moderne....cu un patos mult diluat. Asta cel puţin în partea mea de Europă. Astăzi am auzit de moartea unui regizor român de teatru. Automat m-am lăsat purtat de gânduri, ca pe vremea când postările astea erau concepute pe hârtie...şi abia apoi transcrise pe internet, în zări în care teatrul e apreciat...se joacă în oraşe ca Bucureşti, Londra, Milano sau Paris, adună în juru-i, oameni care SIMT teatrul, care-şi hrănesc sufletul cu roluri aduse la viaţă pe scânduri. Ciudat.....mi-am întrebat odorul de mă va însoţi la Anonymous...pentru că da, prieteni...am mers într-o sâmbătă seara, nu la concertul lui Maximilian sau Smiley (partierul arena mall) ci la un film care pleacă de la ideea că William Shakespeare a fost un simplu, actor, căruia i-au fost dăruite din motive bine întemeiate, gloria şi recunoaşterea multor piese care au marcat o epocă, de către lordul Edward de Vere (fiul ilegitim al reginei Elizabeth)....prigonit de către familia Cecil, apropiaţi sfătuitori ai reginei Elizabeth I. Temă dezbătută dealtfel în trecut şi de Mark Twain, Henry James sau Charles Dickens...fără a fi ajuns însă la un numitor comun irefutabil.
Ficţiune sau nu..(totuşi, regizor e Roland Emmerich) m-am simţit atras în timpul filmului, de intrigile care l-au făcut pe Edward de Vere, al 17-lea Earl de Oxford (atât de nobil jucat de Rhys Ifans) - posibil moştenitor al tronului, să se preocupe de vocile care nu îi ofereau liniştea, decât în momentul în care operă după operă, aceste voci interioare au fost trecute în nemurire cu ajutorul cernelei. Şi de ce un om care-a avut bani şi putere, a simţit că, deşi moare sărac, operele sale i-au îmbogăţit sufletul iar cuvintele au fost de fapt cele care i-au dat putere. Poţi inspira revolte, curajul de a lupta de partea cauzelor drepte, răbda mai uşor singurătatea sau prostia cu care eşti înconjurat, dacă citeşti....dacă mă gândesc mai bine, asta e chiar definiţia unui scriitor.

Personajul central mă subjugă mai mult decât marea dilemă legată de autenticitatea lui Shakespeare. Mi-e prezentat în 3 etape din viată, însă de departe cea mai curată, mai carismatică, e cea finală, în care Rhys Ifans străluceşte. E absolut memorabil. Privirea plină de gânduri aşternute şi împărtăşite anonim, m-a adus în locul ăla în care mă uit la el şi îi recunosc valoarea, cred că are justificări pentru tot ce face şi că-şi păstrează demnitatea într-o epocă dură, plină de intrigi şi bătălii politice între Tudori şi Cecili pentru ranguri, putere şi/sau iubire nepotrivită. Iar talentul e bine conturat pentru de Vere, încă de la 9 ani, când joacă în propria-piesă, rolul lui Puck în Visul unei nopţi de vară (s-a jucat şi la Teatrul Bacovia într-una din serile în care eram pe acolo). Dragostea lui, împărţită între Elizabeth şi literatură, îl pune în faţa unei căsătorii de convenienţă cu Anne Cecil (la fel de contra faţă de dramaturgie) încâlcit într-o relaţie şantajabilă, de amant şi tată al unui bastard drăguţ (Henry de Southampton). Puterea propagandistică a teatrului îl inspiră să îşi pună, în mod anonim, piesele în scenă cu ajutorul unui surogat (Ben Jonson)...fiind plăcut surprins de reacţia pozitivă pe care o are publicul faţă de operele lui, vrând totodată să îl ajute pe Earl de Essex să urce pe tron. Cum? Sigur aţi auzit de Richard al III-lea sau Henry al V-lea.
În film n-o să vedeţi vreun actor de top......şi asta pentru că Emerich pare să nu facă vreun compromis în cazul ăsta (nu-şi propune sa distrugă lumea ca-n Ziua independenţei, Godzilla sau The Day after tomorrow...ci doar pe Shakespeare). A lucrat 8 ani la Anonymous şi după cum spunea într-un interviu, filmele comerciale făcute de el până acum, i-au permis să-l facă pe ăsta aşa cum a vrut. Adică să expună povestea unui om care a avut puţină educaţie spre deloc, care a avut copii ce nu citeau, care a lăsat în urmă doar 6 semnături greu de descifrat şi alea scrise în altă ordine de fiecare dată, care n-a călătorit în afara Londrei, care şi-a petrecut mult timp intentând procese minuscule, care n-a lăsat vreo carte în testament, care nu putea citi cărţi în italiană, spaniolă sau franceză dar teoretic a folosit materiale netraduse ca bază a unor scrieri, o persoană despre care nu se poate spune că a scris vreo scrisoare....ăsta să fie cel mai mare autor al Marii Britanii? Cum spuneam şi la început...există posibilitatea să credeţi că filmul e rezultatul deciziei de a-l lăsa pe Dan Brown să fumeze marijuana şi mai apoi să facă un film. Tocmai citeam un interviu dat pentru The Guardian de Umberto Eco, în care acesta spune că i-au plăcut întotdeauna conspiraţiile....dar şi mai mult - paranoia care permite acestora să înflorească. La urma urmei...există critici care spun că Oxford a murit înainte ca unele piese să apară......dar din câte ţin eu minte din film.....la moartea lui, Oxford a înmânat câteva manuscrise spre a fi publicate la câţiva ani după ce acesta va fi istorie.
No writer without high standing in the court could have written and produced the daring plays of Shakespeare - the crown prince of english literature.

The Rum Diary - impresii

2011-11-26T17:12:00.002+02:00

Weekend-ul ăsta aşteptam J. Edgar în cinematografele noastre, dar m-am mulţumit şi cu Rum Diary. Ştiţi voi actorii serioşi, care fură suficientă meserie de pe platoul de filmare, încât, în jurul vârstei de 40 ani, se implică şi în producţia filmelor...... ei, asta ştiam despre Jurnalul unui iubitor de rom. Şi-a fost suficient.
Avem odată distribuţia, cu 4 personaje - că deja nu îi mai priveşti ca şi actori: Johnny Depp şi sidekick-ul lui - Michael Rispoli (om din topor), Giovanni Ribisi (absolut), deja răsplătitul pentru toate rolurile bune făcute: Richard Jenkins şi mai mult decât interesanta - Amber Heard (cu care m-am obişnuit după The Ward şi Drive Angry).

Foarte important de ştiut, înainte sa downloadaţi filmul ăsta de pe torrente (sau să-l vedeţi la cinema...unde şi merită) e că-i ecranizarea unei opere din tinereţe a unui scriitor (Hunter S. Thompson) de care nu am mai auzit, murit acum 6 ani. Important de ştiut că filmul este ecranizarea unui roman, n-ar fi, dacă aspectul ăsta n-ar scălda 90% din film. Atât de multă cinematografie ca în Rum Diary, n-am mai văzut de la ultima producţie Tim Burton (bun prieten cu Johnny). Culori extrem de vii, vintage ca la mama lui acasă.....dacă până şi sărăcia de aici pare artă de un exotism rustic.
Un scriitor sătul de New-York-ul anilor 60 şi de jigodia de Nixon, micul răzvrătit Paul Kemp, se retrage în Porto Rico, în speranţa unei cariere deontologice în presa locală. Doar că vexatul său şef cu perucă de la San-Jose Star, adică Lotterman (e o poantă cu David Letterman pe aici pe undeva) se şterge la fund cu corectitudinea şi cu anchetele jurnalistice (Adrian Năstase Likes this) şi-l pune să scrie recenzii despre săli de bowling şi să inventeze horoscopul. Nu că pragmatismul lui Lotterman vine dintr-o cultură corporatist-capitalistă.....ci din cauză că încă de la înfiinţare, ziarul a aparţinut unei bănci.
Hormonii nu au graniţe, statut social, limbă sau raţiune...astfel că-i pică cu tronc o frumuseţe răvăşitoare cu numele dintr-o îmbinare auto: Chenault, deja căsătorită cu viitorul angajator al lui Kemp.
Când vă gândiţi la Johnny Depp, nu aveţi cum să eliminaţi umorul...şi-ntradevăr: căpitanul Jack Sparrow nu se dezminte nici aici prea mult rom. Iar romul, dragi prieteni, îl duce pe Kemp

Ziua mea şi-a recunoştinţei

2011-11-24T16:48:00.000+02:00

Păi da...era inevitabil. Am mai îmbătrânit cu 365 zile, ocazie cu care nu am schimbat nimic la mine. La fel de plutitor pe unde anormale, emotiv sau nervos şi...să zicem, ceva mai atent la cei dragi. De exemplu: ziua mi-am început-o cu 90 minute de condus, pe gerul dimineţii. Ajung acasă la o oră la care de obicei sunt încă în pat...şi-n casă: cuplul meu preferat, de după Fox & Dana - fireşte. Adică a venit sor-mea Zara şi cumnată-miu, acasă. Acuma...din motive de subconştient slab ca Geoană în faţa PSD-ului, m-am trezit de vreo 10 ori în seara dinaintea zilei de naştere. Ca şi acum 27 ani, prima persoană pe care am văzut-o, a fost draga mea mamă, prima şi cea mai importantă persoană din mi vida loca. Ultima dată când mi-a fost greaţă şi ameţeam din cauza emoţiilor şi a somnului, a fost în iulie la licenţă. La fel de prost m-am simţit ieri.... Plusând cu aproximativ 5 ore de master.....ar fi trebuit să mă simt lipsit de vlagă. Daaaar, nimic din ce colegii, familia sau Loredana, plus 3 pastile, nu pot repara. Astfel că mi-am luat câţiva prieteni dragi şi-am fost la un restaurant. Unul peste media restaurantelor băcăuane. Cum adică de unde ştiu: 1) am fost la 75% dintre ele şi 2) profa mea de licenţă (o domnişoară foarte elegantă şi sofisticată) era prin preajma noastră. N-am stat mai mult decât ţine un film bun de Oscar (nici acum n-a apărut J. Edgar) dar m-am simţit în apele mele...adică lejer, cu glume mai mult sau mai puţine reuşite. Că la o adică, deşi nu erau pe meniu, sarea şi piperul serii, au fost discuţiile noastre asezonate de zâmbete. Cadouri, am mai spus-o şi-n alţi ani, nu prea îmi place să le primesc....şi asta dintr-o timiditate tembelă: am impresia că nu ştiu să mulţumesc pentru ele. Adică omul se interesează de ce-mi place, face un efort să-mi fie pe plac, mai şi scrie o felicitare (cadoul meu preferat de obicei) cu gânduri nu chestii de pe net.......şi eu îl răsplătesc doar cu un mulţumesc? Îmi pare cam puţin. Dar recunosc, cadourile primite de anul ăsta sunt peste ce-am primit până acum. Hăinuţe, smartphone, parfum, bani, băutură, o poză colaj cu constantinandreirusu de pe facebook - înrămată, un ceas pe care din neghiobie l-am deteriorat puţin....mesaje şi telefoane şi peste toate: tocmai faptul că Oana şi Eduard au ajuns acasă de ziua mea, felicitări, pupici şi bunăvoie...cea cu care am fost înconjurat aseară. Ce să mai...am avut o zi deosebită. Şi pentru că astăzi e în Statele Unite (şi zic eu, ar trebui să fie şi la noi) Ziua Recunoştinţei (nu bre, aia cu Will Smith e altă zi) sunt recunoscător că încă mai am prieteni dragi, o familie unită (deşi ne despart, o bună parte din an, sute de km) şi că până la urmă se poate şi mai rău. Deci sunt recunoscător pentru ce am.

p.s: Nu am făcut nici o poză ieri, pentru că am vrut să văd dacă amintirile nefotografiate, trăiesc mai intens în mintea mea. Vă spun peste vreo lună.

Twilight Breaking Dawn partea 1 - Impresii

2011-11-18T23:17:00.001+02:00

Am 10 minute de când m-am întors de la el. Toate impresiile sunt la cald ..... şi nu prea, pentru că citind cărţile, aveam aşteptări, ştiam la ce să mă aştept.
Dar înainte de asta, mă bucur că a trebuit sa ne chinuim (eu, Cătălin, Loredana, Mo-Moo, Diana, Alina, Alisa, Cătălin C, Bianca, Adriana, Sergiu) să intrăm...cu rezervări, cu drumuri dus-întors la casa de bilete, cu aşteptatul eliberării a încă 3 bilete ...
Mult aşteptata şi visata nuntă dintre Bella şi Edward, a deschis filmul. La ieşirea din sală am rămas cu impresia că a fost dozat mai mult pentru fete şi pentru a şoca. Şi şochează. Nu-mi pasă câte Saw-uri şi Final Destination sau episoade din Vampire Diaries ai văzut...filmul are minute întregi în care Bella (frumoasă) e pur şi simplu desfigurată...rahitică în stilul copiilor africani. Dar până acolo, filmul îşi atinge scopul: îmi prezintă o nuntă minunată. Când spun minunată, băieţii m-ar suspecta de slăbiciuni gay. De altfel...pentru că am fost însoţit de câţiva colegi şi partenerii(ele) lor, am mai şi spus câteva impresii în sală. Cea mai importantă e că, cartea ne este mai dragă decât filmul, pentru că între paginile romanului eşti doar tu, imaginaţia ta şi drumul pe care te duce Stephenie....în timp ce-n sală, mulţi bravează cât sunt ei de stâncă dpdv emoţional, de glumeţi sau nepăsători, cârcotaşi la mici defecte. Marele merit al cărţilor Twilight şi motivul pentru care am trecut de la prima la a doua, la a treia şi-a patra carte, e romantismul ăla pierdut în secolul 21. Băieţi galanţi (ca un Volvo), gentlemani, care duc o relaţie dincolo de sex şi nu le e frică să arate asta. Dragostea aia care doare.....
Să vezi o nuntă ca-n poveşti poate avea 2 efecte asupra ta: 1) strâmbi din nas 2) compari gândurile pe care le aveai pe străzile din Koln (acolo am terminat Twilight Breaking Dawn) cu ce-a ieşit pe ecran.
Alice e la fel de grijulie, elegantă în tot, empatică şi dulce...... Carlisle (personajul meu preferat din întreaga sagă) e acelaşi punct de sprijin, care îţi dă siguranţa că totul va fi bine, Jake e la fel de protector dar cu ceva mai multă autoritate, devenind într-un sfârşit, liderul care s-a născut să fie. Charlie (tatăl Bellei pentru profani) rezervat, scurt şi la obiect, plus amuzant în rolul de tată grijuliu. Însă... filmul, dacă excelează în ceva, o face prin modul în care îmbină frumuseţea poveştii cu superbele peisaje canadiene (impecabil filmate în culori demne de cinematograf) şi mirifica insulă din Brazilia, unde Edward şi Bella îşi petrec luna de miere (mai degrabă 2 săptămâni). Apoi vine partea ciudată...în care Renesme (fiica Bellei şi-a lui Edward) o consumă din interior pe Bella aducând-o în pragul morţii. Nici de Halloween nu mi-aş fi închipuit-o pe Bella atât de urâtă. M-am mirat că producătorii au ales să nu promoveze în trailer sau fotografii lansate, nici o fărâmă din Bella rahitică, însângerată pe o masă, plină de muşcături...unele copile sigur vor suferi un şoc în a vedea-o pe Bella în ipostaza din Breaking Dawn. Bineînţeles că după ce Renesme e hrănită cum şi cu ce trebuie, Bella îşi revine la starea consacrată...dar, ca şi vampir.
Am întrebat pe Twitter dacă distribuţia din Vampire Diaries va merge să vadă Twilight Breaking Dawn Part 1. La ce interes am văzut că a stârnit filmul în seara asta (nici la ultimul Harry Potter nu a fost aşa ceva) m-aş îndoi să existe oameni care merg la cinematograf măcar o dată pe lună şi să nu meargă să vadă Breaking Dawn.

Închei spunând că partea a doua va fi cea mai bună dintre toate....asta în pofida celor care urăsc filmul ăsta tot la fel de mult ca pe Justin Bieber.

Hazard - Carpe Diem's Kings

2011-11-15T11:00:00.001+02:00

Carpe Diem's Kings
Cum poate o trupă anonimă, ba chiar practic inexistentă, să vină cu o piesă atât de bună? Nightwish, Evanesence - nu sunt cu nimic mai buni decât Hazard, o trupă din Cluj de care am auzit din greşeală într-un podcast din 2009.

11.11.11 - I am the End!

2011-11-11T13:31:00.000+02:00

Mulţi dintre cei care credem în alte lucruri decât religii, divinităţi şi-un sens clar al existenţei, am fost crescuţi în familii care cred toată viaţa într-o entitate superioară. Sfârşitul lumii junior, adică 11 noiembrie 2011, a venit mai mult ca suport de glume în matinalurile de la radio, în presă şi la televizor. Adică să fim serioşi: indiferent cât de dobitoc ai fi, n-ai cum să crezi în sfârşitul lumii, dacă te trezeşti vineri 11.11.2011 şi te uiţi în calendar. În dimineaţa asta fiind la lecţii de condus, n-am avut absolut nici o problemă cât am stat la volan şi n-am avut nici o teamă de neprevăzut. Că două accidente erau aproape iminente cât eram în autobuz...asta ţine de (ne)priceperea unei doamne de a conduce şi de neatenţia unui domn, şi nu de profeţii (BRUCAN E MORT). Hollywood-ul, care nu scapă prea multe ocazii de a-şi pune imaginaţia la muncă într-o manieră superficială, a venit cu filmul 11.11.11. Substratul vine din zecile de pagini de internet care dezbat subiectul, de o mitologie modernă. Pe scurt: nu că vine sfârşitul lumii...dar se deschide, din nou după Halloween, o poartă între lumea materială şi cea mai puţin materială. Că vorbim de 11 noiembrie, de 12-12-2012 sau MAI ALES 21 decembrie 2012 (fan-club mayaşii) toate miturile anilor 2000, ţin de deschiderea unei noi ere, o luminare dacă vreţi, conştientizarea unor fenomene ce-ţi ghidează viaţa, fenomene ce vin fie de la Dumnezeu (dacă ai credinţă) fie din cosmologie. Cum sunt destul de sceptic şi zdravăn la cap, nu-mi pierd vremea prea mult cu teama unor schimbări radicale ce vin din cer sau dincolo de el. Filmul e despre un scriitor ateu (până aici stăm bine) care se întoarce în Barcelona, după ce e scos din sărite de aceelaşi unu repetat în diferite ocazii nefericite. Tatăl, menajera, fratele şi-o colegă dintr-un grup terapeutic, îl scaldă în dogme, îl irită cu basme religioase şi încearcă să-l aducă la calea cea dreaptă. Fiind făcut de regizorul SAW, n-am avut prea multe aşteptări, nu credeam că filmul o să sclipească în nici-un moment şi-n mare parte aşteptările mi-au fost satisfăcute. Dar filmul, ca şi Priest sau The Rite, Exorcistul (toate 5) sunt mai mult un pretext să mă adresez nevoii unora de a-i speria pe alţii, fragilităţii credinţei altora care aşteaptă judecata de apoi, extratereştrii sau furtuni solare (ei, dacă o să fie prea cald poate vine din nou un potop şi ne salvează noe junior) în 2012-2013. Poate au rămas destui care nu pleacă urechea la balivernele astea....dar sigur sunt destui dispuşi să creadă în sfârşitul lumii. Sigur că sfârşitul lumii va veni...dar până atunci vom muri cu toţii aflaţi în viaţă acum - din cauze naturale, accidente. Când soarele se va stinge, îşi va epuiza energia adică hăhăhăăăăăăăăt peste milioane de ani, atunci da...cred că viaţa nu va mai fi posibilă pe Pământ.
Eclipse, alinieri ale planetelor, calendare mayaşe, comete şi asteroizi care trec pe lângă noi...toate ţin de cât de puţin educat eşti şi-n acelaşi timp lipsit de discernământ. Cred că de asta există şi atâtea religii şi secte. Până la urmă trebuie să mănânce şi Oreste o pâine.

Tot binele din lume, chiar dacă mie îmi rămâne mai puţin

2011-11-10T23:11:00.000+02:00

Mă gândesc cu teamă la cum o să arăt după ce mă tund în câteva zile. De mai bine de 8 ani, mă tund singur. Cu foarfec, un aparat de tuns şi-un pieptăn, fără să văd ce-mi fac de la ceafă în sus. Altfel, sunt omul Esquire...căruia nu-i pasă prea mult preţul, atât timp cât am banii, ci mai ales calitatea. Dar nu văd la părul meu, ce-ar putea să-mi facă doamna de la frizerie şi nu pot eu. Azi am băut cel mai bun whiskey la care au ajuns papilele mele gustative: Glenfiddich (puteţi lua numele copy-paste, să-l aşterneţi pe Google) şi mă duceam cu gândul, răsfoind The Big Black Book, la confortul şi rafinamentul unora care-au trecut peste sărăcia altora, suficient cât să-şi permită un SUV, o vilă într-un cartier rezidenţial şi haine de lux. Adică, cei care se respectă mai mult decât epigonii lui Iliescu. E posibil să nu fi ajuns la postarea asta dacă aseară nu vedeam avanpremiera de la Tower Heist. Filmul mi s-a părut mult sub aşteptări, dar o idee de ici, una de colo....şi uite aşa mi-au venit câteva idei în monolog (că n-a prea fost cazul de idei în dialog pe blogul ăsta). Spunea Dobro că avem adânc sădit în noi, binele...idei altruiste. Că nu ne putem simţi bine decât când le este bine celor din jurul nostru. Mai spunea Dobrovolschi, că ideea asta se justifică prin faptul că un copil va râde dacă un adult îi zâmbeşte. Am fost de multe ori în ultimii ani, suspicios la adresa unor bebeluşi şi copii care se uitau la mine în mulţime şi nu la alţii. Le zâmbesc...şi după ce mă scanează cu ochii lor mari, îmi întorc zâmbetul. DOVEDIT!!! Da, copilul îţi va zâmbi dacă-i zâmbeşti. E o probă suficientă? Deci, gata? Sigur avem binele în noi...şi avem nevoie de religie doar pe post de paznic, să fim siguri că nu pleacă fără să-şi motiveze plecarea? În Tower Heist, bătrânul Alan Alda fură. Adică face speculaţii.....şi ca şi PSD-ul înainte de epoca PDL, ia de la săraci şi dă la bogaţi (adică lui). Ştim cu toţii că Sorin Ovidiu Vântu nu-i singurul animal, care ia economiile unor săraci naivi. Există binele în bogaţi? Sau doar a existat şi-a migrat odată cu primul cont bancar? Dacă de mâine eu sau tu, ne-am apuca prin mijloace nu tocmai ca la carte, să facem bani, să ne permitem să mâncăm la 4-5 stele, o maşină cu un motor peste 1,5 L, o amantă şi să corupem oameni.....am mai fi buni? Te gândeşti: Depinde! Sunt bun cu familia mea, prietenii mei. Nu poate fi bine pentru toţi. Adevărul meu e minciuna ta. Normalul tău e anormalul meu. M-am ajutat singur când nu m-a ajutat statul, sistemul. Naivule...chiorule...unde vezi tu bine? La săraci? Nu sunt educaţi, n-au pretenţii...se mulţumesc cu puţin. Nu-ţi dau undiţa, dar poate eu faţă de alţii, te învăţ să pescuieşti. Ia-mă model....profită şi tu de corupţie, prostie, naivitate sau speră că n-ai să mai fii un om bun dar sărac, după motto-ul: speranţa moare ultima....dar tot moare.

Puss in boots - a itty bitty kitty cat

2011-11-06T10:10:00.002+02:00

După o seară la bere cu băieţii şi o pereche de cătuşe primite de la o promoteriţă Desperado, în dimineaţa asta m-am uitat la un film care m-a bucurat mai mult decât victoria lui Dinamo cu 3-2 pe terenul CFR-ului. O comedie animată, cu un Zorro-pisoi curajos dar şi mi-wow de amuzant, o Selma Hayek (Kitty Softpaws) la fel de iscusită ca Angelina Jolie în Kung-Fu Panda 2 şi-un ou plictisit de moarte....adică Zack Galiafinakis din Bored to Death...sau pentru largul public: bărbosul din Hangover. Nu iese din tiparul ACORDUL PĂRINŢILOR, ba chiar te aduce în pielea unui copil care se bucură de o bătaie cu bulgări din nori, după ce-au urcat pe vrejul magic al lui Jake. Are un meritoriu 7 pe IMDB şi poate fi, dacă nu un erou pentru copiii care încă nu l-au cunoscut pe Zorro, măcar un film drăgălaş şi amuzant pentru o duminică dimineaţă. Vorba celor de la Pro-Fm: enjoy. Puss e o pisică cu manta, cizmuliţe, suflet, fler şi şarm IAR intriga filmului are o dinamică cu aromă lat“I am but a humble gato looking for his next meal.
I am known by many names — The Ginger Hit Man, Chupacabra, Frisky Two Times ...aşa că nu-l luaţi pe seducătorul ăsta cu blană în serios.

Life in a day

2011-11-04T20:45:00.003+02:00

Înainte să mă apuc de scris la postare. am căutat în cele 430 clipuri postate de mine pe you-tube, unul mai reprezentativ....şi din clip în clip, mi-am dat seama de ce-mi place You-Tube. Nu sunt clipuri senzaţionale toate, ba chiar unele sunt al dracu de neinteresante şi plictisitoare. Dar e capsula virtuală a timpului...e albumul pe care-l deschid să-mi aduc aminte pe unde-am mai umblat şi cât de viu păream.
Viaţa într-o zi e semi-filmul făcut cu ajutorul You-Tube, care-a închegat în 90 minute, 4500 ore de filmare (nu, nu cu pisici) 80.000 clipuri adunate din 192 ţări. Nici nu vreau să mă gândesc cum aşezi, în ce ordine, cele 4500 ore din clipuri.
Între 3 şi 4 dimineaţa, ăsta e hotarul care desparte cele 2 lumi: ziua de noapte. Aşa începe şi Life in a day, cu dimineaţa zilei de sâmbătă 24 iulie 2010. Fireşte, nu era nevoie de un clip pe you-tube să ştiu că ne aşezăm cu toţii în oglindă dimineaţa, după ce somnul ne transformă în nişte hidoşenii zombiatice...sau cel puţin aşa arătăm la trezire. Indiferent cât de urâţi am fi, aşa-i că ne considerăm frumoşi dacă mai îndreptăm puţin părul, dacă ne îmbrăcăm într-un fel? Şi nu-i aşa că avem cu toţii momentele de intimitate care ne plac foarte mult, tocmai pentru că atunci când eşti singur, oriunde, îţi permiţi să fii tu însuţi, să nu fii nevoit să pui un spectacol, să minţi sau să pari mai frumos, mai amabil, mai deştept decât eşti atunci când eşti singur? E liniştea aia care te bucură. Şi asta cred că subliniază bine filmul ăsta.
Un domn urcă dimineaţa, în fiecare dimineaţă, la etajul 6, se uită în zare, după care coboară şi pleacă la muncă. În aceeaşi dimineaţă, un puşti asiatic, e trezit de tatăl său, într-o cameră plină, sau mai bine zis aglomerată, cu de toate, salutându-şi mama într-o fotografie (probabil moartă). Urmează spălatul pe dinţi: unii pe toaletă, alţii în cuplu: unul ţine cu dinţii mânerul periuţei - celălalt ţine gura deschisă.
Sasha, de 15 ani, se pregăteşte pentru primul bărbierit cu doar 3 tăieturi, cu tatăl său alături...la fel ca la mine. Concertul micului dejun: într-o simfonie a tigăilor, cănilor şi castroanelor, lumea de pe întregul glob, îşi mănâncă primele proteine ale zilei: ouă...multe ouă, pâine prăjită, cereale, lapte proaspăt muls sau luat dintr-o sticlă lăsată de lăptar şi...cum să nu...regina dimineţii: CAFEAUA! Urmează (ne)norociţii care au voie să doarmă târziu.

Ştii....uitându-te la doar câteva minute din Life in a day, realizezi că este experienţa cea mai apropiată de Dumnezeu pe care o poţi avea. Să poţi vedea ce fac oameni de pe continente diferite, cum arată în casă la ei, ce mănâncă şi cum îşi arată ataşamentul în familie prin gesturi micuţe ....
Tineri care nu-şi curăţă camera, astfel că arată ca după un cutremur, oameni care-şi primesc ştirile proaspete de la băiatul care livrează ziare ...şi mai ales, într-o cameră de spital, un domn irlandez trezit după o operaţie pe inimă. Asta da nouă zi - nouă viaţă!
Animalele şi femeile (fără nici o răutate insinuată) care nasc ...şi un asistent mai slab de înger, care leşină (sau poate era tatăl). O mică atenţie pentru dna asistentă şi flori pentru proaspăta mămică.
2 copii care se dau într-un leagăn pus pe cursul unui râu.... Un korean merge de 9 ani în jurul lumii pe bicicletă, în 190 ţări, asta în pofida celor 6 accidente avute (lovit de maşini) şi a celor 5 operaţii suferite.
O primă întrebare adresată celor care au trimis clipuri: CE AI ÎN BUZUNARE? bani, dulciuri, steguleţ, chei, portofel, i-pod, un cuţit, pistol, seringi, telefon şi fireşte: găuri.
În junglă, o femeie în braţe cu copilul ei, ia o frunză şi bea apă cu ea, iar un alt copil din trib, scoate puiul de crocodil din capcană. Un grădinar din Dubai, mănâncă cu mâna, orez cu un sos scos dintr-o pungă, pe un ziar întins pe holul de lângă baia casei la care lucrează, să trimită bani copiilor lui.
O vacă este omorâtă la abator, cu un pistol care are-un mecanism de piston...intră în capul vacii, iese...fără să rămână altceva decât 2 găuri. Un fel de dublă-lobotomie. Apoi e tranşată într-o baie de sânge.

A doua întrebare adresată lor: CE IUBEŞTI CEL MAI MULT PE LUME? o pisică, familia, fetiţa, femeile, pe tine Iulia, soţul - pentru că trebuie, pământul animalele şi pe Dumnezeu, maşina, fotbalul, să curăţ ceva murdar, frigiderul, libertatea, un cuvânt dintr-o limbă moartă.
Un montaj cu dragele noastre.... cele pe care le iubim, pielea lor catifelată, zâmbetul lor, străina din metrou, piciorul de lângă picioarele mele, cele pe care le cerem de nevastă, cele care ne frâng inima când nu simt la fel, cu care dansăm sau care ne cer de bărbaţi.
Sportul, în diferitele lui manifestări, e prezent şi aici, la toate vârstele: sky-diving, surf, înot, freestyle stradal, furat dintr-un magazin cu autoservire, scooba-diving, karate în Afghanistan, căţărat pe o grămadă de oameni ... fiecare cu ce-l atrage.
A 3-a întrebare: DE CE ŢI-E FRICĂ? zombi, fantome, zgomote, păianjeni, şobolani, viespi, hoţi şi violatori, de vomitat, de nimic, de Dumnezeu, homosexualitate, politică, moarte, că nu are cine să-mi spună mama, de chelire, că voi fi părăsită, moartea celor dragi, de cât este de scurtă viaţa.
Cineva a surprins în acea zi de 24 iulie 2010, o mulţime, la Love Parade, unde mii de tineri au ales să-şi petreacă ziua printre cei ca ei, înghesuiţi (au şi murit 18 oameni) în Duisburg. Bătăi stradale, oraşe scăldate-n lumină odată cu căderea serii, oameni plângând din varii motive, incendii, fete vesele, carusele, o capră decapitată, majorete, artificii, coşuri care sunt ridicate la cer de cupluri , care se sărută sau doar zâmbesc în timp ce privesc la noile stele.
Musulmani care dorm pe unde apucă şi...bineînţeles, că oamenii bogaţi, cu vile şi milioane, nu au timp sau interes pentru you-tube şi proiectul ăsta. Şi ...pe final, tronând deasupra tuturor, oriunde în lume, aceeaşi lună. Lună la care nu mulţi au ajuns...dar pe care o vedem cu toţii, care ne inspiră, care ne uneşte.

Plouă şi fulgeră ... o tânără a muncit întreaga sâmbătă, iar acum e în maşină, ştiind că mai are doar câteva minute până la miezul nopţii, când proiectul Life in a day, se încheie. Partea tristă e că toată ziua a sperat să i se întâmple ceva interesant, ceva care să-i dea încredere că fiecare zi poate fi deosebită, ceva care s-o facă să aprecieze acea zi ....... şi nu s-a întâmplat absolut nimic demn de povestit, de filmat. Fata asta vrea doar ca alţi oameni să ştie că e în viaţă, că trăieşte, chiar dacă trăieşte o viaţă normală....chiar dacă nu e deosebită.
Asta e...pentru asta există You-Tube. Milioane de clipuri cu puţine vizualizări, normale, în care nimeni nu face ceva care să merite share-uit. Apoi sunt clipurile speciale, cu mii, zeci de mii, sute de mii sau milioane de vizualizări. Cele 15 minute de celebritate au ajuns la o mulţime de oameni datorită You-Tube-ului. Ştirile au ajuns în mai multe locuri şi multă lume s-a distrat cu clipurile postate. Dar nu asta reprezintă filmul Life in a day. După 90 minute, nu rămâi decât cu ce ştiai deja, doar că îţi e confirmat de alţi oameni. Poate credeai că părerea străinilor nu contează.........de fapt e importantă pentru că-ţi arată că suntem cu toţii la fel de oameni.

Justin Bieber - Under The Mistletoe - Christmas album

2011-11-02T23:14:00.000+02:00

17 ani şi mulţi copii care-l iubesc. 3 piese în top 10 cele mai vizionate clipuri din istoria you-tube, printre care şi nr 1. Evident că apar şi zvonuri că ar fi lăsat însărcinată o altă fată decât actuala prietenă: Selena Gomez şi evident că pe internetul care cântăreşte cât o căpşună, poţi scrie orice stupizenie pe care lumea o va crede dacă nu termini fraza cu LOL. Dar nu pentru recordurile şi bârfele lui Justin mi-am întrerupt vizionarea meciului dintre Manchester United şi Oţelul Galaţi (1-0 momentan) ci pentru a vorbi puţin despre albumul de colinde scos de el şi echipa ce-i stă în spate.
Under the mistletoe...de sub vâsc vine albumul ăsta proaspăt....acum să fim serioşi: câţi dintre voi nu s-au săturat de Last Christmas-ul lui George Michael, de Fuego, Bănică Jr sau Hruşcă? Mă bucur să aud colinde noi, indiferent de la cine vin. Bineînţeles, cu condiţia să fie dulci, calme, să se încadreze în atmosfera aia pe care ne-o dă primul strat de zăpadă sau Crăciunul.
15 piese de sărbători, câteva duete cu Usher, Busta Rhymes, Mariah Carey sau veteranii Boyz to men, şi per ansamblu piese numai bune de ascultat în căşti, pe drum, când norişori albi vă vor ieşi din gură.
1.Only Thing I Ever Get For Christmas - o piesă confortabilă, de ascultat lângă brad în timp ce stai cu in a relationship-a ta în braţe.
2. Mistletoe - piesa cu o acustică gentilă, care promovează albumul, cu un clip drăguţ ca şi Justin şi fanii lui inocenţi, are deja 30.000.000 vizualizări pe tubul meu.

3. The Christmas Song (Chestnuts Roasting on an Open Fire) - adică duetul cu mentorul, frăţiorul lui mai mare, Usher. Un negativ care-mi aduce aminte mult de primele albume Will Smith. Ca nuca, sau castana, intră un solo de chitară pe la jumătatea piesei.
4. Santa Claus Is Coming To Town - reorchestrare făcută de băieţii lui L.A Reid (băiatul ăla din juriul X Factor U.S.A) la un colind mediocru de care sunt sătul.
5. Fa La La - duet cu Boys to men....la rândul lui Justin fiind un puşti de 17 ani care se pregăteşte să devină un bărbat. Cu un sound proaspăt şi călduţ ca o prăjitură scoasă din cuptor, piesa asta, accentul ei r&b o face lină.
6. All I Want For Christmas Is You (Superfestive) - duet cu Mariah Carey. Piesa pe care o auzeam în ultimele 2 ierni, la cumpărături în mall, clasicul colind al lui Mariah e în versiunea asta o încercare serioasă pentru Justin, de a ţine pasul cu tonalitatea fabuloasă a lui Mariah. Nu cred că i-a reuşit.
7. Drummer Boy - cu Busta Rhymes. Ştiu..nu are deloc nume de colind. Incepe în ton de Rihanna - sau poate Adrian Copilul Minune, apoi devine house, hip-hop, Justin scuipă căldură, e rău ca Michael şi se miră că n-ai auzit de el în biblie. Tare ciudată şi proastă piesă.
8. Christmas Eve - un slow a la Chris Brown, despre noaptea cadourilor. Refrenul e catchy.
9. All I Want Is You - iertare pe inimă deschisă. Copiilor o să le placă la nebunie piesa asta. Dacă scoţi câteva cuvinte din ea, ar merge şi-n restul anului.
10. Home This Christmas - cu The Band Perry. Altă ciudăţenie: un colind country...dar e ciudat în sensul blogului ăsta.....adică bun.
11. Silent Night - e piesa de rezistenţă...sau ar trebui să fi fost. E doar Justin Bieber şi-un pian. Am o mărturisire de făcut: iubesc colindul ăsta şi-mi place foarte mult cum sună cântat de J.B.

12. Christmas Love - în aceeaşi temă cu restul versurilor, despre îngeraşi, Moş Crăciun, despre cum prietena lui luminează camera ca un brad împodobit....pe un negativ uşor de aplaudat sau pocnit din degete.
13. Fa-La-La cu Boys to Men, acapella. Aceeaşi piesă de la 5, doar că sună ca şi cum ai avea în faţă colindători extrem de talentaţi.
14. Pray. Păi ce facem...trebuie să ne întoarcem la însemnătatea religioasă a Crăciunului. Hai...încetişor cu ochii închişi şi să ne imaginăm şi fără John Lenon, o lume mai bună. Măcar de sărbători, nu?
15. Someday at Christmas. Nu ştiu de ce am impresia că piesa asta e cântată încă de când era la vârsta colindatului, adică vreo 7-8 ani. Aaaaah, ce drăguţ...a inclus ca bonus track o piesă ceva mai veche.
Bun...despre asta e vorba în albumul de Crăciun al lui Justin. De aici îl poţi downloada

Spookie time on Halloween

2011-10-30T19:14:00.000+02:00

Ca şi Valentines Day, Halloween-ul e încă privit susceptibil de patrioţii care cred că, Crăciunul, Paştele, Ziua Femeii şi alte sărbători, sunt scoase din desaga tradiţională. Frica este cel mai sincer sentiment dintre toate. De ce să nu sărbătoreşti spaima, întunericul, liniştea şi necunoscutul, groaza, ghinionul şi imaginaţia bogată a unor scenarişti? Nu cred că genul horror s-a născut odată cu filmul sau cu romanele. Sigur se găseau motive de spaimă atunci când un agricultor pregătea o sperietoare de ciori, când un domnitor decapita familii, când religia condamna la moarte eretici. Fiecărui om îi este frică. Chiar şi neînfricaţilor....sau mai bine zis, cei care reuşesc să-şi domolească frica, cât să acţioneze. Frica de înălţime, de dentist, de moarte sau singurătate, de viol, de bătaie, de sărăcie, respingere, de carusele într-un parc de distracţii, de câini sau de un ac de seringă...toate astea sunt în natura noastră. Să ajungi să te bucuri de frică e ca şi cum ai da în drumul tău peste un animal sălbatic, fioros, care te urmăreşte. După un anumit timp tot te vei întoarce, poate să-i spui un cuvânt, poate să-l atingi. Încă din 93 obişnuiesc să mă uit la filme de groază. Primii mei fiori au venit din partea unor colege de clasă, în şcoala generală. Tuturor ne-a fost frică de o fată. Nu fizic....ci era frica de a-i spune ceva, de a fi natural în preajma ei. Apoi au venit Dosarele X. Emoţii intensificate, fiori de-a dreptul pe şina spinării, creaturi, extratereştri...da şi astea, dar cel mai mult mă temeam când era vorba de o conspiraţie guvernamentală. După sute, poate chiar mii de filme de groază, puţine lucruri mă mai sperie într-un film. Alea care ţin de oameni...de provocarea unui rău fără un motiv, alea poate. Da, l-am omorât de Ion, dar se culcase cu nevastă-mea Maria. Asta o-nţeleg. Până şi pe criminalii de prostituate îi înţeleg. Dar sunt răutăţi comise patologic. Millennium e serialul care m-a fascinat tocmai pentru că a studiat chestia asta.Apoi a fost Zodiac sau Funny Games U.S, unde violenţa unei persoane nu era vindicată. Obişnuim să vedem acte sadice şi să spunem: l-aş împuşca pe ăsta, i-aş tăia gâtul, i-aş băga capul într-o oală cu apă fierbinte. Dar dacă nu poti? Dacă răufăcătorul nu e prins?

Înapoi la sărbătoare. Uite, până şi cu termenul am o mică problemă: îmi plac bostanii, machiajele, costumele şi măştile, accesoriile glumeţe (degete, mâini tăiate) dar să te îmbraci într-un costum sexy şi s-o ţii în petreceri prin cluburi (cum e Jessica Alba sau Paris Hilton)....nu cred că asta-i modalitatea de a te bucura de Halloween.

Să zicem că un prieten bun, dintre cei care ştiu că-mi plac cimitirele, m-ar întreba de ce. Despre ele e spus" loc de odihnă, loc cu verdeaţă. Sute de morminte şi obiecte ornamentale...ce e de plăcut? Când am ajuns prima oară în Riccione (Italia), am vrut să văd cimitirul. În Paris am vrut să văd catacombele imediat ce am aflat de ele. Poate pentru că-n locurile astea de odihnă veşnică(?), stau cei care au trecut prin frica supremă.

Mi-am propus pentru Halloween-ul ăsta să tai bostani, să caut măcar 5 filme bune de groază (Dark night of the scarecrow, Don`t be afraid of the dark, The Fog, The descent 1 şi 2, New Nightmare şi preferatul meu: The blair witch project) şi să filmez un clip. În afară de asta, am vrut să mă leg de un ţigan. Vineri, în timp ce schimbam locaţia pentru clipul de Halloween, în autobuz, un ţigan asculta manele fără căşti. O staţie, două, trei, patru, cinci...toată lumea se uita la el....nimeni nu a îndrăznit să-i spună ceva. Când am coborât din autobuz, am profitat de faptul că oprise la semafor, i-am bătut în geam şi i-am arătat căştile plus un deget. Se uita la mine foarte nedumerit. Luarea de atitudine e o frică pe care mulţi dintre semenii mei o au. Altfel, ei merg de Halloween (de fapt nici măcar atât, pt că sâmbătă nu e Halloween ci duminică şi luni) în cluburi îmbrăcaţi într-o chestie chinezească şi se giugiulesc pe aceeaşi şi aceeaşi muzică.

Ca şi pentru clipul din 2010 (cu o pisică) nici la clipul ăsta n-aş vrea să dau prea multe explicaţii. Cine înţelege de ce am făcut-o, bine....cine nu, să mă întrebe faţă-n faţă.

Drew Ryniewicz - 14 years old and have been singing for FOREVER

2011-10-29T14:15:00.003+03:00

Am văzut The Voice (echivalentul Vocii României) cap-coadă şi era acolo o fată, Dia Frampton, care mi-a plăcut de când am auzit-o prima oară. Dia cântase ca backing vocal înainte să ajungă la The Voice. Ce a putut să facă cu piesa destrămatei trupe R.E.M - Loosing my religion, se poate vedea mai jos.

A ajuns în finală, ba chiar în top 2.....însă a pierdut la un scor extrem, extrem de strâns în dauna unui băiat care n-a făcut furori în toate ediţiile, dar, probabil, a primit voturile negrilor din State şi restul nu mai contează. Buuuuuuun. The X Factor, la prima ediţie în Statele Unite, a adus-o în atenţia mea pe Drew şi pe Rachel Crow. Plus mulţi alţi cântăreţi cu voci peste ce avem în România (nu mă refer doar la concurenţii noştri de la X Factor), dar în mod deosebit pe Drew Ryniewicz.

Are doar 14 ani, e crescută într-o familie foarte credincioasă din Arizona, poate de aici şi simplitatea ei. Muzica a luat-o în serios după vreo 3-4 concursuri locale câştigate. Justin Bieber e motivul pentru care a început să creadă în talentul ei şi lăsaţi-mă să spun că are foarte mari şanse de a câştiga X Factor. Odată pentru că are un timbru vocal incredibil, apoi pentru că mentorul ei e Simon Cowell

La audiţii venise cu atât de multe emoţii, să cânte piesa idolului ei în faţa omului care l-a semnat pe J.B. Lumea şi-n special fetele din public se uitau la ea condescendent, ca la un copil normal de 14 ani. Doar că Drew e o fată originală şi îndrăzneaţă, care ne-a lăsat mască. Şi ăsta a fost doar începutul. A trecut de etapa bootcamp cu aceeaşi lejeritate cu care i-a cucerit pe toţi la preselecţie.

În Paris, la reşedinţa franceză a lui Simon, Drew a rămas la fel de simplistă ca şi până atunci, cântând cea mai bună interpretare posibilă a piesei: It must have been love - de la Roxette şi cea mai bună prestaţie pe care am auzit-o până la momentul la care scriu asta, în întregul X Factor.
După ce-am ascultat piesa din clipul de mai jos, m-am bucurat pâna la lacrimi de ea, am revăzut-o, am împărţit-o la alţii, am inclus-o pe best of 2011.

Bineînţeles că a trecut mai departe, în primul show LIVE. După It must have been love, mă gândeam că nu are cum să urce mai sus, că era o prestaţie de finală....cum poate să vină cu ceva mai bun? Ei bine, nu a venit....dar a cântat din nou devastator de bine, What a feeling a lui DJ Bobo.

Când toată lumea a venit cu ceva recuzită, cu dansatori pe spate, Drew nu a vrut să facă spectacol. A cântat în aceeaşi tonalitate ca la piesa precedentă şi a măturat pe jos cu restul, aducând publicul spre aplauze frenetice. Dacă reţelele astea de socializare s-ar ridica la pretenţiile mele, Drew ar începe cariera în muzică fără să mai aştepte finalul X Factor. Daaar, bine, hai sa jucăm după reguli. Drew intră alături de încă 2 colege de categorie şi restul celor 9 trupe-cântăreţi şi peste 30 ani, mâine seară într-o nouă şansă de a ne uimi.

In time. păreri.

2011-10-28T00:14:00.002+03:00

În timp ce Christopher Nolan îl lucrează în Dark Night Rises, am apucat să prind (datorită unor semafoare amabile) avanpremiera de la IN TIME, în seara asta, cu ocazia ultimului film lansat, în care joacă Cillian Murphy (aici the Timekeaper). Îmi place omul ăsta. Şi-mi sună bine ideea care i-a adus împreună pe Justin Timberlake şi Amanda Seyfried (Dear John sau Ultima Scufiţă Roşie...de acolo o ştiţi) adică-n viitor oamenii sunt programaţi să trăiască lipsiţi de griji până la 25 ani, după care un cod verde imprimat apocaliptic pe mână (şi noi care ne speriam de paşapoarte biometrice) îţi arată cât mai ai de trăit...adică puţin. Dar asta e valabil, într-o subtilă metaforă (despre actuală criză economică) a scriitorului, producătorului, regizorului: Andrew Niccol, doar pentru pulime, pentru ăia din ghetou, nu şi pentru cei din zonele rezidenţiale, care se lăfăie în secole, au bodyguarzi şi un trai de viaţă lipsit de griji. ÎNTREBARE: dacă ai o viaţă lipsită de griji, se mai poate numi viaţă? Pe de o parte stă Justin Timberlake, aici Will Salas - bogat doar în curaj, care moşteneşte un secol de la un nene sătul de viaţă. Şi restul inimii lui, e completat de Sylvia Weis (dar n-o să vă ataşaţi mult de ea, deci o să-i uitaţi numele la ieşirea din sală) o răsfăţată care se îndrăgosteşte fără sindromul Stockholm (adică victime care se îndrăgostesc de cei care le răpesc) de Will şi-l ajută să se răsvrătească împotriva sistemului care spune: pleava să muncească din greu pentru o viaţă mizerabilă, în timp ce noi, elita, locuim în cartiere selecte, o viaţă fără probleme. Abia când Will e acuzat de pomană că ar fi furat anii din viaţa celui care i-a oferit cadou, începe filmul. Bine....plus motivaţia că îi moare mama în braţe pentru că nu mai avea nici 2 ore să plătească biletul mărit peste noapte, al unui autobuz. Aici intră personajul meu: Timekeeper (Raymond Leon) care e plătit mizerabil (în timp fireşte...aici totul costă timp) dar e responsabil cu potolirea pornirilor revoluţionare ale tânărului Will (dorinţă, da?) la fel cum a fost şi cu tatăl lui Will.

Începe o joacă futuristă de-a Bonnie şi Clyde, un dans drăguţ pe Nouvelle Vague - in a manner of speaking

şi timp suficient împărţit robin-hood-ist, la mulţi oameni aflaţi în subzistenţă, un nou jaf, la o bancă cu mai mult de 1 milion de ani la dispoziţie ....şi-o surpriză neplăcută.

In Time: Deci până la urmă, maneaua Aş da zile de la mine sa mai fiu o zi cu tine, şi-a găsit un corespondent într-o producţie de lung-metraj.

Cronica Cârcotaşilor - ediţie specială 26.10.2011

2011-10-27T00:50:00.001+03:00

Am să încep cu ce trebuia Mişu să înceapă în seara asta: cu ultima postare de pe blogul lui Şerban.

Am trait în ultimul an încercări ale vietii pe care nu le doresc nimănui. Mă doare sufletul… Am creat în ultimii ani un fenomen numit “Cronica Cârcotaşilor” de care sunt mândru şi care trebuie să continuie fără mine în rolul de prezentator! Vreau să îmi asigur însă colegii că îi voi ajuta cu tot ce am învăţat în aceşti 17 ani!
Nu voi mai apărea în prim plan la Cronică şi asta din respect pentru victimele cumplitului accident. Nu am susţinut niciodată că sunt fără pată, dar reacţia unor colegi de presă m-a lăsat fără grai. Vă rog să înţelegeţi că Şerban Huidu nu se agaţă de statutul de persoană publică şi că niciodată nu a făcut acest lucru.
Pe scurt, aş vrea să nu confundaţi omul Huidu cu emisiunea în sine, care este exprimarea unei idei de mai bine şi care a fost tot timpul confundată cu o emisiune de umor! Este o emisine de opinie care se foloseşte de umor! Atât! Pentru asta Cronica trebuie să continue!
Vreau să le mulţumesc fanilor şi prietenilor care au rămas lângă mine în aceste cumplite momente şi să asigur rudele victimelor de adânca mea compasine. Nu sunt cuvinte care să descrie dezastrul sufletesc pe care l-am produs lor, mie şi familiei mele! Vă rog să mă iertaţi!

Cine mă ştie, e sigur că îi urmăresc de la început, că îi promovez, că îi laud, şi-i ascult. De foarte multe ori am fost exact pe aceeaşi lungime în gândire. La fel ca ei, mă sictiresc Becali, Zăvoranu, Păunescu, Băsescu, fătucile jurnalisticii care habar n-au de geografie, istorie sau limba română, ipocriţii care prind curaj când memoria publicului e mai scurtă decât un orgasm, sau doar oameni simpatici, normali - trădaţi de emoţii. Plus antologica Andreea Esca şi butonul ei futut. M-am abţinut cu greu să scriu în ultimele 2 săptămâni, despre accidentul de pe Valea Timişului. Am vrut să spun că bieţii oameni TREBUIAU SĂ POARTE CENTURĂ, că sunt adus pe culmile nervilor de sute de comentarii drăcoase, ale unor oameni care o luaseră pe arătură mai urât decât Porumbescu la Vaslui. Da mă...a omorât 3 oameni! Legea e aceeaşi şi pentru Şerban. Cine îl ştie, cine vede dincolo de glume, n-are cum să ruleze cu propoziţii de genul: Băi vedetă, dacă erau părinţii mei sau a celor care-ţi ţin partea...ce-ţi făceau, ce-ţi dregeau, arogantule, criminal ordinar. Până şi Cristian Tudor Popescu a dat-o urât cu ghioaga în baltă. Iobagii au pus mâna pe furci şi topoare în singurul loc unde îi apucă simţul justiţiar: Facebook. Şi-n tot timpul în care lumea se hotăra după câteva ore pe Realitatea sau Antena 3, de care jumătate a României să se alieze, chiar timpul încerca din răsputeri să repare ce mai era de reparat: compasiunea faţă de un om care e la pământ, conştient de gravitatea consecinţelor.

Imediat după ce m-am lămurit că Şerban e vinovat de moartea a 2 persoane (înca nu murise a 3-a persoană) am ştiut că s-a terminat Cronica Cârcotaşilor. Între timp, au ieşit şi voci ponderate, cum e Teo Trandafir sau, mai ales, Andrei Pleşu. Unii s-au gândit mai mult la Cronica Cârcotaşilor decât la vieţile a 3 persoane pe care şi de care, n-au auzit vreodată. La cum o să arate şi dac-o să mai existe fără Huidu. La matinalul de la Kiss fm şi nu la rudele decedaţilor în accident. Televizorul are vina că l-a făcut pe Şerban mai important în judecata noastră decât miile de morţi din accidentele de pe străzile noastre (nu mai spun de alte ţări). În seara asta Mihai a pus-o de-o şezătoare, prin care să explice moştenirea lăsată. Agoniseala lor, blazonul Cârcotaşilor. A fost o emisiune cu multă umplutură şi foarte puţine idei care chiar îşi aveau locul. Cornel de la Vank a zis cel mai important lucru din toată emisiunea: la ora actuală sunt mai mulţi cârcotaşi în faţa televizorului decât în faţa camerelor de luat vederi. Normal că ar fi fost linşat dacă ar fi apărut din nou pe ecran. Posibil să fie batjocorit multă vreme de acum încolo, el, soţia sau - din păcate, copiii lui. Găinuşă e nucleul dur al Cronicii. Nu Şerban scria textele, nu el venea cu cele mai bune glume în matinalul de la Kiss, nu el pregătea sketch-urile, nu el a creat personaje. Capul răutăţilor e de mulţi ani Mihai. Am zis-o de multe ori, că-n opinia mea, Găinuşă e cel mai amuzant om din România. Nu Divertis, nu Mondenii, nu cineva de la Caţavencii, nu Dobrovolschi, nu ăştia care postează bancuri pe facebook şi sub nici-o formă - Bendeac sau ăştia de la Deko. Dar emisiunile în care Şerban nu a fost, datorită recuperării post accidentul din Austria, au fost slabe spre proaste. La fel cum Dobrovolschi e bun la Guerrilla, dar fără Craioveanu, Mihai nu face nici jumătate din întreg. Ca Mulder fără Scully şi exemplele pot continua, dar nu-i cazul.

Nu erau necesare 2 ore în care Mihai să facă tot posibilul să evite ce toţi vroiau să vadă: discuţii despre Şerban în contextul accidentului, a nenumăratelor atacuri sub centură şi ce rol o să joace în producţia de săptămâna viitoare a Cronicii Cârcotaşilor. Dacă am avut dreptate, acum câteva zile, spuneam că la pupitru i-ar sta foarte bine în locul lui Şerban, lui Dezbrăcatu. N-o să fie la fel ca şi cu Şerban...normal. Dar e THE NEXT BEST THING. În schimb, am văzut o emisiunea retrospectivă, deşi au fost deja câteva când au împlinit 10 ani. Nu mă interesează ce are de zis Petrişor Obae, Dan-Negru, părintele, Călin de la Voltaj, Miţă de la Bere-Gratis, Elizabeta Lipă. Aş fi vrut o discuţie lejeră ca la radio, calmă, între Şerban, Mihai şi presă. Ar fi ieşit o emisiune cu mult mai multă satisfacţie decât cea din seara asta.

Mai departe....până la serenitate

2011-10-25T20:56:00.000+03:00

Înainte ca Facebook să mă includă în iureşul mulţimii seduse, eram un blogger activ. Cu un oarecare domol regret, mă uitam şi-n lista blogurilor pe care le urmăream, văzând că au la fel de puţină activitate acolo şi înzecită pe reţeaua de socializare. Acolo lumea te comentează, te împarte, te place sau nu. Dintr-o nepăsare vecină cu inconştienţa, mi-am lăsat profilul într-o vitrină cu geamuri clare, accesibilă tuturor. Cum să emit pretenţii că vreau intimitate când am blog şi cont pe Facebook? Ba chiar, de unde stau eu, observ că ce vreau să transmit are şanse mai mari de fecundare dacă poarta rămâne deschisă oricui (pe sistemul: îmi place să stau cu uşa de la apartament deschisă....încurajez intruşii). Problema mea e că Facebook e prea mult. Un flux prea mare de chestii noi. Când apuc să le judec dacă mereu ţâşnesc noi bârfe, poze, clipuri şi quelle horreur: banalităţi în reluare? Blogul rămâne personal. Micul meu jurnal a ajuns să ţină locul unei scrisori. Până încheg o postare, în care să transmit emoţii şi gânduri intime.......site-ul albastru a rămas supermarket-ul în care toţi vrem să ne vindem, în care stăm să şlefuim imaginea pe care o au alţii despre noi cu breaking-news-uri personale.
Azi vreau să spun cum mai arăt în oglindă. Mă puteţi vedea în poza de mai sus. Arăt întunecat. Singur, deşi sunt într-un parteneriat domestic, am colegi, cunoscuţi şi mutuali pe site-ul de prea multe ori invocat deja într-o postare. Din ultimele 6 filme văzute (singur) doar The Fountain e ăla care mă poate pune în dialog cu prietenii mei. Altfel, cine dracu e interesat de Page Eight, Terri, A little bit of heaven, Beautifull Boy, The Ledge ? Toate m-au făcut să mă simt în elementul meu. Cele 100 şi n minute ale fiecăruia, au stors din mine lacrimi, nervi, m-au incitat, m-au adus forţat în zona mea de confort....o zonă în care să simt fiori. Marţi seară, la un curs de valorificarea resurselor, vorbeam despre piramida lui Abraham Maslow şi mă uitam pe nevoile primare, siguranţă, afecţiune, respect şi realizare. Toate etapele alea reprezintă ce vrei...ce speră alţii de la tine c-ai să-ţi procuri. Mi s-a zis că n-ai cum să ajungi la una, dacă nu treci prin cea imediat inferioară. Dacă aş fi (şi sunt mari şanse să fiu) creatura aia singură din pădurea întunecată, aş spune că mă aflu pe treapta respectului. Că-ncerc să fiu respectat tocmai pentru că sunt diferit. Că sunt de partea lui Şerban Huidu, că vreau ca regele Mihai să fie respectat pentru ce a spus astăzi în Parlament, că-n locul dictatorilor din Egipt şi Libia vor veni marionete sau că Steve Jobs chiar a fost un geniu...dar şi că aş vrea o lume utopică...să dăm dracului capitalismul pe care wall street şi Grecia vor să-l tragă-n jos şi să ne preocupe că avem ţara asta cu împrumut de la copiii noştri. Că n-ai cum să faci dezvoltare durabilă cu Roşia Montană, cu corupţi în toate ramurile administraţiei (începând cu ANOFM şi neterminând cu examenele pentru permisul auto [am auzit că încă se aşteaptă un 800 lei]) şi cu alianţe între liberali, social democraţi sau democrat-liberali. Era o imagine atât de normală să vezi un membru al Casei Regale că spune ceea ce invocă toţi politicienii la Antena 3, Realităţile lui Ghiţă şi Schwartzberg (sau cum naiba îl cheamă, că n-o să-i caut numele pe google) şi-n presa de pe statul lor de plată. Blogul ăsta încă mai are pe frontispiciu Spookie, pentru că nu m-am schimbat. Încă îmi permit să las imaginaţia şi curajul să spună ce alţii nu spun tare. Şi da, de acum gândurile alea mai importante, or să se mute înapoi aici. Asta e datoria faţă de mine.

Vă las cu una de la Poe:
Is all that we see or seem, But a dream within a dream?

azi, nimic despre Şerban Huidu

2011-10-16T21:44:00.000+03:00

Curăţenia de toamnă

2011-10-15T22:27:00.000+03:00

Nu ştiu să fi fost atât de rece în perioada când sufrageria mea era doar o cameră în care ne adunam numai în duminicile în care aveam musafiri. În rest, era camera curată, în care nimeni nu stătea decât 1-2 minute, cât să ia ceva de trebuinţă. Aveam o canapea, 2 fotolii pe care stăteau 2 păpuşi prinţese, o masă cu 6 scaune (încă le mai avem)o vitrină cu bibelouri şi cărţi citite doar de mama (multe din ele de Sandra Brown şi romane poliţiste) o uşă cu geam pe marea ei suprafaţă, geamuri cu dubluri şi jaluzele din material ţesut care se rulau cu o aţă şi stăteau ridicate dacă le înnodai (nu le ştiu ăştia din generaţia termopane), cu parchet din zeci de plăci mici, un frigider Polar (multă vreme ţinut doar de decor) cu un ditamai covor persan (o monstruozitate de pe urmă căreia rămâneam mereu cu bătături, când abia îl duceam la bătător cu tata, pereţi văruiţi în alb cu lica (ceva strălucitor) şi-o servantă (a supravieţuit şi ea). Multe din cele enumerate mai sus au ajuns mobilier la ţară, la neamuri. Cu bani puşi deoparte, cu împrumut în bancă, sau - mai recent, cu bani trimişi de sora mea cea mai mică - Irina, am renovat încet încet întreaga casă şi nu doar sufrageria. Un singur defect are camera mea.....e frig o bună parte din an. Iarna îmi este cel mai bine în camera mea. Mâncarea mea preferată, dacă ar fi sa judec doar după ce mănânc cel mai mult, ar trebui să fie Paracetamolul Sinus. Răcesc cel puţin o dată la 3 zile din cauza camerei ăsteia. Partea şi mai proastă e că-n pofida aerisirii zilnice a camerei, datorită diferenţelor de temperatură (când încerc să încălzesc camera) sufrageria mea a avut pereţi coşcoviţi şi mucegăiţi. Acum 2 săptămâni am chemat un zugrav, am scos tot din cameră, aglomerându-le pe celelalte şi-au urmat 2 săptămâni de moloz, praf,tencuială, vopsea, var, ceresit, tavan fals, iarăsi praf, puţin spaţiu rămas pentru mişcat prin casă, din nou praf. Zugravul a raşchetat pereţii, a ras tavanul de modelul de ipsos pus odată cu construirea blocului ăsta, acum 25 ani, a reparat şi a dat o mână de amorsă şi una de var.

Fireşte că a cerut să fie plătit toţi banii în avans, fără vreo negoicere, plus masă şi băutură şi-un program făcut de el. Venea la cât vroia, pleca la cât dorea domnia lui. Şi când zic plecat, mă refer şi la faptul că-n ultima săptămână nu l-am văzut. A plecat fără să termine treaba. Un unchi meseriaş, nea Florin, a venit să ne ajute să terminăm naibii cu travaliul ăsta. Joi am ajutat şi eu la pus tavanul, urmând ca azi dimineaţă (de Sf. Parascheva am luat pauză) să mă apuc de curăţenie cot la cot cu mama, un verişor (Emilian) şi pentru câteva minute şi-o verişoară. Am adus mobila înapoi din uscător, o parte din bibliotecă a fost reparată după ce a fost accidentată grav de o verişoară neatentă, am şters-o toată, am curăţat geamurile, am pus lustra înapoi, am mers să caut 3 becuri ecologice de 9 w ( noroc de o doamnă care a vorbit cu toţi din faţa cozii imense la care stăteam, cu becurile mele şi-o şurubelniţă de control amărâtă, în timp ce toţi care au profitat de reducerea de 10% făcută azi de Selgros la toate produsele, aveau cărucioarele pline) am şters parchetul, curăţat geamurile, am aşezat tot înapoi în sertare şi dulapuri, am adus nişte pizza şi cola acasă pt pauza de masă, asta în timp ce mama s-a ocupat de aceleaşi treburi în dormitorul mic. am fost să cumpăr şi-un calorifer electric cu ulei, de 9 elemenţi. Am dus gunoiul de vreo 3 ori, am făcut drumuri în beci şi-n uscător să duc şi aduc lucruri (ne)folositoare, măturat, spălat vase, şters cu Rivex mesele din sticlă, şters uşa de urmele lăsate de scotch-ul cu care a fost lipit un nailon...... şi undeva spre seară am apucat să fac un duş.
A rămas pentru luni bucătăria, mâine fiind sărbătoare. Azi dimineaţă, la 08:30 când ne-am apucat, asta aveam de pus la loc.

Esquire - Rihanna Sexiest Woman Alive in 2011

2011-10-12T20:14:00.002+03:00

E de bun simţ să mă conformez cu Esquire. De prea puţine ori s-au înşelat în materiale, având o tradiţie în frumuseţe inteligentă, rafinament şi totuşi...au ani buni de când şi-au câştigat respectul. Dar, în ziua când la noi i-au pus pe matinalii de la un radio cu nume de iaurt pe copertă....am găsit marja de eroare, veriga lipsă a perfecţiunii. Rihanna femeia anului 2011? Nu cred

încă o viaţă

2011-10-11T21:54:00.000+03:00

Am auzit de multe ori felicitări pentru un cuplu, atunci când ea rămâne însărcinată. Uzanţele o cer: dacă eşti o cunoştinţă câtuşi de apropiată, trebuie să îi prezinţi felicitările şi urările de bine. Corect, de ce n-ai face-o? E frumos. Dar recunosc că doar când sor-mea Alina l-a născut pe nepoţelul meu Andrei, m-am bucurat mult. Eu am un stil aparte atunci când sunt extrem de trist sau de fericit datorită unui moment brusc: mă opresc....privesc în gol, nu mai gândesc nimic, sunt blocat şi nimic nu mă scoate din starea aia. A fost singura dată când mă gândeam serios la ce înseamnă să aduci un copil pe lume. Suntem 7 miliarde pe lume...nu e ceva deosebit în a naşte....fiecare femeie trece prin asta. Nu e ca şi cum ai lua premiul Nobel pentru pace (înmânat anul ăsta la 3 femei) ...dar foarte multe femei spun că rămâne momentul cel mai fericit din viaţă, peste ziua nunţii. Ciudat...cel puţin pentru mine ca bărbat, să cred că e un moment mai intens decât o victorie extrem de muncită. . Dar nu cumva te bucuri şi când îţi iei permisul, deşi există miliarde de şoferi? La fel de mult te bucuri când îţi iei bacalaureatul, examenele din sesiuni sau licenţă, când termini armata, când obţii o promovare sau slujba dorită. Şi stă cineva să se gândească că nu e nimic deosebit? Nu, pentru că fiecare acest pas făcut, e o victorie personală. Bucuriile colective sunt...dar puţine (revelionul, aderarea la U.E, o avanpremieră într-o sală de cinematograf, o calificare a unei echipe româneşti sau a naţionalei) şi contează şi ele, dar nu urcă pe podium, când te apropii de finalul vieţii. Cred că atunci când eşti bătrân şi toate liniile din palmă ţi se mută pe chip, te uiţi în urmă şi te bucuri mai mult decât pe moment, de acele împliniri trecute sau chiar dispărute.
Deşi ştiam, ba mai mult - am spus că ţine de viaţa ei privată...şi încă cred că tot ce nu vrei să declari presei, relaţiile mai bune sau mai rele ale cuiva aflat pe scenă, trebuie să rămână STRICT personale. Spuneam că deşi ştiam că Giulia este însărcinată, de ieri, în seara asta când am văzut-o pe ea spunându-i asta lui Măruţă....şi totodată spectatorilor, dar mai ales cunoscuţilor şi fanilor ei (suntem câţiva pe Facebook...vreo 10.000) m-am bucurat din nou. Parcă o vedeam din nou pe Giulia din 1999: exuberantă, care se bucura de viaţă aşa cum eu nu mai pot, care zâmbea în acelaşi ritm în care o persoană răcită tuşeşte - adică foarte des. Fericirea stă comodă, de multă vreme, cu Giulia. Nu ştiu cum o să mă gândesc peste 3 luni, la sarcina şi căsătoria ei, de asta-mi scriu la cald impresiile. Mă bucur pentru persoana cu care ţin legătura doar din faţa a 2 monitoare, pe care-o văd într-o fereastră inexpresivă şi-o aud pe o frecvenţă la care am renunţat când Gheorghe, Dobro şi Craio au plecat de acolo. Mă parcurg gânduri bune, ştiind că Giulia are motive să fie şi mai fericită.

Giulia: Da, sunt insarcinata! pe happyhour.protv.ro
Copiii devin părinţi, bunici şi străbunici ... viaţa trece, lăsăm în urmă tot ce e mai bun din noi, ne străduim să nu trecem prin viaţă fără a conta. Până la urmă copiii sunt încercarea, sau poate e mai bine zis speranţa la nemurire a părinţilor, a omului. Intimitatea e mult mai plăcută decât familiaritatea. Sper să fii mulţumită că primeşte sute, mii de mesaje de la cunoscuţi, dar ştiu...ştiu sigur, că în intimitate, în tine - între tine şi Vlad sau între tine şi mama ta, momentul ăsta îl vei trăi mult mai intens. Şi mă bucur pentru bucuria ta.

Real (deal) Steel

2011-10-09T13:38:00.000+03:00

O poveste din 1956 (adaptată şi într-un episod Twilight Zone) modernizată cu efecte speciale şi-o bază emoţională între Max (un puşti de 9, 10 sau 11 ani) şi Charlie Kenton + un al 3-lea suflet abandonat: robotul. Toţi 3 au fost azvârliţi şi uitaţi de societate. Într-un viitor nu prea îndepărtat, box-ul şi-a atins apogeul...luptătorii nemaifiind suficienţi pentru setea de violenţa finalizată cu distrugerea totală a oponentului, dar şi saturaţia de Mo şi Foca......Charlie, fost boxer, continuă să facă singurul lucru pe care-l ştie, într-un paradox de care m-am prins imediat: manevrează roboţii care l-au scos din ring. Când am auzit că e vorba despre roboţi care boxează, m-am gândit la tipul de filme difuzate exhaustiv în reluări de pro-tv sau antena 1 la mijlocul săptămânii. 7,2-ul de pe IMDB a cântărit mult în decizia de a merge într-o seară de sâmbătă, pe ploaie şi frig, de la 22:00 până la 00:15 la Real Steel. Asta şi contul de pe twitter al lui Hugh Jackman. Dacă ştiam că Steven Spielberg e producător executiv, mi-ar fi fost mai uşor să mă conving că vreau să-l văd. E gândit astfel încât să te ţină în suspans, să îţi ridice pulsul, să fii înconjurat (cel puţin în sala de cinema) de zgomot, muzică, mulţimi...după care de liniştea unei săli de box, sau a unui tribunal în care Charlie şi ochelarii lui Ray Ban Aviator aduc mult cu Hank Moody din Californication (la aroganţă, carismă şi independenţă).
Ce a avut Rocky şi ce trebuia să aibă Transformers, am văzut în Pumni de oţel. Oameni care o dau în bară (fireşte, tot de oţel şi aia) au ocazia unei a doua şanse, să arate că pot fi oameni mai buni. Charlie pierde meciuri, pierde un copil şi-o iubită....dar cum se întoarce seara (după ce-i pierde pe Ambush şi Noisy Boy), pe o ploaie torenţială într-un cimitir de fiare vechi, să-şi construiască un nou robot...tot la fel are şansa de a fi un tată adevărat pentru Max. Atom e scos din cimitir de puşti, şi devine legătura, veriga lipsă din relaţia tată-fiu. Deosebit la Atom ...pe lângă faptul că are o faţă asemănătoare personajului dintr-un alt film:

e şi singurul robot care are încorporată o funcţie de mimare a mişcărilor celui care îl comandă.

Bad Meets Evil - Fast Lane | Official Video [HD] from D.T. on Vimeo.

Să pui într-un rodeo un taur (flick thunder) contra unui morman de fier-vechi (Ambush), sună cel puţin suprarealist, dar nu şi pentru 2020. Unul din cei 2 pierde un picior? Aşa...şi? Când publicul vrea anihilare totală, asta-i dai. Plus că nu-i mai puţin ciudat decât un tată care-şi vinde custodia copilului pe 100.000 $, nu?
Atrăgător e că Charlie e crud, direct şi certăreţ la început şi termină prin a fi în mare parte acelaşi, dar un tată bun, într-o relaţie pe care (dacă-ţi laşi 30 puncte iq la intrarea în sală) n-ai s-o consideri foarte simplificată.
Nu vă spun parcursul filmului sau finalul, pt că abia s-a lansat şi aveţi timp sa-l vedeţi.

I-sad ... Steve Jobs a murit (24 feb 1955 - 05 oct 2011)

2011-10-06T07:55:00.015+03:00

Steve Jobs, cofondatorul Apple şi fost director general al companiei, a murit. Omul de afaceri a pierdut lupta cu cancerul la vârsta de 56 de ani, având o formă rară de cancer pancreatic.

Cancerul pancreatic este o boală întâlnită mai ales la persoanele vârstnice. Conform statisticilor, vârsta medie a pacienților e 72 de ani. Anual, în întreaga lume sunt diagnosticate peste 200,000 de noi cazuri, cu o rată a mortalității de 98%. Peste 80% dintre pacienți sunt diagnosticați în stadiul avansat al bolii, și doar 15% - 20% sunt eligibili pentru intervenția chirurgicală, la momentul diagnosticului. După intervenția chirurgicală, între 10% și 30% dintre cei operați supraviețuiesc 5 ani.

Cauza exactă a apariției cancerului de pancreas nu este cunoscută. Totuși, o serie de factori de risc cresc șansa de apariție a acestei boli: fumatul, alimentația bogată în grăsimi, pancreatita cronică, diabetul, antecedentele în familie, expunerea la pesticide, coloranți industriali. Compania Apple a anunţat moartea sa în noaptea de marţi spre miercuri, informează IBN Live.

"Geniul lui Steve, pasiunea şi energia lui au fost sursa a numeroase inovaţii care ne-au imbogăţit şi ne-au îmbunătăţit vieţile. Lumea este nemăsurat mai bună datorită lui Steve", se arată într-un comunicat Apple.
Icon-ul din Sillicon Valley îşi dăduse demisia din funcţia de CEO în luna August, lăsând hăţurile de şef executiv lui Tim Cook.
PC Magazine spune că familia lui Jobs a declarat că i-a fost alături în ultimele momente din viaţă şi că acesta a murit linistit.

coperta TIME e din 15 februarie 1982

Omagii pentru Steve Jobs
Şeful Microsoft, Bill Gates, i-a adus un omagiu lui Steve Jobs, afirmând că impactul profund al lui Jobs va fi simţit de multe generaţii viitoare.

"Lumea rar vede pe cineva care să aibă un impact profund aşa cum Steve l-a avut. Rezultatele sale vor fi resimţite de mai multe generaţii care vor veni. Pentru aceia dintre noi care au avut norocul să lucreze cu el, a fost o onoare", a declarat Bill Gates, co-fondatorul Microsoft, potrivit Reuters.

Şi preşedintele american Barack Obama s-a arătat îndurerat de moartea lui Steve Jobs.

"Michelle şi cu mine suntem întristaţi să aflăm de moartea lui Steve Jobs. Steve a fost unul dintre cei mai mari inovatori americani - suficient de curajos pentru a gândi diferit, suficient de îndrăzneţ pentru a crede că poate schimba lumea şi suficient de talentat pentru a o face", a afirmat Obama.

La rândul său, Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, a scris pe blogul său: "Steve, îţi mulţumesc pentru că mi-ai fost prieten şi mentor".
Apple a anunţat că cei care doresc să transmită condoleanţe sau un alt mesaj pentru apropiaţii lui Jobs o pot face la adresa de e-mail: rememberingsteve@apple.com.

Imediat după anunţul veştii că Steve Jobs a murit, oamenii şi-au plecat capul pentru a aduce un tribut celui care a revoluţionat lumea tehnologiei. Multe persoane au venit şi au lăsat flori în faţa magazinului Apple din centrul oraşului San Francisco, arată Cnet News.
Boston Globe o arată pe Brandy Faulkner, o vecină a omului de afaceri, în timp ce lasă flori în faţa locuinţei lui Jobs din Palo Alto, California.

Steve Jobs suferea de cancer pancreatic

Steve Jobs avea mai multe probleme de sănatate, printre care şi cancer pancreatic. Jobs a aflat că suferă de cancer în 2004, iar în 2009 a suferit un transplant de ficat. În aceşti ani, fostul CEO al Apple şi-a luat nenumărate concedii fără să specifice motivul, însă presa a scris despre faptul că acesta ar fi supus diferitelor tratamente.

Co-fondatorul Apple, care a inventat şi comercializat cele mai elegante gadget-uri disponibile în prezent pe piaţă, a demisionat din funcţia de CEO în luna august 2011.

Steve Jobs: o viaţă dedicată tehnologiei

Jobs şi un coleg de liceu, Stephen Wozniak, au înfiinţat Apple în 1976 într-un garaj din Silicon Valley, iar după o perioadă în care a stat departe de companie, s-a întors în 1997 pentru a o salva deoarece trecea prin momente dificile. Apoi, firma a ajuns una dintre cele mai valoroase din lume.

Steve Jobs, de nerecunocut la două zile dupa demisie

Steve Jobs s-a născut în anul 1955, în San Francisco, şi a fost crescut de Paul si Clara Jobs, părinţii adoptivi.

11 lucruri mai puţin cunoscute despre Steve Jobs:

1. Nu a terminat facultatea. Steve Jobs a urmat un semestru de cursuri la Reed College, după care a renunţat.
2. A fost adoptat. S-a născut în San Francisco, dar a fost adoptat de Clara şi Paul Jobs, un cuplu din California. Părinţii săi biologici sunt Joanne Carole Schieble şi Abdulfattah Jandali.

3. A fost forţat să părăsească Apple. Se întâmpla în 1985. A vândut toate acţiunile Apple, cu excepţia uneia, pentru a participa în continuare la şedinţele acţionarilor şi a primi rapoarte financiare. După 11 ani, Jobs s-a întors la Apple, după ce compania a cumpărat NeXT, fondată de acesta.
4. Salariul oficial al lui Steve Jobs era de 1 dolar. Acesta a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai mic salariu al unui CEO.
5. Deţinea 7% din acţiunile Disney, care îi aduceau anual zeci de milioane de dolari.
6. Avea un copil pe care a refuzat să îl recunoască. Cu soţia sa, Laurene Powell, Steve Jobs avea 3 copii.
7. Mânca numai vegetale şi peşte.
8. Steve Jobs suferea de dislexie, o deficienţă de învăţare, care afectează scrisul şi cititul.De această afecţiune au suferit şi Albert Einstein, Alexander Graham Bell şi Leonardo da Vinci.
9. A fost angajatul numărul 0. În prima şedinţă a conducerii Apple, s-a decis ca toţi angajaţii să aibă ecusoane cu numele sau un număr. Steve Woyniak, cofondator Apple, a primit Numărul 1, iar Steve Jobs numărul 2. Acesta din urmă a protestat până a primit pe ecuson 0. Deoarece era înainte de 1.
10. Steve Jobs era budist Zen. Mentorul său, Kobun Chino Otogawa, un călugăr zen, l-a căsătorit pe Steve Jobs cu soţia sa.
11. "L-a furat" pe John Sculley companiei Pepsi. Se pare că Steve Jobs l-a convins pe Sculley, preşedinte PepsiCo, să vină la Apple întrebându-l: "Vrei să vinzi apă cu zahăr toată viaţa sau vrei să schimbi lumea?"

People stopped lining up for concert tickets and started lining up for new phones. This was the future right in front of you. It was sleek, responding to your touch. Imagine explaining an iPad to someone from 1984. They might get it, they might not.

Nimeni nu vrea să moară, nici cei ce vor să ajungă în rai. Moartea e destinaţia noastră, a tuturor, de care nimeni nu scapă....şi aşa şi trebuie să fie, pt că moartea e foarte probabil, singura mare invenţie a vieţii. Moartea e impresarul vieţii. Face loc vieţii eliberând bătrâneţea din cale. Acum voi sunteţi cei tineri dar într-o zi, nu prea îndepărtată, veţi fi înlocuiţi. De asta viaţa nu trebuie trăită în dogme, în rezultatul gândirii altora. Nu lăsa ecoul vocii altora să-ţi acopere vocea interioară. Inima şi intuiţia trebuiesc urmate, pt că ele ştiu cumva ce vrei să fii. Tot restul e secundar. Stay hungry, stay foolish

Contul de Twitter al lui Steve nu mai există.
Dar, în ultimul mesaj pe reţeaua de socializare/informare, de acum 2 zile, Steve a scris o maximă despre dragoste, ce pare (ţinând seama de context) un mesaj de adio şi, totodată, o confirmare a faptului că „părintele” Apple pleacă din această lume cu sufletul împăcat.
Mesajul este următorul: „Love is like a puzzle, hard to piece together, but beautiful when all the right pieces are put together”